Lupul parcalab

Lupul parcalab

de Petre Ispirescu


Era iarna. Pamantul se acoperise de zapada. Se zicea ca ninsoarea ce cazuse era de patru palme domnesti. Era una din iernile cele mai grele. Lupul, flamand, iesise din padure si tinea poteca. Mergand pe carare, se intalneste cu un asin. Vederea prazii sale atat ii atatase pofta de mancare, incat ii lasa gura apa; mai cu seama ca nu-i stia de rost de vreo trei zile.

- Stai sa te mananc, blestematule, ca iaca sunt lihnit de foame.

- Ce mai treaba; parca altceva mai bun n-ai de facut, raspunse asinul. Ca o sa ma mananci, stiu; esti bun de una ca aceasta. Dara ce o sa alegi din mine, un biet dobitoc slab, prapadit de boala si osteneala? Deocamdata iti vei momi o foame, dara pe maine?

- Bun e Dumnezeu. Daca maine nu voi da peste vreun vanat, gasesc eu poimaine, si de foame nu ma lasa el sa mor.

- Asa este. insa nu este mai bine sa ai in toate zilele cu ce sa-ti umpli bardahanul si fara sa muncesti?

- Ba da, se grabi lupul a raspunde; insa eu stiu alt mestesug decat pe acela ce l-am invalat.

- Eu cunosc un altul. si daca vei binevoi, n-ai decat sa ma ascultli si te incredintez ca vei scapa de lipsa si de foame. As fi voit sa ma folosesc eu de ceea ce am sa-ti spun; dara eu nu stiu de ce toate dobitoacele rad de mine. si daca urechile imi sunt lungi, alte animale au cozi lungi, boturi lungi, coarne, si cu toate astea ele nu sunt asa de ras ca mine.

- la lasa astea si da mai iute de spune, ca n-am timp de pierdut.

- Asculta. Parcalabul din satul nostru a murit; toti satenii ar voi sa fie parcalabi, si din aceasta tot satul este invrajbit. Mai bucuros ar alege pe un strain decat pe unul din ei. si, ca sa-si implineasca dorinta, ma trimise pe mine sa aduc pe oricine voi intalni. Dumnezeu mi te scoase in cale si eu te povatuiesc sa nu mai intarzii si sa vii cu mine.

- si ce bine poate sa-mi aduca aceasta? intreba lupul; tu imi zisesi ca voi scapa de neajunsul foamei.

- Tocmai aceasta. Parcalabul, dupa cum se stie, este capul satului. Oitele, mieluseii, gainile, purceii, toti sunt sub ascultarea lui. in fiecare zi vei putea alege cate una pentru pranzul D-tale, fiindca parcalabul nu este el asa degeaba parcalab.

- Daca este asa, te ascult, hai sa mergem.

si pornira amandoi spre sat; asinul inainte si lupul dupa dansul; asinul se tot uita inapoi si largea pasul; lupul, plin de bucurie, cu matele chiorainde si mandru, il tinea de scurt si mergea aproape de magar, spre a nu-i scapa din gheare un asa chilipir.


Abia ajunsera la marginea satului si asinul o rupse de fuga; lupul dupa el. taranii, vazand ca intra lupul in sat, sarira cu mic cu mare, cu ciomege, cu topoare, cu bulgari, dadura chiote, il lovira si luara pe lup in goana cu cainii. Cat p-aci sa-i ramana pielea pe-acolo; de chiu, de vai, scapa de moarte, dar huiduit, lovit si cotonogit. Nici nu prinse de veste cand ajunse in padure peste nameti si troiene, ostenit, de era sa crape fierea in el. Aci cugeta el ca trebuie sa se odihneasca putin.

Tocmai p-atunci un calugar, care se intorcea la schitul unde era inchinat, trecea prin padure si, vazand lupul flamand, alergand cu limba scoasa de un cot, de frica, lua rasa in cap, se facu ghem si se culca pe zapada.

Lupul crezu a fi gasit cel mai nimerit loc de odihna, punandu-se pe aceasta buturuga parlita, dupa cum o credea el ca este, si incepu a-si imputa zicand:

- Mosii mei parcalabi n-au fost, tata-meu, asemenea n-a fost parcalab, cine ma puse pe mine a crede ca eu as fi bun de o asemenea slujba? Ramasei si nemancat! Crap de foame si de osteneala. N-are cine ma lua de coada, si sa ma invarteasca, si sa ma invarteasca, pana mi-o rupe si coada; incai sa ma aleg cu atat.

Calugarul n-astepta sa mai zica inca o data lupul ceea ce credea el ca-si spune numai lui insusi si facu tocmai precum se temea lupul ca nu o sa se gaseasca nimeni cine sa-i faca si ast neajuns.


(1879)




Lupul parcalab


Aceasta pagina a fost accesata de 2825 ori.
{literal} {/literal}