Schita de calatorie - Partea I
de Petre Ispirescu
Dragii mosului,
in anul Domnului 1884, iulie, 10, intr-o marti, am plecat si eu la Cimpulung. Eram la numar cu totii opt, toti trup din trupul meu, os din osul meu, singe din singele meu, cum am zice, si cu slujnica noua, mai mari si mai mijlocii, mai mijlocii si mai mici, mai mici si mai maruntei, de toata mina,
Cu doua zile mai inainte a inceput sa ploua. Se vede ca tristea mea simtise ca voi sa merg la primblare si incepuse a ma prigoni, precum m-a prigonit si alta data, singura cind am fost si eu sa ma preumblu afara la tara. Eu spusesem de mai-nainte alor mei sa nu mearga cu mine, caci eu sunt piaza-rea, n-am parte pe lume. Ei nu m-au crezut si multumita lor, pe linga dinsii m-am bucurat si eu de citeva zile senine, cit am fost in Cimpulung. Se vede ca vreunul din ei fu cu pieze bune.
si asa, cum va spusei, intr-o marti, pe ploaie, cu trenul pe la 9 ore dimineata, am plecat la Cimpulung. Sa nu cereti, dragii mei, sa va povestesc ceva de acest drum; caci n-am ce, de nu ca a plouat o ploaie maruntica si deasa, ca pomii, cu ierburile de pe cimpii fugeau inapoia noastra ca luate de Iele, ca huruiturile vagoanelor nu te lasa sa te intelegi la cuvinte cu sotii de calatorie, ci trebuia sa strigi tare; ca fluieraturile locomotivei te destepta din cind in cind. Ce sa va mai spui? Ati calatorit vrodata cu drumul de fier? Ei apoi ce mai umblu dar sa lungesc vorba. Am ajuns la Pitesti.
Aci am pogorit la gara, am asteptat in salon doua ceasuri pina sa se gateasca trasurile ce trebuia sa ne duca la Cimpulung.
Am fi voit ca in timpul acesta de doua ceasuri sa fi vazut si noi o parte din oras. Dar unde fu cu putinta? Ploua si nu mai ispravea. Daca am vazut asa, ne-am pus si noi in pizma, ne-am inarmat cu rabdarea si am asteptat acolo pina s-au gatit trasurile, ne-am incarcat in ele si seara pe la 9 1/2 ceasuri, ne-am dus in Cimpulung, uzi ca niste soareci.
si despre acest drum, iarasi n-am ce sa va spui, decit ca furam tescuiti, facuram la cuie de bleau si la piroane, din pricina frigului ce se lasase, caci intr-o ploaie ne-a dus pina seara. Acum se ostoise oarecum ploaia, dar se lasase intunerecul.
Am tras in gazda la preotul Nicolae Diaconescu, in ulita Gruiului, unde inchiriasem case.
A doua zi, cel dintii lucru ce izbeste bagarea de seama a calatorilor sunt multele biserici. Sunt locuri unde nu faci o suta de pasi si dai de o biserica, peste tot 20 de biserici pentru 5.500 de locuitori, adeca o biserica pentru 55 capi de familie. Se vede ca cimpulungenii sunt ori au fost religiosi, sau, cum se zicea mai de demult, evlaviosi. Cam asa erau si bucurestenii, mai acum patruzeci si mai bine de ani. Era o multumire sufleteasca sa auzi dumineca clopotele de la 120 de biserici,tragindu-se dimineata toate deodata si in frunte cu clopotul cel mare de la Mitropolie, chemind crestinii la rugaciune… Dar acum, bucurestenii sunt, iaca cum sunt si ce sunt. Acum s-au civilizat oamenii, nu mai merg la biserica, ci unii la lucrul lor de toate zilele, cei mai multi la instructia militareasca si altii dorm pina in prinzul mare.
De atunci pina acum s-au desfiintat vro trei, patru biserici; dar s-au ridicat o multime de case mari, toate cu cite doua sau trei turnuri, de nu se mai cunoaste din biserici. De unde pina atunci era numai o baratie, acum, sunt pe linga baratia veche, arsa la 1847 si infiintata din nou, inca un paraclis, o minastire cu o scoala de fete, o alta la Cioplea, sat de pavlicheni, unde s-a infiintat si un seminar papistasesc si acum in cele din urma o catedrala mareata catolica; si de unde era doi, trei, barati, azi este un arhiepiscop si o ceata foarte numeroasa de popi si de calugari d-ai Papei.
Ce sa zici? Ne-am civilizat!
Azi mai avem ce nu aveam pe atunci; avem o biserica evangelica si una luterana; mai avem o sinagoga mareata si o suma de lavre mai mici.
Avem, avem multe lucruri noi azi in Bucuresti, numai sunt vro patru, cinci biserici ortodoxe mai putin, caci in acest timp, adeca de vro patruzeci de ani incoace nu s-a mai facut nici o biserica din nou, adeca nu s-au mai adaogat nici una, cu toate ca obstea a crescut.
Cimpulungul este asezat d-a lungul girlei Riul Tirgului, pre un loc inclinat spre sud-est. El este inconjurat la est de muscelele Cretisoara si Matau; la sud de urmele cetatii Jidova si de muscelul Ripa lui Panu; la vest de dealurile Gruiului, cu sesurile de pe inaltimile lor; la nord de dealul Magura. Alte virfuri mai insemnate, inconjuratoare, sunt: Piatra Namaiestilor, piscul muntilor Portareasa si Strimtu.
Locuitorii sunt destepti si negustorosi. Lauda cea mai mare ce li se cuvine este ca-si pastreaza nationalitatea neatinsa.
[…] Arendasii de mosii, de hanuri si circiumarii sunt numai români. Un singur tinichegiu se afla in oras si, acela, se zice ca are sa-si incarce tarabutele si sa se duca de unde a venit. Mai acum citiva ani, spun localnicii, ca a fost venit o colonie de bulgari, cerind sa li se vinza locuri preste riu cu indatorire ca ei sa canalizeze riul. Cererea lor n-a fost primita. Ei s-au dus de s-au statornicit in Ploiesti si azi se zice ca le pare rau cimpulungenilor ca nu i-a primit.
Nemti sunt toti, toti, sapte la numar: sase timplari si un croitor, precum mi-a spus gazda mea. Cu toate astea au o baratie. Aceasta biserica catolica este mai bogata decit toate bisericile ortodoxe: are mosii, codri de munti cu paduri frumoase pe care le exploateaza calugarul papistas foarte sistematic; mai are binale in oras si locuri date cu embatic. Se zice ca baratia este inzestrata cu averi inca de pe timpurile lui Radu Negru-voda.
Atit locuitorii din oras, cit si de pe la sate, nu sunt betivi. Au tuica berechet, si inca tuica buna, curata de prune, si cu toate astea nu sunt cazuti la patima.
Mai fiecare locuitor are vite: vaci, porci si pasari de curte de tot felul.
Atit in oras cit si pe la sate, casele cele vechi sunt fara cosuri. Fumul iese prin poduri. Ferice de ceea ce pastreaza acolo! Casele cele noi se fac dupa moda de astazi.
Ciini in oras mi s-a parut a fi putini, judecind dupa numarul caselor si acesti ciini nu sunt rai. in Bucuresti, prin multe locuri esti silit sa ocolesti pe unii ciini de teama sa nu te pomenesti cu pantalonii croiti.
Acum ori ca locuitorii din Bucuresti, taind ciinilor frunza, sunt mai zvapaiati decit cimpulungenii, de ii intarita si-i fac sa turbeze sau ca cimpulungenii sunt mai asezati si da pace tutulor. Cine stie sa vie sa ne spuie, ca eu nu stiu ce sa zic.
Am aflat in urma ca si in acest oras de munte sunt ciinii rai; dara stapinii lor ii tin legati de le pazesc curtile, iara nu ulitele, ca la Bucuresti; vezi ca aici stapinii unor astfel de ciini se vede ca au trecere si asa ciinii lor, sub ocrotirea stapinilor lor, sfisie pulpele trecatorilor, fara mila de pacat si fara sa se sfiasca macar de latul hingherilor. Pare c-ar fi suditi. Orasul este strabatut d-a lungul lui de un canal de apa, tras din Riul Tirgului, pentru trebuintele locuitorilor si pentru stropitul ulitelor.
Locuintele, atit in oras, cit si de la sate, sunt mai bune decit ale cimpenilor. Muntenii traiesc in mai belsug decit locuitorii de la cimp.
Mai toate ulitele sunt asternute cu piatra. in aceasta privinta au dreptate, pentru ca piatra, slava Domnului! se gaseste mai multa decit le trebuie.
Pe linga tirgoveti si sateni cu impestritate haine, nu arareori vezi prin mijlocul tirgului stoluri de giste, giriind, vacile mugind si cautindu-si prasila; viteii zbierind si chemindu-si mumele. Primarul de astazi a oprit umbletul rimatorilor pe ulitele de capetenie, sub pedeapsa de a-i impusca. si totusi vezi pe cite unul din acesti ritani facind niste marsuri grohainde, tocmai pe linga casa comunei, cu partea-ntr-o caciula, cum s-ar zice, fara leac de teama. Merge tantos, nesuparat de nimeni, se vede ca se bizuie in puterea stapinului lor, care, deh! este cu vaza in oras.
Afurisitul de hatir si aici este incuibat. Ba, bine ca nu, cind la Bucuresti a scos si pui.
Orasul are si un bulevard. El este in latime ca de cinci metri, iara in lungime ca de 180 de pasi. Asa cum este, el poate sa fie de ajuns pentru preumblarea celor locali, dara neindestulator pentru multimea mosafirilor ce vin vara la aer muntos.
imbulzeala este asa de mare, incit daca vrei sa mergi fara sa superi pe cineva, trebuie sa-ti iei o tagirta cu pardonuri, sa imparti in dreapta si in stinga, inainte si inapoi, celor ce te imping sau celor pe care ii calci pe bataturile picioarelor. Dara mai adesea te lipsesti de o asemenea preumblare, unde in loc sa te intremezi, mai mult ametesti in inghesuiala si invirtitura cea in loc. Bucurestenii, pentru aceasta, in vorbirea lor cea intepoasa, l-au numit „Bulevard-Pardon“. Serile, muzica regimentului de dorobanti sau cite vrun tacim de lautari se silesc, pe cit pot si ei, sa deschiza inima preumblatorilor si sa le faca o buna petrecere.
in copilaria mea auzeam zicindu-se celor ce sau isi radeau mustatile, ori se imbracau si vorbeau cite vreo gugumanie ca sa semene a strein, auzeam zicindu-li-se „neamt din poarta“, nu stiu pentru ce.
Ce ati zice dumneavoastra azi cind veti auzi ca pe acest „Bulevard-Pardon” frantuzeasca are mare cautare? Nu stiu ce vor sa arate acei ce nu te mai slabesc din frantuzeste, procopseala ori altceva? Spuneti dumneavoastra, ca eu, uite, nu ma pricep la d-alde astea. Sau mai bine zis, invinovatiti-ma pe mine ca sunt pizmas unde nu stiu indruga si eu la frantuzeste. Vezi ca nu voi sa-mi aprinz paie in cap…
Doua scoale de baieti si una de fete, cu cite patru clase primare este vatra de unde se raspindeste lumina cunostintei in popor.
Masura de propasire si de invatatura la popor intr-o localitate se judeca pare-mi-se dupa gustul de citire al locuitorilor. Numiti d-voastra pe cimpulungeni cum veti socoti ca e mai bine, dupa ce veti sti ca in oras nu se afla nici o librarie. Eu nu ma bag, nu ma amestec in trebile d-voastra.
Vina nu este a mea daca va voi mai spune ca pe linga cartile didactice ce se afla de vinzare la un cofetar si la un bacan, se mai gasesc la acestia si citeva din romantele bucurestene ce terfelesc literatura noastra nationala. Carti de stiinta si de literatura sanatoasa nici nu se pomeneste. Va spusei acestea numai sa nu ma credeti vrun guracasca, vrun pierde-vara, altfel nici ca mai deschideam gura, de aceea va mai spui inca o data: nu ma bag, nu ma amestec in trebile d-voastra: faca cimpulungenii cum vor pofti; numiti d-voastra cum veti voi. Eu nu voi sa stiu, nu voi sa auz, ma spal pe miini ca Pilat din Pont.
Mai toate balcoanele caselor mari si palimarele caselor mai mici sunt impodobite cu ghiveciuri de flori. Ortensia insa si cercelusu sunt raspindite foarte in oras. Nu vezi o casa mai de Doamne ajuta! sa nu aiba doua sau trei ghiveciuri cu ortensia, ori cu cercelusi, si se vede ca le merge bine, caci sunt foarte frumos inflorite. Pe linga dinsele mai vezi muscate si colea si colea cite un trandafir de luna, garoafe si putini oleandri.
Gradinitele tutulor caselor sunt pline de amgrisai, cafea, ochiul boului, caltunasi si inca citeva feluri de flori, pe linga zarzavaturi.
La Cimpulung daca vrei sa maninci carne in ziua aceea, trebuie sa fii in piata la 4 ceasuri dimineata. Adeca povestea aluia: cind o trage fleica la baratie, sa sfiriie clopotul pe gratar. Altfel la 6 ceasuri gasesti pe macelari razuindu-si scaunele si spalindu-le ca sa fie gata pentru a doua zi.
Laptele de vaca era mai ieftin decit cel de oaie.
Tirgul de la S-tul Ilie este insufletit. Negutatorii veniti in bilci asteapta cu nerabdare pe rucareni si pe propietarii de mosii si de codri de munti cu cari fac mare alisverisuri.
Poamele ce pot dainui sunt mai gustoase. Zmeura joaca un rol insemnat. imbelsugarea in oras, pentru musafiri este cind incep a se cobori fetele cu zmeura culeasa de la Leresti.
Pe linga acestea, cu cit ti se ingrasa ochii vazind oameni si femei, frumosi si plini de viata, cu atit te ingretosezi cind vezi pe gusati.
(1879)
Schita de calatorie - Partea I
Schita de calatorie - Partea II
Schita de calatorie - Partea III
Schita de calatorie -Partea IV
Schita de calatorie -Partea V
Schita de calatorie -Partea VI
Schita de calatorie -Partea VII
Schita de calatorie -Partea VIII
Aceasta pagina a fost accesata de 2247 ori.
