Judecata vulpei

Judecata vulpei

de Petre Ispirescu


Un om, odata, mergea la treaba lui prin niste munti. Alaturea drumului aude un glas milogindu-se si graind:

- Fa-ti mila si pomana, crestine, si ma scapa de la pieire.

- Cine esti tu, si unde te afli?

- Ia, aici, aici, in vagauna asta. Fa bine, asa sa traiesti, si da la o parte piatra de d-asupra.

Omul cauta in dreapta, cauta in stinga si da de vagauna, d-asupra careia era un pietroi mare.

Ce sa vezi d-ta? Acolo era culcusul unui balaur. Pe cind se afla incolacit si dormea, iata ca un colt de piatra, groaznic de mare, se desface din munte si, pravalindu-se la vale, cade drept peste vagauna balaurului si-l inchide acolo. sarpele, svic! in sus svic! in jos, ca sa iasa. As! unde era pomana aia? Piatra mare astupa intrarea vagaunei de nu ramasese loc deschis nici cit sa bagi degetul. Se zvircolea balaurul in ghiara mortii de foame, de sete si de osteneala, si ca sa scape d-acolo era peste poate.

Rugaciunile sarpelui inmuie inima omului si acesta, induiosit de nenorocirea bietului sarpe, se pune de cauta o pirghie, se lupta cu bolovanul de piatra si, incet, incet, il dete nitel la o parte de d-asupra vagaunei, atit cit putu sarpele sa iasa.

- Bogdaproste! ca mai vazui o data lumina soarelui, mai pot sa rasuflu si eu in voie, zise balaurul. Gateste-te acuma, omule, ca am sa te maninc. Nu mai pot, uite, de foame, sunt lihnit de la inima.

- Ce stai tu de vorbesti, balaure? D-apoi eu ti-am facut bine. Asta sa-mi fie oare rasplata?

- Bine, nebine, nu voi sa stiu. Rasplatire la noi nu scrie.

si deodata se incovriga imprejurul omului si-l coprinse, de acesta nu se mai putea misca din loc.

- Stai, frate, mai zise omul; astfel ti-e dreptatea? Eu nu ma cunosc vinovat cu nimic. Sa mergem la judecata.

- Sa mergem, daca vrei judecata. Dara eu iti spui ca o sa pierzi. Totusi, ca sa nu poti a te plinge ca te-am mincat pe nedrept, aidem si la judecata. Numai grabeste pasii, ca mi-e foame de tot.

Si mai slabind pe om din chingi, acesta apuca pe cimp cu pasi grabiti si tremurind de frica. in calea lor intilnesc un bou pascind si se indreptara catre dinsul.

- Boule, prinse omul a zice: iaca, iaca, iaca, din ce am scapat pe sarpele asta, si iaca, iaca, iaca, ce umbla el sa-mi faca. Cu dreptul e?

- Dai prea cu dreptul, raspunse boul. Asculta: eu slujesc pe om de cind eram vitel. Nu fu destul ca imi lua laptele, cind eram mic, de rabdam de foame, caci n-aveam ce suge; nu e destul ca, dupa ce m-am marit, traiam mai mult cu zilele, fara sa-mi dea nutret d-ajuns; iara eu trageam la plug, la car si la toate poverile la care ma punea el, fara sa cirtesc; acum cica am imbatrinit, ma lasa pe cimp sa ma hranesc, ca sa ma mai ingras nitel, si apoi sa ma vinza la macelar. Asa este dreptatea omului.

- Auzi, omule? intreba balaurul.

- Auz, raspunse omul. Dar sa stii ca eu nu sunt multumit de judecata boului. Sa mergem si la altul.

- Poti tu sa mergi la citi vei pofti. Eu una stiu, ca mi-e foame. insa, ca sa nu mai aibi cuvint de pricinuire, aide, fie, sa-mi fac pomana cu tine sa mergem si la alt judecator.

Omul, cu inima cit un purice de frica, o ia inainte pe drum si, intilnind un cal intr-o livede, ii zise si lui:

- Calule, iata ce am facut balaurului acestuia, si iata cum vrea sa-mi rasplateasca. Cu dreptul e?

- Da, da, cu tot dreptul, raspunse calul. Dara tu, omule, cum faci dreptate pe pamint? Nu care cumva oare te socotesti a fi mai breaz? Noi slujim la stapinul nostru din tata in fiu. Cind eram mic, copiii lui se jucau cu mine si ii purtam in spinare. Dupa ce m-am marit, din cite primejdii nu l-am scapat! si cit am mai muncit, amaritul de mine! Mai de multe ori flamind decit satul, ajunsesem intr-un rind sa zac pe coaste de foame si de neingrijire. Acum ma gaseste ca prea sunt batrin. Mi-a dat drumul sa pasc in voie pina sa-si gaseasca timp, sa-mi dea cu parul in cap, sa ma omoare, ca sa-mi ia pielea. Astfel este rasplata omeneasca pe pamint

- Auzi, tu, omule? zise balaurul.

- Auz, raspunse omul. si cu toate astea eu nu sunt multumit de judecata. Sa mergem si la al treilea sa ne judecam. Asculta-mi si asta rugaciune, sa te tie Dumnezeu.

- Ei, apoi te-ai prea trecut! Multe ai voi d-ta. si desi-mi vine lesin de foame, iata ma induplec si de asta data, numai si numai sa nu-ti mai ramiie nici un cuvint de birfeala, si sa-ti taca fleoanca. Aidem si la al treilea judecator.

Mai mergind ei ce mai merse, intilnira o vulpe

- Vulpe, incepe omul a zice, iata ce bine am facut eu balaurului acestuia, si iata ce rau va sa-mi faca el mie. Cu dreptul e? Judeca tu!

- Ce ai zis, ce ai zis? intreba vulpea.

Omul ii mai spuse inca o data focul ce-l ardea.

- Ca sa judec, trebuie sa merg la fata locului, sa vaz eu cu ochii mei si sa auz cu urechile mele. Altfel nu stiu sa judec.

Se invoira si plecara cite trei la fata locului. si, ajungind aici, incepu omul sa spuie siritenia pricinei:

- Iaca, ici in vagauna asta sedea balaurul incolacit, si pietroiul asta napraznicul, cazind din munte, ii astupa iesirea. Trecind eu p-aici, sarpele sa ruga sa-l scap de pieire. Eu, prostul, vrui sa-i fac bine, ma luptai, dadui bolovanul nitel la o parte si-i facui loc sa iasa. El, daca iesi, ma coprinse, cum il vezi, incolacindu-se preste madularele mele si voieste sa ma manince.

- Asa este, balaure?

- Asa da! Fiindca astfel cere dreptatea.

Vulpea se gindi nitel si raspunse:

- Mai, frate, deslusiti-ma bine, ca eu nu pricep asa advocateste. Spune, omule, siritenia din capul locului, si arata-mi si cu mina.

Omul incepu din nou sa spuie si cu gura, sa arate si cu mina.

- Iata, in vagauna asta de ici, pe care o vezi cu ochii, sta sarpele incolacit si astupat acolo de pietroiul ala maa…

- In vagauna asta, zisesi, intrerupse vulpea. Ce smintit esti, ma! Nu se poate una ca asta, spune drept, omule.

- Drept spui.

- Asa este, balaure?

- Tocmai precum spune omul.

- Fie, ca mie nu-mi vine sa crez ca poate sa incapa o asa namila de trup intr-o vagauna atit de micuta. Trebuie sa vaz cu ochii mei, ca sa crez.

Sarpele vru sa incredinteze pe vulpe. Se descovriga de pe om, se tiraste, se strecoara in vagauna, incet, incet, incolacindu-se ca sa incapa. in vremea asta vulpea face un semn cu ochiul omului. Acesta o pricepe. si tocmai cind balaurul zicea vulpei:

- Acum vezi?

- Vaz.

- Ei, crezi?

- Crez.

- Judeca dupa dreptate.

- Dupa dreptate judec.

Omul puse umarul, se opinti cu deznadajduire, date piatra la loc, si clapc! acoperi vagauna din nou.

Vulpea zice:

- Asa cere dreptatea.

(1886)




Judecata vulpei


Aceasta pagina a fost accesata de 2190 ori.
{literal} {/literal}