Las sa zica, numai eu sa nu-ti dau

Las sa zica, numai eu sa nu-ti dau

de Petre Ispirescu


Argatul unui preot de sat era foarte amarit. Preotul, cam strins, nu-i da niciodata mincare pina sa se sature bine, sub cuvint ca un om nu trebuie sa se inchiuie burtei. El zicea ca omul este mai usor cind maninca mai putin, este mai destept si mai harnic la lucru; iar cel ce se imbuibeaza cu mincare multa, se face greoi, lenes si lucrul nu-i sporeste.

La toate astea se indupleca bietul argat. Cind venea timpul de plata, uita toate neajunsurile. El vedea ca i se plateste cinstit: isi priimea dreptul sau pina intr-una.

Satenii, de cite ori il intilneau la circiuma ori la hora, il luau peste picior, zicindu-i ca vine acolo cu burta plina de colaci.

Intr-una din zile argatul se infatiseaza inaintea preotului si ii zise:

- Parinte, eu o sa fiu nevoit sa ies de la sintia-ta.

- Dara de ce, baiete? Nu te multumesti pe simbria ce-ti dau eu? Ai gasit intr-alta parte simbrie mai multa?


- Ba nu, de simbrie, chip, n-as avea ce zice. imi platesti destul de cinstit. Dara, uite, satenii, de cite ori ma intilnesc, ma ia in ris. Ei imi zic ca merg pe la dinsii tot cu burta plina de colaci, si sintia-ta stii bine ca eu le duc dorul.

- Baiete, raspunse preotul, ce-ti pasa tie de lume. Lasa sa zica ei cit or vrea, numai eu sa nu-ti dau.

Unii iau folosul
s-altii port ponosul.


(1879)




Las sa zica, numai eu sa nu-ti dau


Aceasta pagina a fost accesata de 891 ori.
{literal} {/literal}