Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - II
de Petre Ispirescu
Mihai, dupa ce se mari, neputind suferi atitea; faradelegi, trecu peste Olt, si acolo stiu sa dobindeasca iubirea oltenilor. Unde vedea nevoiasul, vaduva si sirimanul, el, ca un inger pazitor, ii ocrotea impotriva impilatorilor. Cind auzea de vreo nelegiuire savirsita asupra vreunei femei sau fete de roman, ca un leu alerga intru ajutorul lor. Ajuns ban al Craiovei, nu lasa ca sa se staviasca in Oltenia nici picior macar de ciutac.
Cu cit era de aspru Mihai cu facatorii-de-rele si cu cei faradelege, cu atit era de blind cu oamenii cei de treaba Oastea, careia numai numele i se mai stia, o infiinta tot din oameni unul si unul, alesi pe sprinceana. Mihail ii puse capitani, sutasi si cetasi pe barbatii cei mai viteji si mai cu dor de mosia lor, tara Romaneasca. Se dusese vestea despre bunatatea lui. Ajungind insa la urechile lui Alexandru-voda ca toata Oltenia iubeste si se teme de Mihail, acest domn fu coprins de un neastimpar, despre care nu-si putea da seama si puse gind rau banului.
Atunci veni si unul din boierii lui, si-i zise:
- Luminata fie fata mariei-tale, doamne, iata, eu, smeritul rob al domnului meu, viu a-ti da in stire despre cele ce se petrec in tara. Numele lui Mihai, banul tarii de peste Olt, umbla din gura in gura, si miscarea ce se simte dincoace de Olt printre locuitori nu prea imi miroase a bine.
si sa nu stai la chibzuiala nici o cirta, maria-ta, ci sa iei strasnice masuri pentru odihna mariei-tale si a supusilor robilor tai.
Alexandru se inversuna auzind acestea si cata vreme cu prilej cum sa piarza pe Mihai. Iara Mihai, simtind cele ce i se pregateau, vru a se duce la tarigrad, la socrul sau vistierul Iane, ce era sol al tarii Romanesti pe linga sultanul.
Cind fu insa a trece Dunarea, oamenii lui Alexandruvoda pusera mina pe dinsul si-l adusera la Bucuresti. Aci, fara judecata, fara nimic, il bagara la puscarie, spre a fi pus la cazne si apoi sa-l piarza pre el.
Temindu-se insa Alexandru-voda de vreo razmirita, se grabi a da hotarirea de moarte. Pe drum, cind il duceau la locul de pierzare, trecura pe la Biserica Alba din Postavari. si fiind tocmai timpul liturgiei, slujitorii il lasara sa intre spre a se inchina. El, rugindu-se, se fagadui lui Sfintul Nicolae, hramul acelei biserici, sa-i ridice o monastire pre numele lui, de-l va mintui; ceea ce si facu. Aceasta monastire este cladita in Bucuresti, pe un piept de deal linga Curtea arsa, si se numeste si pina azi Mihai-voda.
Iara daca fu adus la locul piericiunei, boiul lui Mihai cel mindru, statul lui cel maret si apucaturile sale cele voinicesti facura pe gidea sa paleasca. Apoi dupa ce-si arunca Mihai cautatura lui cea crunta si dispretuitoare asupra calaului pe care il vedea ca se cam codea, zise dinsului cu grai rastit:
- Da, ciine, si da nimerit, de-ti sfirseste mai degraba spurcata-ti slujba cu care esti insarcinat.
Fiori de groaza coprinsera atunci pe omul singiurilor si incepind a-i tremura miinile si picioarele arunca jos securea ce o ridicase sa taie capul lui Mihai, si fugi prin lume graind:
- Nu este dat mie sa pravalesc de pe umeri un asemenea cap.
Boierii, cari pina aci tacusera milca, inmarmuriti de pierderea lui Mihai, strigara intr-un glas cu poporul:
- Sa se ierte nevinovatul si, impreuna cu mitropolitul, mersera la voda si-i cerura iertare. De voie, de nevoie, se indupleca voda de-l ierta, dara porunci ca fara minut zabava sa plece din tara, si nici urma de a lui sa nu se mai afle prin toata Tara Romaneasca.
(1876)
Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - I
Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - II
Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - III
Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - IV
Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - V
Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - VI
Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - VII
Aceasta pagina a fost accesata de 1595 ori.
