O vorba care desluseste tot

O vorba care desluseste tot

de Petre Ispirescu


Un episcop odata plecase sa cerceteze eparhia. Ajungind la un sat, se supara foc cum de nu-i face priimirea ca la alte sate, tragindu-i din departare clopotele. Dupa ce trase la gazda, chema pe preotul satului la dinsul.

- Parinte, ii zise episcopul cu grai cam aspru, in toate satele pina aci m-a primit ca pe capul legei ce sunt. Numai satul sintiei-tale se vede ca si-a cam uitat datoriile catre sinta noastra biserica; si pentru aceasta sintia-ta trebuie sa fii de vina.

- Preasinte stapine, raspunse bietul preot, sunt o mie s-o suta de cuvinte. Eu, biet, mi-am facut datoria, mai cu prisos decit altii. Ati vazut bine ca v-am iesit inainte de v-am primit tocmai la marginea satului cu crucea, cu Evangelia, cu steagul si imbracat in sintele vestminte, in loc sa va astept la usa bisericii. si cu atit mai mult s-a bucurat sufletul meu cind am auzit ca v-a dat Dumnezeu in gind sa va mai aduceti aminte si de satul nostru, cu cit aveam mare trebuinta de fiinta de fata a capului bisericii, spre a turna balsamul mintuirei pe ranele noastre sufletesti si a ma ajuta sa dau afara din sat saracia ce s-a incuibat la noi.

- Din mia si din suta aia de cuvinte nu s-ar putea sa-mi spui si mie citeva? mai zise episcopul cu grai mai blajin.

- Mai intii de toate, preasinte parinte, biserica din satul nostru n-are nici un clopot.

- Destul, destul, raspunse episcopul, ast singur cuvint este de ajuns spre a-mi deslusi totul.

In dumineca urmatoare, satenii cu mirare auzira doua clopote care ii chemau la rugaciune din turnul bisericii. Cind se adunara la biserica, preotul le ceti porunca episcopului prin care indemna pe toti poporanii sa-si dea copiii la scoala ce infiintase preasintia sa cu ale sale cheltuieli.


(1879)




O vorba care desluseste tot


Aceasta pagina a fost accesata de 789 ori.
{literal} {/literal}