Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea IV

Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea IV

de Petre Ispirescu


Aflind insa ca domnul Ardealului a intrat in Moldova cu vrajma, lua cu sine pe doamna cu fiica sa, incarcind visteriile domnesti, si tot ce cuprinsese de la Radu, si se inturna la Suceava, dupa ce lasase demn in tara Româneasca pe un Laiot Basarab. Cum ajunse, freca ridichea celor 6.000 de ardeleni ce venisera cu sare si cu piper, si-i opinti peste munti. Dupa care, trecind insusi muntii, cuprinse tara secuilor, si aduna dintr-insii o sama de oaste, numindu-se domn al lor, cu care pleca sa intirnpine pe turci.

Tot atunci Stefan primi carte de la imparatul (sahul) persienilor, prin care ii facea cunoscut ca infrinsese pe turci. sahul ruga pe Stefan ca sa mijloceasca la domnii si imparatii din Apus sa se scoale cu totii impotriva turcilor si el insusi, sahul, se lega sa sara si dinsul.

Radul, intorcindu-se cu 15.000 de turci si alti atitia simbriasi, luase in goana pe Laiot si-l fugari pina la Birlad, pradind in dreapta si in stinga.

Pe de alta parte turcii, indirjiti de papara ce mincase din mina persienilor, voiau sa-si scoata focul pe români si intrara pe de toate partile si cuprinsese o buna parte din Moldova.

Stefan isi cauta ostirea si vazu ca ea se alcatuia din: 40.000 români, 2000 lesi si 5000 secui, cu care iesi inaintea vrajmasului din sus de Vaslui. Iara turcii, numai cei de sub ascultarea lui Soleiman pasa erau 120.000 si inaintase pina in valea Racovei aproape de Birlad.

Ostile protivnicilor se alcatuiau din toate limbile pagine din rasarit. Ele se insiruisera pentru batalie astfel: turcii, arnautii, citeva cete de munteni si de tatari erau pusi in aripa stinga; limbile din Asia si din Africa, cu arapii si abisinienii, erau in aripa dreapta; la mijloc erau pusi otomanii, ienicerii si spahii.

Stefan avea in aripa dreapta pe secui si o mare parte din taranii moldoveni, pe linga care si vro citeva steaguri de darabani, pantiri si calarasi; in aripa stinga puse pe toporanii armati cu securi, pe codreni, porecliti pieptul tarii, pentru ca aveau datoria sa apere Moldova de tatari si pe vinatorii cei mai vestiti de sagetasi dibaci. Iara la mijloc erau cei doua mii de lesi, curtenii, fruntea calarasilor, tunurile, tighinenii si boierii cu militarii lor. Pe linga acestia Stefan-voda puse citeva pilcuri de tarani sa se ascunza prin paduri in preajma locului de batalie, in citeva puncte, cu trimbite si cu buciume. Ei aveau porunca ca sa faca larma mare, cind vor auzi semnul ce li se va da, astfel sa creaza vrajmasul ca vine in ajutorul lui Stefan oaste din toate partile.

Aici era inima si sufletul Moldovii! Toate bisericele erau deschise si rugaciunile nu incetau pentru biruinta crestinitatii asupra protivnicului, gonitorul crucei. Locuitorii cei neputinciosi cu femeile si copii, cei ce ramasera pe acasa, erau postindu-se de mai multe zile, si cu genunchi plecate, isi tramiteau rugaciunile lor la Cel-a-toate-vazator, ca o tamiie bine-mirositoare. in aceasta batalie era pusa toata nadejdea crestinitatii din rasarit si din apus pentru scaparea ei de sub jugul necredinciosilor agareni.

Stefan, si dinsul, inainte de a se incepe lupta, puse de se facu o sfinta liturghie inaintea ostilor. Arhierei, protopopi si preoti, imbracati in sfintele vestminte, dupa liturghie, ingenunchiara impreuna cu toata oastea si cu domnitorul si cetira o rugaciune ca sa dea Dumnezeu putere bratelor crestinilor spre invingerea vrajmasilor numelui lui Dumnezeu.

Apoi Stefan-voda, ridicindu-se si pe cind inca toti stau in genunchi, arzind de dorinta de a asculta graiul domnului lor, el zice cu viers tare, ca sa fie auzit de cei mai multi din ostasi:

- Doamne, stiu ca ale tale sunt biruintele; noi nimica suntem inaintea fetei tale, si eu cel mai umilit. stiu ca numai cu cuvintul poti sa rastorni pamintul, cerul si toate tariile. stiu iarasi ca voiesti ca numele tau sa fie marit si laudat de toata suflarea.

Tu dara, cela din inaltul ceriurilor, vezi zdrobirea de rarunchi cu care toti te rugam, milostiveste-te asupra noastra si tramite biruinta ta cea neinfrinta si fa, stapine, ca aceste brate sa infrunte cu barbatie valurile necredincioase ce sta inaintea noastra, si sa curete sfint locul tau de spurcatele calcari ale barbarilor, spulberindu-i de pe fata lui. Laudele ce-ti vor aduce crestinii pentru aceasta izbinda vor amuti pingarita gura a celor ce te hulesc, si sfinta lege a parintilor nostri se va inalta.

Apoi, intorcindu-se catra ostasi, zise:

- Ostasi si dragii mei moldovenii intreaga crestinatate isi intoarce ochii catra noi. De la voi isi asteapta mintuirea. Dumnezeul puterilor este cu noi si in numele sau ne-am ridicat ca sa ne dobindim mintuirea, iara nu sa asuprim.

inainte, copiii mei, si sa nu ne oprim, si sa nu ne odihnim, si sa nu ne hranim cu nimic, pina nu vom rapune pe vrajmas, carele vine sa ne rapeasca pamintul, femeile si copiii nostri ca sa-i turceasca si sa-i pingareasca. Sa murim mai bine cu arma in mina decit sa cadem robi la acesti necurati si vrajmasi ai omenirii. inainte, zic, si tot inainte!

Graiurile lui Stefan atita putere aveau, incit si cei ce nu le auzisera le simtira, si toti intr-o glasuire, ridicindu-se de la pamint, strigara:

- inainte! si tot inainte pina ce vom birui.

si la 17 ianuarie 1475 avu loc aceasta lupta uriasa spre izbinda crestinilor.

Ostile se pusera in miscare si veneau unele asupra altora ca talazurile marii, si se incaierara.

De abia se incepu batalia si Dumnezeu veni in ajutorul crestinilor, caci deodata se ridica o negura ziua in amiaza mare de nu se vedea om cu om, alaturea fiind. Groaza intra in inimile spurcatilor de ciutaci. Pe linga acestea taranii de prin paduri incepura sa faca o larma de gindeai ca oamenii din tot pamintul vin din toate partile cu mare cu mic sa ia la mijloc pe turci.

Atunci Stefan se repezi si el cu toata sila si cazu peste necredinciosi ca un talaz de apa, care sa-i cotropeasca pe toti deodata. Turcii, zapaciti de negura, zapaciti de zgomotele si urletele de prin paduri, iara mai zapaciti de greutatea bratelor oastei lui Stefan, de bubuitul tunurilor, de pocnetul sanetelor, de suieratul sagetilor si de zanganitul sabiilor, inmarmuresc de spaima. Voira ei sa se mai opreasca oarecum, dara ca unii ce erau lipsiti de credinta in adevaratul Dumnezeu li se parea ca a cazut asupra lor cu razboi toti dracii din iaduri. Ei vedeau cum alaturea cu dinsii cadeau sotii scaldati in singe, vedeau lesurile celor omoriti, auzeau suspinele si plingerile lor, dara nu vedeau dincotro le vine moartea. Atunci o parte din ostasi se-nmoaie la inima si prinde a da zorul. Cealalta o urmeaza. Iara Stefan domnul, prinzind de veste de una ca aceasta, se napusteste si mai cu tarie asupra lor, si-i taia fara milostivire, si-i calca si-i zdrumica ca pe furnici. infringerea fu desavirsita. Cei ce scapau de sabia moldovenilor se inecau in riul ce curgea pe la spatele ordiei lui. Turcii acum fugeau, iara moldovenii ii urmareau si-i chisageau de nu mai stiau pe unde se afla. Cei mai aproape de paduri umplura tufele si stau acolo tupilati ca niste hostiomangheri. Moldovenii, dind peste dinsii, ii buchisara cu tufanal ca pe gadine.

Cei ce mai ramasera o apucara spre apa Smilii. Stefan-voda insusi cu cei doua mii de lesi si cu calareti moldoveni ii fugaresc pina la Siret, la Ionasesti. Acolo, cei ce putura, trecura riul, pentru care si pina azi ii zice locului aceluia Vadul turcilor. Pe alte cete de turci, luindu-le in goana, i-au urmarit pina la Dunare, omorindu-i fara crutare.

si mare paguba, si maro stricaciune suferira turcii in batalia aceasta. O suta de mii de turci au pierit in lupta. Patru pasi turci, o suta de steaguri si multi ostasi au cazut robi. Pe cei mai de rind ciutaci, Stefan puse de-i ucise. Trei cruci mari de piatra ridica voda pe locul de batalie, pentru amintirea acestei biruinte.

El trimise in dar lui Cazimir craiul mai multe steaguri si robi din turcii prinsi si mai insemnati; asemenea si lui Mateias craiul si lui Papa Sixt IV. Astfel Stefan muie girbita si infrinse trufia spurcatilor agareni. Iara Mateias craiul, fara frica de Dumnezeu si fara rusine de omenire, scrise carti la Papa si toti imparatii si craii crestini, ca el ar fi savirsit aceasta biruinta stralucita, caci el prin oamenii sai, povatuiti de Stefan, zicea ca a rapus pe pagin. Cu chipul acesta insela pe Papa de la care primea bani ca sa ajutoreze pe Stefan; insela si pe Stefan, caci si ce bruma ajutor in oameni ii da era foarte slab.

Oastea lui Stefan dadu peste o prada nemaipomenita. Arme incarcate cu aur si pietre scumpe, haine muiate numai in fir, bani, argintarii, matasuri, erau cu prisos in minile fiecaruia, incit oastea nu mai stia ce sa faca cu ele si le vindeau pe nimic.

Stefan-voda puse de se facu prin toate bisericile slujba, multamind lui Dumnezeu pentru biruinta ce le-a dat. si asa se puse oastea sa se odihneasca intru lauda Domnului.

Iara el scrise carti la toti domnii si imparatii crestini, in care carti zicea:

"Cu ajutorul lui Dumnezeu si cu vointa Fecioarei cea fara prihana, maica a Domnului nostru Isus Christos, am calcat sub picioare oastea cea grozava a nelegiuitilor pagini, alcatuita din 120.000 de ciutaci. Sa nu socotiti, fratilor, ca spurcatul de turc se va opri aici. Tot rasaritul fiind in puterea lui, el se va scula cu leaota de limbi pagine din rasarit, si va veni ca gind sa-si spele rusinarea ce a patit. Deci uniti-va in cuget, pentru dragostea, pentru dragostea (sic!) si lauda sfintei noastre religii, si-mi tramiteti pe uscat si pe mare ajutoruri, ca sa pot invinge nemernicia paginatatii si sa zdrobesc grumazul spurcaciunilor de agareni. Caci sa aveti in vedere ca Moldova este poarta crestinatatii. si de ma vor bate pe mine, apoi nici de voi nu va fi bine. Turcul vrea, nici una nici doua, sa supuie puterii sale tot Apusul. si astfel sa nu faceti."

Izbinzile purtate de Stefan-voda intru nimic nu intelepti pe vrajmasii lui. Turcii inghitira rusinea patita, si cautau vreme cu prilej ca sa-si scoata din capete. Pentru aceasta pusera sa se faca mari pregatiri de razboi.

Stefan sta inauntru tarii si tragea cu urechea in toate partile ca sa vaza de unde are sa vie furtuna. Supusii sai il iubeau, nevoie mare; caci prin singura sa viteaza indrazneala, si inimele tuturor alina, si de nadejdea biruintei ii umplea. Cind iesea inaintea celor ce se nadajduiau numai in bratele lor si pe moldoveni mai-nainte ii inghitea, el batea pre unii cu tarie, oprea pe altii cu chibzuirea sfatului, iara pe ceilalti ca pe o pulbere ii imprastia si raminea biruitor.

Apusul se mira de vitejia lui, pentru care Papa de la Roma, ca sa-l imbarbateze si mai mult, il numea Ostasul lui Christos.

intr-acestea Stefan-voda odihnea oastea dupa batalia cea mare de la Valea-Racovei. Ea era tabarita pe din susul Siretului pe o movila mare. Cind, se pomeni cu veste de la starostele din Craciuna ca românii vin asupra lui cu oaste. Aceasta stire umplu de amaraciune inima lui Stefan-voda. El se intrista mai mult de nerozia Radului-voda, cum sa se dea el atita turcilor, in loc sa se infrateasca cu crestinii si sa fie aparator crucii.

Tramise deci sa-si adune oastea, careia ii dase drumul, si porni pe cunoscutul sau sendrea hatmanul, inaintea protivnicului cu ca oaste putu aduna in pripa.

Aceasta oaste intilni pe români, se incumase in vitejia sa si primi cu voinicie lupta. Radu-voda, cum vazu putinatatea moldovenilor, cazu cu tot greul asupra lor si le sparse oastea cea mica ce o aveau, pierind in acea bataie chiar sendrea hatmanul.

Ajungind inca Stefan-voda cu ai sai la Rimnic, se incinse atunci o batalie grozava. Singera inima lui Stefan, cind vedea pe frati cum se junghiau unii pe altii. Dara n-avea ce-si face capului. Dupa o lupta crincena, Stefanvoda dovedi pe Radul si-l razbi. Radul prinse a fugi, iara Stefan dete voie ostilor sale sa prade marginile Munteniei timp de trei zile. si atita paguba facura de sa te fereasca Dumnezeu.

Atunci boierii din tara Româneasca se pusera la mijloc cu rugaciuni si se facu pace. Se hotari ca de aici inainte hotarul intr-amindoua tarile sa fie Milcovul, caci pina atunci fusese Trotusul. si astfel Moldova a dobindit cetatea Craciuna cu tinutul ei ce se chema Putna; iara Stefan puse pircalabi pe Vilcea si pe Ivan.

De aici Stefan-voda cu toata oastea se intoarce pe apa Birladului in sus, tramitind craiului Cazimir in dar 36 steaguri luate in asta batalie, si citeva lui Mateias craiul.

La Vaslui, Stefan domnul puse de se inalta o biserica pe numele Sf. Ioan Prediteci intru lauda izbinzilor pina acum cistigate, cum si case domnesti tot acolea.

Dupa acestea el se intoarse la Iasi, unde dete porunca sa se cladeasca biserica Sfintului Neculai. si, plecind la scaunul sau in Suceava, fu primit cu mare cinste de locuitori, ostasi, preoti, boieri, mitropolitul si solii ce venisera de pe la imparatii.

Spun ca mitropolitul si tot clerul cel mare dete lui Stefan-voda crucea si Evangelia sa o ia in minile sale. Asa este datina sa se faca unui imparat ce se intoarce biruitor de la razboi impotriva necredinciosilor.

Dupa care Stefan porunci sa se ridice biserica Sfintului Dimitrie. Apoi se cununa cu domnita Maria, fata lui Radu-voda, iar pe muma ei Voichita o tramise indarat cu mare cinste la Radu-voda. in acea zi imparti daruri mari pe la cei mai viteji ostasi, rasplatindu-i pentru osirdia lor si inaltindu-i pe multi din popor la rangul de boieri.

Tot atunci se infatisara si solii veniti. Mateias, craiul ungurilor, voia sa dezlipeasca pe Stefan de prietenia ce legase cu Cazimir, craiul lesilor. El ii fagaduia marea cu sarea si ajutoruri insemnate impotriva turcilor. Dara Stefan nu se indupleca a-si calca cuvintul.

Cazimir craiul, iarasi, temindu-se sa nu se imprieteneasca cu Mateias, il invita prin soli ca sa faca din nou juramint de prietenie. Se intrista Stefan in sufletul sau cind vazu bicisnicia acestor domnitori. El stia ca turcul ii spune verde in fata ca voia sa-i ia tara sa o robeasca. Acesti domni, ce se ziceau crestini, umblau cu sotia. in sfaturile lor domnea viclenia. Vorbele lor nu plateau nici doua cepe degerate. Erau talere cu doua fete. Ei fagaduiau ajutoruri, si cind colo, la nevoie, te mira cu ce ciurucuri de ostire veneau sa zica ca se tin de cuvint.

Veseliile tinura mai multe zile la curtea lui voda si in toata tara. Iara Stefan dete drumul de la robie unui fiu de pasa, si tramise soli la tarigrad cu plingere impotriva turcilor, care tot dau navala in tara si jecmanesc. si scrise carte in care zicea ca anul trecut o sama de haidamaci turci venisera sa prade tara, fara stirea stapinului lor, padisahul, negresit. Ca el, Stefan, le-a dat o bruftuiala de-or pomeni-o si pe cealalta lume. Ca n-a putut sa-i istoveasca pe toti. Se ruga deci, ca pe putinii ce au izbutit sa treaca Dunarea, sa-i tramita ca sa-i pedepseasca precum li se cade Turba sultanul de minie, intrind toti dracii intr-insul, cind ceti cartea. Nu-i era lui destul durerea ca pierduse atit amar de oaste? Nu-i era lui destul ca nu putea mistui rusinea ce patise? Mai trebuia sa si riza de dinsul?

Sultanul arunca la inchisoare pe soli. Apoi, luindu-si sama, le dete drumul, sa se intoarca pe jos acasa. Atunci tramise o flota spre Crim care cuprinse Caffa prin inselaciune, si ucise pe toti negutatorii crestini de acolo; arse si toate corabiile moldovenesti de pe Marea Neagra, ce se aflau in preajma.

Dupa luarea cetatii, corabiile genovezilor cazura si ele in puterea turcilor. Una din aceste corabii, ce era incarcata cu tot felul de bogatii rapite, avea 122 de tineri crestini. Pe acestia ii ducea la tarigrad ca sa-i turceasca. Cind fura in. mijlocul marii se ridica o furtuna si corabia aceasta se rataci de celelalte. Atunci si corabierii se rasculara,ucisera pe toti turcii din ea si se indreptara spre Chilia, unde ajungind, se inchinara lui Stefan. Acesta, temindu-se sa nu fie niscai iscoade de la protivnici, puse mina pe genovezi si-i robi. Apoi ii dete in dar pe la boierii sai cei mai credinciosi din Suceava. Iara cind fu cu venireaturcilor din anul urmator, acesti genovezi se pribegira de navala cea groaznica ce facura turcii si de bejenia sucevenilor, si fugira in tara leseasca, scapind cu fata curata. De aici se intoarsera in tara lor.

Apoi turcii inconjurara cetatea Ackermanul care li se supuse. Totusi turcii pusera de o darima pina la pamint. Stefan purcese cu putina oaste ce avea la indemina, cuprinse din nou cetatea si trecu prin ascutitul sabiei toata suflarea turceasca ce gasi acolo.

Auzind si de acestea, sultanul Mohamet unde bolovani niste ochi ca de nabadaios, si racni ca un turbat:

- Toata oastea imparatiei mele sa se puie in miscare, sa mearga sa smereasca neomenirea acelor ghiauri; iara pe Stefan acela, tilharul, sa mi-l aduceti cu nepus in masa, viu sau mort.

Stefan incepu si el a se gati de razboi. si deci fiind incunostintat de pregatirile cele uriase ale turcilor, tramise carti la Cazimir si la Mateias, craii. Le spune ce au de gind turcii sa-i faca si le aducea aminte legatura ce aveau intre dinsii de a se ajutora la vreme de nevoie.

Cazimir isi ceru iertaciune ca nu poate, dara zicea ca a tramis la sultanul un sol de pace. Vorba sa fie, ca tirgul se face. Mateias craiul zise ca si el avea sa-si apere marginile tarii sale de turci. Dupa care Stefan isi intocmi oastea sa cum putu si astepta.

intr-acestea turcii asezau cinci poduri peste Dunare. Totdeodata veni veste lui Stefan ca 30.000 de tatari au navalit despre Marea-Neagra, cuprinzind tara pina la orasul Stefanesti si robind pina la 15.000 de suflete, femei si copii de-ai razesilor. Stefan gasi cu cale sa rapuie mai intii pe tatari. si asa zbura inaintea tatarilor. Nu departe de Nistru ii intilni si incepu a le da pe foi si a-i freca la trei coaste. Trei zile tinu aceasta batalie. Tatarii in cele din urma o rupsera de-a fuga. Asa fuga nu s-a mai vazut pina atunci. Dau unii peste altii ca orbii; se impingeau unii pe altii, se impingeau, se ciocneau, lepadara armele si sagetile, selele de pe cai si vestmintele, ca sa fie mai usori de fuga si veneau valvirtej oamenii si caii pina ce cadeau unul peste altul in Nistru de se inecau.

Stefan le lua din mina pe cei robiti si-i tramise pe la casele lor, daruindu-i cu ce apucase de la tatari. Mai mult de jumatate pierira din tatari in aceasta lupta. Apoi ca un fulger se rapezi la Dunare. in zadar incercara boierii sa opreasca trecerea turcilor. Puse tunurile intr-insii, lovindu-le vasele. Curgeau sagetile si gloantele asupra lor. Dara paginime era cita frunza si iarba. Sultanul insusi era cu dinsii. Daca vazu ca nu poate sa-i dovedeasca, Stefan se trase prin paduri in calea turcilor. tinindu-se la pinda, oastea lui Stefan iesea cind le venea bine si da turcilor cite o hartuiala buna. Astfel facu Stefan mai multe zile, pina ce le omori ca la 30-000 de ciutaci. Vazind sultanul primejdia in care se afla, porunci de se desparti oastea in cete foarte mari, care se savirsira asupra tarii, cu gind ca sa inconjoare pe Stefan.

Acesta mai tramise inca o data la Cazimir craiul un sol ca sa-l roage a-l ajutora cu 12.000 de ostasi. Dara fu de surda.

Stefan-voda aduna la sfat pe toti boierii cei mai batrini si mai cercati in razboaie, si-i intreba: "bate-se-vor la cimp deschis, sau din ascunsurile padurilor?" Acestia raspunsera ca deoarece turcii sunt atit de multi si deoarece insusi sultanul este cu dinsii, sa se bata din paduri, ca sa nu ramiie invinsi. Placu lui Stefan planul. si tragindu-se pina la Valea Alba, unde isi aseza tabara, puse de arse din fata pamintului orasele pe unde aveau a trece turcii. Aceste orase fura: Vasluiul, Iasii, Bacaul, Romanul si Baia. Pe toti locuitorii acestor orase, pe ai tirgurilor si satelor cu toate averile lor, ii trase cu dinsul in munti. Nu mai raminea turcilor decit o pustietate intinsa si lucie.

Valea Alba se afla la poalele unor munti foarte padurosi. Sub acesti munti curgea un piriias. Stefan tabari dincolo de acest riulet in niste paduri dese ca peria. Asa ca avea in spate dealurile si muntii, iara dinaintea sa piriiasul.

in sara de 25 iulie 1476 vazu Stefan pe coasta dimpotriva unde se sfirsea intinderea vaii de dinaintea lui ridicindu-se nori de pulbere. El se bucura oarecum crezind ca-i vine ajutorul cerut de la Cazimir craiul; dara as! unde este vorba aceea?

Tramise deci o ceata de calarasi cu cai iuti, ca vazind ceea ce era acea pulbere, sa se intoarca curind sa-i spuie. Calarasii alergara intr-un suflet si, intorcindu-se, spusera domnului lor ca se apropie turcii. Stefan porunci a se trage strajile mai spre tabara. Turcii ajunsera inde sara, statuti si de greutatea drumului si de aceea ca nu gaseau cu inlesnire cele spre ale hranei si de boalele ce se incinsese printre dinsii, si cazura ca lacusta pe holde. Ei catara a se odihni. A doua zi de dimineata valea era cotropita de multimea turcilor. Ei incepura a se misca trimbe, trimbe, ca valurile unei mari, gata a inghiti oastea cea mica a lui Stefan.

Turcii inaintara ca puzderia si trecura piriiasul. inaintea lor un sirag des de ieniceri cu sabiile in dinti, calari pe cai arapesti, apucara drumul prin strimtori. Stefan-vcda porunceste calaretilor a descalica si a se insirui cu sinetele la mina, de-a lungul drumului printre copaci. La fiecare descarcatura, uliti, uliti facea printre pagini! Nu era descarcatura care sa nu culce la pamint cite un ciutac. Sagetile si cartice de la tunuri ii injumatatira. Alta nevoie acum.

Multimea de lesuri turcesti, de cai si de sfarimaturi de arme si altele, inchise calea turcilor. Spaima intra pina la oase in ceata ienicerilor. Fruntea lor prinse a intoarce caii si a da dosul. Acestia se incilcira si se incaibarara intre dinsii. Unii dau sa fuga, altii ii opreau si-i impiedecau. Tunurile lui Stefan ii zdrumicau si-i trimiteau la raiul lor (cu patura in cap). Rasunetul tunurilor, zanganitul sabiilor si al sulitelor, pocnetul sanetelor, sunetul buciumelor, suieratul sagetilor, nechezatul cailor adaugau zgomotul in bungetul cela de paduri si parea ca iadul a iesit pe pamint. Turcii si caii lor se mai speriara o toana. Atunci iesira moldovenii de printre copaci, si cazind asupra lor cu moarte li omorira.

Turcii iesira din strimtoare si catara a fugi. Cei din urma ii impingeau inainte. Aici se isca o macelarire intre dinsii.

in zadar Mahomet, aga din Trapezunta, ii indemna in numele sultanului a pasi inainte, in desert capeteniile lovesc pe ieniceri cu iataganele sa inainteze; ei nu dau ascultare la cuvintele mai-marilor lor si nu voira sa mai mearga inainte.

Sultanul, carele era mai in urma, vazind ca fuga are sa fie obsteasca, se rapede singur ca o sageata, cu calul sau cel iute printre trimbele de ieniceri, si-i roaga si le porunceste sa nu-l dea de rusine; ei se intorc, dara indoiala le stapinise inima. Se bateau in dorul lelii, cum se zice. Stefan-voda vazu toate acestea, si muscindu-l sarpele de inima, se rapede si el cu ai sai, ies din desisurile padurilor si se arunca asupra necredinciosilor cu sabia goala in mina, si taie patru, patrusprezece taie deodata. Strica rinduri, sfarma cote (sic!), calca in picioare pe cei mai tantosi, si impinge pe turci dincolo de piriias. Sultanul tremura. Stefan zimbeste. si in dirdara luptei nu baga de seama ca se departeaza de paduri si ca spatele putinilor sai nu mai sunt aparate.

Pe cind turcii erau gata a-si arata spatele, alte ostiri odihnite le vine in ajutor. Stefan, care se luptase toata ziua, nu mai avea de unde sa-i vie ajutor decit doara de la Dumnezeu.

Prins intre doua focuri, el cata a se trage cu oastea din lupta in buna regula. Dara ii fu cu neputinta. Pierderea ce se facea oastei o inspaiminta. Cadeau bietii moldoveni ca snopii. Oastea incepu sa doseasca. Stefan, cu sabia goala in mina, striga la ai sai cit ii lua gura, sa nu-si piarda cumpatul, dara nu-l mai auzea nimeni. siruri, siruri cadeau fulgerati de armele paginilor. Calul lui Stefan fu omorit sub dinsul. Daca vazura si vazura boierii unde are sa ajunga, tirira cu sila pe Stefan catra padure, asupra caruia un roi de spurcati se napustisera. si abia, abia putura sa-si scape domnul de o moarte care era mai mult decit sigura. Ostasii din care mai ramasese inca ca 12.000 de oameni, se risipira care si pe unde putura. Iara Stefan numai cu citiva credinciosi apuca calea muntilor si razbi tocmai la Cetatea Neamtului, unde era muma cu doamna lui, si cu mitropolitul Teoctist, asteptindu-se sa auza de izbinda domnului lor. Era miezul noptii. El ceru sa-i deschida poarta. Doamna muma se impotrivi. Ea ii zise:

- Pasarea in cuibul sau moare. Pentru intiia oara aduci rusinea, fiule, pe capul meu cel albit. Au doara uitat-ai ca porti nume de viteaz? intoarce-te la oaste si goneste pe pagin. Aici nu vei intra decit mort, sau biruitor.

Stefan porni. Urcind el orhaind prin vagauni de munti si colti de piatra, merse la coliba unui sihastru, anume Daniil, si batu la use, zicind:

- Stefan-voda cere sa-i deschizi.

Sihastrul raspunse:

- Stefan-voda sa stea afara pina imi voi savirsi rugaciunea.

Dupa ce intra, Stefan ii spuse cum a fost infrint de turci si ceru sfat de la dinsul: "inchina-va tara turcului, si sa-i plateasca haraci pe an ca s-o scape de robie, au ba?"

Pustnicul ii raspunse:

- N-a sosit inca timpul de a inchina tara la turci. Pina cind moldovanul va mai putea sa miste dintr-un deget, nu trebuie sa-si piarza credinta in Dumnezeu. intoarce-te, aduna-ti oastea cea risipita, si mergi asupra paginului, caci il vei invinge. Dupa aceasta sa zidesti o monastire pe numele Sfintului George.

intre aceste turcii inaintara si imprejurara Suceava cui sultanul in capul lor, care aducea pe fiul unui Petru-voda ca sa-l puie domn. Ce facura, ce drese, dar lovira in sec, caci cetatea sta pe loc. Raspindindu-se insa zgomotul ca Vlad tepes vine in ajutorul lui Stefan, sultanul crezu ca este mai cuminte sa se traga de acolo, spre a fi mai la adapost si dete porunci a se aduna cetele ce se razletisera dupa jafuri.

Stefan, dupa ce-si aduna si el ce bruma oaste ii mai ramase, trecu in tara leseasca si aduna si de acolo citi naimiti putu, apoi se intoarse si se introloca cu oastea sa, pe care o intocmi.

Auzind sultanul de una ca aceasta, si vazindu-si si planurile stricate de a pune un alt domn in locul lui Stefan, nu se mai simti in putere a da piept cu acesta. Ciuma, foametea si razboiul ii imputinasera foarte oastea. Dete porunca a se intoarce pe unde au venit, parasind tara, fara sa-si fi vazut visul cu ochii. si atit de repede se tragea, incit mai semana a fuga. Stefan, cum simti ca se retrag turcii, ii lua de scurt din urma si cazind asupra lor cu oastea sa ca niste lupi flaminzi in turma de oi, ii chisagea si-i ciocartea ca pe castraveti. ii lua in goana si-i burdusi in batai pina ce trecura Dunarea, citi mai ramase cu viata. Spun c-ar fi cazut in miinile lui Stefan insusi cortul sultanului.

Dupa aceasta puse de aduna trupurile celor cazuti la Valea Alba. si multe mai erau! Le ingropa, facind o movila mare, si puse de zidi monastirea Sfintului George, intru aducerea aminte a celor raposati si dete nume locului de Razboieni.

Iara Mateias craiul ungurilor scrise carte la Papa Sixt IV, laudindu-se ca el a facut aceasta izbinda, si totdeodata se jaluia ca s-a stins cu cheltuielile. Atunci Papa ii trimise ajutor o suta de mii de galbeni, pe care craiul ii primi cu lacomie. Lui Stefan nu-i era atit pentru viclenia ce intrebuinta, primind banii, ci ii era ciuda mai mare cum de cutezase sa zica ca tara Moldovii tinea de dinsul.

Tare in credinta catre Dumnezeu, si dispretuind poftele cele nesatioase ale vecinilor, Stefan nu mai scrise nimarui de astadata nimic. El stia ca degeaba bate toba la urechile surdului. Cei orbiti de patima maririi si a certurilor pe coprinderi nu mai vad nimic inaintea ochilor din cele ce ar fi cu dreptul.

Totusi faptele cele stralucite ale lui Stefan nu putura sta sub oboroc. Episcopul papistas de la curtea lui voda, care avea loc in divanul domnesc, facu sa ajunga la urechile Papei izbinzile cele mari ale lui Stefan-voda cel viteaz, impotriva paginilor. Pe linga acestea el scrise Papei cum acest mare domn nu prigoneste pe crestinii ce nu asculta de patriarhul de la tarigrad, si cum insusi lui ii da mare cinste.

Atunci Papa se cai ca s-a prea grabit a trimite ajutorul banesc craiului Mateias, dara n-avu ce-si face capului, stiind ca ce intra in gura lupului nu se mai scoate. Scrise deci carte lui Stefan-voda cel Mare, in care intre altele ii zicea: "Izbinzile tale cele intelepte impotriva necredinciosilor turci, vrajmasii tuturor crestinilor, au adus atita marire numelui tau, incit umbla din gura in gura si toate inimile il slavesc".

Stefan-voda, dupa ce se desparti de fiica lui Radu si o tramise la tatu-sau, intra in tara Româneasca, si astfel incocletind pe Radu, acesta o lua la sanatoasa, razbind in Brasov. Sasii il prinsera si-l dadura in mina lui Stefan, carele puse de-i reteza capul. Apoi Vlad tepes, ce fu liberat de la inchisoarea din Buda, se urca de-a doua oara in scaunul domnesc la 1476.

Dupa atitea bogate primejdii, Stefan-voda se puse cu toate puterile intru a vindeca ranele tarii sale. Facu tot. felul de imbunatatiri si intari din nou cetatile Chilia si Cetatea Alba. Apoi se bucura oleaca de binefacerile pacii. Laudele pentru Stefan-voda cel mare zburau din tara in tara. Se zicea de dinsul ca:

"El, cel ce a cutezat a se inarma si a se masura infricosatului Mahomet II, si cu stralucitele biruinte ce a purtat asupra preamarei la numar oaste turceasca, si-a inscris numele sau in istoria celor mai rari viteji. Barbat in primejdie, mare la suflet in nenorociri si smerit in norocire, pe care o vedea orinduita de la Dumnezeu, ocrotitorul virtutii, Stefan este mirarea stapinitorilor si popoarelor, cu mici mijloace faptuind marime. Auzind si venetienii de izbinzile lui Stefan cel Mare, precum si de vicleniile prietenilor de Iesi si unguri se temura ca nu moldovenii, satui de atitea neajunsuri din partea crestinilor, sa se impace cu turcii. Trimisera deci lui Stefan un mic dar de zece mii de galbeni, si-l indemnara de a nu slabi pe turci, ci de a le da pururea pe foi, cum stia el.

si daca citeodata lesii sau ungurii dadeau cite o mina de ajutor lui Stefan, ei o faceau de frica venetienilor, care totdeauna ii indemnau la unire in cugete si la fratie cu Stefan.

in acest timp de pace, inima lui Stefan fu groaznic amarita pentru pierderea celor doi fii ai sai, Bogdan si Petru. El la 1482 casatori pe fiica sa Elena dupa Ivan cel tinar, feciorul vestitului tar al Moscovei, Ivan III.





Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea I
Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea II
Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea III
Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea IV
Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea V
Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea VI


Aceasta pagina a fost accesata de 1465 ori.
{literal} {/literal}