Labirint si firul Ariadnei

Labirint si firul Ariadnei

de Petre Ispirescu


Iaca inca niste vorbe pe care le auziti destul de des, dragii mosului nepotei si nepotele. Aceste vorbe le intrebuinteaza carturarii, nu cei ce le vind, ci aceia ce le scriu, cind vor sa arate vro incurcatura in care se rataceste cineva sau lucrurile lor, ori cind cade cineva in vro zapaceala de unde n-ar sti cum sa iasa, de n-ar avea firul Ariadnei.

Eu m-am tot apucat sa va indrug la verzi si uscate, si multi din dumneavoastra or fi rizind de s-or fi strimbind de nedibacia si neiscusinta mea de a va povesti lucruri nepovestite; multi vor fi stiind mai mult decit mine. Atit mai bine pentru domnia lor, si atit mai rau pentru mine. Dara sa ne intoarcem si altminteri si sa cugetam ca vor fi iarasi multi cari nu vor fi stiind ce pacoste de vorbe mai sunt si acelea, Labirint si Firul Ariadnei, desi se intilneste cu vorba cea dintii pina si pe una din ulitile Bucurestilor. Ei, vezi, pentru acestia scriu eu, si prin urmare imi iau inima in dinti, zic: Doamne ajuta! si incep.

Spune, mare, la carti, ca in vremea veche, veche de demult, sa fi fost un crai, pre nume Minos, carele domnea in ostrovul Creta, una din tarile grecesti, sau elinesti, cum veti vrea sa-i ziceti, ca tot una este. Acest crai avea o jiganie spurcata, ce se chema Minotaur, adica jumatate taur, de la mijloc in sus, si jumatate om, de la briu in jos; si era atit de rautacioasa si groaznica incit oamenii de p-acolo se luase de ginduri, ca nu puteau trai de raul ei. Vezi ca spurcaciunea se hranea cu carne de om.

Craiul Minos, daca vazu asa, chema pre un anume Dedal, si-i dete porunca sa faca jiganiei un fel de grajd, unde sa o tie.

Mesterul Dedal, se socoti si iara se socoti, ca ce fel de grajd sa faca el, in care sa inchiza pe Minotaur, jivina cea rea si nedomesnica. Apoi, luindu-se dupa croiala unor palaturi intortocheate ce vazuse el in Egipet ca unele ce nu se mai afla pe lume asa de mari si de cu multe camari gramadite la un loc, puse de scobi intr-un munte de cremene ce era acolo, un salas, numai bun pentru o astfel de pirdalnica de fiara salbatica.

Scobi in pintecele acelui munte o multime de camari si camarute, unele mai departate, altele mai apropiate, despartite intre dinsele si boltite, pe care le sprijinea niste stilpi de piatra, lasati chiar din munte, cam asa cum sunt, ocnele de sare de la noi. Insa gura pe unde intra nu era de sus in jos ca la ocne, ci mergea tot inainte, inainte, in dreapta si in stinga, si crucis si curmezis, incepind cam de pe la mijlocul coastei muntelui.

si atitea uliti si ulicioare, poteci si potecute facu el de la o camara pina la alta, si tot imponcisate si impiezisate, incit se ratacea printr-insele, d-ar fi fost nu stiu cine, si afara nu mai putea sa iasa.

Aceste scobituri in pintecele zisului munte ii dete numele de Labirint. Acolo baga si inchise pe acea bala de fiara.

Mai tirziu craiul Minos al Cretei, avind un razboi cu atenienii, alti greci, ii batu pre acestia, si ii indatora, cind facura pace, ca ei sa-i dea la fiecare sapte ani, cite sapte flacai si sapte fete ateniene spre hrana acestei jiganii. Trei rinduri de flacai si de fete priimi craiul Minos de la cei din Atena, si pe toti ii minca jivina, bala diavolului. Cind fu insa la a patra oara, se gasi fiul craiului din Atena, pre nume Teseu, carele ceru sa fie trimis si el impreuna cu altii, voind a cerca sa spele rusinea patita de parintele sau.

Tata-sau, cu nadejdea ca Teseu il va scapa de un haraci rusinos ca acesta si pierzator de omenire, il lasa sa se duca; si bine facu. Vezi ca stia craiul Atenei, cit poate osul fiului sau Teseu! Ajungind la Creta, sotii lui Teseu plingeau ca muierile si se topeau de frica jiganiei. Numai el, Teseu, era inimos, barbat, sta cu pieptul deschis si gata de lupta.

infatisindu-se inaintea craiului Minos, Teseu ceru ca pe el sa-l dea mai intii la Minotaur ca sa-l manince. Craiul priimi.

Dara fata craiului Minos, pre nume Ariadna, cum il vazu, ii placu baiatul. si apoi avea si ce-i place; caci era un erculean de voinic, chipes si legat, stii, colea, numai cum e bun de lupta. Mai avea, vezi, si pe vino-ncoa, si graiul lui era cu lipici.

Cind vazu ea ca el vrea sa intre la dihania spurcata, gatit ca de lupta, cu arcul, tolba cu sagetile, sulita si palosul la indemina cum sa-i fie spre slujba, parca-i zise o pasarica la ureche ca are sa biruiasca. Alta nevoie acum. De biruit va birui el pe dihania turbata; dara cum sa iasa din acel labirint? Caci nu era om pe fata pamintului carele sa intre acolo si sa nu se rataceasca, ramiindu-i oasele in acel loc.

Se mai uita odata la dinsul cu o privire galesa si miloasa; el ii trase cu mustata; iara ei ii facu inima sfirr!! Atita fu tot si lucrurile se intelesera. Se mai gindi atunci Ariadna, se mai razgindi, ce sa faca, cum sa dreaga, sa izbuteasca flacaul a iesi din Labirint teafar si cu fata curata. Cind, iata ce-i plesni ei prin cap: lua un ghem mare de ata si-l dete lui Teseu, povatuindu-l ce sa faca cu dinsul. Acesta, intrind, avu grija a desfasura ghemul inaintea lui prin intortocheturile de poteci pre unde mergea el pre acolo in pintecele muntelui, adica in Labirint, ca sa caute pe Minotaur.

si asa dete preste dinsul intr-un colt de in fundatura, unde se stircise ca o bleanda. Pasamite i se implinise si lui, ii sosise veleatul. Simtise si fiara ce om intrase la dinsa. Cum vazu Teseu pe Minotaur, se luara la lupta, si se luptara, si se luptara, zi de vara pina-n seara, pina ce Teseu rapuse pe Minotaur si-l omori ca pe dinsul.

si stiti de cit de mare ajutor fu lui Teseu ghemul ce luase de la Ariadna? Fara dinsul ar fi pierit si el p-acolo pre sub pamint caci n-ar fi stiut pre unde sa mai iasa. Dara daca se lua dupa firul pre unde se desfasurase ata, se intoarse la lumina pre unde intrase si scapa viu nevatamat cum il facuse ma-sa.

Cind il vazura sotii sai, murira si inviara de bucurie, stiind ca scapasera si ei de la moarte. El le spuse cum omorise pe acea jiganie spurcata, si cum prin aceasta spala rusinea tatalui sau de a tot trimite haraci oameni spre jertfa.

Daramite Ariadna cind il vazu? Socoti ca a apucat pe Dumnezeu de un picior. Ea fu bun bucuroasa ca si-a mintuit iubitul de la pieirea capului. Teseu, nu mai intirzie nici el, si ceru de sotie pe Ariadna, de la Minos craiul, tatal ei.

si luind-o in casatorie se intoarsa cu dinsa in tara sa, la Atena.

(1879)





Labirint si firul Ariadnei


Aceasta pagina a fost accesata de 1076 ori.
{literal} {/literal}