Lipitura casei
de Petre Ispirescu
Un satean, fiind de n-avea dupa ce bea apa, isi lua toporul pe mana odata si pleca la oras, ca sa vaza de n-o putea gasi ceva de lucru, la taiatul lemnelor, ori la altceva.
Trecand pe langa un helesteu, vazu o multime de rate salbatice. El se stia bun aruncator. Voi dar sa cerce nu care cumva ar putea sa loveasca vreo rata, ca sa aiba in acea zi ce manca, si sfarr! arunca cu toporul in ele. Ratele, fal! fal! fal! zburara in stol si se dusera. Nu lovise nici una. Toporul cazu la fund.
Ce sa faca el? Acum era si fara rata, si fara topor. Se dezbraca si se duse sa-si caute toporul, punandu-si hainele pe mal.
Pe cand se ducea cu ochii tinta la locul unde credea el ca ii cazuse toporul, trece un om pe acolo, ii ia hainele frumusel, fara ca sa simta stapanul lor, si pe-aici ti-e drumul!
Iesind el din helesteu, ia hainele de unde nu e! Ba cauta in sus, ba in jos, hainele nu sunt. Acum ramase si fara topor, caci nu-l putuse gasi, si fara rata, si fara haine.
Ce sa faca?
Puse in gand sa ramana pe-acolo prin palaciuga de pe langa mal sau prin cranguri pana seara. si asa facu.
Cum se insera, pleca cam pitis, asa despuiat, catre satul cel mai de aproape, ca sa vaza nu s-o putea aciua pe la vreun bordei, ori sa-si gaseasea vreun capatai? si ajungand, stete de marginea satului.
Dupa ce se culcara toti satenii si stinsera lumanarile, ce sa zici? ca la tara, unde se culca oamenii odata cu gainile, el pas! pas! prin sat, ca o stafie; se uita cand la o casa, cand la alta, si la nici una nu-i prindea ochiul ca sa se abata. Cand, vazu o lumina la o curte, departe de-aci cat ai arunca cu o zburatura. Drept acolo se duse sa vada, nu e vreun rost?
si tot pe langa garduri, ca miazanoapte, ca sa nu-l simta nici cainii, aide, aide, pana ajunse. Cand colo, ce sa-i vaza ochii? Gazda, o femeie tinerica si nu tocmai de lepadat, facuse focul pe vatra afara, dinaintea casei, cum e la tara, incalzise testul si bagase o placinta sa se coaca; iara la jaraticul ce-l trasese pe vatra frigea o frigare de pui. Usa casei era deschisa, cainele legat.
Vazand despuiatul toate astea, el banui ceva - si de unde sa nu fie asa? - intra pe furis in casa si se ascunse sub pat.
Ce era? Adica D-voastra nu banuiti nimic? Vorba sa fie! Iaca barbatul muierii se dusese de-acasa cu vorba ca vine a doua zi. Muierea facuse pregatirile ce aratai, asteptand sa-i vina ibovnicul, ca se iubea cu logofatul satului. Asta era, si nimic mai mult.
Logofatul, caruia ii trimisese vorba ca barbatul nu e acasa, se gati cu hainele ce avea mai bune si nu intarzie a veni. Ei incepura sa se zbenguiasca pana sa puna masa. si tot jucandu-se prin ograda iata ca aude venind barbatul.
E, ce sa faca? Ea se sperie, nu se sperie, dar el stiu ca s-a speriat grozav. Ea da din colt in colt cum sa faca si unde sa ascunda pe logofatul satului?
si fiindca barbatul ii apucase de la poarta, n-avu incotro, ci ii sopti sa se ascunda sub pat; el o asculta si facu asa, nevazut fiind din pricina intunericului noptii.
Intrand sub pat, dadu peste despuiat.
- Da tu, ma?
- laca-ma si eu.
Cum s-o fi deslusit ei acolo nu va pot spune, decat stiu atat ca logofatului ii intrase rata in traista, cand auzi pe barbat ca zice:
- Da ce sunt astea, nevasta? Pare ca avem musafiri.
- Dara tu nu esti musafirul meu, ii zise ea, luandu-l de dupa gat si sarutandu-l. Iaca mi-a spus alde neica asta, trecand pe-aici, ca ti-ai sfarsit treaba la targ mai curand decat socoteai si ca te intorci chiar asta-seara. Auzind asa, m-am apucat si eu de am facut colo ce vezi, ca sa te uimesc cand vei veni.
- Da poznasa ai mai fost!
Minciuna fu lesne carpita.
Barbatul crezu si se puse la masa. Aci s-a adeverit cuvantul: „Nu e pentru cine se gateste, ci pentru cine se n i mereste".
Despuiatul de sub pat zise logofatului:
- Lasa-ma sa stau eu mai in fata; caci daca m-or vedea, o sa-mi dea o bataie si scap. Tu, in dardora bataii, te strecori si scapi si tu cu fata curata.
Logofatul crezu si se dete in fundul subpatului.
Barbatul, punandu-se cu femeia lui la masa, aceasta isi alese loc la marginea patului. Barbatul, dupa ce bau din sticla cu rachiu ce bau, incepu sa manance. Femeia lua sticla de rachiu si o puse langa ea. Despuiatul, vazand asa lucru, ii veni pofta sa bea, intinse mana, lua sticla si ii rasufla in fund; asemenea facu muierea si cu painea si cu bucatele, cu gand sa le ia logofatul. Despuiatul, de cate ori femeia punea langa dansa bucate, ori paine, sau placinta, intindea mana, lua si manca de parca se bateau doi lupi la gura lui. Cand veni randul plostii, apoi trase dintr-insa de-i trosnira urechile, incepu sa aiba chef de vorba. Se dete pe langa logofat si ii zise pe soptitele:
- Ma, veriscane, mie imi vine sa cant.
- Taci dracului, ma, ca ne bate pe amandoi pe datorie.
- Ce-mi dai sa tac?
- Na ceasornicul meu.
Despuiatul lua ceasornicul. Acum ii trebuia si haina. Mai apuca plosca o data, caci femeia, de cate ori bea barbatul sau, de atatea ori o ridica si ea la gura de se facea ca bea, apoi o punea alaturea, de unde o lua despuiatul si, inghitind bine, zise logofatului iarasi:
- Ma, canta tu si eu sa joc, caci am pofta de joc.
- Du-te dracului, ma, cu joc cu tot, ca ne aude barbatul si ne deznoada in batai.
- Ce-mi dai?
- Ce-o sa-ji dau?
- Da-mi hainele de pe tine, ca altfel dau chiot.
Logofatul daca vazu cu cine are a face ii dete si haine si tot, numai sa nu-l dea de gol. El era prieten bun cu barbatul si nu vrea sa dea de rusine cu dansul.
Pe cand se certau ei sub pat, barbatul cu femeia se sculase de la masa si omul ei iesi la boi afara, sa le dea paie. Atunci femeia se repede la pat, apuca pe despuiat de mana, acum imbracat cu hainele logofatului si ii facu vant pe usa afara. Ea credea ca este logofatul ei.
Despuiatul, cum se vazu scapat, prinse a fugi. Dar luandu¬si seama, se intoarse inapoi si batu la geam, parca nu fu el cela ce scapase de aci.
- Cine este acolo? striga femeia.
- Oameni buni, raspunse el.
si numaidecat i se deschise usa.
- Buna vreme.
- tum' matale.
- Faceti bine, oameni ai lui Dumnezeu, sa va fie mortilor, parintilor, de ma primiti in gazda asta-seara.
- De ce nu? ii raspunse stapanii casei.
ii puse masa si mai manca o data, caci era destul de la mila Domnului, apoi dupa ce se detera in vorba despre una si despre alta, despuiatul incepu sa spuna ca el este ghicitor.
Femeia il ruga sa le ghiceasca si lor. El nu astepta sa-i zica de doua ori si, dupa ce se uita si la unul si la altul cu bagare de seama, incepu sa le zica:
- Dragii mei, D-voastra sunteti tineri, dupa cum va vad, luati de curand si copii nu aveti. Dar nu va merge bine pentru ca aveti o lipitura pe langa casa si nu va poate desface nimeni facutul, afara de mine.
Barbatul femeii il intreba cat cere ca sa-i mantuiasca de lipitura.
- Atat.
- Ba atat.
- E! Adu mana.
Se invoira. Atunci despuiatul porunceste sa puna o caldare cu apa la foc. si cand fierbea in clocote ceru sa i-o aduca in mijlocul casei. Puse pe barbat si pe femeie la usa, unul de-o parte si altul de alta parte, si ridicand scoarta din marginea, patului el, cu o bardaca in mana, incepu a arunca apa fiarta sub pat, zicand:
Fugi lipitura
Ca te arz cu stropitura.
si asa facu de mai multe ori. Dupa ce razbi pe bietul logofat si nemaiputand suferi opariturile, odata iesi de sub pat, si navala la usa, rasturnand pe barbat si pe femeie, ca sa iasa. Iesind, unde mi-o tuli la fuga, si fugi, si fugi, pana ce ajunse la el acasa.
Barbatul si femeia, vazandu-se cazuti, se sculara indata si incepura a se inchina, a scuipa si a zice:
- Ptiu, ptiu, uciga-te crucea, drace!
Dupa ce se mai dezmeticira din spaima, barbatul prinse a zice:
- Vazusi tu, nevasta, ca lipitura aia, de ne-o scoase crestinul asta din casa, cum semana cu logofatul satului nostru?
- Ca bine zici, barbate. O, lovi-l-ar ciuma sa-l loveasca!
Din acel ceas lipitura nu se mai apropia de casa oamenilor; iara despuiatul isi lua banii cu cat se tocmise si pleca cu pace de unde a venit.
si astfel despuiatul fu de folos si casei unde se aciuase la nevoie, si lui insusi.
Publicata in 1888.
Lipitura casei
Aceasta pagina a fost accesata de 2435 ori.
