Luna si ciinii

Luna si ciinii

de Petre Ispirescu


    In noaptea negurata a unei ierni geroase,
    La noi cum se gasesc,
    La Luna-ncep sa latre potai jegodioase
    Ce-n veci chelalaiesc.
    "De ce, o javra zice, acel ghem mic prin ceata
    Alearga, de se-nhata
    De noi?" "De ce, alta raspunde,
    Pe hoti calauzeste, si-n umbra el ascunde
    P-acei tilhari ce supar ai nostri domni, si pace
    Nicicum nu da el noua?" "Noi alt n-avem ce-i face
    Grai inc-o potaie, decit in zi si-n seara,
    Latrind mereu sa-l facem de ris si de ocara."
    Cu cit mai mult latrau,
    Cu-atit se-nversunau.
    Cu-ncetul insa ceata incet se risipeste
    Iar Luna si mai falnic pe ceruri straluceste.
    Sa fi vazut acuma latrari si chilomane
    si urlete dusmane;
    incit megiesia vrun foc ca este crede.
    Vecinii dau ocoluri ; nimic insa nu vede.
    Atunci spre-a lor odihna, cu ce pot sar armati
    si vor cu dinadinsul s-omoare-ai ciini turbati.
    Dar la lumina dulce ce Luna raspindeste
    Jevrosii buni de gura
    Cu ochii lor vazura
    Ce li se pregateste.
    La fuga o luara
    De blanile-si scapara.
    si totusi mereu latra la Luna-aste potai,
    Sau catelandri fie, ori niste mari dulai.
    Pe Merit Calomnia nu poate sa minjeasca ;
    si Raul, El nu cata cu rau sa rasplateasca.

    (1880)




Luna si ciinii


Aceasta pagina a fost accesata de 1036 ori.
{literal} {/literal}