Ciinele lenes

Ciinele lenes

de Petre Ispirescu


Iarna sosise si zloata, gerul, viscolele, ninsoarea, bruma, ceata, chiciura si cite nagode toate nu lipsira.

Grivei, intr-una din acele zile in care seninul lasa sa se vaza fata sfintului soare, dupa ce se jucase cu citiva tovarasi ce intilni pe ulita, dupa ce alergase in sus si in jos, dupa ce sarise de atitea ori pe stapinu-sau, de cite ori il vazuse pe afara, spre a se lingusi sa-l lase in casa si dupa ce latrase de atitea ori de cite ori vazuse vreun calator, spre a se arata credincios stapinului, ostenit, se culcase la usa bordeiului. Aci tremura ca varga de frig, fiindca in zilele geroase cu cit soarele pare a dezmorti trupul inghetat, cu atita vintul este mai cumplit de rece si patrunzator. Degeaba se colacise el de se facuse cirlig, degeaba bagase nasul sub coada, degeaba se culcase pe un cocean de matura, el tremura cum se tremura. Suferinta sa se adaoga fiindca nu putea sa adoarma de frig.

Atunci, uitindu-se asupra lui si masurindu-se cu ochii, zise: „Uite-ma ce mic sunt; nu mi-ar trebui mult ca sa-mi fac un bordeias. Acum pamintul este inghetat si toate cele trebuincioase spre aceasta sunt acoperite de zapada. Cele dintii zile frumoase, dupa ridicarea ninsorii, am sa le intrebuintez spre a-mi face coliba. Nu e treaba, tremur de ma ia dracu; s-apoi stapinu-meu cind apuc si eu citeodata de intru in bordeiul lui, ma da afara ca p-un ciine, zice ca i se murdareste locuinta.“

Primavara nu intirzie si ea a sosi; cu dinsa si verdeata, dragostele, adierea vintului, florile, seninul limpede si veselia. Grivei al nostru, cum se vazu scapat de iarna uita necazurile ce suferise, ca tot necazul ce odata este trecut.

Nu se putea opri sa nu ia si el parte la bucuria tutulor vietatilor. Cind nu sta lungit la soare, se inhaita cu mai multi tovarasi si hoinarea impins de focul dragostei, din care pricina de multe ori se intorcea invrajbit pe cite unul sau doi din fostii sai prieteni. De bordei nici pomeneala nu era. Nu se simtea trebuinta.

Trecu si primavara. Vara ii lua locul. Sa fi vazut pe Grivei al nostru cum cauta umbra deasa ca sa scape de arsita soarelui si de muste.

intr-una din zile, dupa ce se umflase de somn si fiindu-i greu a se scula, se puse sa cugete:

„Ce bine ar fi fost, zise el, daca Dumnezeu ar fi facut vara pe jumatate mai calduroasa si iarna pe jumatate mai friguroasa. N-ar fi fost cineva nevoit sa mai sufere nici vara, nici iarna. stiu ca pusesem de gind sa-mi fac bordei in vara asta; dara este cu putinta sa iasa cineva la lucru pe o astfel de arsita?“

Apoi intinzindu-se si uitindu-se asupra-i cit e de lung: „Aoliu! zise, socoteam sa-mi iau masura ca sa-mi croiesc un bordei; dara lung mai sunt! Pina cind dracu sa lucrez eu ca sa-mi fac o asa namila de bordei ca sa ma incapa? Nici intr-un an nu-l ispravesc si iarna tot o sa ma apuce fara bordei.“ Se intoarse dara pe cealalta parte si-i trase la niste somnuri d-alea cu sforaitele.

Ca tot lucru ce trece in lume, trecu si toamna. Iarna gasi pe Grivei iara fara coliba. Tremurind la usa locuintei stapinului sau, pisica, cum il zari, pindi pina sa se deschiza usa si printre crapatura ii zise:

- Ce bine ar fi fost daca Dumnezeu ar fi facut vara pe jumatate mai calduroasa si iarna pe jumatate mai friguroasa, caci atunci n-am mai fi avut trebuinta de bordei, si zbughio! inapoi linga soba.

(1886)




Ciinele lenes


Aceasta pagina a fost accesata de 950 ori.
{literal} {/literal}