Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea V

Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea V

de Petre Ispirescu


Cind era cursul anilor 1481 muri Mahomet II. in scaunul imparatiei turcesti se urca Baiazet II. Acesta spuse ca prima lui izbinda va fi cuprinderea Moldovei. Ridica o oaste ingrozitoare si o porni asupra Moldovei cu 450 de corabii. Trimise carte si la hanul tatarilor ca sa vie si el in ajutor cu oastea sa. si trecird Dunarea la 1484 martie in 15, impresura mai intii Chilia, pe care o aparau pircalabii Ivascu si Maxim. Turcii izbutira a o lua, la 14 iulie, dupa ce pierdura o suma de mii din ai lor. Apoi se napustira asupra cetatii Ackerman, pe care o aparau pircalabii Gherman si Ioan. Mult se mai impotrivira si acestia infricosatei puteri a turcilor. insa biruiti mai mult de foame, decit de frica luptei, cetatenii inchinara cetatea turcilor, dupa ce acestia le fagaduira a le cruta viata. si la 6 august intrara in cetate. Dara turcii nu se tinura de cuvint.

Dupa aceasta turcii, razletindu-se in tara, duceau cu dinsii focul, prada si sabia. Pe oriunde treceau, pustiirea raminea in urma lor. Stefan nu se incumase a se lupta la cimp deschis. Se trase iarasi la munti, de unde da turcilor neincetate si aprigi hartuieli. Lui Stefan i se topea inima de ciuda cind vedea ca nici unul din vecinii sai, craii si domnii crestini, nu ersu mai de Doamne-ajuta, ci toti erau de cei loviti cu leuca. Din gura toti ii ziceau "frate-meu“, iara de la inima, fac si otrava. Totusi trimise dupa ajutor si la lesi si la unguri, cu gind ca pina in cele din urma vor cunoaste si dinsii ca turcii nu vor sa mi-i creasca, ci sa mi-i prapadeasca. Mateias ridica din umeri la un astfel de auz si raspunse ca el avea de lucru cu nemtii. Iara lesii, gui-ne-gui, o tinea intr-una ca sa vie Stefan sa mi se inchine craiului lor si sa-l cunoasca pre el de stapin. Vazusera ei ca ajunsese apa la gura bietului Stefan.

Acesta, ca unul ce nu-si inclinase fruntea inaintea turcului ce ingrozise lumea, se indupleca a se face frate cu dracul pina va trece puntea. El hotari a multami pofta cea nesatioasa a leahului, numai sa dobindeasca ajutor ca sa smereasca puterea Lunei ce venea sa zdrobeasca Crucea.

Pleca dar in tara leseasca, la 1485. Cazimir craiul venise in fruntea a 20.000 de nobili si slujitori la Cealomia, unde si tabarise. Stefan se duse de-l intilni in tabara, sub un cort mare asezat in mijlocul ei. Viclenia leahului intr-aceasta imprejurare a intrecut tot ce o minte omeneasca poate nascoci. si la 15 septembrie, pe cind Stefan, acolo in cort savirsea inchinaciunea ceruta, numai in fata craiului, dupa cum se intelesesera, deodata sferile se slabira, perdelele de jur imprejurul cortului cazura, caci erau puse cu astfel de mestesug, si se pomeni in vederea tuturor. Rusinea ce pati Stefan, cind vazu viclenia leahului, nu se poate spune. Se rosi pina in albul ochilor. inghiti la noduri si lasa sa treaca cum o trece si clatirile acestei restriste. El stia ca Dumnezeu, cel ce stricatele drege, slabele intareste si deznadajduirile omenesti in buna nadejde si fiinta le aduce, cunoscind nevinovatia si curatenia cugetelor sale, ii va ajuta sa-si spele o rusine ce cu atita mirsavie cazuse pe capul sau.

Mult se amari Stefan de aceasta fapta a lui Cazimir, si puse de gind ca odata, odata, are sa-i arate lui ce supus dobindise. Cu acest ajutor neinsemnat si cu ai sai, Marele Stefan calca sub picioare pe tot vrajmasul si pizmasul; nabusi rezmirita unor boieri ce se ridicasera impotriva lui, in timpul cit lipsi din tara, si dete si turcilor un frecus de le merse fulgii. Nu se bizui insa a-i scoate si din cetatile Chilia si Ackermanul, unde se intarisera foarte paginii.

Mateias craiul, cel ce nu voise a ajutora pe Stefan cind ii ceruse oaste, acum se supara pentru ce Stefan sa se inchine lui Cazimir si nu lui. Adica de ce sa nu se bage sluga la dirloaga. Trimise deci pe Hraiot, carele scapase la dinsul de minile lui Stefan, cu oaste ca sa-l dea jos de pe scaun.

Hraiot, stiind pe Stefan dus cu oastea in goana turcilor, voi a navali in tara pe sub ascuns ca hotii si s-o prade. Aflind de aceasta nelegiuita vointa, un roman ce era pribeag la unguri, incaleca calul, si in vipia gatelei lor, scapa din tabara si fuge, si fuge toata noaptea pina ce la rasaritul soarelui ajunge la Roman. De abia apuca sa zica pircalabului: "Vin ungurii“, si cade lesinat; iara calul plezni acolo pe loc de goana ce-i dase.

Cind auzi pircalabul de pacostea ce are sa cada pe capul lor, trimise in pripa veste pe la toti boiernasii ca sa se adune cu toti oamenii de oaste ce se vor mai gasi, cu vecinii si cu slujbasii lor. Ridica si satele marginase cu securi, topoare, coase si toti, cu mic cu mare, se scoala sa vie in apararea tarei. Totodata trimite si o stafeta lui Stefan-voda, spunindu-i cele ce aveau sa se intimple. Apoi strinse calarasii si parte din tirgoveti, inarmati cu arcuri si sageti, cu sabii si cu suliti, si iesind afara din tirg, astepta pe vrajmas. Dupa ce intra in tara, Hraiot nu se putea dumeri cum de, cu cit inainteaza, cu atita pustiul intilneste. si dind peste un batrin girbov il intreba si-i porunceste sa-i spuie pricina acestei goliciuni de tara. Mosneagul fara frica, carele nu stia sa-si poleiasca cuvintele, ci spunea pe sleau romaneste tot ce stia, ii raspunse:

- si mai intrebi inca? Hot turbat si fara de lege! Pricina, vezi bine, tu esti. Tu, care vii cu cete de tilhari sa aduci jalea si pirjolul in locasul unor locuitori pasnici. N-avea grija, curind ai sa te intilnesti cu dinsii si ai sa le papi papara.

- Sa se spinzure! Sa se taie! Sa se traga in teapa! Sa se traga in teapa! Sa se friga pe frigare! strigara deodata catanele si husarii si haiducii.

Dara Hraiot porunci sa-i dea drumul. Ostasii se supusera. si mergind mai-nainte, dete peste oastea moldoveneasca. Putina era la numar, dara numai spirit si inima. Era frumos de vazut aceasta ostire: boiernasii care erau toti calari, fiecare din ei era imbracat cu toale luate in razboi de pe la vrajmasi. Unii aveau cite un sireap de armasar ager, cu harsea muiata numai in fir, de la vrun turc mare cu care se lovisera si-l biruisera. Altii, cite un cal de Don cazacesc, de la vrun tatar, cu frinele, chingile, seaua ferecate cu argint de la vrun leah. Unii erau imbracati cu cite o dulami rosie muiata numai in fir; altii cu haine aurite, si altii cu cite un cipchen verde imblanit numai cu samur; iara altii cu arcuri si caciuli tataresti. Cea mai mare parte era cu cusme turcanesti. Toate acestea erau semne de biruinta asupra vrajmasilor ce incalcau tara din cind in cind.

De abia vazu oastea ungurului venind spre ei, si deodata pircalabul carele era in capul moldovenilor, porunci sa bata din tobe, sa sune din buciume si din surle, si se napustesc asupra ungurilor strigind:

- Dati de tot, copii! Nu va lasati!

si unde se incinse o lupta si o macelarie, de sa te fereasca Dumnezeu! Dau ungurii, catanele si husarii nemiluit. insa dadeau si romanii, de le scaparau ochii vrajmasilor. Mai cu sama taranii cu coasele si cu securile dau orbis, nu se mai uitau unde loveau. si multa paguba si stricaciune mai facura ostirii protivnice.

Ungurenii o bagasera pe mineca. incepusera a se da indarat si se gateau a o lua la sanatoasa, cind iata ca le vine in ajutor mai multe cete de ale lor. Romanii se indirjisera grozav. Dara oastea protivnica se insufleteste si se inclesteaza la o lupta de cum nu s-a mai vazut. Grabi Stefan domnul pasul cind auzi ca lupta s-a inceput, si cu o a treia parte din oastea sa, tot oameni alesi pe sprinceana, stii colea, harsiti la necazuri, veni toata noaptea.

A doua zi la amiaza, 6 martie 1486, iata ca sosi si el la fata locului. Pe linga Stefan erau si citiva din capitanii cei mai viteji: vornicul Boldur, spatarul Clanau, paharnicul Costea, hatmanul Arbore si altii.

Tocmai cind ungurii dovedisera pe moldoveni si umblau sa ieie in goana pe putinii ce mai ramasese, iata si Stefan se arata cu ai sai, si napustindu-se asupra vrajmasului, taie in dreapta, taie in stinga, pina ce ajunge la Hraiot. Atunci si ungurii se inglodesc toti cu totul unde era marele Stefan ca pe dinsul sa-l rapuie. si cit pe ce era sa puie mina pe dinsul, fiindca un glont lovise calul lui Stefan, care indata cazuse mort. Aceasta vazind-o, vrajmasii dau navala sa apuce pe domnul moldovenilor. Dara copiii din casa si aprozii se facura zid imprejurul lui Stefan-voda, si dadeau de moarte. in desert husarii, in desert haiducii se gramadesc ca fiarele salbatice sa sparga zidul. Cel ce cuteza sa se apropie raminea mort pe loc. Stefan-voda se scoala si cere alt cal. Purice-Aprcdul, descalecind, duce calul de friu la voda. Stefan fiind de stat mic, Purice ii zise:

- Ma voi face un mosinoi pe care sa te sui spre a putea incaleca; indata se si puse pe brinci la picioarele lui voda.

Acesta, dupa ce incaleca, se intoarse si-i zise:

- Sa stii ca daca ne va ajuta Dumnezeu sa scapam cu fata curata din aceasta nevoie, am sa te fac Movila!

De abia se urca Stefan pe cal si incepu a da porunci, ca ungurii palira. si, repezindu-se din nou asupra vrajmasului, ii culca la pamint precum secera coasa mortii. Atunci sa te tii, pirleo! Unde o luara, nene, la fuga, de le sfiriia calciiele. Iara moldovenii ii gonea si-i taia fara crutare. si multi oameni mai pierira aici din ai ungurilor. in goana aprodul Purice puse mina pe Hraiot si-i reteza capul, si infigindu-l in sulita, vine cu el la Stefan, pe care il gasi mihnit. El aflase ca pircalabul murise de multele rani ce dobindise in lupta.

Ungurii umplura dealurile si cimpiile; iara cei ce mai ramasera cazura robi. Dupa savirsirea luptei, Stefan descaleca si plecind cu totii genunchii la pamint, adusera Domnului multamire pentru biruinta ce le dete. si poruncind a se aduna toti mortii, facu deasupra lor o movila.

A doua zi de dimineata toata oastea sosi in Roman cu pas lin. Stefan domnul o astepta dinaintea bisericei. Dupa savirsirea sfintei slujbe, voda, in mijlocul capitanilor si mai-marilor oastei, chema pe pircalabeasa si-i zise:

- Sotul tau, jupineasa, a murit pe cimpul de bataie ca un viteaz. Mai bine as fi voit sa pierd un tinut intreg, decit un astfel de om credincios. Dara asa a voit Dumnezeu, fie laudat numele sau! De aci inainte tu vei avea trai din visteria tarii. De fiica ta inca voi ingriji.

Apoi chemind pe Purice aprodul, il lauda pentru voinicia ce a aratat in razboi si sfirsi zicindu-i:

- De azi incolo Movila te vei numi, ca sa ramiie numele tau de pomenire. Pentru calul ce mi-ai dat ieri imprumut, iti dau cinci mosii cu sate in tinutul Soroca. si ca sa traiesti fericit, eu iti zic sa iei de nevasta pe fata pircalabului. Pentru aceasta te si inalt la rangul de vel-armas.

Cind sa se mai odihneasca si bietii moldoveni de atitea lupte, afla marele Stefan ca si sultanul este suparat foc pentru inchinaciunea la craiul lesesc.

La anul 1487 se sculara turcii iara, intrara in Moldova si incepura sa o prade. Se vede ca aveau mincarime de bataie; si ca de cite ori ii intetea mincarimea veneau la Stefan sa-i scarpine.

Stefan domnul le iesi inainte la Catlabuza. Aici tot taragai pina ce dete iarna peste tarei. La 16 noiembrie atita se racise timpul, incit ploile si crivatul zvinta maduva oaselor in turci si in dobitoacele lor. Turcii, plapinzi de felul lor, cum sunt ei, incepura a amorti si a degera. Iara Stefan-voda, daca ii vazu cazuti la atita ticalosie, ii lovi si dinsul cu semetie si-i ucise ca pe muste. Cei ce scapara de sabia lui Stefan murira si mai chinuiti de ger, care ii apucase fara nici o capuire. si astfel putini mai putura da ochi cu ai lor de peste Dunare.

Dupa aceasta batalie iara mai rasuflara moldovenii citva, avind o tirica de respas.

La 1490 muri si Mateias craiul si in locul lui se puse Vladislav.

La 1492 muri si Cazimir craiul si in scaun se urca fiul sau Albert.

in acest an pierdu si Stefan pe al treilea fiu al sau, anume Alexandru.

Stefan, carele cunostea pe Cazimir a nu fi harnic[2] sa faca cu dinsul vro treaba asupra protivnicului crucei, asemenea stiind si pe Mateias ca de cite ori ii ceruse ajutor, el statuse in loc ca turta in foc, socoti ca acum ar fi venit vremea sa invete minte pe spurcatul agarean si a nu-l mai lasa sa-si bata mendre^ in voia lui. 1300 Puse de gind sa faca o noua legatura cu de curind oranduitii crai, vecini ai iui. Dupa care o sculare obsteasca a crestini‘or ar fi putut sa astupe gura turcului si sa-i taie pofta de cuprinderi. El, punind temei pe Stefan Batori, ducele Ardealului si prieten al sau, il insarcina sa pofteasca pe noul crai al ungurilor sa intre si el in aceasta legatura. Acest crai, pe de o parte, intari darul facut lui Stefan de mai nainte, cu Ciceiul si Cetatea-de-Balta; iara pe de alta, se puse in intelegere pe sub ascuns cu Albert al lesilor, cu care era frate bun, ca sa scoata din domnie pe Stefan si sa puie in locu-i pe al treilea frate bun al lor, anume Sigismund si Moldova sa ramiie totdeauna lipita cu tara leseasca.

Nenorocirea lui Stefan fu ca n-a fost inconjurat de vecini, oameni mai de Doamne-ajuta. Domnii crestini erau sau niste capsomani, greoi a-i urni clin loc, sau niste lichele, cu capetele pline de fumul desertaciunii si al trufiei celei nesabuite.

si pe cind Stefan umbla cu pinea dupa dinsii, ei il improscari cu pietre.

Ce sa vezi d-ta? Albert ar fi voit numaidecit sa se faca viteaz mare; sa se duca vestea de numele lui, dara n-avea destula minte la cap. Nu se pricepea in ale razboiului. EJ se inversunase pe marele Stefan, cum de sa-i fie numele atit de laudat, si umbla cu sotia ca sa-l rapuie pe el.

La 1493, Alexandru, al patrulea frate al lui Albert craiul, se casatori cu o sora de-a cneazului de la Moscova, si sora si cu intiia doamna a lui Stefan. Acesta crezu ca acum fiind si rubedenii, se va intemeia o prietenie curata intre dinsul si cei patru frati lesi. Dara as!  Umblau pe linga Stefan cu sosele, cu momele, pina sa le vie bine sa-i ia tara, pentru care se si gateau virtos.

Craiul lesilor tot scotea vorba ca are sa bata pe turci, ca va merge asupra lor, ca are sa le arate cine este el. Adevarul insa era ca sa intre citesipatru frati cu oaste din patru parti in Moldova pe furis, sa incolteasca pe Stefan si sa-l dea pierzarii. Nu le ajuta insa Dumnezeu, caci ochiul cel ager al lui Stefan vazu unde [o] sa ajunga treaba, dara se prefacu ca nu pricepe nimic; stia el cit le plateste pielea.

La 1497, craiul lesilor trimise vorba lui Stefan sa-si adune ostile, ca va veni si dinsul, ca sa sara toti cu totul asupra turcilor, spre a le lua din mina Chilia si Ackermanul. Domnul Moldovei ii raspunse ca el este totdeauna gata bucuros a se impotrivi blestematului vrajmas al crestinatatii.

Pe la sfirsitul lui iunie, Albert, craiul lesesc, porni cu 80.000 de ostasi, afara de vro 40.000 oameni de adunatura, prin Pocutia spre Moldova. Stefan-voda trimise soli pe doi boier i sa spuie craiului ca drumul mai de-a dreptul spre Chilia si Ackerman este prin Camenita, iara nu prin Pocutia, pe unde a apucat. Albert se prefacu a se cai ca a apucat acest drum, si raspunse solilor cam in doi peri. Nemultamindu-se Stefan cu acest raspuns, trimise inca o data la crai si-i spuse verde in ochi si cu grai lamurit: " Sa nu intre in tara cu oastea, caci il va primi ca pe toti aceia ce l-au incalcat, si sa bage bine de sama ceea ce face, ca sa nu se caiasca in urma“. Leahul, in loc sa asculte de sfatul lui Stefan, puse pe soli in fiare si-i trimise la Liov; iara el, cu toata sila lui purcese foarte repede si impresura Suceava. Trei luni de zile o batu fara de nici o isprava.

Locuitorii se aparau voiniceste. Pina si femeile si copiii dedeau ajutor ostasilor. Stricaciunile ce faceau ziua lesii, cu tunurile lor, zidurilor cetatii, moldovenii cu mic cu mare sareau noaptea si le dregeau la loc, cu pamint, cu scinduri, cu pietre si cu orice gaseau.

Stefan puse de iscodi si afla totul ce voia. Atunci trimise la tatari dupa ajutor. Oastea lui Stefan era adunata la Roman. Trimise dara o ceata din ostasii cei mai cercati si harsiti in ale bataliilor, de cuprinse potecile[3], impiedecind venirea celor trebuitoare spre hrana ostilor lesesti. Cu alte cete de ostire el ii hartuia necontenit, pina ii aduse in stare sa li se urasca viata. Atunci lesii cirtira impotriva domnului lor, caci ii adusese asupra moldovenilor. Ei stiau vorba ca merg sa bata pe turci. Pe de o parte lipsa de hrana, pe de alta focurile, sagetile, pietrele ce cadeau asupra lor din cetate, iara ceea ce era mai presus de toate, pierderile de oameni ce sufereau lesii de la oastea lui Stefan, facura pe Albert sa-si deschida ochii mari si sa vaza ca a dat in clapca.

Atita tulburare si zapaceala pricinui lui Albert unele ca acestea, incit il apuca frigurile. Acum nu stia cum sa scape de basmaoa ce insusi si-o facuse. si fara a pierde timp, puse mijlocitori de impacaciune. Stefan, desi satul de vicleniile si necredinta lesilor, care ii jucase atitea renghiuri, se pleca la glasul de pace ce-i trimise Albert. Vezi ca lui Stefan nu-i era voia sa se verse singe crestinesc asa de florile marului. Prin urmare ii trimise vorba sa se intoarca tot pe unde a venit.

Secul de Albert crezu acum ca daca Stefan s-a induplecat la pace, el poate sa-si bata mendrele cum o voi. Calca de iznoava invoiala ce facuse, si la 19 octombrie purcese spre Codrul Cosminului. Nu se multami nici cu atit; solilor ce-i trimise Stefan sa-i spuie ca nu i-a fost asa tocmeala, le raspunse cu semetie si-i infrunta. Nici aceasta nu fusese destul; ci ostasii leahului razletindu-se prin sate, spargea si strica tot ce intilnea, ardea si pirjolea catunele, dindu-se la fel de fel de fapte nerusinate.

Daca vazura taranii ca astfel merge treaba, se inarmara si ei spre aparare, isi luara femeile si vitele si intrara in paduri ca sa arate lesilor cu cine se joaca ei.

A patra parte din oastea leseasca era in Codrul Cosminului. Cealalta parte tabarise la gura plaiului. Stefan auzise si el de paguba ce face tarii leahota asta de dezmetici si se lua dupa dinsii.

Aici la Codrul Cosminului, este un git de plai strimt, ce trece prin niste dealuri si munti foarte mari. Aceste dealuri sunt acoperite pina in virfuri de copaci de cind a facut Dumnezeu lumea. Albert porunci sa porneasca ostirea prin aceasta strimtoare pe drumul cel cu dese suisuri si coborisuri. intii mergeau carele cu catrafusele ostasilor lesesti si dupa dinsii naimitii si oamenii de adunatura; apoi tunurile si in urma cealalta ostire. Ostasii mergeau fara nici o rinduiala, care cintind din gura, care din frunza, altii chiuind si veselindu-se.

Pe cind mergeau ei asa, deodata se pomenesc ca din muntii din dreapta si din stinga se aud niste pocnete ingrozitoare, de rasunau vaile si dealurile, un nor de gloante si sageti cad asupra capetelor lor. Deodata se vad printre dinsii mormane de morti, siroaie de singe ce-i opresc pe loc. Mai in acelasi timp niste strigate salbatece se aud si de dupa fiecare copac iese cite un taran, care se napustea asupra lor, unii ii injunghie, ii taie, le zdrobesc capetele cu tufanul, altii dejuga boii, opresc carele in drum si le impiedica calea. in mai putin de o clipa nu se vazu nici un taran. Toti pierira ca nalucile. Dupa care niste traznete si pocnete se auzira, de credeai ca s-a despicat pamintul sa-i inghita sau ca veneau muntii peste dinsii. Ce sa vezi d-ta?

Cadeau, nene, copacii din virful muntelui, pravalindu-se unul peste altul si rostogolindu-se de parea ca se cufunda pamintul. Busteni, copaci grosi ca butia, ramuri, craci, trunchi amestecati cu bolovani, cu colti din pietrele muntilor se lasa Ia vale, si-i lovesc, si-i cotonogesc, le rup picioarele, bratele si-i ingroapa de vii. Se cutremura carnea omului cind se gindeste la grozavenia aceea!

Oastea nu mai putea merge nici inainte, nici inapoi. Alti copaci, alti trunchi, alti bolovani, alte movile de piatra cad si mi ti-i fac pisalita. Sa te fereasca Dumnezeu de urgia poporului! Pasamite taranii, ca sa-si scoata felul pe cei ce ii jefuisera si umblau sa-i batjocureasca, urcindu-se in munti, taiasera mai multi copaci de la radacina si-i tineau numai aninati si legati cu funii. Dupa ce impiedecara drumul ostirii lesesti, dejugindu-le boii si oprindu-i in lcc, urcindu-se taranii iarasi in munti, detera brinci la vale copacilor celor taiati. Acesti copaci, pravalindu-se, tirau dupa sine tot ce intilneau in calea lor. Da copac peste ccpac si fiindca priporul era foarte repede, veneau copacii la vale mai iute decit virtejul, impreuna cu bolovani si colturi de piatra rupte din munte, dind peste oastea vrajmasa.

Albert, daca vazu cum il potricaleste Dumnezeu pentru neascultarea lui, porunci sa stea oastea gata spre a se apara de urgia ce le venea din urma. Stefan cu ai sai ii ajunsese la gura plaiului si a doua zi, la 27 octombrie, incepu a da tare prin ostirea leseasca. Acestia cautau sa fuga. Dara unde? inaintea lor paTea ca se rasturnase pamintul, dinapoia lor Stefan cu vitejii lui. Catara sa stea la lupta. Dara ce lupta pcate fi aceea cird singele inghetase in lesi de groaza? Taiau si ucideau moldovenii ca la salhana. Stefan cel Mare era bolnav. Suferea de podagra. Ostasii il purta pe pat, si de acolo isi povatuia oastea.

in cele din urma lesii se rupsera si umplura padurile, fugind care si pe unde vedea cu ochii, pina ce putini mai putura ajunge la craiul lor. Acesta acum abia izbuti a se retrage prin strimtoare pina la satul Cosmin. Multi lesi s-au pierdut in lupta aceastaMulti au mai cazut si in miinile moldovenilor. Pe cei mai mari ai lor, oastea lui Stefan i-au spinzurat cite doi, de par, fiindca ei purtau pe atunci plete lungi.

Ramasitele ostirii lesesti cu craiul lor se facuse teaca de pamint si nu cutezau sa lase Cosminul de frica moldovenilor.

Auzind insa ca le vine in ajutor sase sute de mazuri lesi mai prinsera putin la limba si incepura a se mai furlandisi si ei. Aceia insa apucara pe alta cale. Vestea aceasta merse pina la Stefan. Atunci domnul Moldovei trimise o ceata din ai sai cu Boldur vornicul inaintea acestor mazuri si intimpinindu-i la sipinti, dincolo de Prut, unde este ocolul sapat, dete printr-insii mai iute decit ai gindi, si-i taia cu nemilostivire. Mai toti acesti mazuri au cazut in bataie, luptindu-se virtos.

A doua zi Albert craiul primi ajutor mai multe mii de alte lifte. Leahul acum se simti mai usurat; nu doara ca voia sa ma,i inceapa vro lupta noua cu Stefan, ci incredintat fiind ci vor fi de treaba oastei sale spre a o scapa de primejdie. Aceste lifte cerura voie la crai ca sa-i lase a prada, dara el, scurt si lamurit, ii opri de la o astfel de treaba, ca sa nu mai intarite pe Stefan. Pe drum oastea lui Stefan i-a mai lovit o data la Prut.

Craiul lesesc scapa ca prin urechile acului de la moarte. Cind s-a vazut in tara lui cu ciurucurile de oaste ce-i mai ramasese, crezu ca a inviat din morti. Apoi trecu la Cracovia si se. innamoli in desfrinari. Bataie ca aceasta de mult foarte nu patisera lesii, astfel ca pina astazi ei bocesc in cintecele lor nenorocirea de la Codrul Cosminului si zic inca:

"Za Krola Olbrachta Wiginenla szlachta".

adica pe romaneste:

"in zilele craiului Albert sleahta a pierii".

Stefan intorcindu-se in Suceava, dete marire lui Dumnezeu pentru izbinda ce le trimise. Apoi chema la Hirlau pe toti boierii si boiernasii, pe toti negustorii si calugarii si pe toate capeteniile ostirilor, si le dete un prinz imparatesc. imparti daruri pe la cei mai viteji, din ce apucase de la vrajmas, zicindu-le:

- Numiesa multamiti, dragilorsi vitejilor mei moldoveni, ci lui Dumnezeu milostivul, caci El ne-a dat izbinda. El a infrint si calcat in picioare si cal si calaret. El, cu duhul groazei lui, a bagat frica in inima vrajmasului si l-a facut sa se imprastie ca pulberea din fata vintului.

Nu trecu mult si lesii mai intrara odata in Moldova. Moldovenii ii intimpinara la Cotnari, ii detera la teferis si le taiara pofta de a mai visa la Moldova. si atitia robi le cazura in mina, incit ii injugara la plug ca pe vite si au arat cu dinsii o cimpie intreaga. Apoi, semanind padure, aceasta cimpie se numi Dumbrava Rosie. Lesii  nu se astimparau. Stefan se incredinta pina in sfirsit ca paginii acestia de crestini sunt mai primejdiosi decit necredinciosii turci. Se impaca cu ciutacii si luind oaste de la turci, intra in tara leahului si o batu ca pe ea. in primavara anului 1498 inainta pina la orasul Ceamciuga si riul Visloc, pradind in lung si in lat toate tinuturile, arse cetatile Premislav, Radzinim, Proversc, Lanciuc, si lua ca la 10.000 de robi pe care puse mina turcii. Prazile le adusera nesuparati de nimeni, caci nu mai era cine sa cuteze a se asemana lui Stefan. Apoi, prin luna lui noiembrie, turcii, luindu-si si ei nas, trecura prin Moldova in numar de 80.000, de se dusera in Rusia, in tinuturile Galiciului si Somborului, pentru prada. Lesii, dau in sus, dau in jos, dau din colt in colt, dara nu putura face nimic. Craiul lor poftea sa se zica viteaz, poftea sa fie mare; dar altii sa lucreze pentru el. Era numai gura de dinsul; dar la treaba, vai de lume! Nu putu sa zica turcilor nimic.

Dumnezeu insa carp totdeauna ocroteste pe cei ce cinstesc numele sau, nu lasa mostenirea sa sa caza cu desavirsire in ghiara turcului. Destul ii fu pedeapsa ce primi pentru calcarea cea de atitea ori a cuvintului dat, si pentru smerirea trufiei lesesti.

Lasa sa cada o iarna grea de pleznea lemnele si pietrele. Turcii umblau prin troiene si nu stiau cum sa scape de aceasta minie dumnezeiasca. Ca la 40.000 de insi degerara, astfel incit steteau mormane de turci morti. Ceilalti, arsi de frig, se intoarsera prin Moldova, spre a se duce la tara lor.

Marele Stefan, fiindca si dinsul ocrotea crucea, puse pe moldoveni imbracati in haine lesesti, de-i tarbaci si-i zvinta din fata pamintului. Numai ca la zece mii mai putura scapa peste Dunare cu sufletul intr-insii.

La 1499, tatarii mai intrind o data in tara, Stefan, desi batrin, insa imbarbatat peste firea omeneasca cind isi vedea tara incalcata de vrajmasi, le dete o surchideala si lor de le scapara maselele si le iesi stele verzi din ochi. Apoi luindu-i in goana, 6.000 de janghinosi de-ai lor ramasera morti pe loc.

Acum si lesii si ungurii erau blinzi ca mieii cu Stefan. Cind vrun sol de-ai acestuia mergea la crai, se cunostea cale de noua conace. Se invoira deci toti domnii crestini, al Moldovei, al lesilor, al ungurilor si al romanilor ca sa se apere obsteste impotriva spurcatului de turc. Aceasta legatura se numi vecinica.

Stefan indemna si pe tarul Moscovei, Ivan III ca sa se impace cu ginerele sau Alexandru, zicindu-i:

- Toti regii si toti domnii crestini si toate tarile italiene de la apus se unesc si se pregatesc a sta contra paginului; ar fi bine ca si tu, in loc de a te certa cu crestinii, sa te ridici cu ei asupra paginitatii.

in puterea legaturii, incheiate la 1501, Stefan ceru de la craiul lesilor sa goneasca din tara lui pe Ilie, feciorul lui Petru Aron, carele nu inceta a tulbura Moldova cu zizaniile lui. Albert tremura la auzul acestei cereri. Dara ca sa nu se zica ca l-a gonit de frica, nascoci ca acest Ilie ar fi facut carti mincinoase si deci il aduse si puse de-i taia capul inaintea solilor moldovenesti.

Atita putere avea glasul lui Stefan si la atita miselie ajunsese lesii. Vezi ca ochiul lui Dumnezeu nu doarme si rasplateste fiecaruia dupa inima lui.




Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea I
Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea II
Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea III
Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea IV
Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea V
Istoria lui Stefan Voda cel Mare si cel Bun - Partea VI


Aceasta pagina a fost accesata de 928 ori.
{literal} {/literal}