Sirbul nemangaiat de pierderea muierii
de Petre Ispirescu
Sirbului ii murise muierea.
- Si-ti pierdusi nevasta! ii zise un prieten ce-l intilni, ducindu-se la mos popa ca sa-l cheme sa-i citeasca stilpii.
Bietul sirb era asa de trist incit ii pica din ochi lacramile cit pumnul.
- Asa, frate, raspunse el. si ce mai cumas de muiere era. Sa intoarca cineva lumea cu susul in jos si tot nu crez sa mai gaseasca un astfel de dragut de femeie. Iata-ma, nu stiu unde ma aflu, nu stiu ce fac, ma pomenesc vorbind singur, ca dusii de pe asta lume. N-am bagat in gura mea nimic de azi de dimineata de cind a inchis ochii. Nu crez sa o mai duc mult nici eu. Aceasta pierdere mi-a rupt baierele inimii.
- Ia vino-ti in fire, nenisorule, nu te lasa sa te biruie mihnirea. Zi mai bine: "Domnul a dat, Domnul a luat; sa fie numele lui binecuvintat". Dumnezeu stie ce face. Fii barbat, ingrijeste de o inmorminteaza cum se cade si nu cadea in deznadajduire. Cu plinsurile si cu intristarea n-o mai inviezi acum. si apoi poarta Dumnezeu de grije de toata lumea. De unde stii ca nu-ti va trimete el un alt giuvaier care sa te faca a uita toate necazurile? Esti inca tinar, fa-ti curaj!
- Asa este, frate, toate le sti; dara ce fac eu diseara? raspunse sirbul.
(1879)
Sirbul nemangaiat de pierderea muierii
Aceasta pagina a fost accesata de 1679 ori.
