Leul si vulturul
de Petre Ispirescu
Un Leu, cu vizuina intr-o padure mare
Prieten c-o Maimuta ajunse ca sa fie.
Ducindu-se aceasta odata in primblare,
La Leu ai sai puiendri in paza da sa-i tie.
Un Vultur cu seci foaie,
Pe sus le da tircoale,
si-ndata-i si rapi
Cum Leul adormi.
Trezindu-se acesta, mihnirea l-a lovit
Vazind in unghi la Vultur depozitu-i rapit.
"Cumetre-i, zise Leul, noi suntem tari
si mari:
Tu, imparat de pasari; eu, domn peste jivine.
Datori suntem noi rangul cu cinste a ni-l tine.
Cind fura-acei puiandri sub paza mea lasati,
increderea fu mare.
Ce sa raspund acuma de tine ca-s luati?
Ca n-as fi fost in stare
Sa port grije de dinsii, nici ca e de gindit.
Tu da-mi-i iar incoace, sa nu cad sub ponos
Ca nu ma tiu de vorba ce am fagaduit.
ti-oi fi de vrun folos."
Vulturul imparat,
P-un pom sezind cu prada-i acest raspuns a dat:
"Cind foamea te sileste, firtate, e orbie
Sa te mai uiti la ranguri, ori la prietenie.
Rapeste,
Te hraneste
si burta-ti incalzeste".
Vazind acuma Leul cu cine are-a face,
Cu ghiare-a sale coapse de carne le desface,
si dindu-o la Vultur, ca drept rascumparare
A puilor Maimutei: "Na, zise, de mincare".
(1880)
Leul si vulturul
Aceasta pagina a fost accesata de 2066 ori.