Tararaua nemteasca

Tararaua nemteasca

de Petre Ispirescu


In vremea de demult, pe cind si dracii umblau pe pamint si-i cunostea lumea, caci azi nu se mai cunosc oamenii din draci, in vremea de demult, zic, s-a intilnit odata un neamt cu un drac, si se cam luara la colt. Dracul zicea ca el stie sa cinte un cintec frumos si lung. Neamtul se falea ca el stie sa cinte un cintec mai frumos si mai lung decit dracul. Se ciorovaira ei ce se ciorovaira, dara citusi de cit nu se putura ajunge din vorba ca sa se inteleaga.

Tocmai erau sa se si ciomageasca, iata ca ajunge si un pui de romanas si intra si dinsul in vorba. Din una din alta, intelese el despre ce este gilceava. Atunci le zise:

- Mai, vreti voi sa faceti pace?

- Vrem, raspunsera ei.

- Trebuie sa vreti, le mai zise romanasul, ca de unde nu, va fac morisca in par. Iaca, tu, neamtule, sa porti pe dracul in circa, pina isi va sfirsi cintecul. Apoi, tu, drace, sa porti pe neamt in spinare, pina isi va cinta si dinsul cintecul. Dupa aceasta va veti rafui voi intre voi socoteala, caci se va vedea al cui va fi cintecul mai lung.

- Priimim.

- Ne invoim.

Raspunsera deodata amindoi.

Neamtul lua pe dracul in spinare si incepu a-l purta, iara dracul incepu sa cinte. Un an de zile incheiete purta neamtul pe drac in circa, in care timp dracul facu ce facu si ispravi cintecul.

Romanul sta doparte, isi rasucea mustata, rizind de asta bazaconie.

Acum lua si dracul pe neamt in circa si incepu sa-l poarte. Neamtul incepu si el sa cinte. Dracul il purta un an, il purta doi, il purta trei si neamtul, ca sa sfirseasca, ba. Dracul tot astepta sa-i spuie ca a sfirsit, dara neamtul nici ca avea gind. incepu dracul a cam pierde rabdarea, dara inghiti la noduri, caci asa le fusese vorba.

Romanul rise de dinsii, pina ce se strimba de ris. Se tinea cu miinile de pintece si ridea.

In cele de pe urma, catre al saptelea an, i se acrise si dracului de atita tarara, caci neamtul tararaua mi-si cinta. il mai purta ce-l mai purta, plin de obida si de necaz, dara neamtul sedea bine in circa dracului si nici pomeneala nu era de ispravit. Doisprezece ani trecu si neamtul cinta mereu si dracul il purta mereu in circa. Cit p-aci era sa plesneasca dracul de necaz. Biruindu-l supararea si, scos din orice rabdare, se incumese si intreba:

- Mai ai mult, ma neamtule, ca mi-ai impuiat urechile cu tararaua ta?

- O! O! D-abia am inceput, raspunse neamtul.

Atunci dracul, nemaiputindu-se tine de necaz, trinti pe neamt jos, caruia indata ii plesni pantalonii in genuchi si gherocul in coate si la subsioare. si d-atunci a ramas zicatoarea: Tararaua nemteasca.

Iara romanasul nostru lesinase de ris, de asta intimplare, podidindu-l lacramile.


(1879)





Tararaua nemteasca


Aceasta pagina a fost accesata de 1138 ori.
{literal} {/literal}