Schita de calatorie -Partea VII
de Petre Ispirescu
Fiind la Cimpulung, am facut cunostinta cu d. Stefanescu, batrin ca de 70 de ani.
Acestui om, vesel de felul sau, ii place sa faca cunostinte, ii place sa vorbeasca si sa spuie la glume, dara ii place mai mult sa vorbcasca de intimplarile din 1848.
De cite ori aduce vorba de aceste intimplari, de atitea ori gaseste sa spuie cite ceva.
De fel din Cimpulung, a fost prin Bucuresti, unde a studiat psaltichia si muzica vocala. Dupa ce a sfirsit invatatura, a fost profesor multa vreme la Slatina, apoi s-a intors la locul nasterii sale iarasi ca profesor, unde este si acum.
Vorbind despre una, alta, dupa ce mi-a spus ca este amarit de rautatea oamenilor, imi arata prigoanele ce a suferit. Eu incepui a duce vorba cercetind despre tineretile sale si despre cele ce se intimplase pe acele vremi.
El imi raspunse:
- Cind eram baietandru, aveam glas frumos, pentru care am fost primit intre anagnostii episcopului Ilarion, de la Arges. Ce fericite timpuri!
Pe mine nu ma rabda inima, si-l intrebai daca nu cumva stie ceva de cintecul Mugur mugurel.
- Cum sa nu stiu, imi raspunse el; dara nu l-am cintat impreuna cu ceilalti baieti anagnosti, tovarasi ai mei, cind boierii se trasera unul cite unul cu coada intre picioare, ca niste curci ploate?
si gindindu-se nitel, incepu a mi-l cinta in chipul urmator:
Mugur, mugur, mugurel,
Mugur, mugurel,
Ia fa-te mai maricel,
Mugur, mugurel,
Ca ni s-a urit cu iarna
Mugur, mugurel ele.
si cu greutati in tara.
Carind fin cu sarcina,
Sarcini de mii de oca,
De pe dealul Oltului
si de p-al Gilotrului.
Mugur, mugurel.
Bate-i, Doamne, pe ciocoi,
Saracii de noi
Cum ne bat si ei pe noi,
Saracii de noi,
Da-le, Doamne, bani mai multi
Saracii etc.
Ca sa fuga iar prin munti ;
Sa fuga-n tara nemteasca
Banii sa si-i cheltuiasca
Cu toti sa se prapadeasca,
Satura-i, Doamne, de bani,
Mai scurteaza-le din ani,
Saracii de noi.
Eu de mai mult timp umblam sa culeg acest cintec.
inca in 1880 mi l-a procurat d. Racovita, student in drept, precum i l-a spus tatal d-sale, locuitor in Bucuresti.
il alatur aici si pe acesta, spre a fi cercetate amindoua versiunile de cei ce il vor sti mai bine, ca astfel sa se aleaga neghina din mazare. Nici intr-unui, nici intr-altul n-am adaogat nimic; n-am scazut nimic.
Puneti mina pe cel ce va fi adevarat si acela sa ramiie de pomenire spre aducere aminte de timpurile fanariotilor:
Mugur, mugur, mugurel,
Mugur, mugurel,
Ia fa-te mai maricel,
Mugur etc.
Ca ne-am saturat de iarna
si de greutate-n tara,
C-a mai fost ostire-n tara,
si n-a fost asa suparare.
Mugur, mugvrel.
Bate, Doamne, pe ciocoi,
Saracii de noi,
Cum ne bat si ei pe noi.
Saracii etc.
Da-le, Doamne, bani mai multi
Sa mai treaca prestre munti.
Sa treaca-n tara nemteasca,
s-acolo sa se prapadeasca.
Saracii de noi.
De trei ori m-am intilnit cu d. serbanescu si de atitea ori am si stat la vorba timp indelungat cu acest om respectabil.
in chioscul din gradina sa unde ii place sa-si bea cafeaua, doua chipuri sunt asezate fata in fata: chipurile tatalui si al mumei sale. Spuindu-mi de intimplarile din 1848, mi-a povestit cum a fost prins, cum a fost, intemnitat si cum a scapat. si, deschizind o carte scrisa de mina lui, ma indemna sa copiez, el dictindu-mi urmatoarele versuri, cari erau la moda pe vremea lui. Versurile lui Ienachita Vacarescu, cum fu inchis de fanarioti la Flaminda, monastire linga Cimpulung, judetul Muscel.
Suflet altul n-are
Chin astfel de mare
Foc astfel de greu. (bis)
Traiesc moarte vie
Fara sa ma stie
Altul decit eu. (bis)
Ziua nu-mi da pace,
Noaptea n-am ce face,
Greu mi-e-ntru ascuns, (bis)
Unde cer dreptate,
Surda rautate,
Nu-mi da vrun raspuns, (bis)
Ma-ntinz in putere,
Cu glas de durere,
in sus si in jos. (bis)
Ce e sus s-ascunde,
Cine stie unde,
Sub acea perdea, (bis)
Care n-o ridica
Zicind ca l-e frica.
N-o putem vedea, (bis)
Ale lui slugi sfinte,
Mii de seci cuvinte
Celor ce vorbesc, (bis)
Cine nu-i cunoaste,
Ca sunt vulpi, serpi, broaste,
Ce-n zadar traiesc, (bis)
Vii la omenire
Mai rea nesimtire
De piatra sunt toti. (bis)
Mai d-aproape rude
Mai rau nu aude
D-ai striga cit poti (bis)
Caci n-am o putere
Sa trec printre sfere
Doar va fi vrun loc. (bis)
Unde es te-astimpar,
Nu vind nici nu cumpar.
N-am stapin noroc, (bis)
Un loc prea departe
De vecinica moarte
Ce-acum patimesc. (bis)
Numai pentr-un nume
Sa ma aflu-n lume
si-adeca traiesc, (bis)
Cind paharul mortii
Sta in pragul portii
Alt ce-a mai ramas? (bis)
Cintec de pe la 1830.
Alt nu este in viata
Decit tot lucrul mai bun
si din dulci mai cu dulceata,
Ca iubirea de comun.
Uniti dar si noi sa fim,
si cu toti sa ne iubim.
Ca unirea cind domneste
De obste intre norod,
Fericirea in el creste
si trecind aduce rod.
Uniti dar etc.
Unirea intemeiaza
in tot locul bunatati,
Iar ura invenineaza
si aduce mari rautati.
Uniti dar etc.
Cintec vechi.
Trecu vara, veni iarna,
Veni-va si primavara.
Lasa, draga, pin-la vara
Sa scoatem razboiu-afara;
Sa chemam vecinele
Sa descurce firele.
Toata vara Ion cu Ioana;
Dar cind fu la sfintu-Ioan
Lasa Ioana pe Ion.
Cintec vechi.
Trecu vara, veni iarna,
Veni-va si primavara.
Lasa, draga, pin-la vara
Sa scoatem razboiu-afara;
Sa chemam vecinele
Sa descurce firele.
Toata vara Ion cu Ioana;
Dar cind fu la sfintu-Ioan
Lasa Ioana pe Ion.
Gintec haiducesc.
Rau, maica, m-ai blestemat
Sa sez in pusca razmat,
Sa maninc carne de miel,
Sa beau vin de burdusel.
Alei! codre ! frate codre !
Mai sloboadeti poalele
Sa-mi acoper armele :
Vinturile, ploile
Ruginesc pistoalele.
La pivnita Bratului
Bea Ghita-al selarului
si Stoica-al ploscarului
si inchina cu ploschita
D-o vadra si cinci oca,
Mai cerea cu polonita, (10 oca)
Dar ei bea pin-se chefea
si d-un somn ca ei dormea,
Dormea pin-la orice vreme,
Visa, niste vise rele.
Alei, frate Stanciule,
Visai pistoalele tale.
Le visai fara otele
si nici cu paturi la ele.
si visai si flinta ta,
sedea-n cui far-de vergea,
Saracut de maica mea!
Ne coprinde potera.
si visai si flinta mea
Data-n patru, frinta-n doua.
Dar la capu dealului
Vazui virful bradului.
Nu e virful bradului,
Ci aripa steagului.
Capitanul Balacanu
Cum vine cu potera.
- Da-te, Stanciule, legat,
Sa nu te iau ferecat,
si cu gitul tau taiat.
- Nu ma dau tie legat
Ca nu-s muiere cu conci
Sa zic ca eu nu mai poci;
Ci-s voinic cu comanac
stiu poterii ce sa-i fac.
Dara soru-sa Florica
Din gura asa zicea:
- Adu-mi mie pe durda
Ca e fara giuvergea,
Sa bag praf cu chivara
si gloante cu tecsila.
Iar din gura-asa zicea:
- Capitan Balaure,
indarat cu potera,
Ca te fac de mascara.
cruciulita ta,
Capitanul raspundea,
- Mai tineti fata de rau,
Verde foaie de lalea,
Ca-mi prapadi potera,
Ma facusi de mascara ;
Ca multi voinici prapadisi.
Dar cum nu mi te gindisi
Ca sunt voinicel de lotru
si sa mergi cu mine-n codru.
Frunza verde de vioara,
Iubita mea surioara,
Ca mi-am urit zilele
Mutind capatiiele
Ni la cap, ni la picioare,
Ni la dalbe bratisoare.
Eu, neicuta, ni-oi scula
Daca lu mie mi-i da
Apa rece din vedrita.
Sloi de ghiata din gurita.
Foaie verde, foaie lata.
Iubita nenii dodala
Cu tine nejudecata
Ori de vrei sa ma iubesti
Ori in ce chip socotesti.
in caietul sau, d. serbanescu avea mai multe bucati; dara n-am avut timp sa le copiez, ba nici sa le citesc, caci acel caiet nu l-a slabit din miini. Ce va mai fi acolo, numai Dumnezeu si d. serbanescu stie.
Alta data imi spuse iarasi:
- Era timpul lui Alexandru Ghica. Ispravnic la Slatina era Costache Otetelisanul. El impreuna cu altii erau intelesi sa faca o razmerita. Desi se faceau pregatirile in taina, ajunse insa si la urechile noastre a profesorilor, caci eram profesor in Slatina, uneltirile Otetelisanului. Noi facuram cunoscut la Bucuresti, despre cele ce se urzeau la Olt.
Poporul iubea pe Alexandru Ghica. Trecuse vreme la mijloc. Noi credeam ca aratarile noastre nu s-au luat in bagare de seama. Cind intr-o dimineata orasul Slatina se desteapta intr-o pleznitura, troznitura, chiote si racnete a vro trei postasi care minau doisprezece cai de olac, de mincau foc, inhamati la o drosca. Ei strabatura orasul si se oprira drept la casele ispravnicului.
P-atunci cind se vedea prin Slatina un asemenea echipagi era lucru rar, o intimplare insemnata.
Din trasura se cobori la scara ispravnicului, Paucescu, adiotant domnesc, si intra drept la boierul. Acesta o sfecli cind vazu pe Paucescu. Adiotantul domnesc, nici una, nici doua, puse mina pe ispravnic si ii spuse ca. din porunca domneasca este arestuit.
Apoi, ducindu-se la ispravnicie, imputernici pe samesul ispravniciei sa tina vremelnic locul ispravnicului. in acelasi timp alti boieri, credinciosi ai lui voda, calca satul Dimitresti din jud. Olt, si dupa aratarile noastre gasira o multime de gloante, fabricate in taina, pe care le ridicara indata.
Nu trecu mult si veni ispravnicul la Slatina boierul Ioan Lahovari, om drept, milostiv si avut; pacat insa ca nu prea vorbea bine româneste.
Eu cintam bine p-atunci, aveam un glas foarte frumos. Boierului ii placea cintecele. Pentru aceasta ii cazusem tronc! la inima. Vezi ca eram muieratic si iubaret. Eram nelipsit din casa si de la masa boierului. Cind da la mese si erau boierii si cucoanele poftite, boierul imi facea semn, pe la soroace, si eu ma sculam si incepeam a trage din gura cite o olteneasca, sau cite un cintec de lume, care era la moda si toti mesenii se intreceau care mai de care sa-mi zica bravo, iara cuconul ispravnic se ingrasa de multumire.
Deosebit de leafa mea de profesor, boierul imi da de la sine alta leafa. Apoi la Craciun si la Paste, se stia rindul de haine. Numai ma pomeneam cu croitorul ca vine. ,,Ce vrei ma?" ii ziceam. "M-a trimis cuconul ispravnic sa-ti iau masura." "Nu-mi trebuie. Am haine destule. Sa am eu zile sa le port." "Nu se poate. Coconul a zis, si trebuie sa se implineasca porunca."
De voie, de nevoie, ma lasam sa-mi ia masura. Cind imbracam hainele, intii la ispravnicul mergeam cu ele. Se bucura cit un lucru mare, cind ma vedea cu haine noi.
Cind era la Craciun ori la Paste milosteniile ce facea erau adevarate milostenii. si fiindca avea mare incredere in mine, ma punea sa cercetez prin oras cine ar fi vrednic de mila.
Catam si eu cite vrun negutator scapatat, cite vro cucoana vaduva, ajunsa in saracie, cite vrun boier urgisit de domnie carora le era rusine sa ceara, si i le recomandam. El scotea pungoiul, si imi numara gros, nu gluma, si ma insarcina ca sa le duc la unele cite 10, la altele cite 20 galbeni, dupa obraz, si ma afurisea sa nu le spui cine le trimite.
Eu, drept sa-ti spui, ma tineam cit puteam. Dara uneori imi scapa din gura numele, vazind multumirile oamenilor, carii cind vedea ajutorul neasteptat, cu ochii plini de lacrami multumea, si ma ruga cu cerul cu pamintul sa le spui numele, ca sa stie si ei pentru sanatatea cui sa se roage la Dumnezeu.
Vezi asta pomana.
Mi-a spus el multe; dara cine le mai tine minte? totul ce stiu este ca azi, batrin de d-abia isi mai tiraste trupul, nu mai vrea sa stie nimeni de dinsul. Cei pe cari i-a ajutat cind era tinar nu vor sa-l bage in seama. Cite mi-a spus ca a facut la 48, si cite a suferit in urma, ar avea si el dreptul socotesc sa-l ajutoreze tara intru a-si putea capatui copiii.
Dar oamenii lui 48, azi puternici, au uitat pe bietul serbanescu.
Umbla in sus si in jos. Vine de la Cimpulung in Bucuresti cu cheltuiala, sade la han pe cheltuiala, treapada, se roaga, si in cele din urma se intoarce cu mihnire in suflet, fara isprava, fara nimic.
Acum il inteleg eu ceea ce imi spunea altadata, de rautatea, de nerecunostinta si de prigonirile oamenilor. I s-a impietrit inima. Nu mai crede pe nimeni. si cu toate astea inima ii da brinci spre ideile progresului.
Iata ce va sa zica cind apuca de se inradacineaza in inima cuiva din tinerete o credinta oarecare. Nu se mai poate dezbara de dinsa, nici la batrinete, macar sa-l pui pe jaratec.
(1879)
Schita de calatorie - Partea I
Schita de calatorie - Partea II
Schita de calatorie - Partea III
Schita de calatorie -Partea IV
Schita de calatorie -Partea V
Schita de calatorie -Partea VI
Schita de calatorie -Partea VII
Schita de calatorie -Partea VIII
Aceasta pagina a fost accesata de 1376 ori.
