Schita de calatorie -Partea VI
de Petre Ispirescu
si viind trasura in ziua de 26 iulie, pe la amiazi, ne-am urcat si am pornit la monastirea Namaiesti.
in ziua aceea mergind prin bilci, de dimineata am trecut pe la un han din oras, am vorbit cu un birjar si la 2 ceasuri ne-a pus la poarta manastirei.
Poarta acestei manastiri este in poalele muntelui. Cum am intrat, din a dreapta vazuram citiva românasi facind una din cele zece slujbe mari ce spun in basmele paginesti ca facea Hercule viteazul, sau Iraclie.
E ciudat lucru. Cum iesi la munte si vezi frumusetile si maretiile lui, trebuie sa-ti aduci aminte de basme: acum fie d-ale noastre, fie paginesti.
incarca românasii nostri carele cu aurul gramadit in mormane mari pe dinaintea grajdurilor manastirei, aur lasat de vite. si in loc ca manastirea sa fi fagaduit ceva cum facu Augias imparat lui Ercule, voinicii nostri platira ei manastirei, ca sa le dea voie sa-i curete grajdurile si curtea.
Bine a zis cine-a zis ca numai cu vitele se scoate saracia din casa.
Urcind si ajungind la manastire, te miri de casele calugaritelor, cocotate pe colti de piatra ale muntilor; iara mai multe te miri de biserica. Ea este scobita intr-un gomoltoc de piatra foarte mare.
Dumnezeu sa ma ierte. Acum ‚mi vine si mie sa crez ceea ce spun invatatii ca muntii s-au facut mai tirziu decit pamintul, ca ei n-au iesit din mina ziditorului o data cu pamintul.
invatatii spun ca soarele se invirteste imprejurul lui. Ca in invirtitura sa cea repede o bucata din focu-i s-ar fi rupt dintr-insul si aceea, invirtindu-se si ea mereu, s-a statornicit la o departare de dinsul foarte mare, dar care sta tot in puterea lui. Acolo unde s-a statornicit, aceasta bucata de soare groaznica de mare, se invirteste imprejurul ei o data in 24 de ceasuri si tot invirtindu-se asa ocoleste si soarele o data pe an.
Aceasta bucata de soare este pamintul pe care locuim noi.
in curgerea veacurilor fata pamintului racindu-se incetul cu incetul, a inceput sa se inchege. Aceasta inchegatura se ingroase din ce in ce, pina ajunse de se facu o coaje de pamint tare precum o vedem si astazi. Dupa o mare trecere de timp a venit o vreme cind a dat un potop napraznic; si s-a adunat pe coaja pamintului deosebite potmoale cari au mai ingrosat-o o toana. Focul infundat de toate partile si inabusit, materiile din care era compus incepura a clocoti si a cauta o rasuflatoare. Atunci cutremure groaznice si bubuituri, s-ar fi facut d-asupra pamintului venind din rarunchii lui. Focul infundat si materia clocotind a trebuit sa izbucneasca si sa-si faca rasuflatoare, precum si astazi vedem iesind materie inflacarata din fundul unor munti pe care ii numim vulcani. Atunci s-a format muntii pe cari ii vedem astazi, si rotunjala pamintului se strica.
Cite siruri de munti sunt, atitea si locuri de rasuflatori se facura.
Aceasta o vedem cu ochii astazi daca umblam pe munti. Iesind materia clocotinda si intilnind deosebite feluri de potmoale adunate pe coaja pamintului cea formata de potop, a topit-o si pe dinsa, si ridicindu-se, formind muntii, si racindu-se, s-au inchegat si s-au impietrit. Se vede ca materiile n-au fost tot de un fel preste tot pamintul, caci, pe unele parti pe unde materia n-a fost totuna, vezi ca s-au format strate, strate de piatra, si se poate dezlipi in table. Pe unde a fost materia totuna s-a format in gomoltoace.
si se vede bine ca materia clocotinda din pintecele pamintului si-a facut loc de rasuflatoare; caci stratele de piatra sunt curmezisate pe unii munti; adica cum s-ar zice: lespezile asezate una peste alta, de o parte se urca in curmezis de la dreapta la stinga in sus, pina unde se vede bine a se fi facut virf, pe unde adica a rasuflat focul; iara de partea cealalta lespezile se urca de la stinga la dreapta in sus, pina iarasi uncie se inchipuieste virful.
in alte locuri materia clocotinda, pare a fi fost de un fel si iesind d-asupra pamintului s-a inchegat si a format cite un gomoltoc de piatra urias de mare.
De o astfel de piatra este si muntele de la Namaiesti.
inchipuiti-va un stei de piatra sau de pietroi cam gogonet, format dintr-o materie de acelasi fel, aproape cit o cetatuie de mare, iesit din coasta muntelui. in acest gomoltoc de piatra este scobit cu dalta o gaura mare cit o chiliuta, si in asta chilie infiintata o bisericuta.
si aratindu-ne maica starita toate aceste minunatii, ne-a povestit si chipul infiintarii acestei biserici, precum a auzit si dinsa de la cele de dinaintea ei starite, adeca cum curge povestea din gura in gura din timpi uitati.
- Sa vedeti, dragii maichii, ne zise starita, biserica aceasta, nu se stie hotarit de cind s-a facut, dara eu crez, dupa cum am auzit, sa fie facuta de pe vremea paginatatii, de pe cind oamenii erau inchinatori de idoli.
Cica pe vremile acelea, pe cind strabatuse si pe la noi lumina Evangheliei, sfinta lege a Domnului nostru Isus Christos, facatorul cerului si al pamintului, niste ciobani cucernici isi pasteau turmele pe acest munte, pe unde nu era nici neam de sat, ori locuinta omeneasca, ci numai o salbaticie ingrozitoare. intr-una din nopti, mai marele lor, baciul, culcindu-se aci visa un vis frumos!
El visa ca unde veni la dinsul o cucoana, inconjurata de mare cuviinta si stralucitoare, de d-abia putea cata la dinsa.
si apropiindu-se de dinsul ii zise: "Sculindu-te sa te apuci sa sapi in acest bolovan de piatra, sa-mi scoti chipul de acolo, unde zace de veacuri”. Ciobanul cazu cu fata la pamint inaintea acelei cocoane, la auzul cuvintelor ei, si cind se destepta, se pomeni in genuche. Acum crestin sa fi fost omul acela, ori pagin, nu pot sa va spui; numai dupa ce se scula, prinse a se inchina in limba noastra si cu cutremur se departa de acel loc.
A doua noapte, de frica, el se culca in alta parte. Peste noapte visa iarasi ca veni acea cocoana, si de asta data Si porunci ca negresit sa sape unde ii aratase in noaptea trecuta, si sa-i scoata chipul la lumina, ca de unde nu, bine de el nu va fi. El, ca si de la rind, se scula tremurind de frica, el, care nu stia de frica, si se hotari sa paraseasca aceste locuri peste care el se credea nevrednic sa calce.
Cum zise si facu. De cum se lumina de ziua, isi lua catrafusele, isi mina turma din urma si se muta in alt munte.
A treia noapte unde visa ca vine iarasi acea cucoana stralucita si ii zise: "Sculindu-te, sa te apuci sa sapi in muntele de unde ai fugit, si acolo vei gasi o comoara mintuitoare de suflet. si altfel sa nu cutezi sa faci, ca nu vei scapa de cuvintul meu nici in gaura de sarpe."
Atunci ciobanului, pare ca i se deschise ochii, ochii mintii, judecata lui se lumina si o dorinta neinvinsa de a sluji lui Dumnezeu, se destepta intr-insul. Vezi ca se coborise darul Domnului peste dinsul. Cum se scula se inchina si o slavoslovie de multumire aduse Domnului. Apoi viind la muntele cel aratat, se inchina inca o data, zise: "Doamne ajuta!" si incepu a scobi gomoltocul de piatra. Cit va fi lucrat el acolo, nu se stie; dar daca s-ar socoti ce poate face omul astazi, negresit ca multi ani trebuie sa se fi muncit el ca sa faca atita scobitura ce se vede. Se crede insa ca cu ajutorul lui Dumnezeu cel atotputernic, in trei ani a ispravit.
si asa scobind in munte, cind era pe la mijlocul scobiturei, se pomeneste ciobanul cu o candela aprinsa, ca se coboara din nori, si sta atirnata, d-asupra locului aceluia unde scobea. Se dete el ca sa o apuce, candela insa se ridica in sus; se intoarse ciobanul la lucrul sau, candela se cobori iara.
Atunci, vazu el ca acolo trebuie sa fie ceva sfint. Se desculta de opinci, si asa descult lucra ce mai lucra, si indata o lumina cereasca se raspindi imprejurul lui, si cautind vazu acolo in piatra o sfinta icoana. Chipul de pe aceasta icoana era aidoma cu acela al cucoanei ce i se aratase in vis, si, plecind genuchile, i se inchina. Candela insa sta atirnata in vazduh si ardea si nu se mai ispravea undelemnul dintr-insa.
Daca gasi el sfinta icoana in pintecele muntelui, cu mai mare rivna se apuca de lucru, scobind, si facu boltitura asta, scobind si potrivind fata de dinauntru cu mare mestesug, precum se vede. Din asta boltitura facu el o biserica a lui Dumnezeu, si intr-insa aseza cu mare cinste si cu slavoslovie sfinta icoana cea gasita. Mai tirziu niste oameni, aprinsi iarasi de dorinta de a placea lui Dumnezeu, vrura sa faca o alta scobitura intr-un stei de piatra, mai dincolo de bisericuta aceasta. insa nu putura ispravi nimic: una, pentru ca fura stapiniti de patima mindriei; ei voira ca scobitura lor sa fie mai frumoasa si bisericuta lor sa fie mai mare; al doilea se vede ca darul lui Dumnezeu nu fu cu dinsii, caci nu facura nici o isprava; se vede si acum inceputurile muncii lor.
Mai acum vro patruzeci si mai bine de ani, Mitropolitul Neofit, plecind in cercetarea manastirilor din tara, cerceta si bisericuta aceasta.
Vazindu-i preasfintia sa micsorimea, puse mesteri cu cheltuiala preasfintiei sale, de mai facu nitica scobitura spre a o mai largi, dupa cum se vede, in partea despre apus; si ar fi mai scobit, dara mesterii dadura peste o vina a muntelui si contenira din lucrare, fiindca pe acolo incepu a pisti apa. Ca sa nu se intimple vro paguba bisericutei din aceasta pricina, preasfintia sa puse alti mesteri si astupa vina cu ipsos si pe dinauntru si pe dinafara.
Niste oameni ai lui Dumnezeu pusera de zidi clopotnita d-asupra altarului, dupa cum se vede astazi. Cine a facut-o chinovie de maici, nu se stie. Asa s-a pomenit de la mosi de la stramosi.
Am vazut si noi bisericuta si icoana. Intrind, un aer rece te coprinde si un respect pentru lucrarea cea uriasa. Te miri ce rabdare, ce staruinta trebuie sa fi avut acel om ca sa faca in rarunchii muntelui o atita scobitura cu dalta, cit sa inchipuiasca o bisericuta. Aceasta bisericuta este asa de mare ca bisericuta lui Bucur din Bucuresti.
Zugraveala de pe icoana nu se mai cunoaste de veche ce este. Nici vapseaua nu se mai stie ce fata sa fi avut. De reveneala vecinica ce se afla in aceasta bolta, vapseaua a venit si s-a lasat, formind niste cararui, care nu te mai lasa sa cunosti ce chip sa fi fost, ce sa fi insemnat si cu ce maiestrie a fost lucrat chipul de icoana. Ne-am inchinat si noi, precum face toata lumea care vede asta bisericuta, si am iesit dintr-insa. Suindu-ne pe munte, am ajuns d-asupra bisericutei. Piatra in care este sapata pe d-asupra se vede, pare a fi fost dintr-o singura materie inchegata. Ati vazut vrodata smoala topita si apoi inchegata, ori sapun de care fac sapunarii nostri in tiparele lor cele mari? Ei, apoi daca ati vazut, degeaba ma silesc eu sa va fac sa pricepeti ceea ce stiti. Tocmai asa este suprafata acestui pietroi grozav de mare, in care este scobita bisericuta. Pacat ca nu sunt invatat si mester sa scriu cum as dori, ca atunci as fi stiut eu cum sa va fac sa intelegeti minunile naturei. Nu-mi mai arunc dara vorbele in vint, ci va rog pe toti, mari si mici, bogati si saraci, sa mergeti sa vedeti manastirea Namaiesti. si urcindu-ne pe munte in sus pe potecele greu de urcat, facute pe spinarea pietroaielor celor mari, netede si cam cu burta de scurgerea apelor, lasasem bisericuta la vale, mult. Pe spinarea acestor pietroaie grozav de mari, ce formeaza scofalcitura muntilor, creste padure de copaci de munte. Acesti copaci si copacei isi infig radacinile lor in putintelul pamint ce se aduna, adus de vinturi, si fiindca ele nu se pot infige adinc in pamint, deoarece lipseste, apoi isi intind ramurile pe d-asupra pietrei, se intilnesc cele ale unui pom cu celea ale altora, se impleticesc de formeaza un fel de plasa de ramuri si de radacini.
Aceste impletituri de ramuri de radacini ale copacilor de munti ne-a fost de mare ajutor, ca sa ne putem urca. si eu crez ca de n-ar fi fost acestea, nu ne-am fi putut urca, fiindca piatra aci, cum zisei mai sus, este lucie, si n-ai in ce sa-ti sprijinesti calcatura. De umbletele celor ce cerceteaza manastirea, a calugaritelor si a satenilor de devale, aceste impletituri de radacini s-au facut ca niste trepte, pe care te poti cu lesnire urca.
Ajunsi in virful muntelui am ramas uimiti de mirare cind am dat de un drum facut pe care umbla satenii cu carul la trebuintele lor.
si de aci putin mai sus, este piscul muntelui. Privelistea ce se infatiseaza ochilor, de aici, este fermecatoare. Vezi casele si bisericile din Cimpulung cum sunt insiruite d-a lungul lui, de o parte, de alta virfurile altor munti, ale caror coaste pline de verdeata padurilor, fac o icoana de la care nu te induri a-ti lua ochii.
in sfirsit, dupa ce ne-am odihnit pe cit ne-a trebuit, ne-am coborit, am multumit maichii staritei pentru bunavointa cu care am fost primiti, ne-am luat ziua buna si am plecat.
intorcindu-ne de la manastire, am iesit la poarla pe alt drum, pe la fintina manastirei; stai si te tot miri de rabdarea si de maiestria cu care sunt facute chiliile si drumurile, pe fata muntelui scofilcit. La fintina am baut apa. si ai tot bea, ca buna mai este. Fintina este acoperita si zidita. Pe ziduri, inauntru ara citit o multime de nume ale celor ce mersese pe acolo inainte de noi. Multe din aceste nume ne erau cunoscute; multe ale celor ce nu mai sunt in viata, si mai multe ale celor ce nu i-am cunoscut.
Iesind de la fintina, am dat cu ochii de gradinita unei maici ce este in fata fintinei. Ne-am dus sa privim florile cele frumoase, pe care calugarita le ingrijeste. Ea se cobori numaidecit din chiliuta ei, rupse vro doi trandafiri si dete femeilor. I-am multumit cu caldura si am plecat.
Ajungind la poarta, privelistea se schimba.
Aci peste drum de poarta minastirei este hanul salului Namaiestii. Hanul il tine in arenda un anume Caprarul, om slujit in militie mai multi ani, vinator bun si curagios. Numele lui este raspindit cu groaza printre cetele de ursi de prin muntii invecinati.
Nu e destul ca-i omoara de cum aude ca vrunui a facut vreo stricaciune, te mira in ce loc, apoi el le prinde si puii vii viuleti. si cum este de negustoros, apoi ii vinde cu pret, pe la doritorii de a face cunostinta cu ursii vii.
in anul acesta inca are unul viu, ca de un an. Are un lant atirnat de git, dara umbla in voia lui pe dinaintea hanului si prin vecini. Ciinii din sat s-au dedat cu dinsul, nu-l mai latra. El umbla in voie, si maninca piine si alte legume ca si ciinii.
Cind am ajuns de vale, el umbla pe dinaintea hanului. si ca sa privim la dinsul, ne opriram, sezuram pe lavita de dinaintea hanului si ceruram sa ne dea citiva covrigi.
Citeva trasuri ce venise cu mosafiri la manastire stase acolo, asteptindu-si musterii. Caii de la trasuri cum il vazura fara sa stie ca ursul era puiandru si oarecum domesticit incepura sa sforaiasca, vizitii ii tineau in friu cu multa osteneala si cu anevoie ii domolira.
Se vede ca stapinul ursului nu-i da destula mincare, ori ca ursul este invatat a se imprieteni cu calatorii cari trag acolo la han, ca vazindu-ne mincind se apropie de noi.
Noi ii aruncaram vro doua-trei bucati de covrig, pe care el le minca cu pofta si atita fu de ajuns, ca sa se apropie de noi mai mult si sa mai ceara. Noi ii mai daduram. Dara ursul este tot urs. Pui puiandru, domesticit ori ba, el este tot puiul ursului, si apoi vorba aluia: naravul din fire n-are lecuire. Sfirsindu-se covrigii ce avuram, el nu vrea sa stie de asta. Venea si cerea mereu. Cererea el si-o arata dind cu laba. Da el cu laba, ce e drept si da usurel; dara ghiarele nu si le lasase acasa; era cu el; ghiarele se infipse in haina mea, si o sfisie. Eu mai cerui citiva covrigi, ii aruncai unul si intrebai cite parale fac covrigii ce ni-i adusese, vrind a plati si a pleca ca sa nu se intinda pretesugul ursului mai departe. D. Caprarul, stapinul ursului, veni sa-si priimeasca banii si, vazind ce facuse ursul, lua un bici, si incepu a-i croi citeva d-ale bunele. Ursul minca si mormaia, crezind ca vrea sa-i ia demincarea si cum este el gros la piele, trebui sa-i dea citeva lovituri bune si dese pina sa le simta. Stapin, stapin, dara ursul simtind usturimea loviturilor, si necajindu-se si mormaind, sari asupra-i si cu ghiarele ii rupse si lui mineca de la haina. Apoi pare ca se rusina de ceea ce facu, fugi repede si se ascunse subt scara.
Un localnic, cum vazu minia ursului, dete fuga si aduse o roaba.
Cum vazu puiul ursului ca vine roaba spre dinsul, o tuli d-a fuga de sub scara. Ursul fugea, localnicul dupa dinsul cu roaba. si fugi intr-o parte, fugi intr-alta; daca vazu ca n-are scapare de roaba, ursul se acata de trunchiul unui arbore si cit te-ai freca la ochi, fu in virful copacului.
Acum ce si-o fi inchipuit ursul ca este roaba care venea dupa dinsul; ce i-o fi facut stapina-sau cu roaba de-a prins ursul frica de dinsa, nu stiu sa va spui; destul ca, dupa cum spuneau toti cei de primprejur, cu dinsa domoleste minia ursului d. Capraru.
si, lasind ursul acolo in virful pomului, noi am plecat de acolo ca sa ne intoarcem acasa.
Eu socotesc ca mai bine ar fi sa tie ursul legat, decit sa fie lasat in voia lui. Caci ori ce s-ar zice, pe urs nu poti sa-l domesticesti pina intr-atita incit sa legi prietenie cu dinsul. El din firea lui fiind facut ca din topor, si apucaturile lui sunt grosolane, si cum este si de cu putere, cind s-o supara el si. i-o veni bine, el face ceea ce firea l-a invatat si l-a lasat pe dinsul sa faca. in desert s-or sili oamenii sa-l subtieze, el tot grosolan si badaran ramine.
(1879)
Schita de calatorie - Partea I
Schita de calatorie - Partea II
Schita de calatorie - Partea III
Schita de calatorie -Partea IV
Schita de calatorie -Partea V
Schita de calatorie -Partea VI
Schita de calatorie -Partea VII
Schita de calatorie -Partea VIII
Aceasta pagina a fost accesata de 1408 ori.
