Citea-n varza
de Petre Ispirescu
A fost odata ca niciodata etc.
A fost odata un sirb.
El avea o spuza de copii si era asa de tiganos, de-si minca de sub unghii, cum se zice.
Cind se ducea si el, ca toti ai lor, prin sate sa cumpere griu sau alte boabe, ca sa faca negot, apoi nu era destul ca se tocmea cu bietul român, tocmeala ca la usa oborului, nu era destul ca radea banita cum ii placea lui, nu era destul ca lua 21 de banite in chila in loc de 20, apoi se tiganea pina i se ura românului, cerind sa-i mai adaoge pe d-asupra cite o jumatate de banita. si românul ii da, numai sa se cotoroseasca de atita cersetorie si sa scape de gheonoaia cata dracului.
incolo era om de casa, traia bine cu sirboaica lui, si coprinsul lor era coprins. Nevasta lui toata ziua muncea si astimpar nu mai avea. Spuza aia de copii o facea de multe ori sa nu stie unde-i sta capul de lucru. Vezi ca fusese rodnica sirboaica. Copiii lor, povestea cintecului:
Doi in brate,
Boi in mate,
Doi de poale li s-agata:
si Marica,
si Saftica;
Dar Matei
si Dolofei
Care sunt mai mititei...
si asa crescura copiii, mai cu chiu, mai cu vai, pina ce al mai mare se facu de insurat.
Umbla sirbul, umbla sirboaica, ca sa-si gaseasca nurora si o si bobira. Ei auzira de fata unui român bogat, chiabur, care era si frumoasa, si cu zestricica, si impodobita cu toate darurile.
Se dusera in petit. Facura vorba si logodna fu gata. Nu trecu mult, si unde mi-ti trintira o nunta de mi-or pomeni-o satele din preajma lor.
Sirboaica nu mai putea de bucurie ca i-a venit acum ajutor in casa. Nuroru-sa iarasi, inimoasa cum era ea de felul ei, nu lasa pe soacra sa faca ea toata treaba: uneori ii lua matura din mina si matura ea; alteori alerga inaintea vitelor cind veneau de la pasune, si le ingrijea; iara soacra se odihnea; ba sa aduca apa proaspata de la fintina, ba sa gateasca, ba una, ba alta; ma rog, ca o tinara ce era, se intorcea intr-un calcii, si nu lasa pe alde soacra sa se osteneasca caci de! o si ajunsese virsta. Sirbul nu vrea sa stie de nici unele d-alde astea. Cind se punea la masa, el imbuca iute, hap! hap! inghitea pe nemestecate si se scula.
Toti copiii se cam invatasera cu obiceiul tatalui lor, si imbucau care mai iute, care mai incet, cum puteau si ei. Nurora, care nu le stia apucaturile, socotea ca, odata masa pusa, sa manince sa se sature, ca era destul de la mila Domnului. si saritoare cum era, du-te incolo de adu posidicului, ba apa, ba alte alea, ba impaca p-al de scinceste, ba fa aia, ba fa aialalta. Sirboaica sta greu, si-i ridea inima ca are asa nurora vrednica, si saritoare, si indeminatica.
Cind, pina sa se aseze si fata la masa sa manince, iata ca sirboteiul se scoala si zice:
Mincat
nemincat
sculat,
Dumnezeu saturat!
si toti se sculau, stringeau masa si-si vedeau de treaba.
Fata se scula nemincata. Azi asa, miine asa, pina la saptamina. Cind se dusera si tinerii cu ploconul la parintii fetei sa faca si ei, de! cale primara, ea se dete pe linga ma-sa, si-i spuse ca de trait ar trai bine cu barbatul, dara socru-sau cu apucaturile lui o lasa nemincata. Se sfirsise biata fata, si era pociltita de foame.
Muma-sa spuse tatalui fetei si fratelui ei, caci fata avea si un frate, un voinic dezghetat si destept, cum e bun românul sa-l ai mina dreapta.
Acesta cum auzi, se gindi nitel, si zise: „Lasa ca dezbar eu pe cuscru de cusurul asta“.
A doua zi, flacaul se duse pe la cuscru-sau, ia asa intr-o doara, tocmai asupra mesei. El insa se pregatise de atitea tivgulite citi broscoi avea socrul soru-sei. il poftira la masa, dara el spuse ca de la masa s-a sculat si a venit pe la dinsii numai asa in treacat.
Se pusera la masa. Copiii incepura sa ceara apa, dupa dinsul altul altceva, dupa el altul, te mira de ce, incepu a scinci. Fata voi sa se scoale sa le faca voia. Dara frate-sau ii zise: „sezi, soru-mea, de maninca, ca impac eu copiii”. Puse fiecaruia cite o tivgulita cu apa dinainte, dete unuia care scincea vro doua-trei boabe de naut prajit, altuia citeva stafide, si toti tacura si toti mincara. Udrinaglava nu baga de seama unde bate cuscru-sau. N-apucara insa sa se sature, si sirbul sculindu-se zise:
Mincat
nemincat
sculat,
Dumnezeu saturat!
Toti se sculara, strinsera masa si se apucara de lucru caresi pe la trebile lor.
Fata se dete pe linga frate-sau si-i sopti:
- Bogdaproste, frate, ca mincai si eu de ma saturai.
A doua zi tatal fetei pofti la masa la dinsul pe cuscru-sau, sirbul, cu toata leaota lui, cu toata brostimea lui, si sezura si mincara cu toata dragostea intre rude, si se saturara de-si facura burtile doldora, haa!...
Sirbul, bleotu, da cu cotu, nici acum nu pricepu nimic. A'ma! capatina!
El, daca se intoarse acasa la dinsul, facea tot ce stia. Din ale lui nu iesea, de loc, de loc.
Fratele fetei, daca vazu asa, ca indreptare nu este, zise:
"Lasa sirbule bleg, ca ti-o coc eu tie, te voi face eu sa cunosti cine este romanul!"
si in sarbatoarea cea mai de aproape care fu, minca teapan acasa la parinti, apoi asa satul se duse la cuscru-sau, ca sa-l gaseasca tocmai asupra mesei.
Intrind in casa, vazu ca tocmai se pusese masa, si zise:
- E! O mie de ani pace, cuscre!
- si la vara bajenie, ha! ha! ha!
- Ce mai ala-bala pe aici, pe la d-voastra, cuscre?
- Ce sa fie? iaca, muncim ca sa traim.
si dindu-se mai linga sirb, fratele fetei incepu sa-l tie de vorba si sa nu-i dea raspas ca sa manince.
Ba ca una, cuscre, ba ca alta, ba ca arendasul a zis cutare, ba ca stapinirea a luat masura cutare, si tot astfel pina vazu ca soru-sa, care se silea a baga pe sub nas cit mai iute, se cam indestulase, pe cind sirbul, cu vorba, n-apucase sa ia nici de doua ori din masa.
Atunci si fratele fetei zise:
Cine mincat
mincat
Cine nu, sculat,
Dumnezeu saturat.
Sirbului nu-i veni la socoteala, dara n-avu ce face de rusine, si se scula de la masa nemincat.
Flacaul il lua iarasi la vorba, ba la joc, ca tocmai venise un sirbotei d-ai lor pe la dinsii care stia sa zica cu gaida. si jucara, si vorbira, pina innopta. Atunci flacaul ceru sa miie la dinsii, ca sa nu se mai duca noaptea p-intunerec acasa.
Fratele fetei, de jucat, jucase; de vorbit, vorbise; dara ochise toate lucrurile de prin preajma si de prin tinda si de prin casa. stia totul ca la dinsul acasa.
Asternura si se culcara. Sirbul nu putea dormi de foame. Flacaul nu dormea, caci pindea sa vaza ce are sa se intimple. Cind, sirbul, crezind ca toti dorm, striga incetisor:
- Nevasta, fa nevasta, da-mi ceva sa maninc, ca nu mai pot de foame.
- Da ce, ma, nu esti zdravan? Ce sa-ti dau eu sa maninci acum la miezul noptii?
- Orice-o fi, nevasta, ca nu mai pot de foame.
- Ia, du-te si tu in tinda si vezi de maninca nitel lapte batut din al putinei.
Pina sa se scoale sirbul, pina nu stiu ce, flacaul se scoala, si ca mita de usor, pis, pis, se strecoara in tinda si varsa putineiul cu lapte; apoi iarasi pe nesimtite se intoarse si se culca.
Sirbul cind se duce la putineiul cu lapte, sic! nu gasi nimic, si putineiul rasturnat. Se intoarse, deci, si se culca.
Ce-i faci tu foamei? ca sirbul nu putea dormi. Se batea ca pestele pe uscat, si nu putea sa inchiza nici un ochi macar. incepu iar sa strige:
- Babo! babusca! Scoal' de-mi da ceva de mincare, ca ma prapadesc si ma sfirsesc de tot.
- Ce sa-ti dau, ma, omule? Ce sa-ti dau acum la miezul noptii?
- Scoal' si fa barim o azimioara, ca iata sunt pociltit de tot.
S-ar fi sculat sirbul si ar fi pus pe foc pe toti cei din casa sa-i faca de mincare; dara ii era rusine de cuscru-sau.
Se scoala sirboaica, aprinde focsorul pe vatra, se apuca pe sub ascuns, sa nu simta cuscrul, si face o azimioara. si tot pe sopoitele spuse unchiasului ca a facut azima si ca a pus-o in spuza, apoi se culca.
N-apuca sa puna capul jos bine, si fratele fetei se scula si zise:
- Cuscre! cuscre! Da lunga mai este noaptea asta! Mi-a amortit carnurile pe partea pe care m-am culcat. Ia mai scoala sa stam oleaca de vorba colea la foc.
Ce sa faca sirbul, fu nevoit sa se scoale, ca sa nu strice hatirul cuscrului.
si stind acolo la foc, unde era turta in spuza, incepe flacaul a spune sirbului ca aratura ce a pus de gind sa faca are sa o traga asa si asa, ca sa fie mai priincioasa Holdelor.
si cind spunea, tragea cu un bat ce avea in mina niste dungi adinci prin mijlocul spuzei unde era turta bagata.
Apoi spuse iara ca drumul de la satul lor ar fi bine sa se schimbe si sa fie tras ca pe ciripie drept in satul unde traia sirbul; caci atunci le-ar veni mai aproape si ar putea sa se vaza mai des.
Spuind, iarasi tragea dungi cu batul prin spuza, si arata sirbului cit se imputineaza drumul cind este drept, si nu ocolit.
si tot astfel spuse si trase mereu cu batul pina ce se facu azima ano-cato, adica una cu cenusa, de nu se mai alese nimic de dinsa.
Dupa aceea isi lua seara buna si se duse de se culca.
Sirbul ramase cu buzele umflate; dadu el sa caute niscaiva ramasite de azimioara; te-asi! nu mai gasi nici neam de turta, caci cuscru-sau stiuse el ce facuse.
Vru sirbul sa se culce si dinsul sa doarma. Dara unde imi fu pomana aia! Se zvircolea bietul sirb in pat si ca sa-i dea ploapele in gene, nici cit. Daca vazu si vazu ca este peste poate sa adoarma, striga din nou, si tot pe sopoitele:
- Nevasta, babusco! Da-mi ceva sa maninc, ca uite, mor de foame, nu mai pot sa traiesc.
- Ei, saracul de mine! Da ce sa-ti dau, ma barbate, ca n-am nimic. Ia du-te si tu in gradina si roade nitei coceni de varza.
- Ca bine zici, tu, nevasta.
Se scoala sirbul si se duce binisor, intra in gradina cu varza si incepe a roade la coceni.
Se scoala si voinicul de cuscru, ia si el o joarda in mina, intra si el in gradina; si unde incepe a face o galagie de sa destepte si pe morti din groapa; si dind cu joarda in bietul sirb, striga cit ii lua gura:
- ta! drace! ta! Uite ma! a intrat bivolitele in gradina cuscrului si face mare prapad!
Bietul sirb, plin de rusine, ca sa nu se faca si de ris, incepu a zice tot pe sopoitele:
- Citea-n varza, be! Citea-n varza!
Flacaul da de tot si striga:
- Cite, necite, eu nu stiu; atita stiu ca bivolitele prapadesc varza cuscrului!
Sirboaica ingrijata, aprinde luminarea si iese afara, strigind si ea tot pe sopoitele, ca sa nu se scoale vecinii si sa ramiie bietul Citea de risul satului:
- Stai! bre cuscre, stai! ce faci?
- Ce sa fac, ia gonesc bivolitele astea care va strica gradina cu varza...
- Lasa, bre! lasa! ca e Citea-n varza.
- Cite, necite, eu nu stiu; vezi numai ca va face stricaciune mare.
- Nu mai da! bre! nu mai da! ca e barbatu-meu...
Cind auzi asa flacaul, se opri, si vazind pe sirb ca vine ologit si cotonogit, se facu ca se mira si intreba ca ce sa fie asta de umbla noaptea prin varza ca pricolicii.
Sirbu, rusine, nerusine, incepu sa spuna toata siritenia; cum murea de foame si cum voise sa si-o mai momeasca pina de dimineata, ca nu mai putea rabda.
- Vezi, cuscre! Asta sa-ti fie invatatura de minte. Tu o zi n-ai putut rabda de foame; dara soru-mea cum credeai tu ca o sa traiasca nemincata?
- Aman! bre, cuscre, aman! Cine o mai face ca mine, ca mine sa pata!
A doua zi, plecind fratele fetei la casa cui il are, sirbul se uita in urma lui si zicea: "Bine a zis cine a zis ca românul e cu dracul. Uite, ma, o patii!"
Lucrurile in casa sirbului se indreptara de aici inainte, si traiul fu trai si masa fu masa.
(1883)
Citea-n varza
Aceasta pagina a fost accesata de 2468 ori.
