Viata si faptele lui Vlad-Voda Tepes - Partea I
de Petre Ispirescu
Mircea-voda cel Batrin, in domnia sa cea lunga, inzestrase tara cu multe asezaminte bune. Dupa moartea sa, rudele lui, pina la al noualea neam, toate voiau sa puna mina pe cirma tarii. Pina si copiii sai din flori alergau dupa domnie. Ca sa ajunga a-si implini pofta inimii lor, se mincau intre dinsii ca ciinii, unelteau fel de fel de zizanii, de viclenii si de faradelegi. si de unde pina aci poporul alegea pe domn si domnia era pe viata, ajunsese biata domnie sa se dea in tarbaceala cind de unguri, cind de turci, cind unii nazuiau la acestia, iar altii la ceilalti.
Aceste uneltiri ale poftitorilor de domnie adusesera imparacheri intre noroade. Boierii cei naimiti, folosinduse de imprejurari, trageau toata spuza pe turta lor, indemnind pe domnii cei mai slabi de ingeri sa arunce fel de fel de asuprele pe biata tara.
Poporul de la tara, saracit de lacomia apucatorilor, sta cu miinile incrucisate si se uita la cei ce se certau pe domnie, cum isi scoteau ochii si se surghiuneau unii pe altii. El astepta dreptatea si nu stia de unde avea sa-i vie. Tirgovetii pindeau cu botul pe labe prilejul cind sa le vie bine, la vro schimbare de domnie, sa ia cite doua si trei preturi pe marfa ce va vinde la curte ori la partinitorii noului domn, ca apoi si ei sa fie supusi la dajdii grele. Birurile si alte angarale ce platea biata opinca numai era: dijma oilor, a rimatorilor, a albinelor, galetaritul, vinariciul, dijmaritul, cositul finului, lemne, adusul finului, podvoade si altele.
Vlad-voda, poreclit Dracula, unul din fiii bunului Mircea, dupa ce urca treptele tronului, puse umarul barbateste spre a indrepta oarecum lucrurile si a da tarii virtosia strabuna.
Dara subt urmatoarele domnii relele se adaogira si poporul cazu intr-o toropeala sor cu moartea. Pe acelea vremi era lucru mare cind stia cineva sa sloveneasca ori sa indruge doua-trei buchi. Starea de propasire a tarii de pe acele vremi batrine se poate judeca cu lesnire, stiindu-se ca toate tocmelele tarii, ale domniei si ale tutulor poporenilor se savirseau printr-un aldamas de unul sau doua pahare de vin. De acolo a ramas acest obicei si pina in ziua de astazi prin satele si tirgurile noastre. si chiar mai tirziu, sfaturile cele mai de taina, unii din domni le tineau in celarele unde se pastrau vinurile. Preotimea de mir, biet, apasata ca si poporenii, era singura care propovaduia Evangelia Domnului si era facatoare de pace intre frati, potrivit cuvintului Mintuitorului. Ea suferea cu poporul, suspina cu dinsul dupa dreptate, caci tagma preotilor de mir era supusa mai la aceleasi biruri ca si tagma breslasilor, si se intariau in credinta unii pe altii, citind si pocitind psalmii lui David si povestind vietile sfintilor. Atita stiau ei pe atunci, atita faceau; caci in acestea se margineau toata stiinta lor.
Calugarii greci cutrierau tara si, cu sosele cu momele, cu graiuri din scriptura, iara in inima cu duhul iubirii de argint, amageau pe cei lesne crezatori. Ei se tirau din loc in loc, furisindu-se ca serpii pe linga cei avuti si le storceau bani, ori vinzindu-le oase pacatoase, ori picioare de magar, sau mijlocindu-le, cersiau ca sa se ajute locurile sinte cari, ziceau ei, au cazut in puterea turcului. Sub valul unei cucernicii si al unei smerenii prefacute, duhovnicia si pe siriman si pe vaduva, si le scotea pina si bucatica din gura pentru iertarea pacatelor lor. Cu astfel de uneltiri miselesti si altele pe care ar fi lung a le mai insira, acesti crestini mincinosi, lupi imbracati in piele de oaie, isi agonisira de pe la unii cite o sfoara de mosie, de pe la altii cite o bucata de pamint, si de pe la mai multi cite o cascioara, vii, livezi, paduri pentru mintuirea sufletelor lor si spre adapostirea adevaratilor crestini asupra carora ridicase goana paginii...
Acestea erau numai vorbe. Dara in cele de pe urma se cunoscu ca acesti precupeti de cele sinte isi facusera niste stari foarte mari. in pungile lor se varsau sudoarea nemernicilor si a sirimanilor, precum se varsa riurile in mare. Dupa ce avura cuprinsuri nemarginite, incepura a scornoci fel de fel de hainlicuri, in numele lui Christos. Acestea le mai inmulti o toana veniturile. Boierii cei naimiti se luara dupa dinsii si unde mi-ti incepura a turna ca ploaia dajdiile pe spinarea bietului taran. Amindoua aceste tagme impinsera pe domnii cei mai moi de suflet a da hrisoave unul mai apasatoare decit altul, si tot in folosul lor, pina ce adusera tara in sapa de lemn.
si de-ar fi facut incai ceva si pentru biata tara cu atitea avutii adunate de la dinsa, cale-vale; dara ei nici ca se gindira la aceia ce i-au priimit cu draga inima si cu brate deschise, ba inca ii ponosia pe toate potecile; iara veniturile atitor namestii trecea Dunarea si se incuibau in buzunarile unor misei ca si dinsii. De aceea si poporul ii porocli zicindu-le draci negri si lupi in piele de oaie. Ungurii venetici, prin dreptul de cuscrenie, pusera mina pe cirma Ardealului, Banatului si altor tinuturi, tot ale romanilor si locuite de ei.
si de unde romanii erau stapini pe locurile lor, ajunsera iobagi (robi) adeca sluga la dirloaga. Aceasta se facu cind de voie, cind de nevoie; cind cu momeli si cind prin sila, caci sila nu cunoaste lege. Abia, abia dupa multe rascoale dobindira voie de a se putea stramuta de la un sat la altul.
Nu era destul romanilor ardeleni asuprirea de la nemesii unguresti, o alta asuprire cazu asupra capului lor. Papii catolici le lua dijma si din ce bruma le mai raminea din hrapirea nemesilor. Ba inca voia cu dinadinsul sa-i si papistaseasca.
Pe vremea aceea papii aveau mare putere asupra Apusului si catau cum sa-si dobindeasca si Rasaritul. Toti imparatii si craii ascultau de cuvintul Papei. El avea pe la curtile tutulor imparatilor popi d-ai lui duhovnici. Acestia ii destainuiau tot ce auziau de pe la craii si imparatii, fiii lor de ispovedanie. in slujbele mirenesti cele mai insemnate ale imparatilor se aflau arhierei si episcopi d-ai Papei. si fiindca Papa mijlocia de-a intra in asemenea slujbe, ei ii trimeteau carti, prin care ii spuneau toate tainele imparatiei pe unde slujiau.
in scurt, Papa ajunsese sa stie cele mai mici ascunsuri ale inimii imparatilor si ale tarilor lor. si cind poftia cite ceva de pe la dinsii, pe unii ii ameninta, pe altii ii lauda si ii indemna sa faca voia lui, iara altora le trimetea ajutoruri in bani. Cum am zice, Papa si calugarii lui papistasi mai mult se ingrijau de cele lumesti decit de cele bisericesti. Colea umbla cu sotia, dincoace cu simonia si prin alte parti cu afurisaniile si blestemele cele spaimintatoare; numai voia lui sa se faca.
Iancu Corvin, un roman papistasit, si fiul sau Mateias, prin vredniciile si vitejiile lor impotriva turcilor cari amenintau Ungaria, ajunsera sa se urce pe scaunul craiei unguresti.
Spun ca acesti crai, desi lepadati de lege, avura oarecare grija de romanii ardeleni. Ei nu stiau altfel cum sa faca decit a innemesi multi romani. Acestia facura romanilor mai mult rau decit bine. Ei asuprira si mai si pe fratii lor si apoi se facura unguri, ca sa scape de ponosul ca s-ar trage din tarani. si ca sa fie si mai unguri, ei se si papistasira.
Craiul Mateias, se zice ca pentru aceea voia sa aduca la coroana ungureasca si pe romanii din tara Romaneasca si pe cei din Moldova, ca sa fie toata romanimea laolalta si atunci sa intemeieze o craie romaneasca. Nu se stie insa intrucit pot fi aceste adevarate. Tot ce se stie lamurit e ca ungurii se amestecau in trebile tarilor si vira zizanii, cind prin papii ce trimeteau ca sa papistaseasca pe romani si pe moldoveni, cind prin oaste, ajutind pe unii domni a se urca in scaunul tarii. Dara romanii nu voira nici in ruptul capului sa se lase de legea lor cea adevarata, carea, ca o maica buna, imbratisa pe toti deopotriva si da harul sau tutulor credinciosilor fara partinire.
Acestia insa, romanii blinzi cum i-a lasatpe ei Dumnezeu, si smeriti , taceau si faceau. Nu ascultau la birfelile lor, dara urau din fundul inimii viclenia si trufia ungurilor. Ce sa zici? Asa este croita lumea asta de la faptuirea sa si asa va raminea! Cel ce este bun de gura, asupritor si neluator in seama, da drepturile altuia, este bine vazut si pus in capul bucatelor, cum se zice, iara cel smerit, desi ascutit la mai minte, insa cu crucea in sin, totdauna este dat dupa usa si putin socotit. Adeca cum se spune zicatoarea: "Obraz-nicul maninca praznicul"!
Turcii, prin cuceririle lor, ajunsesera a fi spaima lumii. Dupa ce multe lumi salbatece din fundul rasaritului imbratisara credinta mahometana, veniau acum sa-si intinza cuceririle si-n apus, prin foc si sabie. tinta lor era sa faca prin sila pe toata lumea sa primeasca credinta lor cea desearta. Silintele imparatilor crestini de-a opri drumul acestor salbateci fura nimicite. Numarul turcilor crestea si se crezu intr-un rind ca tot Rasaritul se desertase de locuitori si napadise asupra Apusului spre a-l nabusi. Acesti salbateci nu mai cunosteau hotar. Nelegiuirile nu mai aveau nici un friu. Ei nu stiau ce va sa zica cuvintul adevarului prin care sa intoarca pre oameni la credinta lor. Ei stiau sa faca prin spaima, prin sila si prin sabie si foc, ceea ce crestinatatea incerca a face prin blindete, pace, dragoste, milostenie si curatie. Ce sa zici? Erau in lupta Coranul cu Evangelia,
Iuteala cu care inaintau acesti vrajmasi inversunati ai lui Christos si ai omenirii, zapacise pe toti. Dupa ce ingenunchiase toate neamurile din jurul nostru, le casunase pe tarisoarele noastre, tara Romaneasca si Moldova. Piepturile romanilor statura impotriva curgerii groaznice a acestui riu de fiare salbatice, ca un zid de cremene de care se zdrobi puterea cea nemasurat de mare a turcilor. Apusul fu izbavit. Bietii romani se imputinara, insa ramasera neingenunchiati. Restristea ce avu tara Romaneasca o avu si Moldova. Pare ca era un facut! Orice pacate cadeau pe vreuna din aceste tari surori, cealalta nu putea fi scapata de ele. Cind se scornocia vreun rau intr-o tara, trebuia sa se astepte a napadi acel rau si pe tara surora. Cu un cuvint, ele impartasira si bunele si relele sale deopotriva. Toata deosebirea fu ca scaunul domnesc in Moldova era mostenitor, pe cind in scaunul tarii Romanesti, domnii se urcau prin alegere. Raul cel mai mare fu ca unii din domnii acestor tari poftiau a cotropi paminturile celuilalt si pornia oaste asupra tarii. Varsarile de singe fratesc multa paguba si stricaciune mai facura acestor tarisoare. De-ar fi stat romanii si moldovenii coasta linga coasta si s-ar fi batut cu vrajmasii ce-i inconjurau, o! atunci de mult s-ar fi schimbat lucrurile si romanii ar fi fost departe. Pronia cereasca le-a scapat de pieire.
Viata si faptele lui Vlad-Voda Tepes - Partea I
Viata si faptele lui Vlad-Voda Tepes - Partea II
Viata si faptele lui Vlad-Voda Tepes - Partea III
Aceasta pagina a fost accesata de 5909 ori.
