Leul si vulturul

Leul si vulturul

de Petre Ispirescu


    Un Leu, cu vizuina intr-o padure mare
    Prieten c-o Maimuta ajunse ca sa fie.
    Ducindu-se aceasta odata in primblare,
    La Leu ai sai puiendri in paza da sa-i tie.
    Un Vultur cu seci foaie,
    Pe sus le da tircoale,
    si-ndata-i si rapi
    Cum Leul adormi.
    Trezindu-se acesta, mihnirea l-a lovit
    Vazind in unghi la Vultur depozitu-i rapit.
    "Cumetre-i, zise Leul, noi suntem tari
    si mari:
    Tu, imparat de pasari; eu, domn peste jivine.
    Datori suntem noi rangul cu cinste a ni-l tine.
    Cind fura-acei puiandri sub paza mea lasati,
    increderea fu mare.
    Ce sa raspund acuma de tine ca-s luati?
    Ca n-as fi fost in stare
    Sa port grije de dinsii, nici ca e de gindit.
    Tu da-mi-i iar incoace, sa nu cad sub ponos
    Ca nu ma tiu de vorba ce am fagaduit.
    ti-oi fi de vrun folos."
    Vulturul imparat,
    P-un pom sezind cu prada-i acest raspuns a dat:
    "Cind foamea te sileste, firtate, e orbie
    Sa te mai uiti la ranguri, ori la prietenie.
    Rapeste,
    Te hraneste
    si burta-ti incalzeste".
    Vazind acuma Leul cu cine are-a face,
    Cu ghiare-a sale coapse de carne le desface,
    si dindu-o la Vultur, ca drept rascumparare
    A puilor Maimutei: "Na, zise, de mincare".

    (1880)




Leul si vulturul


Aceasta pagina a fost accesata de 1088 ori.
{literal} {/literal}