Luna si ciinii
de Petre Ispirescu
In noaptea negurata a unei ierni geroase,
La noi cum se gasesc,
La Luna-ncep sa latre potai jegodioase
Ce-n veci chelalaiesc.
"De ce, o javra zice, acel ghem mic prin ceata
Alearga, de se-nhata
De noi?" "De ce, alta raspunde,
Pe hoti calauzeste, si-n umbra el ascunde
P-acei tilhari ce supar ai nostri domni, si pace
Nicicum nu da el noua?" "Noi alt n-avem ce-i face
Grai inc-o potaie, decit in zi si-n seara,
Latrind mereu sa-l facem de ris si de ocara."
Cu cit mai mult latrau,
Cu-atit se-nversunau.
Cu-ncetul insa ceata incet se risipeste
Iar Luna si mai falnic pe ceruri straluceste.
Sa fi vazut acuma latrari si chilomane
si urlete dusmane;
incit megiesia vrun foc ca este crede.
Vecinii dau ocoluri ; nimic insa nu vede.
Atunci spre-a lor odihna, cu ce pot sar armati
si vor cu dinadinsul s-omoare-ai ciini turbati.
Dar la lumina dulce ce Luna raspindeste
Jevrosii buni de gura
Cu ochii lor vazura
Ce li se pregateste.
La fuga o luara
De blanile-si scapara.
si totusi mereu latra la Luna-aste potai,
Sau catelandri fie, ori niste mari dulai.
Pe Merit Calomnia nu poate sa minjeasca ;
si Raul, El nu cata cu rau sa rasplateasca.
(1880)
Luna si ciinii
Aceasta pagina a fost accesata de 2184 ori.
