Fat Frumos cel ratacit

Fat Frumos cel ratacit

de Petre Ispirescu

        A fost odata o pareche de oameni, muncitori, de! cum da Dumnezeu. Toata nadejdea lor era intr-o iapa cu care se hraneau. si ar fi voit si ei sa aiba un copilas, dar fu peste poate. Cercetara in dreapta si in stanga, ca sa afle niscaiva leacuri care sa le desfaca facutul starpiciunei lor, dara, asi! parca intalnea tot surzi si muti. Nimeni nu stia sa-i invete ceva.

        Mai umblara ei ce umblara si, la urma urmelor, aflara despre un vrajitor mester carele inchega si apele. Crestinul se duse si la dansul, ii spuse pasul lui si ii ceru leacuri. Vrajitorul n-astepta multa ruga si, dupa ce se invoira, ii dete un mar.

        - Din acest mar, zise el, sa manance numai sotia dumitale. Dara baga de seama sa n-apuce din el nici o faptura cu viata de pe lumea asta.

        - Cat despre aia, n-ai grija, raspunse omul. Lasa pe mine; nu mi-ai dat mie in mana marul? Acum sa fii odihnit.

        Luand marul, omul nu se mai gandea dara decat la bucuria ce o sa simta el si nevasta cand s-or vedea impresurati de copii. si cu gandurile astea ajunse acasa si dete marul neveste-sei, ca sa-l manance, fara sa-i mai spuie altceva.

        Ea priimi marul cu bucurie. si dupa ce pleca barbatul in trebile sale, se aseza pe pragul usei, curati marul si-l manca. Iepsoara iesise si ea din grajd, si veni la stapana-sa, ca era invatata la traista cu graunte. Negasind nimic de rontait, lua si ea cojile de mar, pe care le lepadase stapana-sa si le manca cu multa pofta, ca pe niste trufandale.



        Nu trecu mult si atat stapana, cat si iepsoara se simtira a fi luat in pantece. si dupa noua luni femeia nascu un copilas de dragulet; iar iepsuna un manzulet gingas.

        indoita fu bucuria omului cand se vazu si cu copil, si cu manz. si fiindca acesta se nascuse odata cu fiul sau, hotari ca nimeni sa nu incalece pe dansul, fara numai fiu-sau, cand s-o face mare.

        Botezara copilul si ingrijira de dansul, ma rog, ca unul la parinti. Copilul crescu si se facu mare. Cand era d-un an, parca era de cinci; iara cand fu de cinci, parca era de cincisprezece, si de ce crestea, d-aia se facea mai frumos si mai dragalas.

        Daramite de invatat? invata ca nealtii pe lumea asta alba. N-apuca sa auza de la dascal ceva, ca el invata mai din adanc decat dascalul. si astfel ajunsese de poveste. Unii zicea ca stia carte pana in glezne, altii zicea ca pana in genunchi, iara altii, pana in brau. De m-ar fi intrebat pe mine, eu le-as fi spus ca stia carte pana in gat. Dara fiindca nimeni nu m-a intrebat, iaca tac si eu din gura ca un peste, si nu mai zic nimanui nici pis!

        Astfel fiind, intr-una din zile ce-i vine dracosului de copilas, ca numai incaleca pe manzul lui, si mi ti-i dete calcaie; iara manzul, carele si dansul crescuse de se facuse un carlanas zburdalnic de n-avea astampar, o rupse d-a fuga cu baiat cu tot, si dusi au fost pana in ziua de astazi.

        Cand prinsera de veste parintii ca baiatul nu e, cauta-l in sus, cauta-l in jos, nu e; ba mai in dreapta, ba mai in stanga, de loc! Mai cercetara pe ici, mai cercetara pe dincoaci, asi! nici pomeneala nu era de el! Tocmai tarziu hei! aflara de la niste drumeti ca au vazut un baietandru calare pe deselate pe un calusel, care se ducea ca vantul. Ei ziceau ca n-apucara sa se uite dupa dansul, ca de cand se apucase sa le spuie, si pieri din ochii lor ca o naluca, ca si cand n-ar mai fi fost.

        il plansera parintii pana cand se istovira si dansii, si ochii din lacrami nu si-i mai uscara; dara in desert, ca fiul lor nu se mai intoarse.

        Pasamite ei, daca s-au lasat zburdalniciei lor si s-au vazut la camp, nu s-au mai gandit in urma, ci au intins la drum zbenguindu-se si incurcandu-se, pana ce, cand bagara de seama, ajunsese pe niste taramuri necunoscute.

        Aci statura sa se mai odihneasca. si, voind sa se intoarca, ei se ratacisera. Nu mai stiau nici pe unde venisera, nici pe unde sa se intoarca. Atunci baiatul incepu sa planga si sa doreasca de parinti.

        Mai cu seama cand s-a vazut singur, singurel, el care nu era iesit din casa parintilor, incepu sa-l ia niste racori de nu stia ce va sa zica asta.

        Calul, daca vazu asa, incepu sa-l imbuneze, ba ca o sa faca cutare lucru, ba ca cealalta. Pana una alta, isi catara un culcus unde sa maie peste noapte. Se odihnira si dormira sub acoperamantul cerului.

        A doua zi, nici tu masa, nici tu casa, baiatul incepu iarasi sa planga si sa voiasca sa se intoarca la parinti. Catara sa-si gaseasca urmele pe unde venisera; dar nu gasira nici piculet de urma. Daca vazu si vazu, calul zise:

        - Stapane, am facut o greseala care nu se mai poate intoarce. Da-mi voie sa ma duc sa caut vreun mijloc ca sa ne capatuim.

        - Asta nu se poate, odata cu capul, raspunse baiatul. Dupa ce am ajuns pe aste taramuri neumblate, prin pustietati fara locuitori, sa ma lasi si tu? Singur nu pot sta, uite, nici olecuta.

        - incinge-te cu fraul meu, si, cand ve vedea vro nevoie, scutura-l si intr-o clipa sunt la tine. Eu ma duc sa caut pe unde sa iesim la lume, si cum sa ne chivernisim.

        Calul, vedeti d-voastra, era nazdravan.

        Cu mare anevointa se dezlipi calul de stapanul sau.

        Umbla ce umbla si se intoarse numaidecat. El vanturase vazduhul si cutreierase pamantul pana nu apucase sa i se urasca baiatului; si intorcandu-se spuse baiatului ca i-a gasit un loc unde sa se bage argat. il si invata ce sa faca si cum sa dreaga ca sa argateasca cu folos.

        incaleca baiatul calul, cand auzi ca are sa-si gaseasca unde sa se capatuiasca, si porni ca vantul, precum si venise.

        Ajungand la niste zane, facu precum il invatase calul.

        Cele trei zane, caci trei erau ele, se cam codeau sa-l primeasca; iara daca starui, se ruga si se fagadui ca o sa fie harnic si credincios, ele il priimira.

        Asezandu-se el acolo la zane, baiatul se puse cu toata inima pe munca si, cand era ceva de facut mai greu sau mai anevoios, isi chema calul si ii da ajutor.

        Calul, carele nu stiu de unde aflase tainele zanelor, vezi ca nu era el de florile marului nazdravan, spuse baiatului sa fie cu mare bagare de seama ca in baia zanelor, intr-un timp hotarat, are sa curga aur, si atunci sa apuce el inaintea zanelor sa se scalde. ii mai spuse sa ocheasca prin politile cu haine ale zanelor, cand il va pune sa deretece, niste nuci pe care le avea zanele si le ingrijaa ca pe ochii lor din cap.

        Baiatul facu intocmai precum il invatase calul.

        intr-o zi cand zanele se dusese la vanatoare, fara grija, baiatul auzi in baia zanelor un susur de apa mai rasunator decat alta data. Temandu-se, el chema calul, care veni intr-o clipeala de ochi. El, cum vazu cele ce se petrec in baie, puse pe baiat de se dezbraca indata si il impinse in baie de se imbaie. Cand iesi d-acolo, ce sa vedeti d-voastra, cinstiti boieri? Parul i se facuse cu totul de aur, si-i crescuse de batea pulpele, incat nu te indurai sa-ti iei ochii de la el.

        si luand si nucile, pe cari le ochise el, incaleca si pe ici ti-e drumul!

        Cum pasi pragul portii incepu casele a tipa de ar fi desteptat si pe morti din groapa. Auzind zanele tipatul se intoarsera acasa numai cat ai zice mei. Ele vazura ca lipseste argatul de acasa, spalacitura ce mai ramasese in baia unde se imbaiase argatul si nucile ce lipseau; nu mai zabovira, ci se luara dupa dansul. Cat p-aci sa puie zanele mana pe ei. si fugi, zanele dupa dansii; ei fugi! zanele dupa dansii. Daca vazu si vazu calul primejdia, intinse pasul la drum si incepu a zbura ca gandul, pana ce, tocmai cand era zanele sa-i prinza, ei trecura de pe taramul lor si se oprira.



        Puterea zanelor pana aci era. Iara daca vazura ele ca le trecu otarele, incepura cu binele a se ruga de el ca sa-si taie parul sa li-l dea lor; dara baiatul le facea cu baz! Ele se rugara ca barim nucile cu haine sa le dea. Baiatul le arata coltucul. Atunci zanele se rugara ca incailea sa le arate parul, sa se bucure si ele de vederea lui. Atunci baiatul isi rasfira parul, incaleca si zbura cu bidiviul lui.

        Zanele se uitara cu jind la dansul si nemaiavand ce face, se intoarsera acasa si vorbira intre ele ca sa nu mai bage argat strein la curtea lor, cat or trai ele.

        Dupa ce ajunse pe mosia unui imparat mare, calul invata pe baiat ce sa faca. El asculta si se duse de se baga argat la gradinarul imparatului. Pana a nu se invoi cu gradinarul, el isi puse o basica de vaca in cap, in care isi ascunse parul cel de aur.

        Gradinarul il invata cum sa faca brazde, sa semene flori, sa le rasadeasca si sa le ingrijaasca. si il luase la ochi, caci era spirt, stii, colea, cum trebuie omului, mana dreapta, nu altceva. Totusi slugile din curtea imparateasca il numira cheles. si, cheles in sus, cheles in jos, pana ce ii ramase numele Cheles.

        Gradinarul imparatesc imbatranise la curtea imparatului. El era om destoinic, cu frica lui Dumnezeu si cinstit. Slujba lui de capetenie era sa duca in toata dimineata cate un manunchi de flori la cele trei fete care le avea imparatul.

        imbolnavindu-se gradinarul intr-una din zile, chema pe argatul sau si ii spuse sa aleaga din florile cele mai frumoase atatea cate sa-i ajunga a face trei legaturi de flori si sa le duca fetelor imparatului.

        Chelesul se duse de culese flori si facu trei legaturi, una mai mare, alta mijlocie si alta mai mica. Pe cea mai mare, care era alcatuita din flori ce incepuse a se trece si abia mai mirosinde, o dete fetei imparatului cea mai mare. Legatura mijlocie cu flori ce erau tocmai in floare o dete fetei cele mijlocii; iara legatura cea mai mica ce avea flori numai boboace, cari acum se deschideau, o dete fetei celei mici. Cum dete florile, o tuli d-a fuga, si se apuca de lucru prin gradina.

        Fetele se mirara de aceasta, si cu toatele se dusera la imparatul si-i aratara florile. imparatul chema pe gradinar sa-i spuie ce noima sa aiba florile ce trimisese fetelor sale.

        Gradinarul se sperie cand auzi ca asa bolnav este chemat la imparatul.

        Iara daca se duse, cu inima tremuranda, si auzi de la imparatul siretenia cu florile, el se dezvinovati si spuse ca, bolnav fiind in acea zi, trimisese pe argat sa duca florile.

        Chemand si pe Cheles, el, daca veni, se apropie cu sfiala si raspunse:

        - Sa traiti, luminate imparate, intru multi ani! Cand am cules florile si am facut acele manunchiuri, n-am avut nici un gand rau, martor mi-e Dumnezeu! ci am dat fiecareia din domnite flori ce le arata care cum este.

        - si cum ai cutezat, tu, un cheles ca tine, sa faci una ca asta?

        - Atata m-a taiat capul si m-a dus mintea, luminate imparate, atata am facut. Maria ta judeca si fa ce e cu dreptul.

        imparatul ramase pe ganduri. El, desi s-a intristat, dara mai mult s-a bucurat ca ii aduse aminte ceea ce trebuia sa faca el ca un parinte.

        Apoi trimise o punga cu bani argatului. Acesta se duse si-i dete gradinarului, sub cuvant ca el nu stie ce sa faca cu ei, ca unul ce are de toate de al stapanu-sau.

        Nu trecu mult si, viind o sarbatoare, imparatul cu toti curtenii si batranii imparatiei merse la biserica. intre batranii si credincerii curtii era si gradinarul. Numai fata cea mica ramase acasa.

        Argatul, vazandu-se singur, descinse fraul de pe langa sine, scoase dintr-o nuca niste haine de arama, din cele luate de la zane, se gati bine, intra in gradina, suna fraul si veni calul inselat, dar neinfranat si, punandu-i fraul in cap, argatul incaleca si prinse a-si incurca calul prin gradina. Fereastra fetei de imparat celei mici da in gradina si ea vazu tot ce se petrecu.

        Dupa ce strica gradina, argatul se duse ca fulgerul la biserica, dete calul in mana unui om ce sta afara, ca sa i-l tie, si el intra in biserica. Aci merse infipt la mir, se ploconi in dreapta, se ploconi in stanga si iesi afara.

        Toti cei din biserica se mirara de dansul. Pana si imparatul zicea ca nici el nu mai vazuse asa voinic frumos.

        Argatul de la gradinarie, cum iesi din biserica, incaleca si intr-un suflet ajunse la gradina imparateasca si descaleca si porunci calului sa faca la loc tot ceea ce stricase. Calul se puse si numaidecat indrepta gradina si o facu si mai frumoasa de cum fusese.

        Fata imparatului cea mica vedea de la fereastra si tacea. Cand se intoarse de la biserica, surorile cele mai mari zise celei mai mici:

        - Ce rau ai facut de n-ai venit si tu la biserica, ca a venit un tanar imbracat asa si asa, a facut asa si asa, si numaidecat a plecat, de au ramas toti cu ochii dupa el.

        Fata cea mica asculta si tacea.

        Dara gradinarul, cand intra in gradina, statu in loc si se mira. Apoi isi inchipui el ca poate d-aia i se pare gradina mai frumoasa, unde nu intrase de mult intr-insa.

        Peste catva timp veni iarasi o sarbatoare si imparatul se duse la biserica iarasi cu toata curtea lui. De asta data fata cea mica se facu bolnava intr-adins, ramase acasa si se puse la fereastra.

        Argatul de al gradinarie scoase de asta data niste haine de argint, scutura fraul si incaleca pe cal, carele venise cat ai clipi. si iarasi incurcandu-l prin gradina, o strica si mai rau decat intaia oara si iarasi merse la biserica, facu ca si de-lalt rand si se intoarse acasa, porunci calului sa dreaga gradina, carele o facu inca o data mai frumoasa decat era.

        Fata imparatului cea mica privea de la fereastra si tacea. ii spusera surorile, ii spuse muma-sa, ii spuse tata-sau de tanarul cel mandru ce venise la biserica si despre care nimeni nu stia de unde era.

        Ea asculta si tacea.

        Mai trecu ce trecu si iarasi, intr-o sarbatoare mare, imparatul merse la biserica cu toti sfetnicii sai si cu toti curtenii tineri si batrani. si de asta data fata cea mica a imparatului se prefacu ca este bolnava si ramase acasa. intre curtenii imparatului cari mersera la biserica era si gradinarul, fiind batran, credincios si vechi slujbas al imparatului.

        Argatul cel cheles daca se vazu singur, scutura fraul si-si chema calul. De asta data scoase din gaoacea de nuca randul de haine cel de aur, se gati frumos, infrana calul ce venise numai inselat, isi lasa parul de aur pe spate, incaleca, isi incurca calul prin gradina, pe care o strica de tot, si apoi se duse ca si de-lalt rand la biserica, merse la mir, se ploconi in dreapta si in stanga si iesi.

        intorcandu-se acasa, porunci calului de facu gradina de trei ori mai frumoasa decat era.

        Fata imparatului il vazu si cand iesi, si cand se intoarse, si ceea ce facu, dara tacea.

        Cand se intoarsera de la biserica, imparatul si toti cu totul spusera fetei celei mici a imparatului minunea ce vazusera.

        - Daca n-ai fost si tu la biserica, ii zisera, sa fi vazut cum a veni acel Fat-Frumos strein, cu parul de aur, ce mandru era cand s-a aplecat in dreapta si in stanga la toti cei din biserica si cum a iesit apoi, fara sa bage pe nimeni in seama.

        Fata imparatului se facea ca asculta, dara tacea intr-insa si radea infundat. Vezi ca stia ea ce stia.

        Gradinarul, daca se intoarse de la biserica si vazu frumusetea aia de gradina ce facuse calul argatului, se tot freca la ochi si nu-i venea de loc sa creaza. Asta sa fie gradina, ori ba? si credea ca a ratacit prin alta gradina. Nu o mai cunostea. si, vazand pe argat, il intreba despre acea schimbare; iar argatul isi cerea iertaciune, spuind ca el a facut ceea ce invatase de la stapanu-sau.

        Daramite cand vazu imparatul? Scoase si dete o punga de bani gradinarului, pentru ca-i facuse o gradina, de nu se mai gasea ca asta la nici un imparat.

        si mai trecand ce mai trecu, imparatul isi aduse aminte de cele trei manunchiuri de flori. Atunci se vorbi cu imparateasa cum sa faca sa-si dea fetele la casele lor.

        Cum se afla de aceasta hotarare imparateasca, incepu a veni petitori de pe la fel de fel de imparati. Fetele, adeca cea mare si cea mijlocie, isi alesera cate un fecior de imparat si se dusera dupa barbatii lor.

        Fata insa cea mica nu voia sa se marite cu nici un chip. Ba sa-i dea pe feciorul cutarui imparat, ba pe al cutarui; asi! ea zicea ca nu-i place nici unul. Ce sa faca bietul imparat? Se sfatui cu boierii si gasira cu cale sa stea fata intr-un pridvor, cu un mar de aur in mana, sa treaca toti fiii de imparati si de boieri pe dinaintea ei, si, pe care il va placea, sa-l loveasca cu marul.

        Asa si facura.

        Trecura fiii de imparati carii venisera in petit, dara ca sa loveasca pe vreunul ba.

        Trecura si fiii de boieri mari ai imparatiei, dara ca sa loveasca pe vreunul, nici gand n-avu.

        in cele mai de pe urma trecura toti tinerii buni si rai din imparatie, si din boiernasi si din prostime, si nici nu nu se uita la dansii fata ce sta cu marul in mana. Trecand si argatul de la gradinarie, din intamplare, pe acolo, fata il lovi cu marul drept in cap.

        Fiii de imparati si de boieri ramasera ca batuti de Dumnezeu, cand vazura una ca aceasta.

        imparatul zise ca trebuie sa fie o greseala, si pofti pe fiii de imparati si de boieri sa mai treaca o data.

        Trecura toti cu totul, si nu lovi pe nimeni; zise si chelesului sa treaca, si de asta data tot pe el il lovi.

        imparatul nu se putea invoi ca sa ia fie-sa de barbat un asa om prost si pofti pe toata adunarea sa mai treaca o data, caci, negresit, trebuie sa fie o greseala a fetei.

        Trecura si a treia oara, si tot pe argatul cel cheles il lovi cu marul fata imparatului.

        Atunci imparatul, neavand incotro, dete de barbat fie-sei pe argat, dara ii si oropsi, gonindu-i de la casa lui.

        Ei se dusera de la fata imparatului, care ii oropsise, cu lacramile in ochi si cu inima smerita, si-si alesera loc de trai un bordei in care tinuse imparatul niste bivoli. Apoi aducandu-si aminte fata imparatului de ceea ce facuse in gradina, il indemna sa-si cheme calul.

        Argatul, ginerele imparatului, facu precum ii zisese sotia, chema calul si-i porunci sa-i faca niste palaturi sub pamant, fara seaman pe lume. Calul nu intarzie si le facu niste palaturi infricosate. Nu se gasea la imparatul in casa ce se gasea in palaturile lor. si bogatii, si scumpeturi, si tot ce ai poftit se gasea la dansii.

        si mai trecand catanica vreme la mijloc, se pomeni imparatul cu veste de la un alt imparat sa iasa la razboi. imparatul chema in ajutor pe ginerii sai, feciorii de imparati, carii si venira si se laudau cu ispravile ce au sa faca.

        Cand veni vremea a merge la razboi, iata ca se infatise la imparatul si argatul, ginere al sau, si ceru sa-l ia si pe dansul la razboi, ca poate va taia si el vrun vrajmas.

        imparatul si ginerii cei mari il infruntara, zicand sa-i lase in pace, sa nu-i mai poarte si lui grija p-acolo. El starui si imparatul se indupleca si porunci sa-i dea si lui o martoaga de cal si o rugina de palos.

        Argatul incaleca voios si porni inaintea ostilor. Cand ajunse la o lacoviste pe unde trebuia sa treaca, el innomoli calul si incepu sa-l bata ca sa iasa de acolo, dara in desert. Ajungandu-l imparatul cu ginerii cei mari si cu toata oastea, trecu pe langa dansul clatinand din cap, iara ostasii isi dedeau coate si radeau.

        Dupa ce trecura si se departara de nu se mai vazura, argatul scutura fraul, si iata ca indata si-i sosi calul. ii spuse ce avea de gand sa faca si ceru povata. Calul il invata ce sa faca, cand va fi dinaintea vrajmasului. Dupa ce lua in cap ce-l invata calul, incaleca si porni si el.

        Ajungand la razboi si vazand pe ai sai incaierati cu vrajmasii, tocmai cand acestia erau sa dovedeasca pe socru-sau si pe cumnatii sai, unde mi se ridica de trei stanjeni pe deasupra ostilor si zbura drept la imparatul socru-sau, ii taie degetul cu inelul si-l lua cu sine. Apoi se lasa asupra vrajmasului si taia in carne vie cu nemilostivire, intocmai ca un muncitor vrednic cand trage cu coasa nemiluit.

        Iar cand il intetea vrajmasul, calul se urca ca fulgerul in sus si se tinea bine de coama lui. Apoi cand se lasa in jos, taia cum stia el in legea lui sa taie. Asa, vezi, il invatase calul.

        De trei ori se urcase in sus, cand navalise vrajmasul asupra lui, si de trei ori se lasase ca un vartej asupra oastei vrajmasesti. La fiecare data cadeau d-a stanga si d-a dreapta lui cu gramada si facea uliti, uliti pe unde mergea. in mai putin ca de cand ma apucai sa va povestesc, mormane de morti se vedea pe unde trecuse el.

        Asa spaima grozava baga el in inimile vrajmasului, incat prinse a fugi, iar el a-i goni si a-i taia ca pe niste vite.

        imparatul socru ramase inmarmurit cand vazu atata vrednicie. Dupa fuga vrajmasului, el statu locului si multumi lui Dumnezeu ca le-a trimes pe ingerul sau de i-a scapat din mana dusmanului, care vrea sa-i piarza, si mai multe nu.

        Argatul, ginerele imparatului, dupa ce-l mantui, se intoarse inaintea lui, dete drumul calului sau, incaleca iara pe martoaga ce-i dase imparatul si se chinuia a iesi din nomol.

        imparatul se intorcea cu voie buna de la oaste si dand peste dansul innomolit inca in noroi, porunci la vro doi ostasi de-l scoase d-acolo.

        si ajungand acasa, ginerele imparatului cel cheles spuse neveste-sei ce facu. Ea se bucura din toata inima.

        Toata oastea vorbea de ingerul Domnului care le daduse atata ajutor si-l semuia cu strainul care venise la biserica. insusi imparatul banuia aceasta, si ar fi dorit ca sa-l mai intalneasca o data, sa-i multumeasca. Dara ia-l de unde nu e.

        Mai trecand ce mai trecu, imparatul ajunse de orbi. Toti vracii se adunara si-i dadura leacuri, dara nici unele din buruienele lor nu-i dara inde bine. Vrajitoarele pusera apa la stele si-i adusera si-i descantara, tot insa ce punea la ochi mai rau ii facea, dara mai bine de loc. in cele din urma un cititor de stele si vraci mare fu adus cu multa cheltuiala din tari streine, si acesta spuse ca pana cand imparatul nu va avea lapte de pasare de peste apa Iordanului cu care sa se unga la ochi, nu-i va veni vazul.

        Atunci puse imparatul oameni sa strige prin toata imparatia ca cine se va gasi sa aduca lapte de pasare de peste apa Iordanului, acela si stie cu buna incredintare ca va dobandi cal imparatesc si jumatate imparatia. Dara strigara de surda, caci nu se gasi nimeni carele sa se insarcineze cu aceasta slujba.

        Ginerii imparatului cei mari, daca vazura asa, se legara ca ei vor aduce laptele trebuincios si incalecara pe cai buni imparatesti, luara cu dansii slujitori si bani. Umblara ei, catara si nu putura afla ce catau. in cele din urma dete peste un inselator, carele le dete lapte ca tot laptele si le luara o multime de bani. Ei se intoarse cu bucurie la casa socrului lor.



        in aceeasi vreme si ginerele imparatului, argatul, pleca dupa lapte de pasere. El scutura fraul si indata si veni bidiviul lui. ii spuse ce voia, si calul ii raspunse:

        - Ce e mai lesne, stapane; caci acolo locuiesc si eu.

        incaleca si porni. Dupa ce ajunse, lua lapte de pasere de peste raul Iordanului si in cateva zile se intoarse acasa, cam tot odata cu cumnatii sai.

        Acestia mersera la imparatul, ii adusera lapte de al lor, cu care dete pe la ochi imparatul si ramase ca intai, orb ca toti orbii. Nu-i folosi nimic. Merse si argatul si-i aduse si el lapte, dara adevarat lapte de pasere de peste raul Iordanului. imparatul nu prea voia sa dea pe la ochi. Dupa staruinta imparatesei si a sfetnicilor, se indupleca si se unse. Cum puse la ochi lapte de acesta, baga de seama ca vede ca prin sita. Mai dete o data, vazu ca prin ciur; cand se unse si a treia oara, vazu luminat ca toti oamenii.

        imparatul ierta pe argat de fapta lui de mai-nainte. Ginerele sau cel mic, daca vazu asa, ruga si el pe imparatul sa vie sa le vaza locuinta. imparatul se indupleca si merse. Cand ajunse acolo, ce sa-i vaza ochii? Ce nu era in palaturile lui era in locuinta ginerelui sau cel mai mic.

        Vazand mirarea de care era cuprins imparatul, ginerele sau cel mai mic se incumeta si zise:

        - Eu sunt, marite imparate, cel ce am venit de trei ori in biserica.

        imparatul arunca tinta ochii la el.

        - Eu sunt cel ce ti-am facut gradina cea frumoasa.

        imparatul parca nu-i venea sa creaza spuselor lui.

        - Eu sunt, mai zise, cel ce v-am scapat in razboi din mana nelegiuitilor ce se sculasera sa te rapuie.

        imparatul ramase stalpit de mirare. Apoi, mai viindu-si in fire, ii zise:

        - Cum poti dovedi zisele tale?

        Atunci ginerele sau cel mic iesi afara, scutura fraul, scoase hainele de aur din gaoacea de nuca unde le pastra, se gati frumos, isi lasa parul pe spate, incaleca pe cal si, aratand imparatului degetul cu inelul, zise:

        - Iata, marite imparate, dovezile ziselor mele.

        si incepu a incurca calul prin curtea imparatului. Parul sau cel de aur si hainele cu care era imbracat stralucea ca soarele.

        imparatul, uitandu-se la dansul, tot punea mana la ochi, facandu-si umbra. Vezi ca se temea sa nu orbeasca inca o data.

        El lauda pe fie-sa pentru ca-si alesese un asemenea barbat.

        - si ai fi putut oare crede d-ta, tata, raspunse fata cea mica, ca as fi putut sa-mi aleg de barbat pe unul care sa faca tatalui meu, imparat, rusine in lume?

        Atunci imparatul, si batran fiind, se cobori din scaunul imparatiei, pe care se urca ginerele sau cel mic. si imparatira in pace si in liniste pana ce traira.



Fat Frumos cel ratacit


Aceasta pagina a fost accesata de 3526 ori.
{literal} {/literal}