Muierea vindecata de boala iubitului

Muierea vindecata de boala iubitului

de Petre Ispirescu


Un deac de muiere nurlie, care avea pe vino-ncoace, si-i zbura ochii din om in om ca o pasarica din pom in pom, voia sa puie coarne barbatului. Acesta, cum simti, puse in gind sa o vindece de patima iubitului, insa cu un cusur subtire, asa ca sa nu o dea tirgului.

Voia, vezi, sa-i si arate ca nu e vrun vladuta, si ca nu-l poate imbrobodi asa lesne. El tot vedea trecind pe ulita niste oameni, care nici nu sedea in partea locului, nici nu seamana ca au p-acolo vro trebuinta. Treceau ia asa in hai, hui, dichisiti si pomaduiti, stii, ca lelitele. Lui nu-i batu la ochi a bine acele serta-ferta, de colo pina colo, pe dinaintea casei lui, de catre niste oameni ce tot isi aruncau privirile la ferestrele casei sale cu nesati.

Se facu ca pleaca afara la tara dupa trebuintele negotului lui si zise:

- Nevasta, pina a nu inopta sunt nevoit sa plec la tara. Am aflat de un chilipir si ma duc numaidecit; ceci nu voi sa-l scap de la mina.

- Ce! asa de cu grabire vrei sa pleci? Lasa ca te-i duce de dimineata.

- Peste poate. Iaca caii sunt prinsi la caruta. Sa ne vedem sanatosi.

Zise si pleca.

Femeia, ca sa nu piarza timpul, si trimise numaidecit pe slujnica pe la toti cei ce ii tot batea capul sa le spuie ca barbatu-sau a plecat la tara.

Unul din ei, bumbacar fiind de meseria sa, ii trimise in dar o faclie mare si vorba ca sa-l astepte pe dupa aprinsul luminarilor.

Altul, ce era de meseria lui lipscan, ii darui o bucata de materie verde si vorba ca sa-l astepte pe la miezul noptii.

Altul, porumbar din nascare, ii trimese o pereche de porumbei si vorba ca va veni pe cind se ingina ziua cu noaptea.

in sfirsit, cel din urma, cofetar pravalias, ii trimise o tava cu baclava si vorba ca are sa vina sa se puie pe chiolhan.

in timpul acesta barbatul muierii cu pricina se intoarse binisor si, strecurindu-se pe linga uluci, izbutise a se furisa intr-o camaruta lipita cu casa. De pe ferestruica el vazuse si auzise tot ce se petrecuse.

Iara daca vazu ca slujnica nu se mai duce nicaieri, intelese ca trebuie sa se arate. Vezi ca el nu voia sa-si lase nevasta sa caza in pacat.

si, pis, pis, usurel ca fulgul, iesi si se duse unde-si lasase caruta, se puse in ea si cu zgomot mare intra in curtea casei sale.

Cum se dete jos din caruta, dete fuga in casa la sotioara lui, cautind la ea cu niste ochi speriosi.

Cind il vazu, muierea inlemni si ingalbeni de frica. Apoi tinindu-si firea si luindu-si inima in dinti, il intreba:

- Da, ce ai patit barbatele?

- Ce sa pat, draga nevestica? Iaca m-am intilnit cu un sarpe grozav de mare, mare tocmai ca faclia de pe fereastra, si verde, verde, ca bucata de matase de pe asternut.

- De nu zburam iute ca porumbeii de sub pat, ma minca, vrajmasul, ca pe baclavaua din dulap.

Muierea se mai spaiminta o toana cind il auzi vorbind astfel. Ea pricepu ca el stie tot. si, dindu-i in genuche, se ruga de iertare si se fagadui ca in viata ei nu va mai face ceea ce a facut.

Barbatul isi ierta muierea pentru asta gresala, dara si ea se tinu de cuvint, caci vazu cu cine are a face.


(1879)




Muierea vindecata de boala iubitului


Aceasta pagina a fost accesata de 840 ori.
{literal} {/literal}