Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - VI

Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - VI

de Petre Ispirescu


Se pregati deci Mihai Viteazul de razboi. isi chema oastea si o tocmi pre ea. Dete porunca fiecarei cete care si pe unde sa se tina gata. Apoi, adunindu-si boierii la Ploiesti, le spuse ca au sa mearga intr-ajutorul lui Rudolf imparat, si ca, pentru aceasta, au sa treaca prin Ardeal cu voia cardinalului.

Boierii jurara ca vor merge unde va merge si domnul lor, fara sa cirteasca citusi de cit. Ei erau incredintati ca Mihai stie sa-i duca din biruinta in biruinta si numele de roman sa zboare cu fala. Sosind ziua plecarei, Mihai dete poruncile cele mai lamurite. Oastea trecu muntii si veni in mijlocul sacuilor. Domnul romanilor le dete drepturile dupa care acestia suspinau. Cind ajunse in tinutul sasilor, el le spuse ca vine spre folosul lui Rudolf imparatul. Lua Brasovul, apoi Fagarasul si inainta spre Sibiiu.

Andrei Batori, calugarul papistas, era la Belgrad si acolo petrecea ca un pasa turcesc. Pe neasteptate ii fu lui auzirea ca Mihai se apropia cu oastea, si trimise soli, cerindu-i pace. Mihai opri solii la dinsul si purcese inainte. Merse insa incet, ca sa aiba timp si oastea din Oltenia, cu banul Udrea si Radu Buzescu in capul ei, a trece muntii, ceea ce se si facu intrind in Ardeal pe la Turnu Ros si intilnindu-se cu Mihai la satul Tilmaciul, aproape de Sibiiu. Cardinalul facu tot ce putu ca sa se impace cu Mihai, insa in desert. Mihai scrise carte boierilor Ardealului, cind se apropie de Sibiiu:

"Eu, Mihai, domn stapinitor a toata Ungro-Vlahia, scriu adunarii si boierilor tarii ardelenesti, precum sa se stie ca domnul vostru, Andrei Batori, este de doua ori calcator de juramint: intii ca a lepadat haina calugareasca, pe care o primise jurinda nu se desparti de dinsa pina la moarte si al doilea ca a mintit lui Isus Christos, vinzind agarenilor o tara crestina, deoarece jurase a cauta sa aduca la crestinatate pe pagini. si sa stiti ca eu am priceput mrejele ce imi intinde domnul vostru; dara cu voia lui Dumnezeu le voi sparge pre ele, si mi-e voia a-l ierta si pre dinsul, daca se va lepada de domnia tarei si va imbraca iarasi rasa, ducindu-se de unde a venit. Iertarea mea o va dobindi si chiar atunci cind ar lasa pe Sigismund sa vie iarasi domn. Pina una alta, voi sa-mi inchinati tara mie, si altfel sa nu faceti, caci eu viu la voi cu toata sila mea."

Auzind de una ca aceasta, calugarul papistas pusede-si aduna oastea si el, si iesi inaintea lui Mihai. Ea era alcatuita de noua mii de oameni, intre cari erau foarte multi lesi si unguri, cu o mare multime de tunuri, tot d-alea infricosatele.

Unde pina aci romanii se luptasera cu inzeciti oameni decit dinsii, acum trebuiau sa se lupte cu traznetele tunurilor de oameni omoritoare.

Ostile se aflau intr-o departare de opt stadii una de alta, intre Sibiiu si selimberg, la anul de la Christos 1599, octombrie 28 si tocmai cind era sa inceapa lupta, veni solul papei de la Roma, cel de pe linga curtea Ardealului, insotit de doi boieri ardeleni, spre a sfatui pre Mihai-voda sa mai amine lupta, ca doar se va intelege cu vladica papistas.

Mihai nu dete ascultare solului, ci oprindu-l la sine cu toata cinstea cuvenita solilor, iesi inaintea ostasilor si, dupa datina sa, isi ridica miinile catre ceruri, si aruncindu-si ochii in dreapta si in stinga catre ai sai, le zise in gura mare:

- Dragilor si vitejilor mei osteni, in partea noastra este dreptatea; cu noi este Dumnezeu; noi n-am calcat juramintul si legaturile de pace! O izbinda stralucita sta inaintea noastra; o marire nemarginita ne asteapta; o prada nespus de mare veti avea! De partea protivnicilor nostri, ce alta vedeti, decit credinta infrinta, fagaduieli desarte, legaturile de pace calcate, juraminte pingarite? Ce alta, fara numai nebunia mintilor, inselaciuni, uneltiri. viclene, crunte intelegeri cu paginii, decit frica in inima, cutremurul in trup, blesteme muieresti asupra bataliei, neincredere in izbinda, si o fuga rusinoasa? in numele Domnului, inainte va zic! Ostile detera piept. Cintecele de razboi inflacarara inimile tutulor. Rasunau tariile cerurilor de bubuitul tunurilor vrajmasesti. Ostile se lovira de toate partile. Ieseau sagetile din arcurile intinse, ca puzderia; si curgeau gloantele si zburaturile de ghiulele din tunurile protivnicilor ca grindina si dese ca negura, incit oastea lui Mihai, dupa o lupta de citeva ceasuri, incepu a se buimaci si a se da inapoi. Atunci Mihai, unde se repezi ca un zmeu, si lovind cu sabia pe unul din capitanii sai, striga:

- Stati locului, miseilor!

Graiul lui Mihai strabatu sirurile ostasilor sai ca buciumul arhanghelului. Se imbarbatara ostasii de barbatia lui Mihai, se intoarsera la lupta din nou, detera in buciume si in fanfare, si navalira asupra vrajmasului ca piraiele ce se rostogolesc din munti, carora nimic nu le mai poate sta impotriva. Pusera romanasii nostri miinile pe tunurile ungurilor si incepura a-i fugari si a-i taia fara crutare; iara lesii, daca vazura ca atita se indirjise romanii, si atita paguba face in oastea protivnica, ei se inchinara lui Mihai si-i cerura iertaciune. Mai bine de trei mii de vrajmasi ramasera pe cimpul de bataie. O multime de steaguri si patruzeci si cinci de tunuri cazura in miinile romanilor, aur, cai si alte neinchipuite lucruri de razboi.

Biruinta fu a romanilor. Episcopul papistas, daca isi vazu oastea infrinta, o lua la sanatoasa, dind dosul cu toti ungarii, si pierira in aceasta lupta crincena doua mii de oameni din ambele parti, lupta tiind zece ore.

Prin aceasta batalie Mihai lua Ardealul; si se infratira romanii cu ardelenii; si intra Mihai cu mare marire in Belgrad (Alba-Iulia).

La poarta cetatii viteazul fu intimpinat de toti episcopii cu mitropolitul in frunte, imbracati in odajdiile lor, si de toti boierii tarii.

inaintea lui Mihai erau steagurile luate in batalie si cari se tineau aplecate in semn de supunere a Transilvaniei (Ardeal), apoi isnafurile; dupa dinsele veneau tobosarii si trimbitasii, batind din tobe si sunind din trimbite. Acestora le urma muzica cea mare, care cinta niste cintece foarte frumoase in lauda lui Mihai, si dupa dinsii paseau citeva tacimuri de lautari si tigani, tragind din alautele lor.

Mihai era calare pe un cal imbracat cu o harsea muiata in fir de cel bun. imprejurul lui umblau opt alergatori investmintati in matase; in urma lui veneau opt povodnici impodobiti numai cu aur si cu argint.

Mihai era imbracat cu o mantie alba tesuta cu fir de aur; marginile erau cu mai multi vulturi auriti pe cari se vedeau armele tarei. Pe sub mantie purta o dulama de matase alba si la cingatoare avea o sabie de aur incarcata de rubinuri si de pietre nestimate. Un manuchi negru de pene de cocor, strinse cu o legatura de aur, impodobea caciula cea ungureasca ce-i acoperea capul. Era incaltat cu ciupici galbeni, si de la glezne pina la genuchi cu niste ciorapi de matase alba si impodobiti cu pietre scumpe.

in urma lui venea doamna Stanca cu copiii sai: Nicolae si Florica; dupa cari urmau capitanii si boierii lui Mihai, in capul oastei romanesti. Capitanii erau imbracati cu itari strimti cu gaitane, bagati in cizme galbene pintenate; in sus purtau pieptare lipite pe trup, cu gaitane late d-a curmezisul pieptului, avind nasturi la capatiie; pe umeri cu chepenege cusute cu fir, prinse in copci de argint, pe margine imblanite cu hirsie neagra si aruncate pe coapsa intr-o parte; mijlocul le era coprins de o cingatoare de curea cu tinte, cu zale aurite de care atirna sabia; de git aveau atirnate cite un colan de aur ce le impodobea pieptul; pe cap purtau gugiumane puse cam intr-o parte, cu fundul rosu lasat in jos si cu pletele date pe spate. Iara banii, in loc de chepenege purtau cite un contes lung si stralucit, cingatoarea le era de matase, mai lata decit a capitanilor, si prinse cu cite douapaftalute de aur; iara la gugiuman aveau infipte cite o pana.

Bubuitul tunurilor da veste despre apropierea viteazului.

si urcindu-se Mihai in scaunul domnesc, toti venira de i se inchinara lui ca la un domn.

intr-acestea pe Andrei Batori, carele pribegea prin bungetul padurilor dintre Moldova si Ardeal, il ucise un sacui la care ceruse adapostire.

Acesta, aducindu-i capul la Mihai, cu gind ca sa capete bacsis, doamna Stanca lacrima cind il vazu. intrebata de Mihai de ce plinge, ea zise:

- Ceea ce s-a intimplat lui se poate si tie si acestuia tot astfel sa se intimple (aratind pe fiul lor Nicolae).

Miscat de aceste cuvinte, Mihai, suspinind, zise:

- Saracul popa!

Ucigasul fu dat judecatii si osindit pentru ca a calcat legea ospetiei.

Apoi puse sa i se caute trupul si, gasindu-l, dete porunca sa se ingroape cu cinste domneasca.

Asa facu viteazul Mihai. Cind era pe cimpul de bataie, nici strigoii nu puteau sa stea inaintea lui nepedepsiti. Iara in timpuri de pace era ca un inger ocrotitor. Dreptatea inaintea lui mergea si iubirea de omenire pururea nedezlipita de dinsul era.

Rudolf imparat, auzind de biruinta lui Mihai, trimise soli sa-i laude vitejia. Acesti soli adusera lui Mihai un hrisovprin care il facea domn mostenitor altarii Romanesti, si o porunca ca sa lase Ardealul si sa plece la scaunul sau, spre a se bate cu turcii la Dunare. Pentru aceasta ii fagaduia imparatul sa-i trimita bani si oaste.

Mihai aduna pe boieri si, sfatuindu-se cu dinsii, raspunse solilor:

- Spuneti imparatului d-voastra, ca nu este in puterea lui sa ma faca domn in tara Romaneasca. Acolo eu nu cunosc pe nimeni mai mare decit pe Dumnezeu. tara Ardealului a mea este, caci am luat-o cu sabia; iara ajutorul il astept, ca sa pot impiedica pe turci a nu veni sa-i ia si ce i-a mai ramas: si asa sa-i spuneti ca mi-e voia; c-apoi, de unde nu, imi voi intoarce armele asupra imparatului si ii voi arata eu ca oameni nu-mi lipsesc.

Iara Sigismund, domnul Ardealului, carele se lasase de domnie, indemnat fiind de turci, de lesi si de unguri, isi schimba gindul, si pofti iarasi a fi domn in Ardeal. Pentru aceasta trecu in Moldova, se uni cu Ieremia Movila de acolo, si venira cu oaste in tara Romaneasca, sa-i puie domn in sila pe Simeon Movila, frate cu Ieremia. Se facu foc de suparare cind auzi Mihai de unele ca acestea, si la 6 mai 1600, porni cu o ceata aleasa de osteni catre Moldova, scoborind muntii pe la Borsec, in valea Trotusului. Trei zile si trei nopti umbla Mihai cu oastea prin acesti munti, catarindu-se de steii de piatra ca pisicile. Calea fiind neumblata si cararile necunoscute, abia, abia, cu chiu si vai, putura sa invinga piedicile ce intilnira. Prin acei munti totul era pustiu si bunget. Pe unde nu calcase nici pui de balaur, romanasii nostri trecura ca zmeii. Trei zile nu mincara romanii decit frunze, fiindca nu se gaseau pe acolo de nici unele. Ba nici apa nu era cu indestulare, fiind piraiele secate de o seceta grozava. si cazura preste oastea lesilor ca niste lupi flaminzi si o dumicara pe ea. Cind fu a incepe lupta cu moldovenii, oastea lui Ieremia inchina armele lui Mihai, si cu mare cu mic strigara:

- Sa traiasca Mihai, domnul Moldovei! Movila, neavind incotro, fugi in tara leseasca, iara Mihai, asezindu-se in scaunul domniei, puse stema in cap, numai de briliante si de smarand piatra, apoi venira inaintea lui toti boierii de se inchinara; iara romanii se veselira cu moldovenii si cu ardelenii si se infratira, legatura mare facind intre ei ca, oricind si oricum, sa lupte pe fata si pe subt mina impotriva dusmanilor ce ar mai voi sa le strice fratia si sa-i dezuneasca.

Mihai-voda Viteazul scrise carte la toti boierii din citetrele tarile:

"Eu, Mihai-Voievod, domn stapinitor al tarei Romanesti, Ardealului si Moldovei, pace si sanatate trimit voua,credinciosilor boieri ai domniei mele, si fie-va cunoscut cum ca Dumnezeu s-a milostivit si a facut sa se mai impreune laolalta fratii cei pribegiti sub un singur stapinitor, precum se aduna puii sub aripile clostii. si sa stiti ca voia mea este, daca ne va ajuta Dumnezeu, sa luam sub ocrotirea noastra toate semintiile de neamul nostru al romanilor, ce s-ar mai gasi in pribegie sau in robie. si iarasi sa stiti ca voia mea este ca nimeni sa nu cuteze a se abate de la sfintele pravili si sa nu asupreasca pe cel siriman si measer, nici sa umble cu viclenie, caci va cadea peste dinsul toata urgia mea domneasca."

Dupa care Mihai, lasind puterea in mina a patru boieri mari si credinciosi, se intoarse la scaunul sau din Belgrad. Acum si imparatul nemtesc si sultanul se luara cu binele pe linga Mihai Viteazul. imparatul nemtesc socotea sa-i ramiie lui Ardealul, deoarece i-l inchinase Sigismund Batori. Sultanul iarasi credea ca lui i se cuvine Ardealul carele odinioara ii fusese lui inchinat. si amindoi trimisera lui Mihai Viteazul daruri: imparatul nemtesc, ajutorul in bani pe care i-l fagaduise, alte feluri de daruri si numirea de sfetnic al imparatiei si de cirmuitor al Ardealului; iara sultanul turcesc ii trimise o sabie plina cu pietre scumpe, sapte blani de astrahan si pene de comanace, cum si o scrisoare cu laude frumoase.

Mihai priimi si pe unele si pe altele. Neamtului nu-i placu insa aceasta, dara Mihai ii raspunse ca orice sol are dreptul sa fie bine priimit, ceea ce nu opreste pe domni sa faca cum cer trebile tarii lor. Pe linga acestea, mai pofti de la Rudolf si partile romanesti despre apus, cu cetatile Hustu si titlu de print al imparatiei Rimlenilor pentru dinsul si pentru fiii sai.

(1876)




Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - I
Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - II
Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - III
Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - IV
Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - V
Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - VI
Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - VII


Aceasta pagina a fost accesata de 1165 ori.
{literal} {/literal}