Haita de ciini

Haita de ciini

de Petre Ispirescu


Toamna, pe o noapte cu cerul senin,
Un haitic de sarle droaie mi se tin
Dupa o catea,
Care, rea din fire, pe cine-ntilnea
Ca o-nfierbintata la toti miriia.

Locul era dosnic s-un biet calator
C-un baston spre casa se-ntorcea de zor.
Cind in fata iata
Haita cea turbata.
Omu-ntoarce batul si se pregateste
Ca sa dea din fata cit mai voiniceste.

Fiindca de la spate se afla ferit
De-un colt de zid.
Striga, da, se-ntoarce si se tot fereste,
Dar haita turbata mai rau se-ndirjeste.
Din vecinatate, un zavoi din lant,
Mirosind a dant,
Dodata isi smulge tarusul de care
Era legat bine si, in fuga mare,
Tiriindu-si lantul vine de-ntilneste
Haita latratoare si se da orbeste.

Calatorul nostru, stiind din renume
Groaza ce zavoiul raspindea in lume,
Palise de frica: credea ca-i pierdut
Si-ntr-un colt, de frica, ramasese mut;
Cind, zavoiul roata cu lantul loveste
Pe cateaua care rau chelalaieste
Si d-un picior schioapa, si se departeaza.
Haita o urmeaza.
Si, de unde omul se credea perit,
Se vazu dodata deplin izbavit.

Dator e oricine bine-a se lupta
Spre a infrunta
Raul ce-ntilneste. s-apoi, daca vine
Un rau si mai mare, el sa nu suspine,
Nici sa nu se piarza, caci chiar raul, care
Ii sta mai in fata, e a lui scapare.

(1879)




Haita de ciini


Aceasta pagina a fost accesata de 978 ori.
{literal} {/literal}