Cetatea Poenari
de Petre Ispirescu
Fratele lui Vlad-voda Tepes indragise o fata de boier. Aceasta fiind foarte inteleapta se facea ca nu baga de seama ceea ce voieste fratele mariei-sale. El i tot batea capul si nu-i da pace. Fata-l spune tatine-sau, iara acesta-l dete tirgului, facindu-l de ris si de ocara. Tirgoveti-l huiduira ca pe o lichea de om ce era.
Voda se scirbi foarte mult de aceasta fapta a tirgovetilor si hotari sa-si izbindeasca asupra lor. Era in ziua de Pasti. Ce frumoase erau vremurile acele batrine in care boierul si salahorul aveau aceleasi datine, aceleasi sarbatori, aceleasi petreceri. Erau toti o apa. La biserica mergeau cu toti. La veselie iarasi cu totii la un loc. in ziua de Paste, dupa ce ascultau slujba sintei invieri, se intorceau acasa si se puneau la masa. Apoi mergeau unir la altii si-si urau la multi ani. Dupa-amiaza se caruteau la dulap. Acolo mergeau mare si mic, tinar si batrin, boier si salahor.
Aceste adunari de veselie pentru sintele sarbatori se faceau in niste livezi intinse. De o parte era dulapul, de alta leaganul si mai cit colo calusarul. Fiecare din acestea-si avea oamenii sai ce slujeau si multumea pofta fiecaruia pe un lucru de nimic.
Vedeai cete, cete, de oameni asezati pe iarba verde, cu mincarica adusa de acasa. Boierii trimiteau inainte pe feciorii de acasa cu velinta si cele spre mincare. Ei asezau totul; iara boierii cu jupanesele si copiii, baieti si fete, veneau d-a gata si se puneau la masa. Fiecare ceata de boier avea si cite-un tacim de lautari, ce tragea de foc. Dupa ce se chefuiau si boierii ajungeau a fi cam candrii, doua sau mai multe cete de boieri se introlocau si faceau petrecerea si mai veselitoare.
Negustorii, cu femeile si copiii, mergeau deodata cu ucenicii de prin pravaliile lor, cari duceau bucate, ori mezele, ori miel fript, in servete curate sau in cosnite. Ajunsi la fata locului si-alegeau loc ori sub cite un copaci mare sau la cite un colt mai adapostit de ceva cringulete de trandafiri sau liliac. Atunci negustoreasa poruncea ucenicilor cum sa aseze velinta pe iarba, sa reguleze masa si sa dea bucatele. Cei mai chiaburi puneau si ei lautari si faceau ca si boierii.
Poporimea se aduna si ea: fiecare barbat cu muierea si copii[i], ducind fiecare cite o legaturica, care cu oua rosii, care cu colaci ori piine, care cu pastrama ori muschi, sau cu ceva leguma; si daca ajungeau se puneau d-a dreptul pe iarba verde si acolo, dupa ce trageau citeva olcele cu vin, si uitau de nevoile si grijile vietii.
Vinul il vindea stapinul dulapului.
Cei ce nu-si aduceau de acasa de mincarica gaseau acolo oua rosii ori albe, cirnati si friptura de miel.
Pe linga dulap se afla de vinzare: roscove, alune, naut, stafide si serbet dulce pentru copii si pentru tinerime.
Fiecare virsta, fiecare tagma-si gasea petrecerea ce i se cuvenea. Copiii, dupa ce zbenguiau, alergind de nu-i incapea gradina, apoi veneau si se dau in calusar. Tinerimea, dupa ce ridea si-si spunea fel de fel de glume, se punea in dulap; iar cei mai in virsta se dedeau in leagan.
Catre seara se intindea cite o hora mare unde se prindeau toti. Boieri, negutatori breslasi si muncitori se luau de mina si jucau cu voie buna si se veseleau pina in amurgit.
Cei mai dibaci trageau cite o chindie, cite un briu, ori cite o batuta.
La aprinsul luminarilor, cirduri, cirduri se inturnau acasa.
Voda-si gasise ziua de pedeapsa. Slujitori de ai domniei coprinsera toate dulapurile, caci pe vremea aceea, in Tirgoviste, erau mai multe asemenea gradini, pusesera mina pe toti cetatenii si-i legasera cobza.
Poftise maria-sa voda Tepes sa aiba o cetate pe culmea unui munte. Aceasta se facu si i se dete numele de Poenari.
in ziua cind se incepu cladirea, slujitorii domnesti aduceau cirduri, cirduri, pe toti oamenii prinsi la dulapuri in ziua de Paste; si-i intrebuintara ca salahori la zidarie. Toti erau imbracati cu haine noi si curate, ca la Paste. Vedeai alaturi cu un batrin o fata si linga o matuse cite un baietandru; barbatii cu muierile si copii carind la var, la caramida, ori la pietroaie.
Slujitorii nu se uitau la dinsii si nu le catau de ce le era cojocul. Pe toti‘i silea la lucru; pe toti‘i gidila cu varga.
Mincare le da cu ce abia sa-si tie sufletul in oase. Nimeni nu scapa de acolo pina ce nu se ispravi cetatea. Nimeni asemenea nu se primenise. Cind le dete drumul, ti-era mai mare jalea sa te uiti la dinsii. Li se hartanise hainele, si toti se intoarsera pe acasa desvanuiti si jerpeliti, ca vai de capul lor: jumatate imbracati, jumatate goi.
Vlad-voda isi sarase inima. Sa mai pofteasca si alta data, daca le da mina, sa mai huiduiasca un frate de domn.
Cetatea Poenari
Aceasta pagina a fost accesata de 1691 ori.
