Povestea lui Tolpa tiganul si Stefan-Voda cel Bun si Mare
de Petre Ispirescu
Spun, mare, ca Stefan domnul sa fi fost om dezghetat si verde ca busuiocul. Toti oamenii de pe linga dinsul erau alesi pe sprinceana; destepti, ugurlii, veseli si numai spirt, stii colea, cum sunt buni sa mi-ti faca isprava buna.
Stefan domnul era asa de bun cind vedea dreptatea inaintea lui, incit sa mi-l pui la rana si sa se vindece; dara era asa de aspru cind da peste cite o nedreptate, incit nu cata nimarui de ce ii e cojocul, ci mi ti-l punea la pedeapsa, macar de-ar fi fost de septe palme in frunte.
La curtea lui se afla un tigan cam vorbaret, anume Tolpa. El aflase har inaintea lui voda pentru glumele lui cele nevinovate si cam inghimpatoare pentru unii din boieri.
intr-una din zile, vazu el venind la voda o sama de tarani români. El le iesa inainte.
- Ce cautati voi, bre, oameni buni?
taranii, socotind ca este vrun boier de-a curtii, isi luara caciulele in mina si, intr-o glasuire, toti zisera:
- Apoi ce sa cautam, cuconasule. Iata, am venit si noi, pacatele noastre, sa ne jaluim lui voda pentru pacostea ista de pircalab, care ni s-a pus ca scaiul in cap.
- A cam aflat voda cite ceva despre pircalabul vostru, bre, oameni buni. Spuneti-mi si voi tot ce stiti si lasati-l pe mina mea, c-oi sti eu cum sa-l incondei la maria-sa, si vi se va face dreptate.
Atunci taranii ii spusera cum ii nedreptateste pircalabul, cum ii asupreste si jupuieste, cum le ia biruri afara din cale, cum ii globeste peste masura pentru lucru de nimica si, pe linga aceste, cum ii chinuieste, batindu-i pina ii deznoada, ia, pentru asa, de florile marului.
- Duceti-va acasa, dragii mei, le mai zise Tolpa, si va odihniti, ca am eu ac de cojocul lui. Sa nu va temeti de nimic, de acum inainte nici capul n-are sa va mai doara
- Dumnezeu sa-ti dea noroc si sa-ti lungeasca zilele, cuconasule, sa ai parte de ce t-ei ruga lui Dumnezeu si sa fii sanatos si rumen ca un bujor.
Apoi plecara taranii cu inima usurata.
Tolpa, nici una, nici doua, el voia sa faca dreptate taranilor. Se vede ca el cam stia patarania despre ceea ce patea taranii de pe la pircalabi. Ce sa faca, cum sa dreaga ca sa se tie de cuvintul ce dase taranilor. Se gindi, se razgindi si, deodata, lovindu-se usor cu palma pe frunte, zise:
- Stai, ca ti-am facut-o, pircalabe.
El cata acum vreme cu prilej sa poata intra la voda cind o fi in toane bune. Nu trecu mult si intr-una din zile vazu pe voda cu voie buna, intrind in Divan. Pasamite, voda aflase ca oastea lui infrinsese o sama buna de vrajmasi ce incalcasera tara. Dara era prea devreme. Nu venise nici un boier la Divan. Voda era singur.
Atunci o data intra rapede in Divan, tinindu-se cu mina de falca si vaitindu-se
- Dar tu, mai Tolpo, ce ai? De ce plingi? il intreba voda, cam rizind.
- Ce sa am? Iaca mi-a tras popa o palma, de mi-a iesit stele verzi din ochi.
- Da' de ce, ma? il mai intreba voda, inseninindu-i-se fruntea si facind haz.
- Ei, iaca pentru ca n-am stiut Tatal nostru.
- Bine ti-a facut. Doua trebuia sa-ti dea, ma pacatosule. Trei trebuia sa-ti dea. Pai bine, ma, pagin de-ai fi fost si tot trebuia sa stii Tatal nostru! Dara tu, ce pirdalnicul de lifta spurcata ai fi fiind de sa nu stii tu rugaciunea Domnului si Dumnezeului nostru?
- Ba il stiu, maria-ta; dara intr-un loc il gresesc.
- Ei bine, ia zi, sa vedem unde nu stii, si sa te silesti sa-l inveti, ca-ti dau si boierie.
- "Tatal nostru, carele esti in ceruri, sfintasca-se numele tau, vie imparatia ta..."
- Mai incolo?
- Aici o cam scrintesc, maria-ta.
- "Fie voia ta."
- Fie.
- "Fie voia ta...", prostule! Zi de la inceput si baga de sama; tine minte: "fie voia ta".
- "Tatal nostru... carele esti in ceruri... sfintasca-se numele tau... vie imparatia ta... fie..."
- "Fie voia ta", ma, zise voda cam rastit. Iata, iti spun drept, si mie imi vine sa-ti trag o palma. Cum de sa uiti tu de la mina pana la gura?! Nu te credeam eu o data cu capul sa fii tu asa de natarau. Atita lucru sa nu tii tu minte! Iata: "fie voia ta". Zi de mai multe ori.
- Fie voia mea... fie voia mea... fie vo...
- Nu asa, sgripsore batrin! "Fie voia ta", ma, adica sa se faca pe pamint voia lui Dumnezeu, precum se face si in ceruri. Aici nu e vorba de voia mea sau a ta, becisniciile!
- D-apoi... fie si a lui. Dara daca uit...
- Doara nu-ti lipseste vreo doaga. tine bine minte.
- Nu ca-mi e voia sa uit, maria-ta. Dara ca sa-mi aduc aminte mai lesne, scrie-mi maria-ta, rogu-te, vorbele aceste, si te iscaleste, ca doar stiind ca vine de la maria-ta voi avea grija ca de poruncile ce-mi dai.
Stefan-voda, bun precum il lasase pe el Dumnezeu, si care nu stia ce este viclesugul la inima lui, lua o coala de hirtie si scrise cu niste slove mari: "fie voia ta". Apoi o dete in mina lui Tolpa, dupa ce se iscali.
Tolpa, cind vazu cartea domneasca in miinile lui, de bucurie i se paru ca apucase pe Dumnezeu de un picior. Iesi din Divan ai porni intr-un suflet la satul de unde venisera taranii sa se jaluiasca lui voda.
Cum ajunse acolo, dete in stire la toata lumea ca a venit cu o porunca domneasca.
Cind auzira taranii de una ca aceasta, se adunara cu catel, cu purcel sa afle ce zice porunca.
Tolpa trimise de chema si pe pircalab.
Acesta se grabi a veni si dinsul sa ia cunostinta de cele ce poruncea voda. Oamenii se facuse roata imprejurul lui Tolpa si-l imbulzeau. Iara el ridicind glasul, zise cu grai lamurit:
- Oameni buni, faceti roata mai mare si lasati-ne in mijloc mai mult loc de joc.
si indata mijlocul rotii se deserta si ramase o lumina, cit fata ariei.
Apoi, chemind inainte pe pircalab, ii arata cartea domneasca si-l intreba:
- Cunosti aceasta iscalitura?
- Da' cum sa n-o cunosc? raspunse pircalabul. Este a mariei-sale.
- Daca o cunosti, spune-mi ce zice maria-sa aici?
- Ce sa zica? Iaca, "fie voia ta".
- Ai inteles acum?
- Ba n-am inteles nimic.
- Ei, las’, ca te-oi face eu sa intelegi acum.
si intorcindu-si privirile catra tarani, le opri asupra a doi flacai nalti ca niste brazi, legati si virtosi.
Apoi facindu-le cu mina, ii chema si le zise cu grai poruncitor:
- Porunca mariei-sale lui voda graieste ca sa-mi luati’ pe d-nealui, jupinul pircalab, sa mi-i dati cincizeci de toiege de cele besicate.
Toti tacura molcum cind auzira de o asa grea porunca. insusi pircalabului i se inclesta gura. El stia ca si toata lumea ca impotriva poruncii lui voda nu era chip de a sta. Bietii flacai se cam codea. Vazind Tolpa sfiala flacailor, adaose:
- Porunca mariei-sale lui voda mai zice ca cine se va improtivi celor glasuite intr-aceasta carte domneasca sa manince la spete o suta de toiege tot de cele sarate, pietroase si indesate.
Flacaii, care nu prea aveau pofta de asa mincare, pusera mina pe jupinul pircalab, il intinsera la pamint si-i detera cincizeci de bete bune.
Pircalabul suferi si nu zise circ. Vezi bine ca n-avea ce zice, daca o data voda poruncise.
Apoi Tolpa ii zise:
- Aceasta este, jupine pircalabe, ca sa te inveti minte altadata a mai asupri pe acesti sarmani si nemernici; voda nu poate suferi sa se faca nedreptate in tara lui si sa se schingiuiasca bunii locuitori ai acestei tari.
Totusi, pircalabul nu se putea dumeri cum de sa cada asupra lui o asa de aspra urgie domneasca, el stiindu-se credincios si supus domniei.
Nu mai cuteza multa vreme sa vie la curtea domneasca, temindu-se de a da ochi cu figura cea crunta a lui Stefanvoda cind era amarit pe cineva.
Trecu ce trecu si trebile il silira, in cele din urma, sa se infatiseze domnului sau. Veni deci cu frica in sin la curte si se arata lui voda.
Acesta, cum il vazu, ii zise zimbind si cu fata senina:
- Bine ai venit, pircalabe, ce mai veste prin tara? De mult e de cind n-am mai dat cu ochii de tine. Au doara te-ai mindrit?
- Umilita sluga a mariei tale a fost totdeauna supus poruncilor. si nu cred sa te fi indoit de credinta ce totdeauna ti-am aratat, raspunse pircalabul.
- De unde iti vin tie, pircalabe, asa ginduri straine cugetului meu? Eu totdeauna te-am cinstit, si dreptul lui Dumnezeu, n-am avut sa ma caiesc de aceasta niciodata.
Auzind versul cel dulce al graiului domnesc, pircalabul mai prinse putina inima si se incumese a zice:
- Pacat de Dumnezeu, maria-ta, sa-ti arunci urgia cea aspra asupra unui slujitor credincios, sa faci sa se necinsteasca carunteta unui slujitor supus, fara sa-l fi judecat mai intii, stiindu-te totdeauna drept.
- Ce sunt acestea care le spui tu, pircalabe? ii zise voda plin de mirare si pierindu-i seninatatea de pe fata.
Pircalabul intelese ca trebuie sa se fi jucat vro dracie in istoria aceasta si raspunse:
- Iata, iata, maria-ta, cum am suferit o pedeapsa pe nedrept.
si spuse tot ce i se intimplase cu Tolpa. Cind auzi voda de una ca aceasta, minia i se urca pe fata. Ochii ii scaparau de suparare. El zise:
- Miselul! Va sa zica el m-a amagit cind mi-a cerut iscalitura sub acele cuvinte, "fie voia ta", prefacindu-se a nu sti Tatal nostru! Nemernicul! Nu mai este vrednic a vedea fata mea! Sa se spinzure!
Bietul Tolpa, de cum vazuse pe pircalabul ca venise la curte, se tinea dupa urma lui sa vada ce are sa se intimple. Cind pircalabul intrase la voda, Tolpa se tupilase la usa si asculta. Iara cind auzi groaznicele cuvinte ale lui voda, se facu nevazut.
il cautara slujbasii sa puie mina pe dinsul, dara el parca intrase in borta de serpe. Tolpa nu e nicairi. Se trimise numaidecit oameni in urma dositului de Tolpa.
El, bietul, la cine sa nazuiasca, unde sa-si caute adapost, unde sa se ascunda de minia lui voda? intr-o clipa mii de ginduri ii trecura prin cap. in cele din urma, se socoti ca scapare nu e decit in gradina lui voda.
Acolo stia el niste culcusuri unde nu l-ar fi putut gasi ziua in amiaza mare, dar incamite noaptea. Se strecura fara a fi vazut de cineva si se piti intr-una din acele ascunzatori.
Inima lui Stefan iara se deschise, seninatatea iara se urca pe fata lui. Vezi ca Stefan-voda avea mai multe ceasuri bune decit rele. A doua zi, catra seara, iesind sa se mai racoreasca de zaduful zilei, intra in gradina singursingurel, cum avea el obicei cind avea de citit carti de pe la imparati si crai.
Tolpa, vazindu-l ca are sa treaca tocmai pe unde se afla el, se urca ca o mita intr-un mar, lega briul cu un capat de o ramura a pomului, iara cu celalalt capat se lega de subsuori si se lasa a-i balalai picioarele in vint. Astfel era atirnat printre frunzisul pomului.
Trecind voda pe potica si aruncindu-si ochii asupra pomului, vazu pe Tolpa spinzurat. Inima mariei-sale se induiosa, si parindu-i rau de porunca ce dase in ziua trecuta, zise:
- Sarmanul Tolpa, mare trebuie sa-i fi fost groaza cind a auzit porunca ce am dat sa-l spinzure. El n-a mai asteptat pina sa mai vie gidea a-l mai da si pe dinsul de osteneala, ci si-a facut sama singur. imi pare rau de el. De ar mai trai inca, l-as ierta de moarte.
N-apuca sa mai faca trei pasi, si Tolpa tup! in urma lui voda. Cum ii auzi vorbele cele milostive, el se dezlega iute si sari jos din pom. Stefan, intorcindu-se, il vazu cu capul la pamint. Iara Tolpa striga:
- "Fie voia ta!"
- Bine ca barim de frica spinzuratorii ai invatat Tatal nostru. Atunci m-ai prins cu iscalitura, acum cu cuvintul.
Dara sa nu cutezi a mai face vreo blastamatie, ca nu vei scapa cu voia sau fara voia nu stiu cui.
Era glumet Stefan cel Mare citeodata si-i placea a asculta si glumele altora; dara glumele nesarate si nesamuite erau oropsite; si cei de prinprejurul lui nu prea se jucau cu focul fara sa se pirleasca.
Povestea lui Tolpa tiganul si Stefan-Voda cel Bun si Mare
Aceasta pagina a fost accesata de 1932 ori.
