Scrisoare Petre Ispirescu catre fiica sa Elena (21 mai 1882)

Scrisoare Petre Ispirescu catre fiica sa Elena (21 mai 1882)

de Petre Ispirescu


Mai 21, 1882.
Draga Eleno,

Scrisoarea ta de la 11 mai mi-a facut un mare bine.

Mai intii mi-a dat sa inteleg ca te interesezi de reusita neinsemnatelor mele lucrari, al doilea ca straduintele mele, aducindu-mi laude de la corifeii literaturii noastre românesti, ele se rasfring si asupra voastra, copiii mei si aceasta ma mingiie.

Nici ca m-am gindit sa ma supar pentru observatiile ce-mi faci. Din contra imi da ocazie de explicatii, ce altora streini nu voi sa le fac, pentru nu stiu ce!

Dara voua, copiii mei si mai cu seama tie, care ma intelegi mai bine sunt dator sa va spui de ce cutare lucru l-am facut asa si nu altminteri.

imi zici ca e cam sarata cu 6 lei cartea. Ai dreptate, asa este. si altii mi-a zis-o. Acelora nu le-am raspuns nimic. tie insa sa-ti spui totul din fir pina in ata.

Mai intii stii ca eu nu merg la teatru, nu la gradini, nu la cafenele. Cum las de lucru la tipografie vin glont acasa. stii ca nu e noapte in care sa nu fac ceva: ori scriu, ori citesc. Dara bine, dara rau lucrez, nu stau trintor.

Daca ceea ce produc este folositor literaturii noastre nascinde nu ma pot pronunta. Se vor gasi altii sa aprecieze lucrarile mele.

As fi in drept, in pozitia in care ma aflu, sa aspir la un beneficiu oarecare pentru vegherile mele. Daca silit de impregiurarea oa nu sunt sustinut de cei competenti si in stare a face ceva, renunt si am renuntat la un astfel de beneficiu.

Dara ca sa mai fac si sacrificii banesti aceasta ar fi un lucru preste puterile mele si totodata nedrept si, cu tcate acestea, am facut mai cu seama cind n-am pretentia nici de autor, nici de scriitor. Nu astept nici marire, nici recompense nationale.

Caci vezi tu, Eleno, azi lumea la noi asa este. De cum se simte vrunul ceva, ceva mai cu nitel spiiit si vad ca pot sa faca te mira ce putin lucru, le intra fumurile in cap ca numai ei sunt ce sunt, si numai lor li se cuvine totul. Altii, cit sunt ca simpli muritori, gasesc ca totul merge anapoda si cand ajung in capul administratiei nu se mai gindesc la cele ce ziceau, ci-si fac buzunare adinci ca de cersetori si baga si baga, iar de umplut nu se umplu niciodata.

Sa-ti dau vro doua exemple, fara a spune nume.

Un oarecare scriitor si inca de merit, citind basmele mele, a fost incintat de subiecte, dar mai cu seama de limba, s-a si servit cu dinsele. Fara voia mea mi-a divulgat numele, l-a dat in stampa, cum se zice: caci imi adoptasem pseudonimul de: Un culegatortipograf. Acest nume mi-l luasem, fiindca nu voiam sa-mi fac meserie de scriitor, ori sa dau scrierilor mele vrun merit, pe care poate nu-l aveau, sau sa ma falesc cu ele. Socoteam sa-mi fac o datorie catre tara, dezmormintind literatura poporului, si dind la lumina basmele sale, prin care se probeaza, de multe ori, romanitatea noastra. Acel scriitor a ajuns, mai tirziu, membru in Consiliul Instructiunii Publice. De la dinsul si de la colegii sai depindea alegerea cartilor pentru impartire cu premii la copii. Ei bine, cite socotesti ca s-au luat din aceste carti atit de mult laudate de dinsul ca foarte folositoare poporului, in doi ani d-a rindul cit a fost la consiliu? De ar fi altul, n-ar crede, dara tu care stii ca spun numai si numa adevarul ma vei crede: niciuna macar.

Au pus in spinarea sumei alocata pentru cumparatoare de carti a se imparti la premii mai intii o buna cantitate de cartile lor, altfel de merit si cu restul au cumparat carti din ale favoritilor sau de ale lingusitorilor lor. Eu nu stiu sa fac d-alde astea, nu pot sa atirn de coada nimanui, caci de faceam, astazi as fi fost departe.

Altul, si acesta un june, cit era de trimis la Paris si Germania sa studieze invataturi inalte, se mira cum de nu face ceva guvernul ca sa se divulge asemenea carti folositoare poporului, cum de nu ma alege macar membru corespondent la Academie, caci in strainatate de as fi, toate onorurile, toate inlesnirile mi s-ar face pentru raspindirea unor asemenea carti.

Ajuns director la minister, a uitat ce vorbise si cind m-am iacumes a-i zice cu sfiala citeva vorbe in favoarea Basmelor mele, mi-a raspuns cu o raceala si nepasare vadita: da o hirtie la Minister si o vom pune in vederea Consiliului.

Daca scrierile mele au mai primit laude de la d. Odobescu, Alecsandri si altii, celui dintii nu i-a stat nimic in mina, de cind il cunosc, a face ceva intru raspindirea literaturii populare la noi, cel d-al doilea, dupa indemnul caruia am tiparit colectia din urma, a staruit destul in sinul Academiei, dupa cite stiu, ca sa se premieze. si desi insusi raportul comisiei insarcinate cu cercetarea cartilor mi-a fost favorabil, totusi Academia a decernat premiul unei carti catichetice.

Celor’alti, cari imi tot lauda scrierile prin presa si prin grai, nu stiu sa le stea in mina ceva. Cu toate astea, cum zice românul, toti ca unul. Eu insa nu pot sa cred pe toti a fierbe intr-o oala, cum se zice. Presupui numai ca nu vor face exceptie de la regula generala.

Caci trebuie sa mai stii una, Eleno. Poporul nostru nu poate inca sa sustie o scriere si mai cu seama populara.

1. El nu stie ce-i este de folos: asteapta ca guvernul sa i-o arate. 2. Politica il preocupa mult. Bietul popor, indopat cu politica de catre cei ce pot multe in tara noastra si a caror interes este de a fi sustinuti de popor, crede ca, in politica se margineste toata literatura. 3. Citeva traduceri rau facute de romante triviale… au stricat cu totul gustul lecturii in gloatele noastre. [4.] Greutatea contributiilor inca este o piedica pentru bietul popor ce-l opreste a-si scoate banul sa-l dea pe carti.

Astea sunt cauze de nu se pot baza scriitorii nostri numai pe ajutorul poporului si de aceea, trebuie interventia administratiei superioare intru reusita vrunei scrieri.

stiind toate astea, sa-ti spun acum si de ce am pus pretul mare. Mai intii, cum stii, si cum ti-am spus mai sus, am renuntat la orice beneficiu al muncii mele de noapte si de staruinti intru adunarea Basmelor. Am socotit insa a fi drept sa scot cheltuielile tiparului.

Pentru aceasta tiparind 1000 de exemplare, cum am si facut, toata cheltuiala am regulat sa-mi iasa din 300 exemplare, de se vor vinde, caci cam pe atiti cumparatori se poate compta. Celelalte pina la 1000 se dau parte gratis, parte ramin in magazie sau se dau la anticari pe pret ce nu iese nici costul hirtiei.

Pina acum am primit bani pe vro 25 de carti, in care intra si cei ce s-au abonat, dara am dat gratis peste cincizeci. Te vei indoi poate de cele ce-ti spui. Eu am facut doua liste, intr-una trec toate cartile date pe bani, intr-alta pe cele date gratis.

Va zice cineva ca de ce dau gratis. Sunt nevoit, Eleno; atiti si atiti cunoscuti am, de care am trebuinta; iti cer, poti sa nu le dai? iti poarta simbetele si cind le vine bine te pocnesc tocmai unde te doare.

Ar mai fi multe de zis, dar vad ca scrisoarea mea se lungeste si iese din cadrul unei scrisori. si fiindca n-am de gind sa fac din aceasta scrisoare cine stie ce, ma opresc aci, cugetind ca acum pricepi si tu de ce am pus pretul mare, mai cu seama, cind stii ca sunt tipograf si am experienta desfacerii cartilor.

P. Ispirescu




Scrisoare Petre Ispirescu catre fiica sa Elena (21 mai 1882)


Aceasta pagina a fost accesata de 2678 ori.
{literal} {/literal}