Prometeu

Prometeu

de Petre Ispirescu


Ecatomba. Focul sacru. Cutia Pandorei.

Spune la cartile paginesti ca la inceputul inceputului lumei erau numai zei si zeite. P-atunci, maimarele zeilor se numea Saturn, ori Cronos, ceea ce pre limba noastra se tilcuieste Timpul sau Vremea. Acest zeu, de teama sa nu-si piarza scaunul domniei sale zeiesti, isi inghitea copiii, de cum ii nastea nevasta-sa. Aceasta nu mai putea de dor sa aiba si ea un copil; si astfel o intoarse si dinsa la siretlic. O data, cind nascu gemeni o pereche de pui de zei, pe Joe si pe Junona, in loc sa-i dea sotului ei sa-i manince, ii ascunse; iara lui Saturn ori Cronos ii dete doi bolovani de piatra, infasati in scutece, de-i inghiti. Nataraul de domn al zeilor nu simti. Ar fi putut sa-i dea si altceva, ca el tot ar fi inghitit! atit era de nating.

Joe, dupa ce se facu magadau mare, rasturna pe tat-sau din scaunul domniei, se puse el in locu-i, apuca traznetele si fulgerile in mina, si apoi, sa te tii pinza sa nu te rupi! caci pe oricine cuteza sa se scoale asupra lui, il rostogolea din inaltul cerului, traznit si fulgerat.

Uriasul Prometeu, var bun cu Joe, si din firea lui blajin, drept si ocrotitor al asupritilor, adesea mustra pe Joe pentru nelegiuirea ce savirsise, dind pe tat-sau jos de pe scaun.

Din pricina aceasta mai-marele zeilor se uita la dinsul tot chiondoris si ii vorbea cu gura altuia, cum se zice. Prometeu, daca vazu asa traia mai d-oparte de adunarea zeilor, cu frate-sau Epimeteu, si se puse pe fel si fel de nascociri.

Mai intii, ce-i veni lui in minte, se apuca de facu din huma niste oameni, dupa chipul si asemanarea zeilor. Apoi le dete suflet din insusi viata lui de zeu.

Nemaiputind de bucurie ca izbutise a-si face soti cu cari sa-si petreaca uritul in singuratatea lui, departe de adunarea zeilor, incepu sa se joace cu dinsii, ca niste copilandri nevinovati ce erau ei cu totii.

Auzind Jce chicotele lor de ris si zgcmotul ce faceau ei zbenguindu-se si jucindu-se, cind d-a Baba-carba, cind d-a Leapsa ori d-a Fetele, se duse sa se uite ce putea sa fie asta. Cind vazu el oamenii asemenea lorusi, incrunta sprinceana si se otari de suparare. Pasamite Joe crapa de necaz cum de sa nu-i trazneasca lui prin cap, ca el sa fi facut aceasta minune. Vedeti dumneavoastra, hem (sic!) el nepriceput, hem (sic!) el cu pisma, ca de ce altul sa faca ceea ce el nici cu gindul nu gindise, necum sa se fi apucat sa faca, netrebnicul!

Tacu, deci, ca n-avea incotro. Prometeu insa, carele n-avea la inima lui nici un viclesug, isi invata pe sotii sai, cum sa fie ascultatori, cum sa fie de treaba si cum sa se teama de zei. Ba inca ii indemna sa le aduca si jertfe.

Vazind asa Joe, de ce mergea, d-aia se intindea ca pecingenea: ba, lasa-ma in casa; ba, lasa-ma sub pat; ba, lasa-ma si in pat, povestea aluia. Nu se multumi el sa-i aduca jertfa oamenii cite o vita; ceru sa-i aduca cite zece d-odata, ba cite cincizeci, ba cite o suta.

Bietii oameni facura cum li se ceru, numai sa se arate ca sunt supusi. Lui kir Zevs, adica jupinului Joe, ii ridea mustata cind vedea atita hoit: lua tot, si oamenilor nu le lasa nici macar cit sa puie p-o masea. Vedeti lacomie de zeu!

Asemenea jertfe de cite o suta de vite d-odata, se numira ecatombe.

D-acolo au luat carturarii vorba de zic, cind se face vro macelarire de oameni cari se tin tare de vro cugetare, ori se jertfesc dorintele mai multora pentru gustul unuia singur, d-acolo, zic, s-a luat cuvintul de scrie in carti: ca in cutare, ori in cutare pricina s-a savirsit una sau mai multe ecatombe. Noi, pre limba noastra a groasa, dar sanatoasa, zicem: la cutare, ori cutare lucru s-a facut mare prapad de oameni.

S-a facut pe gustul cutaruia, dara s-a facut mare jertfa de popor.

Se mihni pina in suflet Prometeu cind vazu pina unde merge calicia, zeului zeilor. Nu vedea el oare ca Joe se pusese cu deadinsul sa amarasca si sa necajeasca fiintele faptuite de dinsul?

Astfel fiind, pizmasul de Joe incepu a trimite oamenilor pre pamint fel de fel de trude, de necazuri si de nevoi. Prometeu, cum simtea de unele ca acestea, numaidecit punea mina pe aceste rautati si le inchidea intr-un tronisor ce si-l facuse intr-adins pentru aceasta.

Joe sa se dea de ceasul mortii, cind vedea faptuirile lui Prometeu tot vesele, tot fara-de-grije. Vezi ca stia, tartorul, ce poame le trimitea el pesches; nu stia insa ce faptuia Prometeu, pina cind facu ce facu si afla. Cu cit Prometeu se punea si crucis, si curmezis, ca sa-si ocroteasca fapturile, cu atita cererile calicului de Joe se incordau si poftea la jertfe.

Atunci Prometeu se duse drept la dinsul si-i zise ca e pacat de Dumnezeu sa ia omului si cenusa din vatra; caci de va merge tot asa, bietii oameni ai lui au sa ajunga in sapa de lemn, sa ramiie fara vite, fara nimic, ca niste muritori de foame. il ruga dara sa se indure ca sa le lase si lor macar jumatate din jertfele ce i le vor aduce. Joe se indupleca si priimi ca, odata pentru totdauna, acum la inceput, sa-si aleaga partea ce-i va placea din jertfe, ca astfel cealalta parte sa ramiie oamenilor pentru chiverniselile lor.

Prometeu, dupa ce se invoi cu Joe, vru sa cerce pina unde merge priceperea si istetimea lui Joe ca un maimarele zeilor. Pentru aceasta porunci de taie un bou, si alese toate carnurile la un loc, preste care puse pielea si pre d-asupra burta si maruntaiele; iara la alta parte puse toate oasele curatate de carne, preste care intinse grasimea.

Dupa ce aseza jertfele astfel, chema pe Joe sa-si aleaga partea. Acesta, cum veni si vazu grasimea lucind d-asupra, pina intr-atita il orbi lacomia, incit odata puse mina pe dinsa si zise: "Aceasta sa fie partea mea“.

Rise Prometeu infundat de prostia lui Joe, dar nu-i arata aievea.

Cind vazu Joe insa ca sub grasime erau numai oase, se rusina; voi sa-si ia vorba inapoi, dara nu putu, caci erau mai multi martori de fata cind fagaduise ca se va multumi cu partea ce-si va alege; si asa ramase pacalit.

inghiti Joe galusca, dar numaidecit isi dete arama pe fata, caci prinse a mai prigoni lumea o toana. Pe linga altele, nu mai voi sa dea oamenilor foc. Pasamite acestia nu stiau p-atunci cum sa-si atite focul, nefiind nascocit mestesugul de a scapara.

Bietele fapturi ale lui Prometeu nu mai avura lumina noaptea si petrecura o buna bucata de vreme in bungetul intunericului. Cit fuse vara o dusera ei cum o dusera; dar veni iarna; acum tremurau de frig de le clantaneau dintii in gura si faceau la piroane si la cuie. Se stircisera de se facura covrig de ger. Ce sa faca ei fara foc? Prometeu, se gindi, se razgindi, ca ce ar face el sa vie si aci in ajutorul fiintelor infaptuite de dinsul. si dupa ce-si mai framinta creierii o toana, se sui binisor in cer, si, pe cind toti zeii dormeau bumbeni, el, binisor, in virful degetelor, se apropie de locul unde tinea Joe focul, fura nitel dintr-insul, il ascunse intr-o trestie si il aduse oamenilor pre pamint de-si aprinsera si ei cite un focsor ca sa se mai dezmorteasca. Mai apoi ii invata si cum sa si-l pastreze invelindu-l cu spuza, si mai tirziu ii invata sa si scapere.

Cind vazu Joe a doua zi de dimineata la oameni atitea focuri cite si colibe erau, se minie pina intr-atita, incit nu se mai putu stapini, si trimise pe Mercur, alergatorul zeilor, ca sa puie mina pe tilharul de Prometeu, sa-l lege cot la cot cu lanturi si sa-l incatuseze pe muntele Caucaz. Mercur indeplini porunca, tocmai pe tocmai, ca o sluga credincioasa. Mai porunci Joe unui vultur ca sa sfisie pieptul lui Prometeu si in fiecare zi sa-i roaza din ficati. Facu asa cum noaptea sa creasca la loc atit cit va roade vulturul ziua, ca sa aiba a doua zi ce roade iarasi.

Astfel chinui Joe pe bietul Prometeu pentru desteptaciunea si ascutimea lui de minte, pina ce veni Ercule cel viteaz de-l scapa de la munca, precum auzirati in povestea acelui voinic.

Tot pe Mercur trimise Joe de fura tronisorul in care inchidea Prometeu relele ce trimitea Joe oamenilor din cind in cind, si puse pe faurarul sau de facu altul mai frumos si mai dichisit, in care baga el aceste rele.

Pricopsitii si carturarii din ziua de astazi cind vor sa arate ca cineva este un nascocitor dibaci, carele scoate din creierii lui lucruri folositoare omenirii si cari n-au avut pina, atunci fiinta pre lume, ii zic ca este un Prometeu, si ca a furat focul sacru din cer, ca sa lumineze si sa incalzeasca pe muritori. Noi insa, pre limba noastra a stramoseasca zicem unui astfel de om ca este român dezghetat care scoate lapte dulce din piatra seaca. Spun, mare, ca tot acest Prometeu sa fi nascocit si mestesugul scrierii, pe acela de a face corabii, de a socoti, de a cladi, de a ghici precum si mestesugul leacurilor.

Ascultati acum, dragii mosului, cum si-a izbindit Joe si asupra omenirei celei nevinovate. Cind lua Mercur pe Prometeu sa-l duca a-l fereca pe muntele Caucaz, acesta se intoarse catre fratele sau Epimeteu si-i zise:

"Frate, ramii in locul meu si aibi mila de biata omenire; caci ea este faptura miinilor noastre. Ocroteste-o impotriva zeilor celor lacomi. Pre linga aceasta nu uita un lucru: sa nu care cumva sa priimesti vrun dar de la Joe, ca nu va fi bine de voi. Darul vrajmasului este pagubitor, caci este facut cu viclesug.“

Atita zise.

Lui parca-i spunea inima, vedeti d-voastra, ca Joe are sa joace vrun renghi bietilor codanei plasmuiti de dinsul din huma.

Aceste povete ale lui Prometeu intrara lui Epitemeu pe o ureche si ii iesira pe cealalta. Caci Epitemeu era un flusturatec si usurel de minte d-ai mari, cum adica am zice noi un fleac de om sau o lichea.

El se dase dupa joc cu ceilalti flacai si habar nu mai avea de nimic.

Tartorul de Joe nu fu multumit numai cu osinda ce dete lui Prometeu; el pizmuia acum si traiul tihnit si fara de grije al oamenilor. Voia sa faca si acestora ceva ca sa-i necajeasca si mai mult.

Pentru aceasta porunci lui Vulcan, un alt zeu, carele era si mare mester faurar, ca sa-i faca o fata asa de frumoasa, incit, de s-ar putea, sa fie si mai si decit o zina.

Fapturile plasmuite de Prometeu erau numai baieti.

si unde mi se puse nebunul de Vulcan de mi-ti fauri, din pamint amestecat cu lacrami. o fetiscana, atit de frumoasa si de dragalase, incit sa mi-o sorbi intr-un pahar cu apa. Minerva, cum o vazu, ii dete un zovon (val), o impodobi cu flori preste care ii puse o cununa de aur; apoi ii dete o haina alba de stralucea ca soarele. Astfel gatita, Vulcan o aduse in adunarea zeilor. Acestia cind o vazura le lasa gura apa dupa dinsa. Ei se minunara de o asa rara gingasie. Vicleanul de Joe porunci tuturor zeilor sa-i faca cite un dar, ca sa fie si mai ademenitoare. Astfel:

Minerva o invata toate mestesugurile muieresti si intre altele si pe acela de a tese pinza.

Vinerea sau Afrodita o impresura de nuri si de vino-ncoace, si o invata cum sa faca pe oameni sa moara dupa dinsa. Mercur ii dete darul de a-i fi vorba cu lipici si o invata mestesugul de a cuvinta astfel incit sa-nmoaie inimile oamenilor de ar fi ele de piatra chiar.

in cele de pe urma, zacasul de Joe ii fagadui ca o sa-i dea o cutie frumoasa, cum nu mai vazuse ea. Acesta era tronisorul cu pricina. Joe nu i-l arata; dar ea il zarise intr-un colt.

Pe aceasta codanica de fata o numira Pandora, adica impodobita cu toate darurile. Joe chema pe Epimeteu si-i zise:

"Verisorule, am socotit cu gindul meu de mai-marele zeilor ca voua trebuie sa vi se fi urit tot jucindu-va cu alde-ai vostri numai d-a Baba-oarba, d-a Fetele, d-a Leapsa, si am plasmuit si eu o fiinta care sa va faca sa uitati uritul ce v-a coprins. Ea are sa va invete cum sa va jucati d-a Porumbeii, d-a Ascunselea, si cum veselia voastra sa n-aiba sfirsit.»

Zicind acestea vicleanul de zeu desfacu ramurile a doi pomi pe care le impreunase el cu mestesug, si dupa care era ascunsa Pandora, si i-o arata.

Apoi, luind-o de mina, o aduse dinaintea lui Epimeteu si-i zise:

"Aceasta sa fie sotia ta."

Natafletele de Epimeteu cind se vazu dinaintea unei fiinte atit de frageda si de plapinda, se pierdu cu totul. Daramite cind se apropie Pandora de dinsul si incepu sa-l mingiie cu minusitele ei cele grasulii si netede ca marmora cea bine lustruita, cind isi deschise gura spre a-i cuvinta niste vorbe ce nu mai auzise el pina atunci, si cind viersul ei cel dulce ajunse la urechile lui, pina intr-atita se zapaci, incit nu mai stiu ce face, nu mai vazu alt decit pe Pandora, nu mai auzi decit pe Pandora. Ea il lua de mina, si-i zise: "Epimeteu, aidem acasa.“

Uluitul de Epimeteu odata rasari. si nemaiputind sa-si miste nici limba din gura, caci era amortita cu totul, se lasa sa-l traga Pandora de mina si se lua dupa dinsa.

Mult se bucura Joe de una ca aceasta; caci acum era incredintat ca-si va sara inima cu fericirea omenirei. Dara mai-nainte de a chema pe Epimeteu, Mercur ii duse, din porunca lui Joe, tronisorul sau cutia cu pricina, il ruga sa i-l tie la dinsul pina s-o intoarce sa si-l ia, si ii dete grije ca nu care-cumva sa umble intr-insul.

Cind intra Pandora in coliba lui Epimeteu, ochii ei se impiedecara mai intii si intii de acest tronisor sau cutie. Cum trecu pragul usii ea, nici una, nici alta, zise:

"Epimeteu, ce ai tu in tronisorul asta?"

Ea, vezi, il semui cu acela ce ii spusese Joe ca o sa i-l dea ei.

"Habar n-am, raspunse el, dind din umeri. Tronul asta nu este al meu. Mi-a venit aci, iaca asa, urdu-belea. L-a lasat un calator cu vorba sa i-l pastrez pina s-o intoarce ca sa si-l ia, si ai face bine sa nu ma mai intrebi de dinsul, ca nu stiu ce sa-ti spui.“ "Ca ce sa fie intr-insul?“

"Nici ca mi-am batut capul sa aflu."

"Dar cel ce ti l-a adus, de unde venea si unde se ducea?"

"Nici ca m-am gindit sa-l intreb."

"Ce prost lucru! striga Pandora, scirbita si strimbindu-se. Mult mai bine era de nu vedeam un asa poznas de tron.“

"Ei, iaca! Nu te mai uita la dinsul, si pace, ii raspunse Epimeteu. Aidi mai bine p-afara sa ne jucam cu flacaii.“

Ea se lua dupa dinsul; dara gindul ii era pironit tot la procopsitul de tron. Pina atunci nici una din fapturi nu fusese stapinita de patima de a destainui cutare ori cutare lucru. Pandora fu cea dintii ce vru sa stie lucruri ce catau sa ramiie ascunse. Tot framintindu-se cu firea ca sa afle ca ce ar putea sa fie in nevoiasul acela de tron, isi amara viata si isi urise si traiul.

La inceput fu cum fu; dara de ce mergea d-aia o intetea uritul pina ce ajunse sa i se para ca sta sa caza coliba pe ei.

"De unde naiba poate sa fi venit tronul asta aci, isi zicea in sinesi Pandora, ori catre Epimeteu, si ca ce poate sa fie intr-insul?“

"Ce tot ai, fratioare, de tot vorbesti de tronisor? parca-ti sta in git, raspundea Epimeteu, carele vedea ca prea trece preste rascoale Pandora cu atitea intrebari. Mi-ar parea mai bine, draga Pandora, sa te auz vorbind despre alte alea. Aidem sa culegem smochine coapte, cu care sa ne facem cina sub copaciul din vale. Acolo eu stiu o vita care face niste struguri gustosi si dulci cum n-ai mai mincat de cind esti».

"Tot smochine si struguri!" zise Pandora, amarita si scirbita.

"Daca este asa, ii mai zise Epimeteu, carele era boul lui Dumnezeu, aidem neiculita, sa dam fuga si sa ne jucam."

"Mi s-a urit tot alergind, si nu mai am pofta de joc, zise Pandora ingretosata. si apoi, nu mai pot sa fiu vesela, fiindca ticalosul ala de tron nu-mi iese citusi de cit din gind. Ce s-o intimpla, intimpla-se, numai, tu, trebuie sa-mi spui ce este in el.“

"Aida, de! Dara nu ti-am spus de o suta de ori, frate draga, ca nici eu nu stiu ce este intr-insul? raspunse Epimeteu cam cu suparare; cum vrei d-ta oare sa-ti spui lucruri pe care nici eu nu le stiu?“

"Cine te opreste ca sa-l deschizi, mai zise Pandora, uitindu-se la dinsul cam pe sub sprincene si cu coada ochiului. Deschizindu-l vom putea vedea…" "La ce cugeti tu oare, Pandora?“ striga el cind auzi ca ea vrea sa-l bage in ispita.

si numai gindindu-se ca sa deschiza tronul ce-i fusese lasat in pastrare si rugat cu poftorire ca sa nu se atinga de dinsul, se ingrozea si se infricosa. Vazind Pandora ca pina acolo ajunge treaba, crezu ca este bine sa nu mai staruiasca de dinsul in cirta aceea de timp.

Epimeteu se departa de locul ispitei cu teama; iara Pandora, uitindu-se dupa dinsul, zise: "Ce prost ai mai fost si tu, gagauta! si cit as fi dorit de mult sa fii mai dezghetat!"

Pentru intiiasi data, de la venirea Pandorei, iesi Epimeteu fara soata sa ca sa mearga sa se joace. Vezi ca i se urise si lui si-i venise acru, tot auzind-o de dimineata pina seara, tronisorul si iarasi tronisorul, pare ca era un lucru facut, de tot de dinsul se impiedica, ca si cind le-ar fi umplut coliba, fara sa aiba incotro se intoarce de dinsul.

Plecind Epimeteu, Pandora ramase tintuita in loc dinaintea tronisorului, adeca a cutiei, la care, cu ochi cercetatori, se uita cu mare luare-aminte.

si ce e drept ca avea si la ce se uita. Capacul era facut dintr-un lemn neted si lustruit de-si vedea chipul intr-insul Pandora, si tronul cu totul maiestrit lucrat.

De citeva ori voi sa se smulga de la dinsul; dara pare ca ata o tragea mai aproape si ramase neclintita din loc.

Apoi, dorinta de a sti ce e inlauntru ii tot da ghies sa se uite cu jind la dinsul; si tot uitindu-se, baga de seama ca nu era incuiat cu vro incuietoare mestesugita; nu, ci era legat cu o fringhiuta de fir de cel bun. Atunci se apleca sa vaza cum era legat nodul. Acum alta belea, maiestria cu care era facut acel nod o ispiti sa se cerce, nu care cumva ar putea sa descopere cum era facut.

si tot cercindu-se, invirtea printre degete fringhioara, si cind prinse de veste, numai iacata ca legatura se desfasura in miinile sale.

Pandora rasari. Ea ar fi vrut si n-ar fi vrut sa dezlege nodul, si se sperie cind vazu ca asa de lesne si cam fara voia ei se desnoda. Rasarind, lovi tronisorul cu genuchiul si se cam zdruncina, si odata auzi un vuvuit ca de un roi de albine.

Ea sta in cumpana acum. Sa nu deschiza cutia, ii era ca Epimeteu n-o s-o creaza ca n-a umblat acolo, si de va vedea si fringhiuta dezlegata; sa deschiza cutia, se temea sa nu o certe.

intr-acestea, iaca se intorcea si Epimeteu. El culesese flori si venea incet, pis! pis! ca s-o impodobeasca pe nesimtite pe de la spate. si in adevar ca Pandora nu baga de seama; atit era de dusa cu gindurile la ceea ce trebuia sa faca.

Vazind-o astfel Epimeteu, parca-i dete si lui brinci inima sa stie ce este in acel pacatos de tronisor.

Daca ar fi zis ceva, poate ca Pandora s-ar fi sfiit sa-l deschida; dara el tacu. Pandora in aceeasi clipeala mai auzi zuzuitul din tronisor, si de asta data nu se mai putu stapini. Se vede ca pacatele ii da ghies mereu si n-o lasa in pace.

"Ca doar nu s-o face gaura in cer", isi zise ea in sinesi; "ca doar n-o pica singe, ii sopti diavolul la ureche, de vei vedea ce este inauntru“.

si indemnata de patima nerabdarii si de a sti ceea ce nu-i era dat sa stie, ea puse amindoua miinile si ridica capacul o tirisoara ca sa se uite in tronisor.

Dar n-apuca sa-si plece capul bine si sa patrunza cautatura-i pina in tron, si odata se umplu casa cu niste jivine inaripate. Un zgomot ca de tunet se facu cind izbucnira din tron afara aceste lighioni spurcate. Ce socotiti ca mi-ti era? O multime de jiganii mici si urite la vedere, ce aveau niste aripi ca de liliac, pornite spre navalire, de sa fereasca Dumnezeu, si avind niste ghimpi sau ace de te ingrozeau numai vazindu-le. Ele incepura a zizii intr-un chip scirbos, asa cum face o mare multime de muscoi, de trintori, de viespi, de tauni, ori de tintari, cind zbor cu mare repeziciune.

Cum iesira din tron, piscara pe Epimeteu. El dete un tipat de durere. Cind auzi Pandora tipatul lui Epimeteu, odata lasa capacul tronisorului, si mai in acelasi timp incepu si ea sa se vaite, caci o piscase si pe dinsa.

stiti ce erau dracoasele acele de jivine? era soiul cel nemarginit de mare al Trudelor, Supararilor si Grijilor pamintesti, toate patimile cele rele, si cusururile oamenilor, tot felul de boale si de pacatosii d-ale muritorilor.

Pasamite in fundul tronisorului era si Speranta sau Nadejdea; dara ea ramase acolo cind lasase Pandora capacul. Vezi ca ea nu este ca pacatele ce dau navala ca porcul. Iaca asa spun paginii ca si-a izbindit necuratul de Joe si asupra bietei omeniri, fara ca sa-i fi facut vrun neajuns, ci numai si numai pentru ca Prometeu il dojenise pentru ce sa-si nedreptateasca parintele si sa-l rastoarne din scaunul domniei. Vedeti d-voastra, dragii mosului, la ce fel de zei se inchinau paginii? la niste zei supusi patimilor mai cu asupra decit oamenii.

si d-atunci a ramas vorba printre procopsiti si carturari de zic, cind da cineva de un lucru care ii aduce multa suparare, ca a dat preste Cutia Pandorei.

Noi insa, pre limba noastra ce n-are nici in clin nici in mineca cu birfelele paginilor, cind voim sa aratam pe cite un astfel de om, ori sa vorbim de dinsul, zicem: a bagat pe dracul in casa cu lautari, si nu poate sa-l scoata cu sute de arhierei, ori zicem: a dat peste dracu.

(1879)






Prometeu


Aceasta pagina a fost accesata de 2207 ori.
{literal} {/literal}