Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - IV

Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - IV

de Petre Ispirescu


Pentru aceasta Mihai, cum istovi pe turcii din Bucuresti, nu se opri locului, ci intr-un suflet alerga la Giurgiu cu romanasii sai, dete razboi de moarte turcilor, taiara pe citi putura apuca; iara cei ce mai ramasera, se inchisera in cetate. Pina sa se dezmeticeasca ei din ameteala in care ii invalmasise Mihai Viteazul, fura dati piericiunii toti citi se gasira raspinditi prin tara, curatind-o de lifta pagina.

Auzind sultanul de unele ca acestea, se facu foc de minie si trimise un pase cu doua mii de ostasi ca sa prinza pe Mihai. Iara viteazul daca pricepu gindul cel spurcat al turcului, in cea dintii noapte navali asupra ordiei lui cu romanasii sai si-i facu oastea ciopati, ciopati de nu scapa picior de pagin.

Apoi, tocmindu-si ostile, trecu Dunarea pe ghiata in luna lui Carindar, pe un ger de crapau lemnele si pietrele, batu Rusciucul, pe care il apara 7000 de turci, si dete cetatea in prada ostasilor. Sa fi vazut, nene, cadinele cum mai fugeau desculte si cu  turculeti in brate, de le plingeai de mila. Dar romanii, desi infierbintati de lupta, desi biruitori, ei le lasara in pace sa se duca unde ar vedea cu ochii. Prada insa ce ei facura in casele turcesti nu este de povestit: saluri, bani, argintarii, aramuri, haine muiate numai in fir, fel de fel de marfuri scumpe cazura in stapinirea ostirilor lui Mihai, mai bine decit sa le mistuiasca focul. De aci trecu la Silistra, o lua si pe dinsa, ii darima intaririle, si pati si acest oras ceea ce patise Rusciucul. Cind se duse stirea aceasta la tarigrad, sultanul nu putea da crezamint auzului sau, si porni o ceata mai mare de turci nenumarati, cu Mustafa pasa in capul lor. Mihai, dupa ce facu tocmeala iscusita ostilor sale, trimise pe fratii Buzesti cu o seama de oaste catre hanul tataresc ce venea din Crim si avea porunca sa intre in Moldova cu 30 mii de tatari; pe banul Mihalcea si pe banul Manta ii trimise impotriva altei sumedenii de turci si de tatari; iara Mihai insusi tinu piept lui Mustafa pasa.

Se bateau romanii cu inima, caci Dumnezeu le ajuta. si taiara trei in trei parti, si zdrumicara pe pagini ca pe furnici. Fratii Buzesti de doua ori batura pe tatari de-i stinsera, si luindu-i in goana, romanii ii taie fara mila, ucigind pina si pe insusi fiul hanului, carele nu se putea mingiia de pierderea copilului sau celui preaiubit. Banul Mihalcea si banul Manta infrinsera ostile tatarilor si ale turcilor si le sparsera pre ele; si atitea prazi luara, de fura de treaba ostilor romanesti pentru mai multe luni.

Iara Mihai, trecind iarasi Dunarea, nimici cu totul sila lui Mustafa, ba si chiar pe dinsul il trimise pe cealalta lume.

in tabara aceasta se afla si un oarecare Bogdan, fiul lui Ioan Sasul, ce domnise in Moldova, pe carele il aducea Mustafa sa-l puie domn in locul lui Mihai si de nu era iute de picior, nu scapa de osinda acestuia. Banul Mihalcea batu Hirsova si dete in jaf si prada toate cetatile decindea Dunarii. Albert Király, ce venise cu ostile ardelenesti in ajutor, trecu in Dobrogea, lua Istrova, Baba si alte cetati. Capitanul Geti cu un pilc de romani trecind Dunarea dete prin satele turcesti si bulgaresti, si strabatu pina in muntii Balcani. Aici, intilnind pe Sinan pasa carele se intorcea din Ungaria incaroat de prazi, navali asupra lui, il puse pe goana, ii taie toti oamenii si ii lua toate bogatiile care erau nenumarate. De aci patrunse in Rumelia, coprinse, jecmani si pirjoli toate cetatile in drumul sau. Groaza romanilor ajunse pina in saraiurile sultanului.

Se zice ca spurcatii de pagini cind vedeau cite vrun armasar sforaind si sarind, tresareau de spaima si-si scuipa in sin zicind ca au vazut umbra lui Mikal-ogli (asa ziceau spurcatii viteazului Mihai); iara turcoaicele, cind voiau sa-si impace copiii cari scinceau, ii speriau zicindu-le: "Taceti, ca vine ghiaurul de Mikal-ogli".

Aron, domnul Moldovei, cu ostirea lui, purcese asupra Benderului, il jefui si dete prada flacarilor Cetatea Alba; apoi impreunindu-se cu ostirea lui Király, coprinse toate locurile de peste Dunare din partea acea.

Popa Stoica Farcas, duhovnic si om al lui Dumnezeu, oltean de cei dezghetati, adunind pe linga dinsul o ceata de panduri tot unul si unul, armati cu pusti, cu suliti, cu coase, cu topoare, cu furci, si cu orice le cazu mai la indemina, se napusti peste Dunare asupra Vid inului si il batu cumplit, iar Mihai Viteazul nimici sila lui Zerhat pasa carele venea cu o alta spuza de turci si de tatari.

Ce n-ar putea face crestinii cind toti s-ar uni intr-un cuget curat si intr-o dragoste frateasca?! Vrajma si imponciserile dintre crestini facu pe turci sa-si bata joc de cruce si sa-i robeasca pre ei.

Mahomet III, carele se pusese in scaunul imparatiei turcesti, vazind spaima ce coprinsese pe ostasii lui, facu tot ce se putu face, ca sa nu se mai intinza vestea despre biruintele crestinilor si scrise carti la toate limbile pagine din rasarit.

"Scriu eu Mahomet, marele sultan al Stambulului, carele stau in scaunul cel stralucit al prorocului, luminez ca soarele si sunt Dumnezeul turcilor, caruia se inchina toate tarile de la rasarit si de la apus; si sa stiti voi, cei ce sunteti de o lege cu mine, ca se scula asupra noastra ghiaurul de Mikal-ogli, beiul de la Kara Iflak, si se batura ostile lui cu ostile turcesti, si le batura pe acestea; iara voi sa va sculati cu mic cu mare, si sa-mi veniti intr-ajutor, caci de ma vor bate pe mine, si voi nu veti scapa nici in gaura de sarpe de hainlicul lui Mihail, si sariti cit mai curind."

Auzind de unele ca acestea, limbile pagine se ridicara in gloate si se unira cu turcii. Iara Mahomet III puse de-si cauta oastea, si afla ca ea era de peste doua sute de mii de oameni. Cu acestia se unira si limbile cele pagine.

Apoi chema pe Sinan pasa cel grozav, si ii zise, fata cu toti vizirii si pasii:

- Tu, cela ce esti lumina, bratul si stilpul imparatiei mele, ia oastea ce am adunat, ea este una din cele mai spaimintatoare ce s-a ridicat vreodata, si mergi cu dinsa impotriva Kara Iflakului. Alah sa-ti ajute tie a face din acea tara un pasalic, care sa impodobeasca imparatia mea. Pe hainul cela de Mikal-ogli. sa mi-l trimiti techer-mecher, legat si ferecat. si sa nu cutezi sa faci altfel, caci atunci vei cadea in urgia mea imparateasca, si unde iti sta picioarele, acolo iti va sta si capul.

Sinan se puse in capul acestei sumedenie de nelegiuiti si cazura ca locustele pe malul Dunarii cel de-a dreapta. intelegind Mihai ca turcii n-au de gind sa mi-l creasca, ci sa mi-l prapadeasca, puse de-si numara si dinsul oastea si afla ca erau la opt mii de voinici. Cu acestia iesi inaintea turcilor la Dunare; si pina sa-i ajunga si de la ceilalti doi domni ajutorul fagaduit, el opri navala de turci peste treizeci de zile.

si nici ca se putea altfel. Ce pot face oile inaintea lupilor?

Mihai, ca sa incredinteze pe Sigismund Batori ca sfinte vor fi cele vorovite intre dinsii, isi trimise doamna la Sibiu impreuna cu fiii sai, domnita Florica si Nicolae, zis si Patrascu. Pre doamna lui Mihai o chema Stanca.

Sinan, vazind ca n-o poate scoate la capatii cu romanii in lupta dreapta, trimise o seama de oaste, care trecu Dunarea pe la Calafat, spre a lua pe Mihai de pe la spate. Acesta, cum simti viclenia turcului, se trase in buna rinduiala si-si aseza sirurile de ostasi la Calugareni, unde, mai sosindu-i niste ajutoare de moldoveni si de ardeleni, se urca numarul ostilor la seasesprezece mii.

Dupa ce facu o iscusita tocmeala ostilor sale, Mihai, cu nadejde in Dumnezeu, chibzui cum sa invete minte pe pagin a nu mai necaji pe crestin.

Sinan cel grozav, cum vazu oastea romanilor ca se da inapoi, porunci turcilor sa treaca Dunarea. si asa multime de spurcati erau, incit nu-i mai putea tine pamintul. Ei se asezara trimbe, trimbe, pe toata cimpia de la Dunare pina la Calugareni. Mihai, iscodindu-i, se urca pe un deal, privi asupra lor si-i vazu stind ca frunza si ca iarba.

Nelegiuitii se incumetau in multimea lor cea nemarginita. Gloatele lor de ostasi erau inarmate din cap pina in talpi: manafii aveau pusti lungi si sabii; arnautii, sisanele; spahiii, flinte si iatagane; arapii, sulitide trestie de mare, si lungi de mai bine de un stinjen; ianicerii, pusti, pistoale, iatagane si hangeruri. Mai era cu dinsii si o multime nenumarata de tunuri. De multi ce erau nu se mai deosebeau oamenii, ci parea ca se lasase pe pamint o negura. Nu se mai auzea decit zanganitul armelor, nechezatul cailor, si prin rastimpuri strigatul ostasilor. Seara, incepea hogea cel mare a striga: Alah ehper, Alil-Alah, si ii raspundea paginii: Alah! Alah!, de se cutremura pamintul si mi-ti lua auzul.

Domnul romanilor, vazind atita sila mare, isi aduna voinicii si le zise:

- Dragilor si vitejilor mei romanasi, voi stiti ca noi voim sa ne mintuim tara si legea. Dumnezeu ne va ajuta sa infringem si de asta data cerbicea turceasca. Romanii mei sunt lei paralei, iara gadinele ce stau inaintea noastra, niste misei; sa-i spulberam dara precum se spulbera praful inaintea fetei vintului. Mai bine sa murim pina la unul, luptindu-ne, decit sa cadem in ghiara acestor nelegiuiti; caci ce folos de viata noastra, daca nu vom mai avea mosie si vom cadea in robie?

si fiindca Dumnezeu este aparatorul celor drepti si scutitorul celor napastuiti, el incordeaza bratul celor ce se ridica intru numele lui; si asa, fratilor, cu nadejdea intr-insul si cu increderea in vitejia noastra, sa calcam in picioare si cal si calaret si sa spargem ordia ce sta dinaintea noastra.

Toti ostasii strigara deodata:

-Amin.

si astfel, la 13 august 1595, in revarsatul ziorilor, Mihai puse sa se faca o rugaciune catre Dumnezeul armelor; si ingenuchind cu totii, zise:

- Dumnezeule, cela ce vezi din inaltul cerurilor nemernicia noastra, ajuta-ne astazi sa purtam biruinta asupra vrajmasilor tai si ai omenirei; intareste bratul nostru si revarsa spaima in inimile spurcatilor de pagini, ca sa se laude numele tau in veac si in veci vecilor.

Apoi dara in trimbite si in timpine si se incaierara. Curgeau gloantele din partea turcilor ca ploaia; iar fumul de la tunuri si pusti intuneca vazduhul.

Cind era soarele ca de trei sulite, romanii incepura a osteni; iara Mihai, vazindu-i ca incep a se indoi de biruinta, puse muzicile a cinta si din gura si din surle:

Tremura Sinan! n-asteapta
Sa simti palosul roman,
Razbunarea lui cea dreapta
Cum ingheata un pagin.

Marirea, copii, ne chiama
Pentru tara sa muriti
Tiranii acuma geama,
Cu voi sunt, cu mine fiti.

si unde trase spada viteazul Mihai, si unde se repezi printre vrajmasi ca un fulger. Cadeau paginii d-a dreapta si d-a stinga lui ca snopii. incotro se intorcea viteazul, uliti, uliti facea printre trimbele de turci. in drumul sau Mihai taia tot ce intilnea, nu mai cauta: bei, agale, bimbasi, cadeau trintiti la pamint de pala lui cea agera Rasturna pe Karaiman pasa si-i lua steagul cel verde al lui Mahomet, steag pe care il scot turcii din geamia cea mare, numai la timp de cea mai grea nevoie.

Dumnezeu, ca sa apere pe credinciosi, porunci vintului sa bata asupra paginilor si tot fumul de la arme cazu asupra lor de ii orbea si ii ineca. Romanii, luind pilda de la demnul lor, nesocotira osteneala, si unde cazura si ei asupra spurcatilor de osmanlii de trei parti, ii taiara pina catre seara si ii infrinse.

Cadeau turcii sub palosele romanilor cum cade iarba sub coasele seceratorilor. Atunci turcii o luara d-a fuga; iara romanii ii gonea din urma si-i ucidea ca pe lacuste, cind sunt oloage.

Treceau romanii in fuga mare infierbintati preste lesurile vrajmasilor, preste oameni, spargind cete, rasturnind totul in oastea ciutacilor si strigind: "Biruinta! Biruinta!” Turcii da unul peste altul, ca orbii, pe podul de la Calugareni, si cei ce nu mai incapeau pe dinsul, de imbulzeala, cadeau si se inecau in Neajlov.

Pe linga acestea, doua tunuri ce le asezase Mihai in niste locuri inalte, fulgera si traznea pe cei ce cutezau oarecum sa se mai intoarca. Atita varsare de singe nu s-a mai vazut de cind este tara Romaneasca, si nici ca se va mai vedea. Spun ca inota in singe. vitelul de doi ani. insusi Sinan pasa cel grozav, cel ce venise sa faca tara pasalic, impins fiind de valurile turcilor fugariti, cazu cu cal cu tot de pe pod in mocirla, isi sparse capul si-si rupse dintii; iara unul din romanii cei prinsi de turci in razboi isi facu cruce si puse foc la ierbaria turcilor, care sari in slava cerului cu un mare numar de pagini, de se prapadira toate corturile lor si toate trebuincioasele de hrana, ce era adunate, ca sa fie de treaba ostilor lor. Muri si el, insa muri ca un viteaz, stiind ca si-a ajutat tara sa scape de robie.

Mihai avea doi cerbi, cari nu se dezlipeau de domnul lor nici cit ai da in cremene. Ei il insoteau in toate bataliile. Aici, unul dintr-insii, lovit fiind de o ghiulea pagineasca, isi dete duhul pe data. Tovarasul lui, vazindu-l ca nu se mai misca si cum gilgiie singele dintr-insul, ii da mereu tircoale si mugea greu. si uitindu-se la domnul sau, il podidi lacramile. Apoi, ridicind ochii la cer, statu nitel, ca si cum s-ar fi rugat. Dupa aceasta o rupse d-a fuga intr-o padurice de acolo, si nu s-a mai gasit. Spun, mare, ca-i curgea lacrimile suroaie, cind a plecat de linga domnul sau si de linga tovaraselul lui.

Intunerecul noptii opri pe romani de a merge mai departe. si lifta pagina mai ramasese multa. Uriasi sa fi fost romanii si tot n-ar fi putut ucide sumedenia de ostasi ce aveau dinaintea lor.

Fiecare roman avusese a lupta cu zece sau cincisprezece protivnici. Au facut, bietii, ce nici zmeii nu puteau face. Sudori de singe curgeau de pe fetele romanilor, atit muncisera in cursul zilei si atit erau de statuti de osteneala seara. si totusi ar fi nesocotit orice impotrivire vrajmaseasca; dara turcii dasera dosul si putinta omeneasca nu era a-i mai goni pe timp de noapte, spre a-i arunca in Dunare.

Sfatul de razboi, ce se tinu noaptea, gasi cu cale a se trage oastea catre munti pina ce va veni ajutorul deplin ce fagaduise a da ardelenii si moldovenii. Oastea romanilor se multumi ca a aratat turcilor inca o data ce pot puii de romanasi si, cu domnul lor in cap, se trase la Gimpulung.

Dupa ce se aseza oastea in cetatea lui Negru-voda, se veseli acolo de ispravile ce facuse, dind multumita preainaltului Dumnezeu pentru ajutorinta ce a primit de la dinsul.

Paginii spurcati coprinsera Giurgiu, Braila, Bucurestiul si Tirgovistea. Sinan pasa zise ca tara este pasalic si multe biserici crestinesti le schimba in geamii; iara la Bucuresti si la Tirgoviste facu grozave intariri ca sa fie ostasilor de aparare, cind se vor mai bate cu romanii.

Mihai Viteazul puse de scrise oastea si gasi ca era de opt mii de oameni, cu treizeci si doua de tunuri.

(1876)




Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - I
Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - II
Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - III
Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - IV
Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - V
Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - VI
Ispravile si viata lui Mihai Viteazu - VII


Aceasta pagina a fost accesata de 1001 ori.
{literal} {/literal}