Gazda norocului

Gazda norocului

de Petre Ispirescu


In vremurile cele vechi, pe cind blagoslovenia Domnului era pe pamint, traia un boier mare. in casa acestui boier desjugase norocul si-si facuse culcusul aci.

Din pricina aceasta, orice facea boierul ii iesea inde bine; oriunde punea el mina, punea si Dumnezeu mila.

Si era bine vazut la curtea lui voda. Nu ca doara era vro mana mare de dinsul. Era si el, om ca toti oamenii; ci ia asa pentru ca avea noroc. De se auzea ca vrajmasul a dat navala in tara, voda chema indata pe acest boier, il trimetea asupra vrajmasului, si el, te mira cu ce tertipuri, punea vrajmasul pe goana si mintuia tara de nevoi.

De se ivea vro foamete, ori vro molima, voda poruncea boierului sa se duca sa vaza si sa faca ce o sti el, numai sa potoleasca minia lui Dumnezeu. si el, boierul, cum se ducea, nu stiu ce facea el, nu stiu ce dregea, ca numai ce auzeai ca foametea, ca molima s-a ostiat, si iara se intorcea binele.

Avutiile ii curgea ca ploaia. Holdele de pe mosiile lui burduseau pamintul. Vitele i se inmultea ca spuza si ca iarba.

Sta si se mira si dinsul de atita noroc ce cazuse pe capul lui. Din pricina aceasta incepuse a se ingrijura. Simtea el ca n-are sa tie mult asa.

Nevasta si copiii il mingiiau si voiau sa-l scoata din aceasta parere; el insa tacea si isi cauta de treaba.

Intr-o zi se duse sa se scalde. El se uitase cu un inel de mare pret in deget, si nu stiu cum facu, ca ii scapa inelul in apa. in loc sa caza la fund, inelul plutea pe d-asupra apei. El se cruci de aceasta minune, se dete dupa dinsul, il apuca si il baga in deget.

Atita noroc nu se mai vazuse. El zise: „Aceasta este culmea norocului. De aci incolo n-are sa fie bine de mine.” si asa fu. Pasamite norocul isi luase ale trei fuioare de la casa lui, si p-aci ti-e drumul.

Intorcindu-se acasa, spuse nevestei si copiilor ce i se intimplase la girla, apoi le zise:

-Tineti-va bine, dragilor mei, ca atita noroc n-are sa tie mult. El trebuie sa-si intoarca cojocul.

N-apuca sa-si ispraveasca cuvintul si deodata se pomeni cu niste slujitori domnesti, cari intrara la dinsul, si ii spusera ca este osindit la temnita, si ca toata averea lui este luata pe seama domniei. Vru el sa se duca la voda, sa se inteleaga la cuvinte. Dara cine ii mai dete pas! Pusera mina pe dinsul slujitorii, il legara cobza, si il dusera la puscarie.

El, de nevoie, se intr-arma cu rabdarea, si suferi toate asprimele tristei. Nevasta si copiii ii ramasera pe drumuri.

Legat si ferecat in inchisoarea lui, bietul boier nu mai stia nimic de ai sai. De mincare ii aducea pazitorul, numai piine uscata si apa.

Astepta el sa fie scos la judecata, ca sa se dezvinovateasca, fiindca se stia curat la inima. Dara fu uitat acolo nu stiu cit timp. El traia acum nici cu viii, nici cu mortii. Astepta din minut in minut sa fie dus la moarte.

In loc de nevasta si copii, impregiurul lui acum avea paienjenii inchisorii si soarecii, cari ii lua din mina si chiar bucatica de piine uscata ce-i aducea. Parul, barba si unghiile ii crescusera ca la un om salbatec. Se jigarise bietul om, de nu-l mai cunosteai.

De unde ii venise lui aceasta urgie domneasca? Pizmasii il pirisera la domnie ca voise sa-si vinza pe domnul sau, si cite si mai cite. Voda crezu, ca un Vladuta ce era el, si fara a-l mai cerceta, porunci de-l arunca la inchisoare si nu-si mai aduse aminte de el.

Trecuse multa vreme si boierul nu mai avea nadejde de scapare.

Nevasta boierului, in timpul acesta, umblase si crucis si curmezis, se ruga si de bun si de rau, si de mare si de mic, si abia, abia, izbuti sa dea ochii cu voda.

Ea ii spuse neajunsurile in care se afla ea si copiii ei, ii insira cu d-amaruntul slujbele facute de barbatul sau tarii, il facu sa inteleaga necazurile bietului cm acolo in temnita, uitat de stapinire, uitat de oameni si de Dumnezeu, si ii ceru voie ca macar sa o lase sa se duca sa-l vaza.

Voia o dobindi.

Si intr-un suflet se duse la inchisoarea barbatului sau. Acolo daca ajunse, arata pitacul lui voda si portile temnitei i se deschisera.

Intrind, nu-si mai cunoscu barbatul; parul crescut si nepieptanat si impislise pe capul lui. Barba ii ajunsese pina aproape de briu, mustetile ii sta la gura lui ca un stuf; hainele de pe dinsul putrezisera; sub dinsul o mina de paie si s-alea umede, ii strujise trupul, de nu mai avea hal.

Boierul cum o vazu, o imbratisa si ii spuse sa aiba rabdare, ca Dumnezeu cearca pe om, dara nu-l pedepseste asa indelung. El o ruga sa faca ce-o face, sa-i aduca nitica varza acra, caci i se lihnise inima de tot.

Nevasta-sa se duse iute pe la prieteni, pe la cunoscuti, sa ceara o varza, caci nici atit nu mai avea cu cit sa o cumpere, si, dobindind o varza acra, o puse intr-o oala si i-o duse barbatului sau. Stind ei de vorba si mai imbarbatindu-se unul pe altul, pusese oala cu varza alaturea cu el.

Dupa ce vorbira ce vorbira, vru sa manince si el nitica varza. Cind colo, ce sa vaza? Un soricel deduse in varza, si nici de dinsa nu avu parte.

Atunci incepu sa zimbeasca si zise neveste-sei sa-i aduca un barbier, ca sa-l raza si sa-l tunza, caci acum s-a sfirsit toate necazurile si nevoile lor.

Inca vorbind, iata ca vine temnicerul si ii spune ca din mila domneasca i se da drumul de la inchisoare.

Pasamite voda, dupa rugaciunea muierii boierului, isi aduse aminte de dinsul, oarecind harnic si credincios, lua in cercetare cu d-amaruntul toate invinovatirile ce i se adusesera, se incredinta ca pe nedrept a fost osindit, si porunci de-l scoase din temnita, si dete averile inapoi si il puse iarasi in cinstea din care il dase jos. Cind binele ajunge la culme, sa te astepti la rau; cind raul trece peste masura firii, sa te astepti la bine.

(1886)




Gazda norocului


Aceasta pagina a fost accesata de 1758 ori.
{literal} {/literal}