Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - V
de Petre Ispirescu
Mihai Viteazul astepta cu oastea sa linga ripa Dimbovitei ajutorurile fagaduite, cari si sosind, el le intimpina dupa cuviinta; iara ostasii lui Mihai zisera ostasilor ce le venisera intr-ajutor:
- Bine ati venit, fratilor!
Aceste ajutoruri trecusera muntii pe la Rucar, impreuna cu insusi craiul Ardealului, Sigismund Batori, si seinfratira romanii cu ardelenii si cu moldovenii cei veniti cu Razvan-voda. Mihai puse de le numara si afla ca ardelenii erau treizeci si doua de mii de pedestri, cinci mii de calareti cu cincizeci si trei de tunuri; iara moldovenii doua mii patru sute pedestri, opt sute calareti cu douazeci si; patru de tunuri.
Spun, mare, ca pe cind oastea ardelenilor scobora; muntii spre a veni sa se uneasca cu oastea lui Mihai Viteazul, s-a aratat pe cerul senin, ziua in amiaza mare, dupa ce rasarise soarele, o stea cu coada, care a stralucit un ceas. intreg.
Afara de aceasta, un vultur napraznic isi lua zborul din muntele vecin, numit Piatra Craiului, si se lasa fara frica in tabara ardelenilor. Aceasta fu semn de izbinda; ostasii il prinsera si-l adusera la Mihai, plocon. Niste palavatici vrura sa zica despre aceasta minune ca, deoarece vulturul a cazut in robie, aceasta insemneaza ca rau semn. este pentru crestini. Mai tirziu insa se adeveri ca aceasta fu o birfitura si ca proorocia lor mincinoasa fu. Crestinii purcese asupra turcilor, ce se inchisese in cetatea ce o cladise ei la Tirgovistea. Sinan pasa umbla cu viclesuguri sa apuce oastea romaneasca la largul lui, ca sa o ia la bataie de toate partile. Pentru aceasta se prefacu ca fuge cu o parte din oastea sa. Romanii il lasara in pace sa mearga pina la Bucuresti.
Iara ei, sfatuindu-se, gasira ca e mai cuminte lucru sa faca cum sa n-aiba nicio teama de la spate. si deci, la 18 octombrie, detera razboi cetatii Tirgovistea. Romanii incepura a o bate din trei parti. si atitea gloante si ghiulele aruncara in cetate, incit nu mai putura rabda ciutacii. Acestia se urcara pe zidurile cetatii si de acolo se batura, pina ce romanii, ajungind la ziduri, care erau de lemn, le detera foc. Turcii, daca vazura ca n-au incotro, deschisera portile cetatii, iar romanii ii trecura pe sub ascutisul sabiei, si nici picior de turc nu scapa cu viata. Ali pasa, capetenia ostilor pagine, cazu in mina crestinilor.
Auzind si de aceasta biruinta, Sinan pasa incepu a se caina si zise:
- Cine putea crede ca are sa iasa atita sila de la Kara Iflak? Cum noi, puternicii, cazuram, si cum neputernicit se ridicara? Ticaita si inselatoare lume! Tu pre cei ce se inalta ii smeresti, iara pre cei ce se smeresc ii inalti. Cum eu, spaima oarecind a Asiei si a Africei, fug fara nici o putere dinaintea unui domn atit de nebagat in seama altadata! Acestea zicind, se carauti spre Giurgiu, lasind la Bucuresti sapte mii de turci, hotariti a muri pina la unul luptindu-se. Pentru aceasta inierbara si locul de la manastirea Radului-voda, cu gind ca sa-i dea foc cind va intra oastea crestina si sa o arunce in vazduh. Romanii, daca aflara de fuga lui Sinan pasa, lasara Bucurestii la o parte si se luara dupa dinsul. Acuma turcii isi facusera naluca; fugeau mai mult de grcaza decit de armele romanilor. Intrase spaima in pagini si nu mai putea nimeni sa-i opreasca din fuga. Pina sa-i ucida romanii ce-i fugareau, se ucideau ei intre dinsii, dind unii peste altii ca orbii, care mai de care sa tresca mai intii Dunarea dincolo.
Peste sase mii de cara incarcate cu de toate bogatiile lasara in urma. Vreo cinci mii de romani, ce luasera turcii robi in razboi, si pe care ii duceau cu dinsii, le scapara din miini. Acestia, puind mina pe insusi armele turcilor, detera in pagini de-i zvintara; apoi se unira cu oastea crestina.
Cind ajunsera romanii la Giurgiu, Sinan pasa si trecuse la Rusciuc; iara ramfsita oastei era pe podul de vase, napadind ciutac peste ciut ac a trece mai curind. Mihai puse tunurile intr-insii, sparse podul si toti fugarii mersera sa ingrase somnii si morunii din Dunare si din mare. Aceasta se intimpla la 25 octombrie. Cind spusera lui Sinan pasa ca toata oastea pierise, el incepu a-si fringe miinile de durere, si a se ticai, de-i plingeai de mila. El se duse rusinat la sultanul. Acesta, cum il vazu, se indraci de minie si unde incepu a striga la dinsul ca un nabadios, zicindu-i:
- Ce mi-ai facut cu atita sumedenie de ostire, ciine? Cum imi prapadisi floarea imparatiei mele, ticaitule si becisnicule?
Sinan pasa cazu in genuchi cu fata la pamint, nestiind alt ce zice, decit:
- Aman, padisah, aman!
Atunci sultanul, scirbit de dinsul, il trimise surghiun la Malgara, si acolo, mihnirea rozindu-i inima si rarunchii, el isi lepada potcoavele si dete ortul popii.
Iara sultanul, ca sa mai vie nitica inima turcilor sai, porunci de iesira ulemalele si imamii cu toti hogii si dervisii, si facura rugaciune mare catre Mahomet al lor, in piata cailor, ca sa se indure sa scape de rusinea ce pati, si sa le ajute a purta biruinta impotriva ghiaurilor. seicul de la Sfinta Sofia imparti baiere pe la ostasi cu vorbe scoase din Coran.
Mihai porunci ca toate prazile ce luase de la turci sa se imparta la ostasi si la saracime, si sa se imbunatateasca toate relele ce facuse paginul.
La auzirea aceasta toata tara se puse in miscare si lauda numele domnului cu ajutorul caruia romanii mersese din biruinta in biruinta.
Mihai nu dete ragaz turcilor nici cit ai da in cremene, ci dupa ce petrecu pina la Gherghita pe Batori si pe Razvan, ce se intorceau la tarile lor, trecu Dunarea din nou si batu Vidinul; iara capitanul Farcaseanul lua Nicopolea. Astfel ca nu mai ramase nici pin partile astea macar saminta de turc.
Sultanul turcilor turba si spumega de minie. Vazu el ca in lupta dreapta nu se putea masura cu Mihai si incepu a umbla cu sotia.
Fagaduia domnia carei la orcine ar putea sa rastoarne pe Mihai. Unii din boieri, poftitori de slava, umblara sa turbure poporul; iara Mihai aflind, supuse sub picioare pe vrajmasi, ii facu mai scurti de cite o palma si nimici pilcurile de turci ce se tinea prin preajma locului, gata a le veni intr-ajutor.
intr-acestea Iremia Movila, boier incuscrit cu lesii, spinzura pe Razvan-voda, si se puse in locul lui domn al Moldovei.
Zizaniile turcilor nu facu atita rau crestinilor pe cit a facut insusi nebuna pofta a crestinilor de a domni unii asupra altora. Mindria a facut pe ingeri sa caza din cer; mindrilor le sta Domnul impotriva; trufia este o satana ce totdauna isi vira coada unde vede ca se aduna citiva oameni sa savirseasca o fapta buna.
De o asemenea mindrie fu coprins si Sigismund, domnul Ardealului. Ar fi poftit acest domn sa stapineasca toate trei tarile; si pentru ca sa ajunga a-si implini aceasta pofta, alegea totdauna vremurile cele mai grele, cind adica se sculau turcii cu razboi asupra lui Mihai Viteazul, cu gind ca, vazind Mihai ca ii vine apa la gura, sa fagaduiasca tot ce va cere becisnicul de Batori. Dara nu-i ajuta Dumnezeu.
Asemenea si lesilor le ramasese la inima domnia Moldovei, si cata vreme cu prilej ca sa puie mina pe dinsa. Pentru aceasta, cind se incuscrea cu cite vrun voievod d-ai Moldovei si umbla pe linga dinsul cu sosele, cu momele, cind iarasi, daca vedea ca n-o scoate la capatii cu binele, se scula cu razboi. Iara Rudolf, imparatul nemtilor, carele domnea si in tara ungurului, cel ce se afla in razboi cu turcii si le mincase papara de atitea ori, cauta prin mijloace viclene sa bata pe turci cu miinile altora; pentru aceasta intrebuinta toate vulpeniile. Niciodata nu venise el cu inima curata a se uni cu domnii crestini cind fu a se scula impotriva paginatatii, ci totdauna cu gindul dracului, ca orice tara ar scapa din ghiara spurcatului de osmanliu, sa puie el mina pe dinsa.
Nestatornicul de Sigismund, aci cugeta sa se lase de domnie si de pofta de a stapini toate tarile romanesti, aci se caia si iara se intorcea. Cind vrea sa inchine tara neamtului pe mita, cind iara voia sa ramina inchinat turcului. Pentru aceasta, Mihai, ingrijat, si ca sa nu se instraineze nici o particica din tarile romanesti, se hotari a merge insusi sa ispiteasca pe Batori, si totdodata sa se inteleaga gura in gura cu dinsul cum sa apuce lucrurile ca sa dea razboi virtos paginului.
Se scirbi Mihai cind auzi de la Sigismund ca vrea sa inchine tara neamtului si cind il vazu indemnindu-l si pe dinsul sa faca tot asa; ca apoi si Moldova sa vina dupa dinsele.
Mihai stia ca neamtul nu descarcase nici o pusca ca sa apere aceste tari de neomeniile turcilor si ii era cu ciuda cum sa-i pice lui mura in gura o bucatica asa de buna din chiar senin. insa ca sa fie cu stiinta lui despre tot ce se facea intr-aceasta, trimise si el la Praga pe banul Mihalcea, la 1597, cind se duse Sigismund sa savirseasca inchinaciunea.
Iara daca venira oamenii imparatului ca sa ia in primire frinele tarei, Sigismund isi schimba gindul si de asta data. Apoi, auzindu-se ca vin turcii, el se inscauna din nou.
Pe vremea aceea se sculase asupra lui Mihai Halii pasa al Vidinului si Mehmet pasa al Dirstorului. Mihai Viteazul incaleca pe bidibiul sau, isi lua oastea, trecu Dunarea, si ca un alt arhanghel batu oastea protivnica de o stinse.
Mihai, luind in goana pe turci, mergea, dupa obiceiul lui, inaintea oastei. Calul lui Mihai atita se infierbintase, incit zbura iar nu fugea. Ostenii nu se putura tine de dinsul. Cind baga de seama ca lasase cu mult in urma pe credinciosii sai osteni, se vazu inconjurat de o seama de pagini, cari se aruncara asupra dinsului. Mihai se apara vitejeste, cum stia el sa faca. Ucise o mare parte din ei. Dar un spurcat de pagin, mai cutezator, ridica sulita ca sa rapuie pe domnul cel viteaz. Acesta se dete la o parte iute ca fulgerul si apuca sulita de virf. Paginul o tinea de coada; iara Mihai, inclestindu-i-se mina pe dinsa de unde o apucase, nu o slabi nici cit, ba inca, cu cealalta mina se lupta cu ciutacii ce mai ramasese. Aceasta lupta tinu pina se apropie Preda si Stroie Buzescu, de scapa pe domnul lor de primejdia cea mare in care cazuse.
Dupa aceasta, Sigismund iarasi isi schimba gindul si, indemnat de unguri si de lesi, se lasa de domnia Ardealului, punind in locu-i pe varul sau Andrei Batori, ce era vladica papistas (cardinal). Acesta, desi popa, desi crestin, se intelese insa pe sub ascuns cu turcii si cu Movila al Moldovei ca sa rapuie pe Mihai.
Aflind Mihai ca un popa crestin se facuse domn si domnea ca un pasa peste o tara romaneasca, nu se mai putu opri, ci, ca unul ce batuse pe toti pasii pagini, se hotari a bate si pe acest pasa crestin, a-i lua tara si a o face una cu tara Romaneasca, caci si locuitorii din Ardeal romani au fost si sunt.
(1876)
Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - I
Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - II
Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - III
Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - IV
Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - V
Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - VI
Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - VII
Aceasta pagina a fost accesata de 1679 ori.
