In Moldova si la Dumnezeu toate sunt cu putinta

In Moldova si la Dumnezeu toate sunt cu putinta

de Petre Ispirescu


Spun sa fi fost un boier mare moldovean, de pe timpul binisliilor si al gugiumaniilor, care sa fi avut o nepoata. Cam trainicica era fata: dar era nepoata boierului. Cand trecea pe podul domnesc, alaturea unchiului, tinerii boiernasi isi dadeau coate.

Boierul ajunsese la caruntete si ar fi dorit, vedeti D-voastra, sa-si marite nepoata. Ea insa tot alegea si nu mai nimerea, incat era mai-mai sa impleteasca cosita alba. Tinerii fugeau de casa boierului ca dracul de tamaie. Nu stiu ce sa fi fost mai-nainte; dar acum asa era.

intr-o vara ducandu-se boierul la bai in Ardeal, nici nu mai incape vorba, ca si nepoata era cu Dumnealui.

Cum ajunse, se dete zvon printre musafirii bailor, ca a sosit un boier mare, bogatas, din Moldova. si toti cu totul incepura a da tarcoale casei boierului.

Casa boierului ajunsese sa fie o sborna. Unii veneau, altii se duceau. Toti cu totul voiau sa cerceteze pe boier.

intre cei ce treceau mai des pragul boierului era si un neamt, poreclit inginerul.

Acesta, tanar, vorbaret, cam papa-lapte, dar curatel si rumen. Era insa golanel. El placu oarecum boierului, pentru care se si pripasise el pe-acolo prin casa. Pasamite el avu pe spiridus, ca intra pe sub pielea boierului, si acesta se hotari sa-l ginereasca si sa-l procopseasca.

Nemtoiul nu mai putea de bucurie, ca o sa scape de saracie si o sa ajunga si el om in randul oamenilor. intorcandu-se in Moldova, boierul puse de facu o nunta nepoatei si nemtoiului, de se duse vestea. Mai mijloci boierul si facu pe ginere-sau inginer de capetenie al tarii cu leafa buna.

Cand se vazu golanul cum nici nu visase el, om cu casa, cu masa, om cu vaza in lume, cu dichisul lui, cu rostul lui, grai: "in Moldova si la Dumnezeu toate sunt cu putinta".

Sub nume de inginer de capetenie, neamtul intr-o plimbare o ducea. Masura ale poduri toata ziulica, si-i mergea numele de baron Flaimuc. Vedea el ca e bine asa si ar fi voit ca si in casa lui lucrurile si oamenii sa mearga dupa capul lui, cum invatase el, adica in nemtia lui.

intr-o zi la o adunare el zise in limba lui hodorogita, adica moldoveneasca stricata: "Mai, dara mari capsomani mai trebuie sa fie moldovenii astia; de atata mare de timp sunt cu dansii, si nici unul, barimi, nu invata nemteste". Toti cei de fata pufnira de ras.

Vedeti Dumneavoastra. Lasa ca ingineria nu stia de unde s-o apuce, si-i purta ponosul ia asa numai pentru ca voise boierul; lasa ca acum si-avea si el capataiul, cum se zice, numai pentru ca asa voise nepoata boierului: ar fi voit D-lui in cele din urma ca toti sa-si nemteasca limba, iara nu el sa si-o romaneasca pe-a lui. Cap de un svab.

Trecu ce trecu, si pesemne ca i se urase cu binele; caci incepu a carti si a-si mustra nevasta. Ba ca la tara dansului muierea merge in bucatarie si face cutare si cutare lucru; ba ca cercetarile pe la rude se fac mai rar; ba ca una, ba ca alta, pana ce incepu femeii a-i se acri cu atata cicalitura.

Ea stia cum merge rostul in tara; nu invatase nimic din apucaturile lui si nu-i venea neted, vezi, sa-si lase ea obiceiurile si datinile tarii. Se tinea de dansele ca de cine ce lucru mare, si mai multe nu. Ea stia sa dea porunca dimineata de ceea ce trebuia sa se faca peste zi, si slugile faceau intocmai dupa porunca. Asa erau invatate. Apoi cucoana se gatea si pleca in cercetarea prietenelor, rudelor si celorlalte cucoane de teapa ei.

Ma rog, nu era ea nepoata de boier mare, bogatas, puternic, si sotia inginerului de capetenie al tarii?

Baron Flaimuc ar fi voit sa o vada cu sortul de brau, cu cheile intr-o mana si in rand cu slugile, pare ca n-ar fi avut si bucatareasa, si chelari, si vataf de curte.

intr-o zi, dupa ce se cam carai nitel, ea zise baronului Flaimuc: "Barbate, mai moaie-ti nitel gura, ca apoi desfacem ceea ce am facut. Nu ma duce pana acolo, ca apoi ne despartim".

Neamtului nu-i venea lui a crede, si nu se putea el dumiri cum sa se poata ei desparti, dupa ce se cununase cu dansa dupa lege si cu tot saltul.

Pasamite pe acolo pe la ei nu era despartenie. si dupa ce isi leaga capul cu vreun tutuit, ori cu vreo stahie, apoi trebuie sa traiasca in casa cu uratul, sa inghita la necazuri si sa se parjoleasca ea in focul iadului, cu traiul cel rau in toata viata.

Baronul Flaimuc nu inceta cu mustrarile, si ajunse sa fie nesuferit. Nepoata boierului spuse unchiului nazbatiile neamtului si amarul ce suferea de la dansul, cu cartelele si mustrarile lui.

Boierul isi iubea nepoata. Se duse numaidecat la mitropolitul si-i scoase o carte de despartenie.

Nepoata boierului, vezi, nu se prea indura sa faca ravas de drum baronului Flaimuc. Ma rog, nu-i era barbat? si tinu cartea pitita.

Neamtul se facea din ce in ce mai darz, si-si tot certa nevasta, pana ce intr-o zi trecu peste razroale si incepu sa-i dea gura, cum nu se pomenise pana atunci prin casa boierului si pleca.

Cand se intoarse seara acasa, gasi portile inchise tun. Batu la poarta pana zise ca nu e el, si abia, abia se indura un randas sa vina sa-i deschiza.

Se mira neamtul de aceasta si-i trecu un fier ars prin inima.

Suie scara si vrea sa deschiza usa. As! unde? ca parca era inchisa ca de frica zaverii.

Bate, bate, pana ce se auzi un glas de femeie. Era nepoata boierului care zise:

- Cine e acolo?

- Iaca eu, barbatul tau, deschide!

- Nu mai am barbat; ne-am despartit.

- Cum se poate una ca aceasta? deschide, sa ne intelegem la cuvinte!

Cucoana, nepoata boierului, puse pe o slujnica de deschise, iara ea, cum intra, ii baga anaforaua mitropoliei in ochi, zicandu-i: "carte de despartenie".

Baron Flaimuc vedea cu ochii toate, si tot nu-i venea sa creada, pana ce fosta nevasta-sa il pofti sa-i deserte casa de dansul.

Mai starui neamtul, se mai codea a parasi casa unde domnise ca un stapan, dar fu nevoit in cele din urma sa se duca de unde a venit, dupa ce i se spuse ca va fi maturat afara si dat pe bete, daca s-o mai impotrivi.

Coborand scara, se intalneste cu un aprod domnesc care-i dete un pitac. in acest pitac spunea neamtului ca este scos din paine. Tot boierul mijlocise sa fie dat afara din slujba.

Atunci baron Flaimuc cu nasul lasat, ca un cazut din cer, cu inima infranta, mergea agale si se gandea: "Cum merge treaba asta? Pe mine nimeni nu m-a intrebat daca stiu ingineria, si m-a pus in slujba; nimeni nu m-a judecat, daca voi sa traiesc cu nevasta, cu care m-am cununat dupa lege, si-mi spune ca ne-am despartit, printr-o hartie a mitropolitului. Nimeni nu ma invinovateste ca mi-am calcat datoriile slujbei si ma scoate din slujba!"

si oftand cu amar, ca se vedea pe drumuri, spunea tuturor ca: "Numai in Moldova si la Dumnezeu sunt toate cu putinta".


(Publicata in 23 septembrie / 5 octombrie 1884)




In Moldova si la Dumnezeu toate sunt cu putinta


Aceasta pagina a fost accesata de 1110 ori.
{literal} {/literal}