Bucatele afumate

Bucatele afumate

de Petre Ispirescu


Dupa ce calcase focul vaduviei pe un biet ora, norocul il ajuta sa dea peste o femeie de treaba si buna. Se casatori omul de a doua oara. El era multumit.

De unde casa lui era risipita, vazu ca incepe a se aduna, bilsugul intra pe usa, iar nevoia iesi pe fereastra. Muierea il cauta si il ingrijea ca pe un copilas. Vezi ca ii era drag. si el isi iubea muierea, fiindca vedea harnicia ei. Pentru aceasta, nici el nu voia sa ramiie pe jos.

Cu toate astea, de cite ori sedea la masa, el nu se putea opri de a ofta. Muierea se topea de mihnire cind il tot vedea ca ofteaza. Ea se silea sa-i faca toate bune si nici nu-i trecea pe dinainte ca sa nu-l supere intru ceva. Bucatele le facea insusi cu mina ei si le gatea bine, numai si numai ca sa-i placa. El ofta mereu. Azi asa, miine asa, pina ce intr-o zi femeia, luindu-si inima in dinti, ii zise:

- Barbate, ce vierme te roade la inima de tot oftezi? Daca vezi ceva in casa ce nu-ti place, spune-mi. Eu ma silesc din toate puterile mele sa fac cum e bine. Daca vreun lucru nu este facut dupa pofta inimii tale, invata-ma cum sa fac altfel.

- Nevasta, raspunse el, n-am sa ma pling de tine nici cit negru sub unghie. Eu vaz ca tu te framinti cu firea si faci totul cum sa fie bine. Tu deretici, scuturi si gatesti bucatele cu insuti mina ta. Toate lucrusoarele isi au locul lor si fiecare este asezat asa, incit noaptea pe intuneric sa poti sa te duci sa pui mina pe ele. Cind viu de la lucru, n-am sa astept si masa este pusa si bucatele gata. Nu stiu insa cum, nu stiu de ce, dar bucatele n-au gust ca cele de la nevasta dintii. Nu te supara pentru ca ti-am spus; tu m-ai silit. Eu n-as fi cutezat o data cu capul sa ti-o spui.

- Prea bine, barbate, nu ma supar de loc. Spune-mi numai, invata-ma cum facea raposata nevasta-ta, ca sa fac si eu ca dinsa.

-Nu stiu, nevasta, ce sa-ti spun, nu stiu ce sa te invat. Atita stiu numai ca gustul bucatelor ei era altfel.

Femeia, biet, se puse cu mai mare rivna sa faca bucate care sa placa barbatului.

El ofta mereu.

Cind intr-o zi, ea, dupa ce aseza bucatele la foc, se dete dupa alte treburi ale casei si venind sa mai vaza de bucate, ele se afumase. Se cainea biata muiere si se smulgea de mihnire de ti se rupea inima de mila ei, cum de i se afumase bucatele. Ea se gindea cit de nemultumit are sa fie barbatul ei, cind lui nu-i place bucatele cind sunt facute dupa tot sartul lor, dar incamite acum, cind sunt afumate. S-ar fi apucat biata femeie sa faca alte bucate, dar n-avea timp. Era tirziu. Trebuia sa vie de prinz barbatul.

Puse masa si-l astepta cu inima cit un purice, de teama sa nu-i faca imputari. Cind il vazu ca vine, se facu mititica si nu stia cum sa umble mai cu binisorul pe linga dinsul.

Barbatul, cum veni, se puse la masa.

Femeia astepta, cind-cind, sa-i zica cine stie ce pentru ca bucatele nu sunt bune. in loc de acestea, barbatul zise:

- Multumesc tie, Doamne, ca ai luminat pe femeia mea sa-mi gateasca macar o data bucate care sa-mi placa si mie.

Pasamite, nevasta dintii ii facea tot bucate afumate.

- Astfel de bucate iti facea nevasta dintii, barbate? ii zise femeia. Multumesc si eu lui Dumnezeu ca m-a facut in cele din urma sa stiu ce fel de bucate ai mincat de la nevasta dintii.

Vezi ca el se invatase cu bucate afumate si acum, biet, el credea ca asa trebuia sa fie.


(1879)




Bucatele afumate


Aceasta pagina a fost accesata de 1286 ori.
{literal} {/literal}