Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea II

Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea II

de Petre Ispirescu


Stefan domnul aduna la sfat pe mai-marii si batrinii poporului, impreuna cu mitropolitul si zise:

- Boieri dumneavoastra, nu este greu a dobindi cineva ceva si a-si implini pofta inimei; greul este cum sa pastreze acel lucru, fara nici o clinteala. De aceea si eu v-am chemat sa ma ajutati cu sfaturile d-voastra ca sa facem mosia ramasa de la stramosii nostri a fi mare si laudata, caci zis este: "sfaturile batrinilor indrepteaza calea tinerilor spre bine".

Unul din boierii de fata, zise:

- Marite doamne, tinerii cei harnici petrec batrinete odihnite si laudate.

Altul zise:

- intrebarea si sfatul batrinilor limpezeste calea tinerilor si fac pe imparati sa domneasca fara multa greutate.

Spatarul cel mare adauga:

- Luminate doamne, razboaiele cele cu buna tocmeala fac pe imparatii cei tineri sa ajunga mari, si la batrinete se bucura de rodul ostenelelor lor.

Un capitan de pantiri spuse:

- Cinstita fie luminata fata a mariei-tale! Daca domnul meu ar voi sa tie sama de nevrednicul meu sfat, as cuteza sa-l indemn a nu astepta pe vrajmas sa cada peste noi; ci mai bine sa ne facem ochii patru, sa tragem cu urechea in toate partile, sa fim pururea gata de razboi, ca sa putem taia dusmanului apa de la moara.

Altul mai zise:

- Vrajmasul nu trebuie lasat pina nu-l vom rapune, caci pe cine nu-l lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti.

Stefan asculta si baga in cap toate sfaturile; iara el cumpanindu-le, pe unele le primi de bune, iar pe altele le mai prefacu.

si punindu-se la lucru, cea dintii grija fu a alcatui oastea: puse, deci, de se scrise oamenii, ii imparti in cete, le dete steaguri si le puse capitani, voievozi, sutasi si cetasi pe barbatii cei mai cercati in razboaie.

Fiecare capitanie era cu ceata Jui. Astfel in timp de pace ostirea sta din: darabanii cu capitania lor, capitanul de darabani. Ei aveau plete si purtau sanete lungi. Simenii, a caror capitanie era aga, se aflau inarmati cu arcuri si cu maciuci in felii; iara armaseii, cei cu barbi stufoase, erau povatuiti de vel-armas, in sama carora erau si tunurile. Numarul acestora se urca la douazeci de mii de pedestrasi. Calarimea se alcatuia din pantiri si lefegii, imbracati in zale de otel, numarul lor fiind ea de zece mii.

Pe linga acestia, copii[i] de casa si aprozii alcatuiau ceata domneasca. Ei erau toti feciori de boiernasi, purtau caciuli turcanesti cu pene si dulami de catifea, cu nasturi de argint. Aceasta ceata era de-a pururea imprejurul domnului lor, si il strajuiau cu neadormire in vreme de razboi. Ei pazeau steagul cel mare al tarii.

Cind insa dusmanul se scula cu vrajma asupra tarei, atunci pircalabul de Hotin alerga cu pilcul lupcanilor; sardarul […] cu cetele lapusnene; toti ispravnicii cu slujitorii lor; capitanii plaiurilor, cu plaiesii; toti boiernasii cu oamenii lor de oaste, cu vecinii si slujbasii lor, care erau inarmati cu suliti lungi, cu sabii drepte ori incovoiate, arcuri, sanete, hangeruri calmucesti, toate luate de la vrajmasi in razboaie, sau cu securi, topoare, coase, baltage.

Caci Stefan domnul, nu numai pe ostasi si pe boieri, ci si pe "prosti” inca ii deprinsese la arme, invatind pe fiecare cum sa-si apere mosia. Daca afla ca vreun prost nu are sageti, arc si sabie, sau ca merge cu miinile goale in tabara, aceluia, fara mila, ii reteza capul.

Zizaniile ce Petru Aron umbla sa vire pintre capeteniile oastei si pintre boieri, facu pe Stefan sa ceara de la craiul lesilor, de unde fugise, ca sa i-l dea in mina. Cazimir craiul nu se invoi la una ca aceasta.

Atunci Stefan napadi in tara leseasca si multa stricaciune facu lesilor. Iara Cazimir craiul, daca vazu asupra lui urgia domnului moldovenesc, umbla acum sa potoleasca pe Stefan; si astfel la 1459 facu pace si legatura ca lesii si moldovenii sa traiasca ca niste vecini buni, in frateasca intelegere si sa sara unul pentru altul asupra protivnicilor lor; iara Petru fugitul sa nu se poata apropia mai mult de Moldova, decit pina la Smotrit.

Pe vremea aceea turcii se sculara cu razboi asupra lui Vlad-voda. Stefan gasi si el acum vreme cu prilej sa rascumpere cetatile Chilia si Ackerman ce cazusera la pagini, si la 1465, cu mila Domnului si cu mare varsare de singe le si dobindi, si le intari cu bucate si cu slujitori.

Apoi dete o raita prin Ardeal. si cazind asupra sacuilor, le prada tara. Aceasta spre pedeapsa pentru ajutorul ce dase ungurenii lui Petre Aron, cind fu cu navala lui in Moldova. Se multami cu atit deocamdata si se intoarse in tara lui incarcat de prazile apucate de la ei. Cu aceasta a vrut sa arate lui Mateias ca nu trebuie sa se joace cu moldovenii, caci ei nu vor tabari niciodata peste altii; dar nici vor lasa pe altii sa tabarasca asupra lor. si sa-i fie invatatura de minte de a mai da ajutor armat protivnicilor Moldovei.

Cu aceste fapte stralucite astupa si gurile unor boieri ce incepusera sa cirteasca impotriva lui. Cugetul lui Stefan era acum sa-si faca prieteni pe toti domnii si craii crestini din preajma Moldovei. Pentru aceasta trimise soli la cneazul Simion de la Kiev si ceru in casatorie pe sora sa, pe nume Evdochia Olelkowicz la anul 1463. Cneazul se bucura din suflet pentru cinstea ce-i facu Stefan de a-l avea de cumnat. si mare veselie fu in Moldova si in Chiev cind se cununara. Spun sa fi fost aceasta doamna o femeie buna, cu frica lui Dumnezeu, inteleapta, cumpatata si cinstita. Dar din nenorocire ea trai numai trei ani in Suceava, caci muri lasind lui Stefan din asta casatorie un fiu, Alexandru, si o fata, Elena. Stefan, dupa trecerea de alti trei ani, lua de sotie pe o greaca din familia imparateasca a Comnenilor ce traiau fugiti in Crim, pe Maria de la Mangop.

La anul 1466, puse Stefan-voda sa se cladeasca monastirea Putna cu hramul Nascatoarei de Dumnezeu. El voi singur sa-si aleaga locul pentru altar. De aceea adunind pe toti boierii si poporul, intreba cu glas mare: "cine din ei trag cu arcurile mai departe?"

Atunci:

"Trei ostasi cu arce-n mina pe movila-acum se urca;

Doi ca zimbrul, ageri, mindri, nalti ca bradul de la munte,

Pe-al lor umar poarta gluga, la briu palos, si pe frunte,

Cu-a lor lungi si negre plete se scoboar-o neagra turca.

Ei, ades cu-a lor sageata rapezita sus, in nor,

Printr-a fulgerilor focuri, au oprit vulturu-n zbor.

...

- Copii, trageti! eu vreau astazi sa ma-ntrec in arc cu voi ,

Astfel zice domnul Stefan! iar voinicii amindoi

Se plec; arcele-si incoarda, trag; sagetile lor zboara,

Spinteca repede vintul ce da foc si vijiieste;

Se tot duc, se duc ca gindul, si de-abia ochiul zareste

Pe cimp, departe, departe, locul unde se coboara.

Ura! ‚n ceruri se ridica! urla dealul, clocoteste,

"Sa traiti, copii !" le zice Stefan ce-acum se gateste.

Sbirnaia coarda din arcu-i, fulgera sageata-n vint,

Piere, trece mai departe, si-ntr-un paltin vechi s-a frint.

"Acolo fi-vo altarul!" zice falnicul monarc

Ce se-nchina si se pleaca pe razboinicul sau arc.

"Sa traiasca domnul Stefan !" mii de glasuri ii ureaza

si poporul jos pe vale, umilii ingenunchiaza.” (v. Alecsandri)

Mateias Corvin, neluind nici o invatatura din faptele cele marete ale lui Stefan, ci lasindu-se a fi biruit de desarta mindrie, ridica o adunatura de peste patruzeci de mii de oameni, se puse in capul lor, si porni impotriva Moldovei. Trecind muntii prin pasul Oituzului si al Dimesului, ajunse la Roman. Aici, facind popas, trimise soli la Stefan sa-i dea, de stire ca ori sa-i inchine tara lui, sau sa iasa la lupta.

Pina una, alta ungurul jefui si pirjoli Trotusul, Bacaul si Romanul, pornind catre Suceava ca sa apuce scaunul.

Solii se infatisara lui Stefan, care era inconjurat de capitanii sai cei mari, si zisera:

- Preastralucitul Mateias Corvin, craiul Ungariei si al Boemiei, suveranul nostru si al vostru, ne trimite sa-ti spunem ca el este in tara cea supusa craiei sale, si tu, ori din nestiinta, sau ca te prefaci a nu sti nimic, nu iesi inaintea lui cu daruri ca la un stapin. Deci, marirea sa craiul a hotarit ca, de nu vei merge indata sa te inchini lui, o sa te pedepseasca dupa cum ti s-a cadea.

Toti ostenii de fata se incruntara cind auzira aceste vorbe defaimatoare pentru domnul si tara lor.

Stefan raspunse solilor:

- Mergeti la stapinul vostru si-i spuneti ca aceasta tara n-a cunoscut niciodata vreun stapin strain. si sa stie el ca pina mai sta un moldovean pe picioare si cu sabia in mina, ea nu se va inchina nimarui. Astfel au fost obiceiurile parintilor nostri. in curind avem sa ne intilnim piept la piept.

Solii se mai incumetara a raspunde:

- Doamne! dara Matei Corvin este in tara, si mai mult de jumatate este in puterea lui.

insa Stefan le zise, rinjind pe sub mustata:

- Pamintul Moldovei este o plamadeala de singele veneticilor ce au cercat sa o robeasca.

Solii plecara.

Iara Stefan purcese din Suceava cu toate ostile sale si se aseza intre riurile Moldova si Somesul, de unde priveghea toate miscarile ungurului. Ungurii, tot oameni cercati in razboaie, lasara calea despre Suceava si venira la Baia.

Ei, vazind oastea moldovenilor putina la numar, pe român blind si smerit, cum l-a lasat Dumnezeu pe el, nu se mai putura infrina, ci se detera la nelegiuiri, de care mintea omeneasca se infioara.

Ei nu stiau ca Stefan era la osteneala fara preget, la odihna fara desfrinare, la primejdii fara frica, carele a cinstit pe a sa semintie cu intelepciunea si vitejiile sale, si nu s-a falit niciodata cu faptele stramosilor sai, nici a luat vreodata numele lor in desert. Caci iata-l ca prinzind limba despre starea lagarului lui Mateias, numai cit veni in graba cu pedestrimea dinaintea cetatii Baia, noaptea, si aflind ca ungurii sunt dati cu totii betiei si desfrinarilor, nu pierdu nici o clipa, ci cazu asupra lor ca o minie dumnezeiasca si ca un duh de vifor si puse de aprinse cetatea de trei parti.

Cu cit noaptea era de intunecoasa bezna, de-si dau ungurii cu miinile in ochi fara sa vada ceva, fara sa se poata apuca de arme, cu atita lumina focului neasteptat ii orbi si-i zapaci, incit ei ramasera ca niste buimaciti caci nici stiau incotro sa fuga; pe cind oastea lui Stefan plina de barbatia domnului lor ii taiau ca pe niste ciuperci. Cea mai mare parte din unguri prinsera a fugi; dar unde sa gaseasca scapare de sabia lui Stefan si a moldovenilor lui? Unde sa se adaposteasca? Ca nici in borta de sarpe n-aveau loc de minia si agerimea românilor, ca taranii ii vinau prin zavoaie si prin munti, si-i taiau cu coasa, si cu fusturi, si cu topoare. si taiara moldovenii fara mila pina la ziua. Flacarile ce se intinsesera peste toata cetatea ca un potop pe de-o parte, bratele cele vinjoace ale oastei lui Stefan pe de alta, si pe linga acestea, cetatenii cu femeile si cu copiii, zvintara pe trufasii de unguri, incit intr-o singura noapte pierdura la zece mii de oameni. insusi Mateias craiul scapa de moarte ca prin urechile acului, cu o lovitura de sageata in spate. Astfel poticaleste Dumnezeu pe cei mindri si nesatiosi la inima. Berendei ce se afla in tabara lui Mateias, nadajduind sa-i pice domnia Moldovei, cazu mort; iara Petru Aron scapa teafar si fugi in tara leseasca. Aceasta s-a intimplat la anul 1467. Cei ce scapara cu fuga nu se oprira decit dupa ce trecura muntii. Mateias fu bun-bucuros ca a scapat cu viata. Adica fuga e rusinoasa, dar la urma e sanatoasa. Plin de rusine el poposi la Brasov; apoi de acolo merse la Cluj si in ziua de Sfintul Stefan puse de omori pe un capitan român, anume pe Mihu, pe care il prinsese si ungurenii in acest razboi, drept razbunare.

Asupra acestei biruinte, Stefan aduse multamire lui Dumnezeu, caci el se ferea de a cadea in pacatul trufiei. Niciodata el nu se falea cu biruintele sale, ci totdeauna, dupa o izbinda, alerga cu bratele intinse la altarul lui Dumnezeu si se inchina.

Tot apusul si rasaritul se umplu de faima acestei biruinte. Craiul lesesc crestea de bucurie ca dusmanul sau Mateias fusese batut; iara sultanul Mahomet pizmuia pe Stefan si se da de ceasul mortii cum de nu putu si dinsul sa biruiasca pe Mateias craiul.

Stefan nu putea sa uite raul ce facuse tarii sale Mateias craiul. Pentru aceasta el intra de-a doua oara in tara Ardealului de batu aspru pe sacui. Mateias, inghitind rusinea ce patise si vazind ca n-are incotro, cazu la pace. El imbuna pe Stefan daruindu-i trei castele in Ardeal, ca sa fiepe sama sa: Ciceiu linga Somes, Cetatea de Balta linga Tirnova si Balvanul in tinutul secuilor, la anul 1468.





Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea I
Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea II
Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea III
Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea IV
Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea V
Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea VI


Aceasta pagina a fost accesata de 1152 ori.
{literal} {/literal}