Viata si faptele lui Vlad-Voda Tepes - Partea II
de Petre Ispirescu
Multe si nenumarate sunt rinduielile lui Dumnezeu pe lumea noastra. Ele sunt necuprinse de mintea omeneasca. De aceea sa nu cirteasca cineva cind ne da cite o furtuna, napustindu-se asupra unui oarecare tinut. Caci lucrul care la ochii mintii noastre se pare o paguba, el este spre folosul al chiar locului aceluia, unde se intimpla acel lucru.
Drept este ca furtuna dezradacineaza si pravaleste pe unii copaci mari, dara acesti copaci trebuie sa fie putrigaiosi, scorburosi, care nu lasa puetii de pe linga dinsii sa se dezvolteze. Cazu putrigaiurile, insa zece alti pomisori sanatosi si vinjosi se ridica impregiurul tulpinei sau a ragaliei rasturnata de furtuna. Sgitiiturile ce aceeasi furtuna aduce copacilor celor sanatosi face iarasi ca pamintul de pe linga dinsii sa se afineze, prin ruperea firicelelor celor suptiri de radacini. Aceasta este silita sa dea alte firicele mai harnice, care sa se infiga mai cu lesnire in pamintul afinat si sa aduca copacelului un nutret mai indestulator, iara acesta sa creasca mai in voie si sa dea roade mai frumoase.
Asa sunt rinduielile lui Dumnezeu pe lume si peste omenire.
Dupa atitea faradelegi savirsite de boierii cei naimiti si de unii din domnii neamului, parte din romani se putrigaisera. Lastarii cei tineri nu se puteau dezvolta. taranimea se molesise sub povara dajdiilor si podvezilor. Le trebuia o furtuna care sa-i sgitiie putintel, sa-i clateasca si sa faca lucrarea orinduita la asemenea impregiurari. Ea veni. Acea furtuna fu domnia lui Vlad-voda tepes.
Acest domn fu nascut si rasfatat in leagan de matase, leagan domnesc. El fu trimis din frageda virsta pe linga sultanul Amurat II la 1438, cu fratele-sau cel mare, ca zalog. Tata-sau, Vlad-voda Dracula ii trimisese ca sa arate sultanului ca cele legate intre dinsii se vor tine cu sfintenie. La 1443 insa fura inapoiati tatalui lor. La 1446 Dan-voda goni din scaun pe Dracula-voda cu ajutor de la unguri si de la moldoveni, si se pune el domn. Acesta, prinzind in lupta pe Vlad-voda Dracula, ii taie capul lui si fiiului sau cel intii nascut. Prigoni cu mare urgie pe tot neamul acestuia si ucise pe toti pe citi putu pune mina.
Asijderea facu ai cu toti boierii si oamenii ce tineau cu Dracula-voda. Vlad, al doilea fiu al Draculei-voda si cu fratii sai cei mai mici, pre nume Radu si Mircea, scapara ca prin urechile acului de aceasta urgie si fugira la turci.
Pe vremea aceea tarigradul era ceea ce este astazi Parisul. Cine nu mergea sa vada tarigradul, nu era om cu vaza in lume, nu era procopsit si nu era bun de nimic, daca, mai cu seama, nu-si impodobia si mintea cu toate pacatele lor si nu se obicinuia cu toate naravurile cele rele ale tarigradenilor.
Dupa coprinderea acestei cetati de catre turci, Vladvoda trai intr-insa mai mult timp. El invatase bine limba turceasca si pe cea greceasca. Din firea lui cam tutuit, se facuse posac ca un turc. Mila nu mai gasia loc in inima lui; si cind apuca sa urasca pe cineva, apoi ii purta simbetele pina ce punea doua miini pe piept.
De la greci invata iara a fi viclean, prefacut si dispretuitor. El nimic nu mai iubia pe lume. Atita timp fiind in pribegie, dorul lui era numai pentru tara si tot cugetul lui era cum s-o scape de relele ce napadise peste dinsa. Fiind inca la tarigrad, primia adesea de pe la cunoscutii sai din tara stiri care de care mai triste; si acestea ii impietria inima si mai cumplit. El aflase cum omoritorul tatalui si fratelui sau cata sa curete de pe fata pamintului pina si cea mai mica urma de-a neamului sau, si cum apasa tara cu dajdii grele, storcindu-i si singele chiar. El nu se mai gindia acum decit cum sa-si izbindeasca asupra vrajmasilor sai. Sufletul lui amarit ii mohorise singele pina intr-atit, incit mintea lui incepuse a nascoci numai chinuri si ucideri foarte aspre asupra impilatorilor tarii sale si a vrajmasilor sai. si totusi, fiind de felul sau drept si om de omenie, ramase statornic in aceste ale lui daruri firesti.
stiind ticalosiile in care cazuse tara, mai stia iarasi ca locuitorii sunt bintuiti de catre propovaduitorii catolici, cari casunasera dinsii sa-i papistaseasca, si mai multe nu. Cu un cuvint, el vedea in vrajmasii tarii pe insisi ai sai vrajmasi. El se hotari dara sa o mintuiasca de pacostele ce cazura peste dinsa. Pentru aceasta lua oaste de la sultanul Mahomet, carele foarte iubia pe fratele sau Radu, si cu palosul in mina isi facu drum si se sui pe scaunul tatinesau la 1456.
tara il primi ca pe un izbavitor. Spun, mare, ca acest Vlad-voda, poreclit si tepes, era frumos la chip, trasurile fetei sale erau regulate, dara barbatesti; cautatura crunta; avea par lung, mustati mari si purta o cucima ce semana cu mitra Papei, ocolita cu o bandelica in doua fete.
Pe vremea aceea domnia la tarigrad peste turci sultanul Mahomet II; in Moldova Petru-voda; in tara ungurilor Ladislav V; iara la lesi Cazimir IV. Vlad-voda tepes de cum urca treptele scaunului stramosesc, cea mai dintii ingrijire a lui fu de oaste. Puse deci de scrise pe toti oamenii in stare de a purta armele, cata si-si tocmi o militie numai buna spre a infrunta moartea. isi alese capitani, tot unul si unul, pe sprinceana. insesi muierile, fara alt indemn decit binele tarii, se intreceau care de care sa inarmeze pe barbatii, fiii si fratii lor si-i povatuiau sa se poarte barbateste la trebuinta. Pasamite voda facuse ca sa ajunga pina la urechile lor ca era nevoie de a scapa tara de navaliri straine si de ciocoi, cum si de a apara legea Domnului de eresurile papistasilor.
in chiar anul inscaunarii sale, voda isi sara inima cu unul din vrajmasii sai, si cel mai putin temut. Puse mina pe Stanciul, fiiul lui Dan-voda, pe care il orbisera ungurii, si il rapuse pe el. Porunci de sapa o groapa, aduse pe nemernicul orb la marginea ei; preotii fura siliti a-i citi pogribania de viu, calaul ii zbura capul cu satirul si indata il si ingropa.
Aceasta fu cea dintii cruzime a lui Vlad-voda tepes, caci cruda a fost domnia lui. Acum el se spurcase la singe, cum se zice. Dupa aceasta trimise pristavi sa strige prin toate unghiurile tarii: ca minciuna sa nu se mai afle in gurile nimanui; ca hotia si inselaciunea sa fie gonite din tara si, in locu-i, adevarul si omenia sa domneasca; ca nici sa se mai auza cumva de eresurile papistasilor, ca boierii si orice locuitor sa-si caute de treburile lor, si nici sa se mai gindeasca la razmirite ori la rasturnare de domnie, zizanii si viclesuguri. Caci, oricare ar fi el, sa stie ca cu moartea va sa moara. si se tinu de cuvint voda, precum vom vedea. Cei ce se stiau cu musca pe caciula o cam sfeclira. Citeva pilde infioratoare aratara poporimii ca voda Vlad nu glumeste.
Totusi boierii ce tinea cu neamul Danestilor nesocotira porunca domneasca si se adunau in taina si planuiau ei stiau ce. Aflind domnul ca ei, in unire cu uneltele papistasilor, pregatesc o rascoala, facu ce facu, si ii descoperi. Se catrani voda de minie cind ii vazu adusi inaintea lui si puse pe loc de-i ucise in cetatea Tirgoviste, fara mila si fara mustrare de cuget. Ei erau ca la 500 de boieri d-ai mari si mari. Asijderea facu si la douazeci de mii de oameni d-ai lor, din toate unghiurile tarii. Pe unde ii prindea, pe acolo le lua Avram sporul.
De la o margine a tarii la cealalta fumega singele celor neascultatori. Poporul insa, desi inmarmurit de spaima, se bucura in adincul inimii lui ca a scapat de ciocoi, de ciocoiasi, de cioclovina si de ciocoii ciocoilor.
Patru sute de sasi si unguri ce cutreierau tara si indemna pe oameni sa se papisteasca ori sa se rascoale impotriva lui voda fura bagati intr-o sandrama si le dete foc, de arsera ca soarecii. Toate averile celor ucisi fura impartite pe la ostasi.
Voda se tinuse de cuvint. Nici cu o iota nu se departase din cele ce poruncise. Orice greseala cu moartea fu pedepsita.
Aceasta asprime facu ca numaidecit sa simta oamenii ca dreptatea si siguritatea desjugase in tara. in scurt timp Vlad-voda facu ceea ce alti domni umbla sa faca in zeci de ani si tot n-ajung a-si implini dorintele. Spun, mare, ca nici intr-un coltisor de pamint nu s-a mai pomenit asa domnie aspra.
Dara poporenii cei pacinici erau nesuparati si petreceau in ticna. Negutatorii ajunsera a dormi noaptea cu usile pravaliilor deschise; si ferit-a sfintul sa se atinga cineva de boarfele ori de sculele lor cele de pret de prin magaziile lor. Rivneau toti streinii, care treceau prin tara, de increderea si de omenia ce domnia p-atunci la noi.
Nu se multumi cu atit, ci voind sa-si isbindeasca si asupra sasilor atitatori, trecu muntii cu oaste la 1457 prin doua puncturi. Ajungind la Brasov, ii dete foc si trase in teapa o multime de sasi dinaintea bisericii Sfintului Iacob. Intrind si in tinutul Sibiului, multe sate pline de oameni a ars, si ducind o multime de robi in tara Romaneasca, pe toti i-au tras in teapa.
La anul 1457 noiembrie, craiul Ladislav al ungurilor, isi dete obstescul sfirsit; iara la 1458 se urca in scaun Mateias Corvin, foarte tinar inca. Pe cit timp scaunul craiesc a fost vaduv de domnul sau, cirma tarii statu in miinile lui Michail Salagianu.
Cum ca nu a fost Vlad-voda incepatorul vrajmasiilor, se dovedeste din scrisoarea lui Michail Salagianu, unchiul si epitropul craiului Mateias al ungurilor, ce a trimis-o sibienilor la 1458, si care suna asa:
"Am inteles cum ati dat voi pricina prin zavistiile voastre luminatului domn Vlad-voda, stapinitorul tarii Romanesti de au venit voua prea multe rele si pagube care voua vi le imputam. Ci fiindca noi am scris si numitului voda prin alte carti ale noastre ca el sa va dea pace si odihna, pentru aceea voua inca va poruncim tare si virtos, prin rindul acestora, ca, de cumva ati facut vro strimbatate si paguba oamenilor sau supusilor lui, sa o indreptati si cu el sa va impacati, si de aici inainte, cu el si cu oamenii ce se tin de dinsul sa traiti bine si pacinici, altmintrelea sa stiti ca de veti mai indrazni a face ceva lucru nou impotriva lui, nu vom ajuta mai mult, nici vom mulcomi mai mult lucrul si apara pe voi."
Tot in acest an 1458, veni la curtea lui Vlad-voda tepes, moldoveanul stefan, fiul lui Bogdan-voda. Acesta cazind cu rugaciune, domnul tarii Romanesti ii dete ajutor o seama de oaste. Cu acest ajutor, cu vitejia lui si cu partinitorii neamului sau, stefan izbuti a se urca in scaunul tatine-sau, ramas lor de mostenire din strabuni.
Viata si faptele lui Vlad-Voda Tepes - Partea I
Viata si faptele lui Vlad-Voda Tepes - Partea II
Viata si faptele lui Vlad-Voda Tepes - Partea III
Aceasta pagina a fost accesata de 2134 ori.
