Copilul si sarpele

Copilul si sarpele

de Petre Ispirescu


Un om avea odata un copil.

Acesta iesea adesea dimineata cu strachina cu lapte afara si manca.

Langa curtea acestui om era o gradina mare plina de halaciuga si nelucrata. in aceasta gradina se pripasise un sarpe.

intr-una din zile sarpele se lua dupa mirosul laptelui si veni pana langa copil. Copilul era inca micsor si nu-si putea da seama de primejdia sarpelui. Acesta se tari binisor pana langa strachioara si incepu a manca si el din lapte.

Baiatul lua cu lingura, sarpele sugea mereu. Daca vazu copilul ca i se imputineaza laptele si el n-are sa se sature, dete sarpelui in cap cu lingura. Lovitura, pasamite, fu usoara, caci sarpele se trase deocamdata, apoi se intinse si incepu iarasi a suge.

Baiatul incepu a rade si tacu. El facea haz cum vine sarpele si mananca. A doua zi asa, a treia zi si urmatoarele tot asa. Se deprinsese ei acum si gustarea de dimineata o faceau impreuna.

Cum se sfarsea laptele din strachina, sarpele pleca la treaba lui.

intr-una din zile, nu stiu cum facu baiatul ca, intorcanduŽse, calca sarpele pe coada. Acesta se intoarse, musca pe baiat, si peste cateva zile si muri.

Nu mai putea tatal baiatului de dor si de parere de rau. Ma rog, unul era la parinti si tat-sau se uita la dansul ca la soare.

Mahnirea omului fu si mai mare, pentru ca el stia ca vine sarpele si mananca cu fiu-sau; dar pentru dragostea lui, ca-i facea haz, nu zise nimic, si-l lasa sa manance cu dansul. Ba inca, le mai adauga masura de lapte, ca sa le ajunga la amandoi.

Se apuca omul acum si-si ingropa copilul, ia cat arunci cu piatra de aproape, ca sa-l aiba dinaintea ochilor.

si pandind odata pe sarpe cand iesise si sta cu burta la soare culcat pe un pietroi, ce era acolo in gradina, arunca cu un topor ce avea la dansul in sarpe. De lovit nu l-a lovit, dar toporul aruncat cu repeziciune lovi piatra si facu acolo un semn bun.

sarpele fugi in graba si se ascunse.

Mai pandi el si alta data, dar pandi in sec; caci sarpele se feri, si nu mai iesi la lumina.

E! trecuse vreme multa la mijloc de la aceasta intamplare, se cam uitase de dansa, si omul nu mai dete ochi cu sarpele. Cand intr-o zi se intalnira fata in fata.

Atunci omul zise:

- sarpe, ce-a fost a trecut. Nu te mai teme, ca de atunci pana acum mi-a trecut necazul. Ce s-a facut, nu se mai poate desface. Acum sa fim prieteni!

Asa zise cu gura, dar altfel gandea.

- Omule, raspunse sarpele. Ma caiesc de ce am facut. As vrea sa-mi indrept greseala, insa, cum zisesi: ce s-a facut, acum nu se mai poate desface. Dar pana va fi mormantul copilului tau dinaintea ochilor tai si pana va sta semnul toporului tau in piatra, unde l-ai aruncat dupa mine, adevarata prietenie nu mai poate fi intre noi.

(1885)





Copilul si sarpele


Aceasta pagina a fost accesata de 1158 ori.
{literal} {/literal}