De la Bucuresti la Rosiorii de Vedea si-napoi - Partea III

De la Bucuresti la Rosiorii de Vedea si-napoi - Partea III

de Petre Ispirescu


Pina nu dai cu capul de pragul de sus, nu vezi pe cel de jos, ne cinta zicatoarea poporului, dragii mosului. E bine sa tie cineva seama de povetele cele intelepte ale strabunilor; caci daca nu, se pune in primejdie de a face incercarile ce altii au intimpinat inaintea noastra, si nu ne putem folosi de povetele lor. Un astfel de pacat am savirsit eu si am patit-o.

Neumblat, adica necalatorit prin tara, socoteam ca tot cu de alde neica Enache sunt. stiam de la venire ca nu-mi trebuise nimic pe drum, si credeam ca, deoarece ma intorceam cu diligenta, tot asa are sa fie; o, cainicul de mine!

Totul fiind gata, m-am urcat in diligenta, si aidem! in trasura facui cunostinta cu mai bine de jumatate de testea de fiinte omenesti, barbati si femei. Dadui buna ziua si imi multumira. Unii din sotii mei de calatorie, vazindu-ma ca sunt numai cu trupul, fara merinde, fara nimic, se incumesera si-mi zisera:

- Cum, nu-ti iei nimic de mincare pe drum?

- Nu! caci vom gasi pe la conace

- Macar o pine, ceva.

- Nu-mi trebuie nimic.

Un zimbet de mila se furisa pe buzele mai tuturor din caruta. Ar fi mai voit ei sa-mi zica ceva; dar stapinul diligentei era de fata si tacura. Pasamite ca stiau ei ce stiau. Erau patiti.

Am iesit din oras, apucind pe crimpeiul de sosea ce duce la Bucuresti, fara sa ne iasa inainte nici iepure, nici popa. De la capatul soselei, am inaintat pe calea lui Dumnezeu, adica pe vagasurile facute de carutele altor calatori inaintea noastra, si pe sleau, alegind totdeauna drumul cel mai batut. Despre zdruncinaturi nu va mai vorbesc; si le poate inchipui oricine a calatorit cu asemenea trasuri.

Staturam sa facem popas la circiuma pe deal; si pina sa dea apa cailor, si sa se mai odihneasca olecuta, avuram timp si noi, calatorii, sa imbucam ceva. Aci la circiuma se gasi leguma: oua, brinza, sardele; dara pine, nu. Luai pe bani, de la stapinul diligentei, si-mi astimparai foamea.

Sotii mei rinjeau pe sub musteata, cum se zice; iar mie imi cam cazu nasul. Nu ascultasem povetele lor, vezi. Trageam nadejde insa ca-mi voi scoate din capete sara la gazda.

in tot cursul drumului dai de cite un bordei, colea si colea; la toate gasesti tuica si tutun; la unele gasesti si vin. Dar ce vin? bors, nu altceva; vin de care a baut Domnul Christos pe cruce. Ba la unele gasesti si cite nitica brinza, de s-o tai cu toporul, sau niscaiva pastrama, posmagita si uscata de sa-ti rupi dintii in ea. Pine insa de loc.

Ne suim in poroclita diligenta si pornim inainte, si tot inainte, pina ajungem sa treaca drumul pe marginea unei paduri. Aci, in cale, am dat peste mai multe cete de tigani, ce tabarisera cu corturile pe cimpie. Se vede ca se intorceau la bordeiele lor de la munca de vara, munca ce fac ei prin orase.

ti-era mai mare jalea sa-i privesti. Ei erau insa voiosi, cintau, jucau si alergau, cei mai juni si copilandri, cu picioarele goaie, cu cite o zdreanta pe dinsii, de li se vedea goliciunea, cu parul cazut pe ochi si impislit, de nu era pieptanat, socotesc eu, de cind se nascusera. Cei mai in virsta umblau prin preajma corturilor, unii indeletnicindu-se a aseza sau drege cite ceva pe linga satre, altii invatindu-si ursii sa joace; iara altii sfatuindu-se in gramezi, gramezi, cine stie la ce, si facind o halalaie, de nu-ti venea sa stai ca sa-i asculti.

Cei mai batrini si nevestele stau sub corturi, batrinii tolaniti, sau intr-o rina; femeile aprinzind focul sau facind mamaliga, ori ingrijind de leguma ce fierbea la foc in ulcele. Altele indeletnicindu-se a-si cirpi vestmintele lor si ale copiilor, si altele stind lungite la soare.

Fetele unora din ei nu pareau a fi ale unor oameni traiti in ticalosie; dimpotriva erau grase si rumene, de parca se bucurau cine stie de ce trai imbelsugat, iara pe fetele altora se vedea cit de colo zugravita saracia, lipsa, neaverea, cu tot tacimul lor de neajunsuri. Slabi, jigariti, nespalati si nepieptanati, supti de necazuri, cu falcile intrate unele intr-altele de macre ce erau, cu trupurile uscate ca niste moaste, cu picioare si mini subtiratice si pitigaiate, si cu toata fiinta lor parca erau strujite de asprimele vremilor si de munca peste firea omeneasca. Te lua groaza uitindu-te la dinsii, cum se tirau ca niste umbre de oameni, ca niste iezme de noapte si ca niste stafii.

Cum vazura diligenta, copiii alergara in gloate, unii sa se dea peste cap, altii sa se faca roata; iara altii sa se tirnuiasca de par intre dinsii, ca sa placa calatorilor si sa le arunce cite vrun bacsis. Nu le era lor destul, sarmanii, truda ce-si dadeau ca sa faca cheful calatorilor, pentru un lucru de nimic; nu le era destul ca le singera carnurile pe trupurile lor cele sarbede, dindu-se peste cap printre spinii de pe drum, printre ghimpii maracinisului de pe marginea padurii, printre glodurile de noroi uscat, facut tun de arsita soarelui, unii din calatori isi mai si bateau joc de dinsii, mintindu-i ca le-a aruncat cite un gologan, sau fagaduindu-le ca le va da, de se vor trage de par si altele, facind haz de credulitatea lor. Cind omul isi face cite vro petrecere, ca sa se inveseleasca, sa riza, sa mai uite si el cele greutati si sarcinile vietii, inteleg si eu; dar a ride si a batjocori pe aproapele tau, pare-mi-se, a fi o neomenie.

Ma uitam cu mila si la batjocoritori si la batjocoriti. Cei ce faceau haz de chinurile semenilor nostri imi dadeau ghies sa riz si eu de suferintele unor fiinte aproape salbatice.

Acum, dragii mosului, sa vedem cine ar putea raspunde, cu mina pe cuget, la intrebarile mele: "in ce erau vinovati acei nenorociti, sa fie batjocura unor oameni asemenea dinsilor?

Au doara ei sa fie de vina ca nu stiu pe lumea asta nimic, ori societatea? si daca nu-i desteapta cei ce sunt in drept s-o faca, daca nu-i lumineaza cei ce trebuie sa puie lumina in sfesnic, iara nu sub obroc, ei strica oare? Au doara cei procopsiti s-au invatat ei singuri, ori altii i-au facut si pe dinsii ceea ce sunt? si sa nu se gaseasca oare si printre acei nenorociti vreunul, care sa se bucure de darurile firii, cu desteptaciune, cu cap priimitor de propasire si de subtierea nestiintei in care sunt ei cufundati?"

Eu nu ma incumet a va spune cine e vinovatul, d-voastra judecati singuri cu mintea ce v-a dat-o Dumnezeu.

si lasind pe tigani sa-si manince amarul dupa osinda lor, merseram, merseram pina innopta, si ajunseram la gazda, la una anume mama Ilinca, unde poroclita diligenta trage pentru noapte.

Flaminzisem. Eu auzisem ca diligenta mine noaptea la hanul de la Talpa, sau nu stiu la care alt han. Ma asteptam sa gasesc acolo de toate ce-mi trebuia. Dar stapinul diligentei si-a schimbat drumul. Acum mine la mama Ilinca.

El gasise cusur ca pe la Talpa sunt hoti de cai. si macar ca, diligentei, care umbla din tata in fiu pe acel drum, nu i se intimplase nimic niciodata, totusi de putina vreme isi schimbase drumul.

Pesemne hangiul de la Talpa slujea dupa cuviinta pe calatori, de la care nu-i mai raminea sa dea si stapinului diligentei, care-i aducea musterii.

Acesta iarasi, stiind ca oamenii din Rusi, vrind nevrind, trebuie sa mearga cu dinsul la Bucuresti, nu se mai gindeste decit la interesele sale. Putin ii pasa lui daca gasesc pe drum calatorii de ale mincarii. El stie ca are sa-i duca la Bucuresti si sa le ia banii, apoi lesinati de foame, tescuiti, morti, sau abia mai dind semne de viata, habar n-are. El una stie: stie ca are sa-i puie in hanul Gabrovenilor si mai multe nu. Lui sa-i vie bine; despre calatori, mila Domnului.

Cu asemenea cuget schimba el drumul si se intelese cu mama Ilinca

— Ce-mi dai d-ta, mie, mama Ilinco, daca ti-oi aduce alisveris pe saptamina de atitia si atitia lei?

— Ce sa-ti dea maiculita? Iaca gazduire buna, fara sa platesti ceva, si fin cit vor putea sa manince caii.

invoiala fu gata. Diligenta isi schimba drumul. Calatorii fura lasati ca sa-i specule mama Ilinca, cum va sti ea.

Aceasta femeie este scurta si grasa, guraliva de n-o intrece nici gistele, nici oteleloaica. Se vede a fi fost curatica in tineretele ei, si sa va spun, ca n-as voi sa o iau pe sufletul meu pentru faptele ei. Dupa parerea mea, cam multe si grele pacate trebuie sa poarte ea in spinare.

Coliba babei Ilinca, unde se adapostesc calatorii, este o casa taraneasca, spoita cu var pe dinafara, are un briu ca de-o palma, facut cu boia rosie, jos la radacina. De afara intri drept in tinda, unde este si vatra, pe unde se da foc la soba din una din case. La dreapta este o camara, ce se zice pentru femei; ca mai micusoara. La stinga o alta camera, ceva mai mare, este pentru barbati. Din camera barbatilor este o ferestruica ce da in celar, prin care-i inchide usa. Un pat in fundul camarii, cit si camara de lat. Este destul de incapator de a se culca oamenii in el de-a porumbeii, adica de-a curmezisul patului. O saltea de paie si o scoarta deasupra.

Tavanul este atit de pitic, de-l ajungi cu mina. Soba este alaturi cu usa. Doua scaunele mici, facute din cite o scindura gaurita, in care sunt bagate cite trei picioruse, si iesite deasupra mult, de te glodeste cind sezi pe ele. O lampa mica atirna in parete, deasupra unei mese, sub care tine mama Ilinca ceapa si alte zarzavaturi strinse pentru iarna.

in aceasta odaie intra cite zece si doisprezece oameni, adica citi aduce diligenta in gazda.

Fiecare calator trebuie sa plateasca cite un leu nou pentru o noapte, caci doarme acolo.

Mai trebuie sa plateasca cite 10 sau 20 de bani pentru lampa, caci arde toata noaptea. Aci nu mai incape vorba, ca daca are cite ceva de mincare, cind are, trebuie platit pe cit nu face.

si cum zisei, ajungind la gazda, cea intii trebuinta ma sileste a intreba, ce are de mincare

- Nimic.

- Cum nimic?

- Apoi iaca, saptamina trecuta n-a venit diligenta, si ne-a ramas bucatele. Azi n-am gatit mai mult decit ne-a trebuit noua.

- Nitel lapte, brinza, unt, oua, pine, vin.

- N-are mama nimic, domnisorule. Dara daca poftesti o cafea, putem sa-ti facem.

M-am multamit pe ce am gasit. Cei ce-si ingrijisera de merinde, pusera ce adusera cu dinsii si mincara. Uitindu-se cu coada ochiului la mine si rinjind pe sub musteata, ma poftira la masa. Eu, drept sa va spun, nu mi-a venit sa iau din masa lor; caci imi zisera oamenii, dreptul lui Dumnezeu! inca de cind am plecat sa iau ceva din tirg, si eu am despretuit povetile lor. Eu socoteam ca daca ai parale in punga, ai de toate ce-ti trebuie. Acum vazui ca altfel a iesit la vapsea. Unii din soti gasira cu cale sa striveasca vro doua cepe, ca sa manince; altii mincara usturoi; altii cine mai stie ce, si cuprinsul casei se umplu de un amestec de miros, pe care trebuia sa-l rasufli. Dupa masa se incinse o convorbire intre toti, ca aceea, la care fui nevoit sa ascult. Eu as fi voit sa ma culc; dar era cu putinta oare pina nu s-or linisti toti?

in cele din urma sfirsira de vorba sotii mei, si ne pregatiram de culcat. Ne asezaram in pat, care cum apucaram, de-a valma, bun cu nebun, rau cu nerau, caresi pe unde. Unii din calatori, pasamite se indestulasera de tuica pe la circiume, altii de fasole, cind plecara de acasa, altii cine mai stie de ce, ca adormira numaidecit si se pusera pe niste sforaite, de pareau ca duc porcii la jir. si mie imi era somn. La ce sa n-o spun? si culcindu-ma, am adormit. Dar puisorii mamei Ilinca, locuitorii saltelei celei de paie, se vede ca ori se suparasera pe noi, venetici in casa aceea, ca veniseram sa le turburam pacea, sau ca erau flaminzi, caci tabarira pe noi. Nu stiu ce vor fi facut sotii mei, dar eu stiu ca m-am desteptat indata, cuprins de-o usturime de parca eram pus pe jaratec si parca ma ineca ceva.

Acum la ce sa pacatuiesc?! Nu stiu bine sa va spun.

intepatoarele cercetari ale vietatilor, calugarite de la mama Ilinca, sau aerul cel stricat din casa m-a desteptat. Destul ca n-am mai putut sa dorm. Fiindca, sa vedeti d-voastra, unul sau mai multi din calatori, obositi de calatorie, se vede ca visau cine stie ce visuri frumoase, si fara sa se gindeasca ca sunt cu altii in cemara, lasau cele rele si stricacioase pentru cei ce nu dormeau. Ce s-or fi gindit ei, cine poate spune? Dara eu m-am sculat si vrusei sa-mi fac o tigara. Aerul acel stricat din casa insa m-a dat afara. Ma ineca. Caci nu era cu putinta sa sufere cineva inabusitoarele si gretoasele mirosuri ale cepei, ale gazului din lampa, amestecat cu fumurile noptii.

Afara dac-am iesit, m-am chinuit toata nopticica pe unul din scaunelele, ce va spusei mai sus, ca am gasit acolo. Un pachet de tutun am stricat facind mereu la tigari ca sa-mi treaca de urit. Atunci m-am gindit cit plateste osul lui neica Enache. il puneam alaturi cu stapinul diligentei ce ne aducea la Bucuresti, si gasii o deosebire intre dinsii ca de la alb la negru. si cite nu mi-am adus aminte, oare in acea sara?! Stind cu ochii sticliti la stele, mi-am adus aminte de bietul tata cind ne arata pe cer carul, fecioara cu donitele, si multe si de toate.

Ce faceam eu, ce dregeam, nu stiu, ca ochii imi da tot de drumul robilor. Astfel mi-am petrecut noaptea aceea, pe care nu voi uita-o pina voi intra in pamint.

Venind cu neica Enache, am fost si in tihna si indestulat. intorcindu-ma cu diligenta am ramas si nemincat, si nedormit si cu banii dati.

Cind am vazut ca se ingina ziua cu noaptea, am sculat pe argatul de la cai sa ingrijeasca a le da de mincare, ca sa plecam cu un ceas mai nainte. Cind se arata albul zilei, mi se paru ca am scapat de la cine stie ce chinuri. Eu fui cel mai dintii gata.

Se gatira si sotii mei de calatorie si plecaram bucurosi ca scapasem de iadul babei Ilinca.

Mergeam, dragii mosului, si parea ca stam pe loc, atit de lung mi se paru drumul. Socoteam ca n-o s-apuc sa mai ajung odata la Bucuresti.

Pentru prinz toti ma asigurara ca la Vadu-lat avem sa gasim si de mincare, si odihna; caci este han vestit, proprietate a unui bogatas strain. Ce bun lucru este nadejdea asta! Numai unde ma gindeam sa gasesc cu ce-mi potoli foamea, parca atunci mincasem.

intru acestea inaintam, desi, cum zisei, cam incet, dar inaintam. si intilnind niste femei venind din padure cu donitele pline de coarne, am cumparat si am mincat din ele ca pe cine stie ce poame delicate si gustoase. Ce este, frate, si foamea asta!

Mai mergind, ochii mi se izbeste de-o momiie de om. Era un flacaiandru, care se vedea, dupa apucaturi, ca era tont si molatic. De boiul lui maruntel, cu chipul cascaund, grosolania se vedea scrisa pe fata lui, armele si tortoalele de pe dinsul il da jos. Avea in cap o caciulita cu fundul ros, imbracat cu un fel de mintean cusut cu ceaprazuri, si niste poturi, de se impiedica in ei. Era inarmat din cap pina la talpi. Pusca, si o pusca lunga, atirnata la spinare, incins cu un sileaf, in care erau infipte doua sau trei pistoale, si un iatagan, care-i impiedica miscarile miinilor, la coapsa o sabie turceasca, de parca el era atirnat de dinsa.

Plin de mirare intreb: ca ce pocitanie sa mai fie si asta? Mi se raspunde ca este pindarul viilor proprietarului din acea localitate, un neromân, care vrea sa-si procopseasca pe toti veneticii lui.

Am ramas cu ochii uitindu-ma dupa dinsul, si o intristare desavirsita m-a cuprins. Atunci mi-am zis: "Aflase-va mai oare alta tara pe lumea asta alba, in care oricare intii venit si imbogatit acolo, sa-si imbrace slugile dupa pofta inimii lui, sa-i inarmeze dupa cum l-o duce capul pe el acolo, sau dupa obiceiurile tarii de unde a venit?"

Nu ma pricep la de-alde astea, dragilor mei; n-am umblat prin tari straine si de aceea nu stiu ce va fi prin alte locuri. D-voastra, care sunteti si mai procopsiti, si mai umblati, trebuie sa stiti mai multe si n-ar strica sa-mi deschideti si mie capul in privinta asta.

Totusi mintea ma duce a judeca asa: cine vine la noi, si vin multi nechemati, nenimic, se imbogateste si dobindeste cuprinsuri, sa fie dator a se supune tuturor regulilor, tuturor obiceiurilor pamintului nostru, fie in port, fie in datine.

si tot gindindu-ma si razgindindu-ma, am ajuns la Vadu-lat, la acest han renumit.

Am fost cel dintii care m-am dat jos din diligenta si am intrat iute in circiuma, intrebind ce demincare au. Mi-a raspuns ca nu este nimic gata, desi era aproape amiazi.

Ma indemnara insa sa iau ceva uscaturi: salam, sardele, sunca etc. N-am voit. Doream sa maninc ceva fiertura. Am cerut sa-mi dea citiva covrigi, de care-mi spuneau ca au proaspeti la brutarie, si am baut un ciocan de rachiu.

Cel ce se vedea ca este capetenie acolo, om inalt si gras, cu ceafa de trei palme, pe nemincinos, cu aer despretuitor, de parca-l nascuse ma-sa in bumbac si in bogatii, un fel de: da-mi, Doamne, ce n-am gindit, sa ma mir ce m-a gasit, pesemne ca a vrut sa riza de noi. Covrigii lui cei proaspeti ce ni-i au adus, trebuiau zdrobiti cu muchia toporului, ca sa-i putem minca. Printre slugile ce furnicau de colo pina colo, prin pravalie si prin preajma, n-am vazut niciun român. Se vedea cit de colo ca stapinul trebuie sa fie vrun strein.

Saracii de noi, Doamne! Ce-am ajuns noi in tara noastra! incotro te intorci, tot de bogatasi straini sa te lovesti. in loc de mincare, ne-am saturat de scirtiiturile a doi pacatosi de gasperi, care ne-au impuiat urechile cit am fost siliti a sta acolo; caci si aici stapinul diligentei, tot in interesul calatorilor, pe care-i considera ca marfa, avu a descarca o suma de bucati de dimie, adunate de pe la tarani, pe cari le adusese aici ca sa le dea la piua. Toata nadejdea acum era la Arges. si aici dac-am ajuns, credeti ca am gasit demincare? As! fugi de acolo, nu va mai faceti ca credeti! Mai intii, ca si pe la circiumele de pin-aici, pine n-avea; caci, zicea hangiul, brutarul s-a dus cu pinile colea pe deal, unde sunt concentrati dorobantii. Cit pentru leguma, avea niste cirnati uscati de proaspeti ce erau, si murdari de nu-ti venea sa te apropii de ei, incolo nimic, dar nimica goala. Ba, pe linga tuica si vin, mai avea si bere la butelci. Am dat dracului si bere si tot, si mi-am framintat maselele inca cu vro doi, trei covrigi, uitati de vechi ce erau.

Pe linga toate aceste neajunsuri, mai trebuie sa te scotocesti cam des prin buzunare, platind la taxe de poduri, lucru ce se intimpla mai rar cu nenea Enache, caci pe unde merge acesta nu sunt atitea poduri de platit. in cele din urma, cu chiu, cu vai! ajunseram la Bucuresti. Fie, ca mi-am scos din capete si eu dupa ce am ajuns acasa. si povestind la ai mei, ceea ce auzirati si d-voastra, risera de mine, adica cum faceti si d-voastra acum. Ce, adica nu va vad eu cum va dati coate si cum puneti mina la gura ca sa nu se bage de sama! Lasa ca asa am sa fac si eu cind voi auzi despre cineva ca a fost neascultator si despretuitor povetelor celor patiti.

(1879)




De la Bucuresti la Rosiorii de Vedea si-napoi - Partea I

De la Bucuresti la Rosiorii de Vedea si-napoi - Partea II
De la Bucuresti la Rosiorii de Vedea si-napoi - Partea III


Aceasta pagina a fost accesata de 861 ori.
{literal} {/literal}