Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea VI

Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea VI

de Petre Ispirescu


Spun cei ce au vazut cu ochii lor pe viteazul moldovan, precum este venetianul Matei Muriano, cum ca Stefan era foarte intelept. Nici o vorba de-a lui nu era fara sart.

il iubeau moldovenii ca pe lumina ochilor lor, pentru ca era indurator, drept, inimos si darnic. Ziceau ca era binefacut la trup. Despre fiul sau Bogdan aratau ca este rusinos si smerit ca o fata si calca pe urmele tatalui sau. De viteaz si de cinstit, nici ca mai e vorba. Mai spuneau ca moldovenii sunt toti voinici si ca tara lor e manoasa si frumoasa. Aceasta si era pricina de pusese toti ochii pe dinsa si le sta in git, cum de sa n-o stapineasca ei. si asa este si pina in ziua de astazi. Dara pe cit timp privegheaza Maica Domnului asupra romanilor, nu se vor invrednici ei sa robeasca o tara care cu staruintele ei a aparat crestinismul mai mult decit oricare alta. tara care scoate din sinul ei fii ca marele Stefan, ca Mihai Viteazul si ca multi altii, nu se papa asa lesne. Ea este un os cu care se ineaca cel care voieste sa o inghita.

Stefan imbatrinise si mihnirea lui cea mai mare era ca nu putuse sa-si indeplineasca visul sau: unirea la un loc a tuturor celor de un singe cu dinsul. imprejurarile i-au stat tot curmezis in cale. Patruzeci si mai bine de ani cit a domnit, silit fiind a priveghea cu arma-n mina, a petrece cea mai mare parte de timp in tabara, a sta nopti si zile calare, pentru a-si apara tara  il facu sa dobindeasca o podagra, ce rodea dintr-insul cum rod carii din lemne. Durerea picioarelor il intetise si ajunsese atita incit il dobori la pat. Batrinetea si slabiciunea venira si ele de se unira cu boala. Ele impingeau pe marele Stefan acolo unde toata vietatea cata sa mearga.

in desert aduse doftori mesteri din Venetia, caci nu era cu putinta sa se tamaduiasca. si deci, cunoscindu-se si simtindu-se aproape de sfirsitul vietii sale, hotari sa puie tara la cale. Bolnav, bolnav, dara grija lui cea mai mare era cum sa-si lase tara cea mare si laudata. Pentru aceasta nu-si cruta nici odihna, nici sanatatea. El stia ca lutul lui se va duce acolo de unde a fost luat. Mai stia ca tara ramine si voia ca si dupa dinsul sa fie spaima spurcatilor de agareni, gogorita pacatosilor de crestini si fala legii celei adevarate a lui Isus Christos.

Cunoscind in Bogdan, fiul sau, apucaturi bune si intelegind dorul de tara ce-l invapaia, il chema in toate zilele si-l sfatuia. El vedea ca sfaturile lui prind bune radacini in inima fiului sau. Deci, cind fu aproape a se pristavi, chem? la dinsul pe mitropolitul tarii, pe toti episcopii, boierii si mai-marii oastei si le zise cu limba de moarte, stind pe patul durerilor:

- V-am chemat aici, boieri d-voastra si sfintilor parinti, sa va spun cea din urma a mea vointa, si va jur pe viul Dumnezeu si pe preacinstita maica lui, sa urmati intocmai.

Toti stiti cite vijelii am intimpinat in viata noastra cit am fost cu totii. Dupa moartea mea sa duceti haul si greul deladuirei cu intelepciune, cu frica lui Dumnezeu si cu dreptate.

Oastea sa fie totdeauna gata a infringe incalcarile si a calca in picioare toate uneltirile unora si altora, zdrobind pe uneltitorii de rele.  Crucea sa fie tinuta sus, si aprig razboi sa dati necredinciosilor ce se inchina la luna. Cind va fi si va fi, mai bine sa va invoiti cu turcul, decit cu cei ce se numesc pe sine crestini, iara inima lor e roasa de eresuri si de pingaraciune.

Cind insa si turcul se va intinde mai mult, atunci mai bine sa pieriti cu totii pina la unul luptindu-va, decit sa cadeti robi. Cirmuitor mai bun decit fiul meu Bogdan, nu veti gasi. Pe el dara sa-l alegeti in locul meu sa va fie domn.

Mitropolitul si toata adunarea jurara ca asa va fi.

A doua zi trebuia, dupa vointa marelui Stefan, ca inca in viata fiind el, sa se faca alegerea de domn. Se adunara deci, toti boierinasii, isnafurile, oastea si boierii cei mari in Cimpul Dreptatii, ca sa aleaga, dupa datinile strabune, pe domnul lor. Unii ziceau una, altii alta, si asa se ciorovaiau ei acolo.

Cind, ajungind la urechile batrinului domn, imparacherile dintre noroade si cum ca unii din boierii cei mari baga zizanii si dihonia in popor, porunci la patru slujitori sa-l duca cu pat cu tot in Cimpul Dreptatii. Cum ajunse acolo, multimea tacu molcum. Atunci se ridica Stefan de pe pat, cum putu, il tinura doi slujitori, iara el, abia rasuflind, zise:

- Era sa mor, oameni buni, si era sa ramiie niste boieri nejudecati si fara sa le fac dreptate.

Porunci apoi sa vie la fata locului doi boieri. Acestia, cind se vazura de fata cu domnul lor la ceasul mortii sale, o sfeclira. Se vede ca stiau ei ceva. Atunci Stefan zise unuia:

- Tu ai pierdut steagul in batalia de la Cosmin.

Apoi, uitindu-se la celalalt, iarasi zise:

- Tu scriai carti viclene pe la straini indemnindu-i sa cotropeasca tara. Sa li se taie capetele aici in vileag.

Porunca domnului se indeplini numaidecit. Pasamite acesti doi boieri erau capeteniile zavistiosilor si indemnatorii poporului sa nu asculte de graiurile domnului lor.

Dupa ce duse pe Stefan cu patul lui inapoi la palat, alegerea se facu dupa pofta inimei sale. Apoi peste doua orc, inchise ochii pentru vecie, la anul 1504 de la nasterea lui Christos si 7012 de la zidirea lumii, intr-o marti, 2 iunie, domnind 47 de ani, doua luni si trei saptamini si zidind 44 de manastiri si biserici.

Mult plinsera moldoveni pe acest domn, mare, intelept si viteaz, si astfel bine zice un venetian carele a vazut cu ochii lui cele spuse mai sus: "El s-a aratat la ceasul mortii, ca si in viata si in sanatate, totdeodata si infricosat si intelept".

Cenusa acestui domn s-a inmormintat in sfinta manastire Putna, care e zidita de dinsul, cu toata cinstea si marirea cuvenita, si pina astazi este acolo mormintul lui frumos de marmura, la dreapta in intru bisericei. Iara fiul sau Bogdan se urca in scaunul domniei, calcind pe urmele tatalui sau.

Vestea despre moartea lui Stefan se duse ca fulgerul si razbatu toate tarile. si mult il plinsera crestinii, caci el era reazamul si ocrotitorul cel mai credincios si cel mai viteaz al legii noastre celei sfinte.

De atunci si pina in ziua de astazi numele lui se pomeneste cu laude de toata suflarea de pe pamint. Romanii, dupa vremi, zisera:

"Stefan, domnul Moldovei, a fost viteazul cel mai mare de pe vremea sa. El a invins pe Mateias craiul cel laudat al Ungariei si a luat de la dinsul muntii Ardealului, care si pina astazi sunt hotarele Moldovei de catra apus. El, dupa mai multe biruinte, a supus Pocutia si Podolia, si mergind in rind de bataie, cum se cuvine, asupra lesilor, a batut oastea leseasca la Cotnar... Toate cetatile dintre Liov si Moldova le-a luat de la lesi. Cu Baiazet Ilderim a tinut doua batai; in cea dintii s-a invins; intru a doua l-a batut, si dupa bataie a facut sapte movile mari de trupurile turcilor celor taiati. El a supus si Valachia pina in Bucuresti...

El a stapinit Basarabia ce se numeste acum Bugeac. Cu un cuvint, el a prea latit hotarele Moldovei..."

"Dupa moartea lui Stefan, poporul ii zicea Sfintul stevan-voda, nu pentru suflet, ca este in miinile lui Dumnezeu, ca el inca a fost om cu pacate, ci pentru faptele sale vitejesti, intru carele nimeni din domni, nici mai nainte, nici dupa aceea nu l-au ajuns."

Pina si limbele straine in cursul vremilor, iata ceea ce au zis de Stefan cel Mare al nostru:

"...O, barbat vrednic de mirare, cu nimic mai prejos decit voievozii cei viteji de care noi atit ne miram, care in vremile noastre, dintre toti domnii lumii, mai intii ai repurtat o biruinta atit de insemnata asupra turcilor! Tu esti cel mai vrednic dupa judecata mea, caruia se cuvine sa i se dea domnia si cirmuirea a toata lumea, si mai ales vrednicia de voievod al tuturor ostilor impotriva turcilor, dupa invoiala, hotarirea si intarirea tuturor crestinilor, lasind pe ceilalti domni si imparati papistasi sa se tavaleasca in lenevire, desfrinari sau in rasmirite ".

"...Fost-a barbat ca acela, carele pentru inima sa cea mare, intelepciunea militareasca, stiinta lucrurilor de razboi si faptele cele norocoase asupra turcilor, ungurilor, lesilor si a tatarilor, in veci trebuie sa se pomeneasca." "...Fost-a Stefan in toata viata sa un om preainsemnat pentru stiinta de a tine pe ostasi in friu si a-i face sa asculte de cuvint, si pentru faptele razboinice cele slavite; caci dintre toti vrajmasii cu care s-a luat la arme, a iesit biruitor cu o virtute si cu o vitejie vrednica de mirare." "Stefan romanul, ostasul cel vrednic de vesnica pomenire, carele cu marimea si taria sufletului si cu norocul cel bun a stavilit toate navalirile turcilor, ale tatarilor, ale ungurilor si ale lesilor, pe care i-au invins cu mari batalii."

Iata ce fel a fost Stefan cel Mare. Cind numele lui ar fi laudat numai de paminteni, calea-valea; dar limbile straine au vorbit de bine de dinsul, mai cu foc decit pamintenii. Va sa zica au stiut ei ceva si au cumpanit faptele cele mari ale unui astfel de viteaz. si nici ca nu gindim ca manastirea in care odihnesc oasele acestui fericit barbat, rapita de lacomia straina, impreuna cu tinutul in care se afla ea, este pingarita de limbi vrajmase neamului nostru.

Ar trebui ca nici un roman sa nu se afle pe fata pamintului romanesc carele sa nu mearga o data macar, in viata lui, sa se inchine la acel mormint. Acesta ar trebui sa fie hagialicul romanilor. Toti cu totul, cu gramada, si cu frica lui Dumnezeu in sin sa se duca sa ingenunche la mormintul acesta cu rugaciune ca sa insufle si urmasilor, adica romanilor de azi, a savirsi fapte care sa ramiie de pomenire la stranepoti.




Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea I
Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea II
Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea III
Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea IV
Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea V
Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea VI


Aceasta pagina a fost accesata de 1252 ori.
{literal} {/literal}