Marul discordiei

Marul discordiei

de Petre Ispirescu


- Acum a venit si rindul meu.

De atitea ori am ascultat la basmele si la ghicitorile ce ati tot spus la introlocarile firtatilor si suratelor voastre in adunari, si n-am zis nici un cuvintel.

stiti inca, dragii mosului nepoti si nepoate, ca m-ati tot rugat sa va spui si eu cite vrun basm, ori cite vro poveste, si, ca cioarele, parca era un facut de n-am putut sa va implinesc cererea. Se vede ca diavolul se punea d-a curmezisul in drumul meu.

Acum, iaca, cu grai hotarit va spui ca o sa viu aici in toate duminicele, dupa toaca, sa va povestesc cite un basm. Sa va adunati dara cit s-ar putea de mai multi la radacina astui nuc mare si umbros. Sa mai stiti iarasi ca basmele ce am sa va povestesc sunt numai pentru baieti si codane, pentru flacaiandri si fetiscane. Copiii mai pot juca inca la arsice. Le va veni insa si lor vremea sa le asculte.

Povestindu-va tot ce mai tiu minte din cite am citit si eu, ciat, pat, pina am caruntit, sa nu luati in nume de rau cind ma veti auzi zicindu-va, dragii mosului nepoti si nepoate, caci de! asa vino vorba. si daca voi vedea ca va plac povestile mele, am sa va spui tot ce stiu la sufletul meu, caci, vaz eu, ca mi se apropie si mie sa-mi leapad potcoavele.

Dati-va mai incoace, ca sa ne intelegem mai bine la cuvinte. Asa. Sa incepem azi cu povestea despre marul discordiei.

Veti fi auzind prin lumea a procopsita, sau veti fi citit prin carti ori prin gazete zicindu-se marul discordiei. Eu ma prinz ca nici nu visati ce bizdiganie mai este si aia. Caci noi, in legea noastra a romāneasca, si pre limba stramosilor nostri, cind este vorba de vrajma, noi zicem: si-a virit coada intre dinsii diavolul invrajbirei, ori: a intrat vrajma intr-insii; iara lucrului pentru care se invrajbesc oamenii, noi ii zicem: saminta de gilceava.

Dara, vedeti voi, dragii mosului nepoti si nepotele, carturarii totdauna au cautat sa se deosebeasca de prostime. Ei scriu asa cum sa se inteleaga ei intre sine. Poate ca asa trebuie. Or fi stiind ei ceva; caci nu doara de florile marului se indoapa cu invatatura cite douazeci si treizeci de ani.

Eu, biet, nici carturar nu sunt, nici scriitor. Traiesc, iaca, si eu de azi pina miine, cu lucrul miinilor mele. Dara voi ca, pina mai fac umbra pamintului, sa stiti si voi de tineri atitea cite am aflat eu dibuind si am vazut pina in virsta in care ma vedeti, cu un picior in groapa si altul afara. Poate ca va va prinde bine la ceva. Acum ascultati:

Spune la carti ca in vremea cea veche, veche de tot, oamenii se inchinau la idoli; erau pagini; vezi ca pina atunci nu rasarise soarele dreptatii, Christos, ca sa cheme lumea la cunostinta adevarului. Pe acei idoli oamenii ii numeau zei si zeite ori zine; caci fiecare din zeii lor isi avea zina lui de sotie; ba inca unii aveau si cite mai multe. Erau zei ai cerului, zei ai pamintului, ai marii, ai iadului, ai soarelui, ai lunei, ai frumusetei, ai dragostelor, ai razboiului, ai hotiilor, ai nenorocirilor. Cu un cuvint tot felul de lucru isi avea cite un zeu pe seama lui. Asa credeau oamenii pe vremea aceea, vechii locuitori din tara greceasca, ce se numeau eleni, precum si romanii din cari ne tragem noi. Unii din zei erau mai mari, altii mai mici. iara altii erau si jumatati de zei. Erau zei buni si zei rai. Spun ca ei traiau si se adunau la sfat intr-un munte, ce, si pina in ziua de azi, se numeste Olimp, pe acolo adeca pe unde in vremea noastra isi pasc turmele de oi si mielusei o parte din romānii macedoneni, carora noi le zicem cutovlahi.

si cum va spusei, intr-una din zile, pe vremile acelea, toti zeii acestia mari si mici, buni si rai, fura poftiti la nunta unui zeu mai mic, pre nume Peleu, ce lua de sotie o zina dupa mutra lui, ce se chema Tetide; fiindca la elenii aceia, zeii cei buni, ca si cei nebuni, cei rai ca si cei nerai, toti fierbeau intr-o oala, cum se zice.

Numai zeita invrajbirei, nu stiu cum se facu, nu stiu cum se drese, ca ramase nepoftita. Bag seama ca o uitasera.

Pe cind stau si se chefuiau zeii astia la nunta aceea, de! ce sa zici, ca la nunta, zeita vrajmei, turba de necaz p-afara. Umbla d-a-ncatelea de colo pina dincolo si astimpar nu-si mai gasea. Era, mai frate, cu parul vulvoi si alcatuit numai din serpi veninosi, asa spune la cartile lor, cu gura singerata de rautate, cu ochii invinetiti, dusi in fundul capului si roscati, cu miini ca raschitoarele, cu chipul sfrijit ca o iasma, scrisnind din niste dinti negri, si scotind din gura, cind tot trancanea, niste stropi cu rea duhoare; iara hainele de pe dinsa erau sfisiate si desirate.

Cind, ce sa vedeti dumneavoastra? intr-o cirta de vreme nu stiu unde se duse, caci numai ce iata ca se intoarse cu un merisor rumeor si aurit in mina, se apropie de adunarea nuntasilor tocmai cind era in toiul chefului si aruncind marul in mijlocul lor zise: "Acest mar se cuvine celei mai frumoase zeite dintre voi". Atita zise, si se dete mai cit colo, uitindu-se la meseni si rinjind. Se vede ca stia ea ce stia. Spun ca acest mar sa fi fost cules din gradina Esperidelor. (Alta data va voi spune si ce era acea gradina a Esperidelor.)

Trei din zeitele cele mai de frunte, si anume: Junona, sotia domnului zeilor si muma a celorlalti zei; Minerva, careia grecii ii ziceau si Palas-Atena, zeita intelepciunei, si Vinerea sau Afrodita, zeita dragostelor, infumurate, de! ce sa zici, cum sunt cei mari, se tinea fiecare a fi cea mai frumoasa si se uitau una la alta ca si ciinele la pisica. Cum vazura marul, citetrele tartoritele de zeite se repezira la el, care de care sa-l apuce mai curind; dara fiindca ajunsera cu toatele la mar intr-o aceeasi clipeala de ochi, se oprira de a pune mina pe dinsul, de teama ca sa nu se incaiere acolo la nunta si sa-si faca zeirile de ris Vezi ca era p-acolo si tartorul zeilor, pre nume Joe. si adu cindu-si aminte de povestea tiganului, ca:

Nu e cu lopata

Ci cu judecata, citesitrele zeitele cerura de la zeul fulgerului si al traznetului, tata Joe, ca sa le faca judecata dreapta.

Nunta se sparse si indata fruntasii zeilor se adunara la sfat pe muntele Ida, de linga cetatea Troia, acolo adeca unde se facuse si nunta. si daca vazura ca nici ei nu se inteleg intre dinsii, se temura sa se dea cu judecata in partea uneia sau a celorlalte din zine.

Pasamite nici ei, cu toata zeirea lor, nu se puteau cortorosi de balele vrajbei.

Ceilalti zei tineau intr-una, ba ca uneia, ba ca celeilalte se cuvine marul; si din toata nunta nu se alese decit o zarva si o cearta, de nu le mai da nici dracul de capatii.

Zina invrajbirei rinjea, salta si batea in palme de bucurie ca-si izbindise asupra celor ce o nesocotise.

Vazind zeii ca nu se pot intelege, si ca sa nu ajunga treaba pina la paruiala, si apoi ca sa impace si pe cele trei zine tantose, sfatul zeilor gasi cu cale sa trimita pe Mercur, alergatorul lor, sa le caute un om pe care il va socoti el ca este mai cu mintea intreaga, si pe acela sa-l puie a face aceasta judecata si sa hotarasca el cu sufletul lui.

Nu-i trebui lui Mercur sa alerge mult, caci nu doara de florile marului era el zeu-alergator; un oarecare pastor de oi, pre nume Paris, carele de altminterea se tragea si el din vita de imparat, isi pastea turmele chiar pe acel munte Ida, fara sa aibe habar de ceea ce se intimplase la acea nunta zeiasca. Acesta fu poftit sa-si dea cu socoteala care ar fi din zeite cea mai destoinica care sa priimeasca marulMercur il gasise a fi om de isprava si drept. si nici ca putea fi altfel, deoarece zeul cel mai de omenie zicea asa. Mocofanul de cioban ramase uimit cind totdeodata i se infatisara zeitele, voind fiecare cit mai curind sa-si vaza visul cu ochii.

Mai intii veni Junona, zeita zeitelor, si incepu sa-si laude mindretele cu niste vorbe ce ar fi intrecut pe cea mai mestera petitoare din lume. Apoi Minerva, zeita intelepciunei, vorbi si ea despre a ei falnica infatisare, cu niste graiuri ce ar fi lasat la degetul cel mic pe cea mai limbuta teleloaica ce-a fost vrodata pe lume, ori va fi. Vinerea insa, zeita dragostelor, cind se infatisa si ea, incepu sa vorbeasca cam alene, cu niste cuvinte mieroase si ademenitoare de ar fi planisit nu numai pe oameni, dara si insusi pietrele. Vicleana mai umbla si cu marghiolii, caci fagadui lui Paris ca de o va alege pe dinsa de cea mai frumoasa dintre muierile fara de moarte, sa stie cu hotarire ca-i va da de sotie pe cea mai frumoasa femeie d-ale oamenilor. Pe cind inca vorbea, ea se facea ca se joaca cu copca de la umar, ce-i tinea rochia inchisa, si tot jucindu-se paru ca din intimplare se descheie si se prefacu ca o scapa din mina. Odata cazu haina de pe dinsa si ramase goala pina in briu, si chiar in aceeasi clipa ochii muritorului se izbi de sinul sau cel fraged si ceresc. si mai desfacindu-i-se haina, oleaca, lasa sa i se vaza si nurii picioarelor. Zeita insa, ca si cind s-ar fi rusinat, iute, iute puse mina de-si ridica haina pe dinsa; dara prefacindu-se a-si ascunde goliciunea, ea lasa de i se vazu toate frumusetile. Sa fie cu iertaciune, caci eu abia cutezai sa spui. ceea ce zeita, pagina! nu s-a sfiit a face. in fata atitor lipiciuri si a dragalaselor sale forme, ceea ce mocirtanul nu mai vazuse de cind il facuse ma-sa, Paris nu se mai putu opri de a striga, cazind in genuchi si cautind a saruta piciorusele zeitei cele albe, ca o coala de hirtie sclivisita, grasulii si pline de tinerete: "Nimeni in cer si pre pamint nu este destoinica a primi marul, fara decit numai zeita Vinerea adeca Afrodita".

Aoleo! unde era muma dracului sa vaza supararea si tulburarea celorlalte zeite cind auzira alegerea lui Paris? Amindoua se repezira lu bietul tinar ca sa-l ia in unghi si mai multe nu.

Abia, abia, le astimparara ceilalti zei. Zeita Vinerea insa se tinu de cuvint, caci inlesni pe Paris a hrapi pe o anume Elena, femeia lui Menelau craiul, careia ii mergea numele ca este cea mai frumoasa faptura omeneasca de sub soare.

Celelalte zeite bagara zizanie printre toti craii elenilor; si unii sarira ca sa ajute pe barbatul cu muierea hrapita, iar altii pe Paris ca sa-si tie prada.

si unde mi se incinse o batalie intre acesti crai de tinu zece ani de zile.

Aceasta este istoria marului invrajbirei, caruia astazi ii zic marul discordiei, si din care se nascu vestitul razboi de la Troia.


(1879)




Marul discordiei


Aceasta pagina a fost accesata de 1435 ori.
{literal} {/literal}