Chimera

Chimera

de Petre Ispirescu


De cite ori deschide cineva cite o carte la care spune despre dumnezeii cei elinesti, d-atitea ori trebuie sa riza de prostia acelor pagini. intr-insele nu gasesti minciuni mai la seama, ci croite asa pe d-a-ntregul, de nu le poti opri sa nu te ingretosezi, nu atit de credinta desarta a bietei poporimi, cit de timpirea si de gugumania carturarilor si a procopsitilor paginatatii, cum de sa creada ei niste prostii asa de gogonate si de nesarate. Dara, ce sa mai stam noi oare sa vorbim de vremile paginesti? Cei de p-atunci, bine, rau, tot credeau in ce credeau ei; cei de azi insa nu mai cred in nimic.

Ci, sa-i lasam pe toti la Dumnezeu incolo, si sa ne catam noi de povestea cu Chimera. Pe la inceputul veacurilor, spun paginii sa se fi nascut pentru pacatele muritorilor o bala a Satanei, ce-i zicea Chimera. Aceasta era o iasma ingrozitoare si rea de nu da pace fapturilor lasate de Dumnezeu pre pamint, nici cit ai clipi din ochi. Chimera aceasta era cu capul de leu, cu trupul de capra si cu coada de balaur; din gura ei iesea foc si para, si bintuia noua tari imprejurul salasului ei.

Se luasera vecinii de ginduri si se gateau sa pribegeasca prin a lume mare si necunoscuta, numai sa scape de raul acestei jivine, cazuta ardu-belea pe spinarea bietilor oameni ai locului.

imparatul unei tarisoare de prin preajma fagaduise multul cu mult voinicului ce se va incumete s-o rapuie. Dara unde impingea ispita pe cineva la asa treaba?

Deci vecinii se hotarira a mai suferi ce-o mai suferi, pina intr-o zi, cind sa-si ia catrafusele si sa-si caute de saracie; caci pe-acolo nu mai era chip de trai.

intr-acestea un voinic mare, pre nume Belerofonte, veni cu carti de la imparatul lui, mai-marele, catre imparatul locului, mai-micul. Scris era in aceste carti ca in clipa ce va sosi voinicul, sa-i ridice viata.

imparatul locului nestiind ce era scris in carte priimi pe voinicul ca p-un oaspe, si-l omeni, noua zile de-a rindul.

in cea de-a zecea zi, cind deschise scrisorile si vazu ce zice acolo, se minuna. si ca sa nu-si minjeasca miinile cu niste singe pe care il credea el nevinovat, si ca nici porunca imparatului, maimarele, sa nu o calce, trimise pe Belerofonte sa se razboiasca cu Chimera si s-o rapuie pre ea, cu gind ca mai bine sa se prapadeasca acolo in lupta, decit sa ucida o asa bunatate de voinic.

Viteazul nu se codi citusi de putin. Numai se duse de pindi ca sa vaza ce apucaturi are dihania cea spurcata. O data o vazu si ii fu destul.

Apoi se ruga de Minerva, ce se mai numea si Palas ori Atena, purtatoarea de pavaza, sa-i dea pe armasarul Pegas, purtatorul fulgerilor si traznetelor puternicului Joe. Zeita ii asculta rugaciunea.

Cum veni Pegas, invata pe Belerofonte sa-si faca un buzdugan cu maciulia numai de plumb gol si mare cit o banita. Asa facu voinicul. si luind cu dinsul arcul, tolba cu sagetile si sulita, impreuna cu buzduganul, incaleca si se duse asupra fiarei.

Cum o vazu, unde mi-i arunca voinicul o ploaie de sageti de o intarita si o facu sa turbeze de minie; iara fiara spurcata, bala diavolului, mi se lua dupa voinic, varsind asupra-i flacari de sa-l faca scrum; Pegas insa mi-l ducea ca pe o peana, si coti in dreapta, coti in stinga pina ce veni bine lui Belerofonte; atunci ridica buzduganul si astepta rece ca o piatra si fara a se sfii ceva cumva, ca sa se mai apropie Chimera, si tocmai cind cascase gura cit ocnita ca sa mi-l inghita ca p-un pui de vrabie, unde mi-si arunca voinicul al sau buzdugan in gitlejul iasmei, si indata sari calul cu dinsul in laturi. Plumbul, topindu-se de focul ce! napraznic ce da jigania din ea afara, ii arse rarunchii si maruntaiele. Simtind usturimea ce-i facea plumbul cel topit, era sa mai faca o opinteala ca sa prinza pe voinic sa mi-l faca mici farimi; dara incremeni locului ca traznita din cer, caci nimic intr-insa nu mai ramase nevatamat, ci totul se mistui si ea ajunse ca un bustean pirlit, se facu adevarata naluca.

Pagini, pagini; dara tot asa o minciuna cu coada, nici ei nu o putura trece cu vederea, ci o detera in tarbaceala, o luara la trei parale, si Chimera in sus, Chimera in jos pina ce ajunse de ris si de bataie de joc.

Procopsitii, ca un lucru ce era nascocit de dinsii, nu-si lasara vorba sa se prapadeasca de tot, ci, ca sa faca pe prostime sa creaza ce aiurasera ei, scoasera vorba ca zeii au asezat-o pe Chimera in cer, dind numele ei la un stolisor de stele.

Cu toate astea, povestea ce va spusei, sta si astazi in cartile paginesti.

Carturarii mai dincoa, nu voira nici ei, sa dea, tocmai tocmai, de minciuna pe carturarii cei vechi. Ei nu zic ca a fost vro Chimera oarecind in viata; dar nici nu zic ca n-a fost; caci, de, corb la corb ochii nu-si scoate, povestea aluia; si o tot incurca si ei cum pot.

Mai smecheri decit carturarii cei vechi, astia mai noi, vor sa fie si cu aceia, insa vor sa fie si cu gloatele.

Ca sa nu zica poporului ca n-a trait nici odinioara vro Chimera pre lumea asta alba, si totdeodata sa nu nimiceasca nici plasmuirea procopsitilor si invatatilor celor vechi, ei pastrara numele de Chimera si-l intrebuinteaza si pina in timpul de fata cind se inteleg ei la cuvinte prin carti. Ei zic ca este o Chimera ceea ce vor sa arate ei ca ce spune, cutare ori cutare, n-are sa se intimple niciodata, sau ca nu va avea fiinta ceea ce plasmuieste vrun invatat mai mare decit dinsii, carele vede lucrurile numai pina dinaintea nasului sau. Noi, insa, cind vrem sa aratam pre limba nostra cea stramoseasca ca cineva spune ori pune la cale lucruri cari cit de colo se vedeca are sa ramiie numai in creierii lui, sau isi naluceste ceva noi zicem ca bate cimpii, ca viseaza destept, ca spune la cai verzi, sau ca vorbeste dusilor de pe lume; iara lucrurilor spuse de dinsul le zicem ca sunt mofturi, fleacuri, ori nimicuri.

Si, bunaoara, toate cele cite auzirati pina acum, de la mine, dragii mosului nepoti si nepotele, sa stiti cu buna incredintare ca Chimere si numai Chimere au fost, sunt si vor fi. Iara daca ele, Chimere fiind, v-a placut sa le ascultati ca niste basme batrinesti ale carturarilor, apoi mai are mosul la tagirta inca o suma buna de felul acestora, pe care vi le voi povesti, cind se va mai brodi vreme cu prilej.

(1879)




Chimera


Aceasta pagina a fost accesata de 1233 ori.
{literal} {/literal}