Finul popii

Finul popii

de Petre Ispirescu


Preotul unui sat avea un fin tigan. Dorind preotul ca finul sa fie un bun crestin, il luase pe langa dansul si cu mare chin il invata sa se inchine si sa zica pe dinafara doua, trei rugaciuni mici, precum Tatal nostru.
Nu se poate spune cata bucurie avu preotul cand vazu ca finul sau stie acum rugaciunile cele mai trebuincioase unui crestin.
Tiganul se face mare, se insoara, are copii. El, ca toti tiganii de teapa lui, lacatusi din fire, se apucase de fierarie si treaba-i mergea binisor.
Din cand in cand tiganul se duce pe la nasul si totdeauna, stii, nu cu mana goala: cand aducea nasului ba cateva ouasoare ba cate-o gainuse, ba cate altceva, de! plocon, ma rog, ce sa zici, cum merge finul la nas, si nu ca-i era degeaba: nasul nu-l lasa sa se duca niciodata desert.
Intr-o zi, ce-i veni in gand tiganului sa duca plocon nasului un sac cu carbuni. El stia, vezi, ca fara carbuni la cusnita lui era ca vanatorul cu pusca goala la vanat; fara carbuni nu putea face nimic. Socoti dar el cu mintea lui, ca la orice casa carbunii se fac de folos precum i era lui.
Se duse deci in padure cu fiu-sau, scoase cateva buturugi, se apuca de se facu carbuni si umplu un sac bun. Si fiindca cam de mult nu fusese pe la nasul, cand intra, lasa pe giul sau la poarta cu sacul ca sa vie cand l-o chema dansul.
Intrand la nasul, cum il vazu acesta, prinse a-l intreba:
-Ei, fine, dar rugaciunile le mai stii?
-Aoleo! taica nasule, da cum sa nu le stiu?
-Ei bine, ia zi si incepe cu : "In numele Tatalui".
Tiganul tusi de vro doua, trei ori, isi drese glasul si raspunse:
-"In numele Tatalui si-al sfantului duh, amin!"
-Dar pe fiul unde il lasasi, fine?
-Aoleo! taica parinte, iaca la poarta, mancate-as, cu sacul cu carbuni in spinare.


(1879)




Finul popii


Aceasta pagina a fost accesata de 1144 ori.
{literal} {/literal}