Jocul de-a turca

Jocul de-a turca

de Petre Ispirescu


Ca la mai toate jocurile, baietii se fac doua tabere. Ei trebuie sa fie cu sot la numar. turca este un betisor cit un deget bun de lung (cam 10 centimetri), ascutit la amindoua capetele cu cutitasul. Ea se pune intr-o gropita facuta in pamint. Aceasta gropita este la faptura cam ca oul si cu marginea cea ascutita iesita cam in fata pamintului, adeca de o parte mai adinca si de partea virfului mai in fata. Cu un alt betisor, ca de vreo doua palme (50 centimetri) de lung, jucatorul loveste turca.

Una din tabere sta linga gropita cu turca si cu batisorul cel mare, si cealalta tabara la o departare oarecare de gropita.

Unul din baietii din tabara de linga gropita, pe care sa o numim tabara I, punind turca pe groapa de-a curmezisul, o arunca cu virful batului celui mare catra baietii din tabara cea departata, pe care sa o numim tabara II, si pune batul cel mare deasupra gropitei, iarasi de-a curmezisul precum fusese pusa turca.

Unul din baietii taberei II ia turca de unde a cazut si o arunca cu mina spre gropita. Daca se intimpla ca sa loveasca batul cel mare pus deasupra, de-a curmezisul, atunci baiatul din tabara I, care a aruncat turca cu batul, se zice ca a spurcat si nu mai are dreptul sa joace pina la sfirsitul jocului. Apoi incepe altul tot din tabara I a face acelasi lucru.

Daca se intimpla sa nu loveasca batul, atunci baiatul, cel ce a aruncat turca cu batul, o ia si o pune in groapa cu un capat afara. Asa fiind, loveste turca cu betisorul pe capatul din afara ca sa sara in sus. Acolo unde cade, o mai loveste o data, pina se face de trei ori, si de acolo de unde a cazut a treia oara, masura cu batul care-l tine in mina pina la gropita. Daca la masuratoare iese departarea cu atitea bete cit s-au invoit la inceputul jocului, baiatul din tabara II, care a aruncat turca cu mina si n-a lovit batul pus de-a curmezisul pe gropita, ia in circa pe baiatul din tabara I, care a lovit turca cu betisorul, de acolo de unde a cazut turca pentru a treia oara, de unde adeca s-a inceput masuratoarea, si-l duce pina la gropita. Ori rabda sa-i deie atitia pumni, citi au vorbit la inceputul jocului, si incepe din nou.

Daca se intimpla sa nu iase numarul invoit, atunci incepe a bate turca tot baiatul care a batut-o pina aci.

Daca spurca toti baietii din tabara I, precum am zis mai sus, atunci ei trec in locul celor din tabara II, si acestia vin linga gropita, si incep precum am vazut.

(1885)




Jocul de-a turca


Aceasta pagina a fost accesata de 3146 ori.
{literal} {/literal}