Lupul parcalab

Lupul parcalab

de Petre Ispirescu

         Era iarna. Pamintul se acoperise de zapada. Se zicea ca ninsoarea ce cazuse era de patru palme domnesti. Era una din iernele cele mai grele. Lupul, flamind, iesise din padure si tinea poteca.
         Mergind pe carare, se intilneste cu un asin. Vederea pradei sale atit ii atitase pofta de mincare, incit si lasa gura apa; mai cu seama ca nu-i stia de rost de vro trei zile.
- Stai sa te maninc, blestematule, ca iaca sunt lihnit de foame.
- Ce mai treaba; parca altceva mai bun n-ai de facut, raspunse asinul. Ca a sa ma maninci, stiu; esti bun de una ca aceasta. Dara ce a sa alegi din mine, un biet dobitoc slab, prapadit de boala si
osteneala? Deocamdata iti vei momi a foame, dara pe miine?
- Bun e Dumnezeu. Daca miine nu voi da peste vreun vinat, gasesc eu poimiine, si de foame nu ma lasa el sa mor.
- Asa este. insa nu este mai bine sa ai in toate zilele cu ce sa-ti impli bardahanul, si fara sa muncesti?
- Ba da, se grabi lupul a raspunde; insa eu nu stiu alt mestesug decit pe acela ce l-am invatat.
- Eu cunosc un altul. si daca vei binevoi, n-ai decit sa ma asculti si te incredintez ca vei scapa de lipsa si de foame. As fi voit sa ma folosesc eu de ceea ce am sa-ti spui; dara eu nu stiu de ce toate dobitoacele rid de mine. si daca urechile imi sunt lungi, alte animale au coade lungi, boturi lungi, coame, si cu toate astea ele nu sunt asa de ris ca mine.
- Ia lasa astea si da mai iute de spune, ca n-am timp de pierdut.
- Asculta. Pircalabul din satul nostru a murit; toti satenii ar voi sa fie pircalabi, si din aceasta tot satul este invrajbit. Mai bucuros ar alege pe un strain decit pe unul din ei. si, ca sa-si implineasca
dorinta, ma trimise pe mine sa aduc pe oricine voi intilni. Dumnezeu mi te scoase in cale si eu te povatuiesc sa nu mai intirzii si sa vii cu mine.
- si ce bine poate sa-mi aduca aceasta? intreba lupul; tu imi zisesi ca voi scapa de neajunsul foamei.
- Tocmai aceasta. Pircalabul, dupa cum se stie, este capul satului. Oitele, mieluseii, gainile,purceii, toti sunt subt ascultarea lui. Pe fiecare zi vei putea alege cite una pentru prinzul d-tale, fiindca
pircalabul nu este el asa degeaba pircalab.
- Daca este asa, te ascult, aidi sa mergem.
si pornira amindoi spre sat; asinul inainte si lupul dupa dinsul; asinul se tot uita inapoi silargea pasul; lupul, plin de bucurie, cu matele chiorainde si mindru, il tinea de scurt si mergea aproape de magar, spre a nu-i scapa din ghiare un asa chilipir.



      Abia ajunsera la marginea satului si asinul o rupse d-a fuga; lupul dupa el. taranii, vazind ca intra lupul in sat, sarira cu mic cu mare, cu ciomege, cu topoare, cu bulgari, dadura chiote, il lovira si
luara pe lup in goana cu ciinii. Cit p-aci sa-i ramiie pielea p-acolo; de chiu, de vai, scapa de moarte, dara huiduit, lovit si cotonogit. Nici nu prinse de veste cind ajunse in padure peste nameti si troiene, ostenit, de era sa crape fierea in el. Aci cugeta el ca trebuie sa se odihneasca putin.
       Tocmai p-atunci un calugar, care se intorcea la schitul unde era inchinat, trecea prin padure si, vazind lupul flamind,alergindcu limba scoasa de un cot, de frica, lua rasa in cap, se facu ghem si
se culca pe zapada.
        Lupul crezu a fi gasit cel mai nemerit loc de odihna, punindu-se pe aceasta buturuga pirlita, dupa cum o cre- dea el ca este, si incepu a-si imputa zicind:
- Mosii mei pircalabi n-au fost, tata-meu, asemenea n-a fost pircalab, cine ma puse pe mine a crede ca eu as fi bun de o asemenea slujba? Ramasei si nemincat! Crap de foame si de osteneala.
N-are cine ma lua de coada, si sa ma invirteasca, si sa ma invirteasca, pina mi-o rupe si coada; incai sa ma aleg cu atit.
        Calugarul n-astepta sa mai zica inca o data lupul ceea ce credea el ca-si spune numai lui insusi si facu tocmai precum se temea lupul ca nu a sa se gaseasca nimeni cine sa-i faca si ast neajuns.


Lupul parcalab


Aceasta pagina a fost accesata de 2249 ori.
{literal} {/literal}