Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea III
de Petre Ispirescu
Stefan-voda stia ca un neam merge spre propasire prin pace. si el o dorea si o cauta. Se dusese vestea de judecatile lui. La curtea domneasca nu se stia ce este minciuna; zavistia era legata, pizma ferecata, inselaciunea izgonita, strimbatatea de istov impilata; dreptatea pe scaune imparatea, si nu ea lui voda, ci voda ei supus si slujitor era! De apuca armele, de la ea se sfatuia; de judeca, pre dinsa asculta; de cinstea pe cineva cu ceva, ei ii urma si toate ca o sluga din poronca ei le facea.
Tatarii, semintia ce traia mai numai din jafuri si prazi, navalira in Moldova. Stefan ii intimpina cum stia el. Dupa ce-i batu de nu se alese nici pulberea de ei in doua batalii ce le dete la Lipinti, aproape de riul Nistru, apoi in a treia ii zdruncina cu desavirsire; ba inca si pe Carzic, fiul hanului Maniac, il prinse si-l aduse la Suceava. Hanul spumega de minie si turbare, cind auzi de una ca aceasta.
si deci trimise lui Stefan o suta de calareti ca sa-si ceara copilul. Tatarul socotea sa sperie pe cel ce nu stia ce este frica si in vorbele ce trimise lui Stefan amesteca fel de fel de cuvinte de amenintare. Iara Stefan voi sa-i mai arate o data cu cine are a face. Buna-cuviinta nu se dezlipea de buzele lui. El nu zise nici un cuvintel de infruntare pentru tatarul cel ce nu stia sa-si puie straja gurei, dara porunci de aduse inaintea solilor pe fiul hanului si puse de-i zbura capul. Apoi zise de trase in teapa pe toti solii, afara de unul, caruia, taindu-i nasul si urechile, il trimise la domnul sau sa-i spuie cele ce vazuse.
Dupa ce inmuie indaratnicia tatarului si-i tinlui indrazneala cea nerusinata la hotare, la anul 1469, se napusti a treia oara asupra Ardealului si dete secuilor o snopeala de le scapara maselele. si le se cazu o asemenea pedeapsa, caci Mateias craiul dete oaste fugitului Petru Aron ca sa vie sa scoata pe Stefan din domnie. Dar nu le ajuta norocul, caci oastea se risipi cum vazu pe domnul Moldovei inaintea lor, ba inca prinse viu si nevatamat si pe fugitul Petru si puse de-l ucise.
Pe vremea aceea turcii bagasera groaza in tot Apusul. Nelegiuitii agareni se revarsau ca un potop peste tinuturile crestinilor si le inghiteau pe ele. Nu numai atit. Focul, sabia si prada erau mujloacele prin care se faceau ei cunoscuti pe oriunde ajungeau. in cetatile pe care ei le cuprindeau nu mai lasa piatra peste piatra, si radea totul din fata pamintului.
Daca cadeau peste vro semintie, ori trebuia sa se turceasca acea semintie, sau sa se istoveasca. Caci nelegiuitii de pagini pe oameni ii faceau bucati, bucati, sau ii tirau in robie, pe femei le vindeau ca pe vite, pe fecioare le necinsteau si le faceau cadinele lor, iar pe copii ii luau in iatagane ori in suliti si-i ucideau. Stefan se luase de ginduri si i se zburlea perii in cap la auzirea unor astfel de grozavii. El vedea bine ca ursul joaca prin vecini si ca nici el nu va fi crutat. Lesii incepuse a-si da arama pe fata. Stefan insa isi tinea cu sfintenie legaturile ce avuse cu dinsii, pe cind ei sumutase asupra lui Stefan pe tatari si pe fugitul Petru in atitea rinduri.
Toate tarile papistase din apus, cu papa al lor in cap, indemnau pe lesi si pe unguri, ca pe niste papistasi ce erau si ei, sa se inteleaga intre dinsii si in unire cu domnii crestini din Moldova si din tara Româneasca sa dea aprig razboi nelegiuitului agarean, care venea ca lacustele de nu se mai sfirsea.
Dara acesti doi domni pofteau fiecare pentru sine sa aiba aceste tari, ba inca calugari de ai papei cutreierau tarile si cerca sa le papistaseasca. Asemenea si popii calvinilor umblau cu sosele, cu momele sa le calvineasca. Pentru aceea in tarile românesti, in gurile tuturor nu auzeai altceva zicindu-se decit tara si Legea. si avind pe domnii lor de capetenii vrednice le si aparara. Desi Stefan nu privea cu ochi de cumatra aceste cugete ale lesilor si ungurilor, totusi se pleca a asculta glasul crestinatatii si legatura facura intre dinsii ca sa infrineze mindria si cutezarea turcului.
Dar cum zavistia face frate cu frate sa se sfisie ca niste cini, iata ca Stefan-voda puse in gind a bate pe Radu cel Frumos, domnul tarii Românesti, pe carele turcii il inscaunasera si era iubit de dinsii, si a-ntrupa tara lui cu Moldova, ca unii ce si locuitorii ei români erau.
Deci la 1470, el navali in România, ii prada marginea si arse Braila.
Radu-voda, vazind atitea rautati in tara lui, aduna in graba ostire si se revarsa asupra Moldovei la anul 1471. Citiva boieri de-ai lui Stefan, care erau in intelegere cu Radul, cautara sa rastoarne pe domnul lor, care se afla atunci cu ostirea la. Vaslui. Aici se descoperi vinzarea. Boierii cei nemultamiti chibzuisera ca indata ce va intra Radul cu oaste in Moldova, ei sa ridice razmirita, sa puie mina pe Stefan si sa-l dea in miinile Radului. Capeteniile acestei vinzari nelegiuite erau: Negrila paharnicul, Alexa stolnicul si Isaia vornicul. Stefan-voda puse de le taie capetele in fata oastei.
Auzind apoi de navala Radului-voda, el ii iesi inainte cu oastea lui si se intilnira la satul Soci. Aici ar fi locul sa plingem si sa dam tuturor pe duhul dihoniilor. Cind pizma, si rautatea isi vira coada printre frati, vai de casa aceea! si mult singe fratesc curse aici la Soci. Era o durere sa fi vazut cum doua capetenii de acelasi neam, imbaibatind pe fratii din tabara lor, sa taie fara mila pe cei de un singe cu dinsii.
Ostile din amindoua partile se lovira ca niste turbati. Dara moldovenii razbira pe români si-i pusera pe goana. Cei mai mari capitani ai acestora cazura in miinile moldovenilor, impreuna cu toate steagurile si o multime do prinsi. Stefan puse de taie pe toti prinsii, afara de Stan logofatul si Mircea comisul. Dupa aceasta izbinda, Stefan se intoarse la Suceava, si dete multamita Domnului pentru biruinta ce cistigase. si trei ani tinu pacea, timp in care Stefan facu multe imbunatatiri tarii sale.
Dar gindul lui nu i se lua de la unirea tarilor surori. si fiindca aceasta nu se putea face decit in putere de arme, se hotari a-si vedea visul cu cehii. El era incredintat ca amindoua tarile fiind sub o cirmuire inteleapta si sub mina unui viteaz, va putea sa ocroteasca pe crestini de asuprelele nelegiuitului vrajmas al sfintei cruci. Aflind papa de la Roma de acest cuget al lui Stefan ii trimise ajutor o suma de bani, ca sa poata duce greul razboiului. Lesii si ungurii […] pizmuiau pe Stefan in ascuns de numele cel mare ce-si dobindea si puneau piedici in loc sa-l ajutoreze. Se gati deci de razboi si porni catra Muntenia. Ajungind la Milcov imparti steaguri pe la cete in ziua de 8 noiemvrie 1474 si la 15 ale aceleiasi luni intilni oastea Radului-voda la locul ce se zice Cursul sau Isvorul apei.
De asta data Radu-voda strinsese multa oaste simbriasa. Dara si Stefan era inconjurat de cetele cele mai incercate la razboi.
Se luara la lupta. Da si unii, dara si ceilalti nu se lasau mai pe jos. Trei zile tinu batalia si nici unii pe altii nu se putura dovedi. Radul, vazind ca nu e loc de cirmeala, ca oastea i se inmoaie, dete dosul in a treia noapte, lasindu-si locului mortii si ranitii.
Stefan se lua dupa dinsul, si cit colea il urmarea, fara a-i da pas sa se prea departeze. Radul nu se opri decit la Bucuresti. Vazind ca se apropie Stefan, el o tuli la turci. Stefan cuprinse citadela numita "Cetatea Dimbovitei" care se afla linga Bucuresti, pe inaltimile malului nordic al Dimbovitei, si aici afla familia si toate avutiile lui Radu. El trata pe doamna Voichita si pe fiica-sa Maria cu toata buna-cuviinta, si totdeodata dete ostilor sale cele mai aspre poronci ca nici un fir de par sa nu se clatine de pe capul locuitorilor.
Trei zile cit stete Stefan aici le petrecu in veselie si in sarbatori, trimitind sol la Cazimir craiul pe Turculet cu de steaguri in dar.
Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea I
Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea II
Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea III
Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea IV
Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea V
Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea VI
Aceasta pagina a fost accesata de 1483 ori.
