Mierloiul si scatiul
de Petre Ispirescu
Un cizmar odata, mergand sa se rada la un barbier, ramase cu gura cascata si uimit de placere, auzind o multime de pasarele ce cantau de te credeai in rai. Din fiecare colivie, si era cam incarcata pravalia barbierului de colivii cu pasarele, din fiecare colivie, zisei, iesea cate o cantare pasareasca ce nu se asemana una cu alta. Bag seama ca erau mai multe feluri de pasarele.
"De ce numai barbierul sa traiasca ca in rai? isi zise cizmarul; capitalul meu este de zece, de douazeci de ori mai mare decat al unui barbier, sunt mai avut decat dansul si as putea mai lesne sa ma proslavesc in asemenea frumuseti gadelatoare urechilor."
si chiar de a doua zi se duse in targ si-si cumpara deocamdata un mierloi si un scatiu.
Pentru fiecare din aceste pasarele cumpara si cate o colivie. A mierloiului mai mare, iara a scatiului mai mica. Amandoua aceste colivii fura puse in cate un cui si impodobeau pravalia jupanului cizmar.
Se bucura cat un lucru mare acesta cand vazu ca pravalia lui se afla acum in desfatare. De unde pana aci era numai mutenie intr-insa, acum viersul scatiului, care parea ca vrea sa sparga ferestrele ca sa se auda cine stie pana unde, rasuna dulce de mangaia inimile tuturor. Mierloiul fluiera si dansul de-l asurzea.
Femeia si copilasii cizmarului se adunau impregiurul bedreagului, unde lucra mesterul cu calfele si cu ucenicii, de ascultau la frumusetile cu care le veselea auzul scatiul lor. Vezi ca era prin mai. si ar fi voit cu dinadinsul sa taca cu totul mierloiul, care nu-i mai scotea din fluieraturi, numai si numai sa asculte la scatiu.
Mierloiul mai avea un obicei. Lui parea ca-i spunea cineva la ureche ca cizmarul cu ai sai se adunau ca sa-i asculte. Astfel fiind, tocmai cand erau cu totii stransi si nici nu suflau de placere ascultand, tocmai atunci si el, adica mierloiul, dupa ce le tragea si dansul cateva fluieraturi d-alea de sa le sparga urechile, incat oamenii ar fi dat multul cu mult sa nu le mai fi auzit, apoi, apuca cu ciocul sau jghebuletul in care i se da de mancare si-l scutura vartos.
Acum alta nevoie. Zgomotul ce facea mierloiul tragand jghebuletul prin colivie, hodorogind, de colo pana dincolo, supara pe stapanul cizmar pana intr-atat, incat punea numaidecat pe cate vreun ucenic sa-i caute jghebuletul si sa-i puna de mancare, daca nu avea.
Atunci daca isi aduceau aminte si de scatiu ca poate sa-i fie jghebuletul gol, i-l umplea si pe al lui. Vezi ca scatiul, biet, stia numai sa cante si adesea, din pricina asta, intindea urechile de foame.
Azi asa, maine asa, pana ce intr-o zi gasira pe bietul scatiu mort de foame, pentru ca toti cu totul uitasera sa-i dea de mancare.
Nu e vorba, de iubit toti iubeau pe scatiu, dar nimeni nu se gandea a-i da de mancare. Toti il ascultau cu drag; dar de mancat si de baut i da numai cand mierloiul facea zgomot si nu puteau asculta ciripirile cele dragalase ale scatiului.
in ziua trecuta ucenicii cizmarului daduse de mancare numai mierloiului de teama sa nu-i certe stapanul cand va auzi hodorogiturile ce le face mierloiul scuturandu-si jghebuletul prin colivie, gol de mancare.
Cand vazura ca a murit scatiul, cautara sa se incredinleze din ce pricina a murit. si ce mi-ti aflara? Ca de doua sau de trei zile nimeni nu-i cercetase jghebuletul cu mancare, nici borcanelul cu apa. Dar in aceste zile toate urechile se desfatasera de cantecele cele frumoase ale scatiului.
Catara si la mierloi; dar el n-avea lipsa de nimic.
Ei, apoi nu e sfanta zicatura romanului care glasuieste: "Obraznicul mananca praznicul"?
Ba asa.
Dar in lumea noastra aceasta baltata credeti a fi mai altfel? Fugiti de-acolo, nu mai visati!
in ziua de azi, ca sa traiesti in lume, trebuie sa fii indraznet. Ba mai mult: trebuie sa fii cutezator. si mai mult: trebuie sa fii botos. Ba inca si mai mult: trebuie sa fii obraznic. Caci de vei fi smerit, ori sfiicios, ori cu bunacuviinta, apoi patesti ca scatiul.
(Publicata in 1883)
Mierloiul si scatiul
Aceasta pagina a fost accesata de 2928 ori.
